Ministrul Bodog, masca lui Soros şi o conservă evidentă a lui Big Pharma

Ministrul Bodog – „Eu nu cred că un medic are dreptul să facă propagandă împotriva vaccinului, având în vedere faptul că există dovezi, există foarte multe boli care au fost eradicate prin vaccin, iar în momentul de față suntem în plină epidemie de rujeolă”.

Foarte mulţi oameni implicaţi în politică, din toate partidele şi de toate culorile, sunt foarte departe de a fi ceea ce vor să ne facă să credem. Şi aici nu ne referim la „acoperiţii” serviciilor secrete, ci la „acoperiţi” ai altor interese, cum sunt soroșiştii, prietenii Berlinului şi ai Budapestei, sau vectorii marilor companii transnaţionale şi, nu în ultimul rând, ai giganticei reţele Big Pharma.

Cine este Florian Bodog? Cine auzise de acest nume până să ajungă ministrul Sănătăţii? Aproape nimeni. Nici ca senator nu prea s-a făcut remarcat. Era cunoscut, oarecum, prin Oradea, cel mult în județul Bihor. Cu toate astea, Bodog este un personaj care merită ceva atenţie, şi nu numai datorită legii vaccinării obligatorii, prin care părinţii ar trebui să facă închisoare iar medicii care au suspiciuni în ce privește siguranța unui medicament sau a unui vaccin să fie sancționați, ci mai ales datorită fulminantei sale ascensiuni tactico-profesionale dublată de un simţ al parvenirii uluitor.

Florian Bodog a absolvit liceul sanitar iar la 20 de ani a intrat în proaspăt înfiinţata Facultate de Medicină şi Farmacie Oradea, pe care a terminat-o în 1997. În Oradea se ştie că în facultate a făcut tot ce era posibil ca să ocupe postul de „ocrotit” al lui Teodor Maghiar, ca să avanseze rapid pe scară profesională. Culmea, stratagema îi reuşeşte şi devine imediat doctorand. Deși urma specialitatea chirurgie estetică, în mod bizar îşi ia doctoratul în 2001 cu lucrarea „Implicaţii anatomo-clinice, paraclinice şi terapeutice în pancreatita acută”. Ce-or avea una cu alta? Poate că asta s-a găsit de cumpărat, aşa că n-a făcut mofturi… La doar un an după terminarea facultăţii a devenit preparator universitar, după încă un an – asistent, iar după doi ani, în 2002, a ajuns şef de lucrări.

În 2008 a făcut un al doilea doctorat, la Timişoara, în management sanitar, și a obținut gradul de conferenţiar. În 2003, a fost numit şef al Spitalului Judeţean, de unde, în 2010, a fost propulsat şef de cabinet al ministrului orădean al Sănătăţii, Ritli Ladislau (UDMR). În 2012, devine concomitent decan al FMF şi şef al Direcţiei Control în Sănătate Publică din Minister, iar apoi secretar de stat şi senator. În 2013, obține gradul de profesor, procurându-şi şi atestatul de îndrumător de doctorate. Acum este ministru plin.

Ca să ai o asemenea carieră, trebuie să fii un Einstein al medicinei. Sau…
Mai degrabă „sau”, pentru că presa locală i-a demontat mai toate lucrările, ba chiar a demonstrat că unele nu există. Deloc. Evaporate. Deci, omul a avut „spate greu”. Iar în această direcție sunt doar trei posibilităţi: Soros, „agenturile” de spionaj sau Big Pharma. El trebuie că a ales una, sau două, sau poate toate trei la un loc.

În Oradea, el este cunoscut ca apropiat al multor „intelectuali” cu profundă gândire soroșistă, susţinători ai şcolii lui Soros de la Budapesta. Aceştia se sprijină între ei; chiar dacă Bodog nu a luat bani direct de la soroșiști, el era promițător, fiind un individ avid de putere, care își dorea să ajungă în poziţii înalte, să ocupe locuri de unde ar fi putut fi valoros „cauzei”.

