Minciuna prin omisiune in campaniile recente de dezinformare referitoare la cazul Bivolaru

de Angela Anghel

În campaniile de presă împotriva Școlii de yoga MISA și a profesorului yoga Gregorian Bivolaru abundă minciunile, pe o gamă foarte largă de subiecte și într-o mare varietate de modalități.
Specialiștii în domeniul dezinformării au identificat nu mai puțin de 20 de modalități diferite de a minți în articolele de presă, care merg de la minciuna sfruntată, totală, până la amestecul abil de adevăr cu minciună.
În acest articol vom prezenta câteva minciuni prin omisiune care au apărut frecvent în articolele recente de presă despre cazul Bivolaru.
Minciuna prin omisiune înseamnă să prezentăm parțial adevărul. Dar nu asta face orice știre de presă?

Prezentarea selectivă

Este posibil ca o știre de presă să fie într-adevăr obiectivă? În mediul academic, întrebarea face subiectul unor dezbateri interminabile. Pare imposibil ca jurnalistul să redea în mod complet un eveniment, oricât de simplu ar fi acesta, într-un spațiu (sau timp) editorial limitat.
Așa cum o fotografie sau chiar o filmare nu poate să redea fidel imaginea unei persoane sau a unui loc, la fel povestirea unui eveniment sau a unei situații (sau montajul video) nu poate să redea decât parțial realitatea faptică.

Dincolo de dezbaterea de principiu, un jurnalist corect și conștiincios se va strădui să introducă toate elementele importante care fac ca relatarea sa asupra unui eveniment să fie cât mai conformă cu adevărul.
Un jurnalist cu adevărat talentat va descoperi care sunt cele mai semnificative detalii care e necesar să fie menționate în cazul fiecărei știri. Un jurnalist indolent se va mulțumi să preia știrile din alte surse și să precizeze câteva detalii mai ieșite din comun, eventual de scandal, care să mascheze lipsa de substanță a relatării sale.

Prin prezentarea selectivă a datelor și faptelor care țin de o situație, de un eveniment, de o personalitate, de o organizație etc. este posibil să se obțină așa-numitul efect de orientare a știrilor. Aceasta se petrece atunci când, de exemplu, selectăm doar aspectele pozitive, pentru a crea o impresie bună.
La polul opus, putem prezenta doar aspectele negative, pentru a genera o reacție defavorabilă. Abil aplicată, această modalitate de orientare a știrilor prin prezentare selectivă este o tehnică eficientă de dezinformare.

Minciuna prin omisiune: când prezentarea selectivă devine dezinformare

Minciuna prin omisiune este una dintre cele mai eficiente modalități de dezinformare. Ea are avantajul, pentru cel care o folosește, că nu recurge la un neadevăr, dar creează o impresie total falsă prin omiterea unor idei esențiale pentru înțelegerea corectă a unui subiect. În mod aparent, minciuna prin omisiune nu este o minciună (căci tehnic dezinformatorul spune adevărul). În realitate, ea reprezintă una dintre cele mai grosolane și inadmisibile forme de minciună.

Să analizăm câteva exemple. Dacă se prezintă portretul candidaților pentru o funcție publică importantă, iar dezinformatorul dorește să îl favorizeze pe un candidat (care se face vinovat de fapte de corupție sau abuz în funcție), el va omite cu dibăcie din prezentare aceste elemente – care sunt esențiale în conjunctura respectivă.

Să spunem că un alt candidat, pe care dezinformatorul vrea să îl combată, a fost acuzat de fapte similare, dar în cazul său există un verdict judecătoresc care arată că este nevinovat. În cazul acestuia, se va spune că a fost acuzat de fapte de corupție și se va omite în mod convenabil (pentru dezinformator) informația esențială că a fost achitat în instanță.

Să ne imaginăm și o situație dramatică de genul: un rănit vine la Spitalul de Urgență cu un cuțit înfipt în spate. El a pierdut deja o cantitate mare de sânge și moare imediat ce e pus pe masa de operație. Un dezinformator poate prezenta acest caz tragic, pentru a acuza medicii de incompetență, spunând că pacientul a murit din cauza unei hemoragii în timpul operației, omițând esențialul: faptul că pacientul a fost înjunghiat și a pierdut foarte mult sânge încă dinainte de a ajunge la spital.

În toate aceste exemple, dezinformatorul poate să susțină cu aplomb că el nu a mințit deloc: tot ce a spus/scris este adevărat. Dar, prin omiterea unor detalii esențiale, el a reușit să genereze o impresie care este total opusă faptelor și se face, în mod evident, vinovat de minciună prin omisiune. Iată cât de simplu prezentarea selectivă a faptelor devine o tehnică de dezinformare!

Trei exemple din campaniile recente de presă care vizează diabolizarea lui Gregorian Bivolaru

Campaniile mediatice recente sunt campanii tipice de dezinformare, care printre altele vizează denigrarea, defăimarea, stigmatizarea publică a profesorului de yoga Gregorian Bivolaru. De fapt, aici e vorba de mai mult decât calomnie, defăimare sau insultă: în dezinformare, acest gen de atac concertat se numește diabolizare.

Aceasta înseamnă că se urmărește atât inocularea ideii că respectivul este un personaj malefic, periculos și dubios, cât și instigarea populației la ură și violență împotriva lui. Una dintre tehnicile folosite pentru a obține acest efect este minciuna prin omisiune.

Exemplul nr. 1. Mass-media a difuzat recent, cu mare emfază, știrea că în luna mai va începe la Cluj judecarea recursului în procesul în care Gregorian Bivolaru și alți 20 de yoghini sunt acuzați de trafic de persoane.

