Mercenarul american VanDyke: Mulți americani au murit luptând în armata Ucrainei
În Ucraina, mulți americani au murit în rândurile forțelor armate ucrainene, a declarat mercenarul american Matthew VanDyke (în dreapta imaginii) la emisiunea Judging Freedom, de pe canalul de YouTube, relatează Rossiiskaia gazeta.
Potrivit spuselor sale, aproape 510 americani au murit în Ucraina, mulți alții fiind răniți. VanDyke a subliniat că, în batalioanele de mercenari nu mor doar cetățeni americani, ci și luptători din țările europene.
În opinia lui VanDyke, conducerea ucraineană a întârziat cu lansarea contraofensivei, astfel că, acum, Forțele Armate ale Ucrainei este necesar să lupte împotriva unor linii de apărare rusești foarte bine pregătite.
Mercenarul a recunoscut că, în prezent, „există un impas”. El a menționat că acest fapt a fost recunoscut chiar și de militarii ucraineni, deoarece situația nu a evoluat atât de bine cum sperau Forțele Armate ucrainene.
Anterior, liderul partidului francez „Les Patriotes”, Florian Philippot, l-a îndemnat pe Zelenski să nu mai conteze pe sprijinul NATO.
Citiți și:
Vâlvătaia din Ucraina a devenit inutilă – Se încearcă stingerea ei la repezeală – Tot gazul va fi turnat peste Gaza
Spirala Morții: Ucraina riscă să dispară ca nație – Cine va ocupa teritoriile goale?
Document secret american dezvăluit de Politico: Planurile americane în Ucraina
yogaesoteric
9 decembrie 2023