Cei din „Imperiu”, cum zic chiar ei, se cred un fel de rasă superioară prin România, născuţi să fie mari îndrumători, şi nişte înţelepţi fără pată, dar cu mare îngăduinţă faţă de „calea soroșistă”. Culmea, cei mai mulţi dintre aceştia au situaţii bune şi sunt realizaţi profesional. Ce mai contează cum. Genul ăsta de acaparare este folosit de oamenii lui Soros mai peste tot. Familia unui băiet devenit cineva cu ajutorul lui Soros îi va fi veşnic îndatorată stăpânului. La fel şi prietenii acestuia, mai ales dacă băietul soroșist e mai larg de mână şi are şi pilele necesare pentru a-i ajuta pe alţii.

Aşa se construieşte piramida trădării, prin influenţă şi „capturarea” bunăvoinţei unei cât mai mari plaje de cetăţeni. Cam ca la electoratul captiv de care se vorbeşte în cazul partidelor.

Deci este foarte posibil ca „bodogul” mincinos să fi fost antamat prin afiliere în gaşca soroșistă, ceea ce i-a asigurat teribila sa ascensiune. Este drept, se poate să mai fi intervenit şi serviciile maghiare interesate şi ele de un personaj uşor manevrabil, veşnic în foame de titluri şi mai ales de poziţii.

Realizaţi ce „bun de preț” este acest Bodog pentru diversele curente ce se bat prin România pentru influenţă şi, în final, pentru câştiguri fabuloase? E un „cado” nesperat!

Alţi colecţionarii de vedete medicale sunt chiar nevăzutele chipuri din „boardul” de la vârful Big Pharma. Un asemenea jalnic personaj, care şi-a cam luat toate titlurile, ba chiar şi-a măsluit mult din partea profesional-ştiinţifică a vieţii sale publice, e aur curat pentru Big Pharma. Acesta, bine susţinut, chiar şi cu pârgii politice (unde, în spate, la nevoie, sunt tot milioanele de euro ale Big Pharma) este marioneta perfectă. Îl arunci în văzduh şi aştepţi să prindă fotoliul dorit. Apoi, totul este simplu: îl strângi cu ușa mai tare sau mai uşor, în funcţie de ce vrei în diverse momente.

Spre exemplu, Bodog ajunge ministru, iar Big Pharma are câteva tone de vaccinuri în stocurile sale mondiale. Nu sunt ele calibrate pentru oamenii din această zonă (cum s-a mai petrecut), dar ce contează cât timp pe etichete scrie ce scrie. Ca să-l ajuţi, tu, Big Pharma, mai înscenezi şi apariţia unei așa-zise epidemii de rujeolă (culmea, tot în „Imperiu”, că e mai uşor, dar ai grijă să nu se extindă în Ungaria sau Serbia), mai pui de-o panică TV şi treaba e gata făcută. Dar, pentru că tu eşti Big Pharma, vrei mai mult, nu numai să scapi de un transport-două de vaccinuri, aşa că pui bocancul pe gâtul „bodogului” şi-i ceri să bage Legea Vaccinării Obligatorii, pentru că aia îţi va asigura o piaţă veşnică, peste toată ţara. Dacă intră şi chestiunea cu părinţii ameninţaţi cu puşcăria, e „paradisul combinatorilor de vaccinuri”. Un „El Vaccino Dorado”.

Domnule Bodog, ne spuneți unde greşim? Propteaua este Soros? „Agenturile”? Sau Big Pharma? Sau toate la un loc, cum începe să creadă până şi ultimul om care se uită la TV?


Citiți și:

Afaceri porcești la umbra vaccinării obligatorii!

Un demers diabolic. Iată Proiectul Legii Vaccinării. Aşa ceva nici Ceauşescu n-ar fi îndrăznit… A intrat în dezbatere publică

De ce nu putem accepta transformarea României într-un sinistru lagăr medical – argumente legale dar și argumente științifice

 

yogaesoteric
28 mai 2017

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More