Aproape toate știrile pe acest subiect omit să spună că primul verdict a fost favorabil lui Gregorian Bivolaru și celorlalți yoghini! Ei au fost cu toții achitați deoarece instanța a considerat că faptele nu există și că procurorii se fac vinovați de interpretarea legii ca să încadreze penal fapte care nu sunt nicidecum ilegale.

Nicio știre pe acest subiect nu menționează decizia judecătorească existentă (că yoghinii sunt nevinovați) și nici motivarea deciziei judecătorești, care spune clar că acel dosar este, practic, maculatură și nu o anchetă penală coerentă. Ni se spune însă, până la saturație, că yoghinii sunt acuzați de trafic de persoane. Pentru a vă forma o impresie corectă, citiți acest articol.

Exemplul nr. 2. Un exemplu foarte des întâlnit, în nenumărate variante, se referă la acuzațiile pentru care Gregorian Bivolaru a fost dat în urmărire generală prin Europol. Printre acuzațiile menționate pe mandatul de urmărire prin Europol se menționează „trafic de minori”. Toată presa a vuit de faptul că Gregorian Bivolaru este infractorul nr. 1 al Europei și că el este urmărit pentru „trafic de minori”.

Ceea ce nu spune nimeni însă este că în cadrul proceselor s-a dovedit că Gregorian Bivolaru nu se face nicidecum vinovat de această faptă! Acuzația absurdă și aberantă de „trafic de minori” a fost într-adevăr formulată de procurori în dosarul în care Gregorian Bivolaru a fost judecat la Sibiu, apoi la Alba Iulia și apoi la București (la ÎCCJ).

Toate cele trei instanțe l-au găsit nevinovat pe Gregorian Bivolaru pentru acest cap de acuzare, pentru că nu exista la dosar nici cel mai mic detaliu privitor la ce fapte anume ar putea avea legătură cu acuzația. Evident, nu existau nici probe. Fapta nu există, Gregorian Bivolaru este deci nevinovat. Dar presa ne spune obsesiv că Gregorian Bivolaru e urmărit de Europol pentru „trafic de minori” și este cel mai periculos infractor din Europa. Citiți mai multe detalii despre mandatul Europol în acest articol.

Exemplul nr. 3. Unele articole publicate recent comentează într-un mod de-a dreptul straniu faptul că Gregorian Bivolaru poate să se folosească în instanță de un certificat medico-legal emis de statul român în 1989 prin care este declarat iresponsabil (adică, bolnav psihic, adică, nu poate fi condamnat penal). Jurnaliștii se arată foarte îngrijorați de acest certificat, pe care ei îl numesc „asul din mâneca lui Bivolaru”.

Ceea ce omit ei să spună este, pe de o parte, că acel certificat nu are niciun fundament, căci reprezintă o înscenare a Securității din perioada comunistă (când nu existau deținuți politici, persoanele indezirabile fiind declarate nebune sau înscenându-li-se niscaiva infracțiuni). Și un alt aspect pe care jurnaliștii îl scapă complet din vedere: dacă certificatul medico-legal care îl declară iresponsabil pe Gregorian Bivolaru este legal valabil, cum a fost posibil ca el să fie condamnat la 6 ani închisoare?

Acea decizie judecătorească este nulă din start pentru că statul român l-a declarat pe Gregorian Bivolaru nebun și a refuzat să îi dea un alt certificat care să îi ateste starea de normalitate (sănătate) mintală. Pentru a desluși un pic din jocurile de putere din spatele acestor acuzații, vă recomandăm acest articol.
Minciuna prin omisiune asupra acestui subiect prezintă imaginea unui Bivolaru care vrea să păcălească justiția, în locul imaginii reale a unui om care este nedreptățit și batjocorit de autorități chiar prin faptul că este simultan considerat nebun, dar și condamnat penal.

Coincidență sau diabolizare?

Să presupunem că pur și simplu spațiul editorial limitat nu permite jurnaliștilor să menționeze, de fiecare dată, toate detaliile semnificative atunci când prezintă cazul Bivolaru. La urma urmei cazul este foarte complicat. Să ne imaginăm că fiecare jurnalist selectează doar anumite detalii pentru diferite articole, dintre datele existente în acest caz, tocmai pentru că nu are spațiu să prezinte toate elementele semnificative.

Probabilitatea ar face ca atunci elementele selectate să fie parțial favorabile, parțial defavorabile lui Gregorian Bivolaru. Ori, în cazul lui, există această stranie „coincidență”: faptele reale despre viața sa, despre activitatea sa, detaliile corecte ale cazului juridic sunt lăsate întotdeauna pe dinafară și se prezintă numai elemente defavorabile, fie reale, fie total inventate.

Altfel spus, cum este posibil ca întotdeauna, ceea ce se alege să se publice despre Gregorian Bivolaru, să îl pună pe acesta într-o lumină negativă?
De ce lipsesc întotdeauna informațiile reale despre viața lui, despre realizările lui, impresiile reale ale oamenilor despre el, detaliile adevărate ale cazului juridic (care în proporție de 99% îi sunt favorabile – este chiar dificil acest slalom care lasă pe dinafară elementele care arată că Gregorian Bivolaru e nevinovat, pentru că sunt FOARTE multe).

Să fie vorba de o banală „coincidență”? Greu de crezut. Aceasta este, de fapt, diabolizare – o strategie de dezinformare care urmărește să transforme un personaj indezirabil într-o figură grotescă, pe care oamenii să o urască și să o respingă.

Vă așteptăm întrebările și comentariile pe adresa redactie@yogaesoteric.net

yogaesoteric
21 martie 2016

Also available in: Français