Minodora Ion, avocata care a contestat obligativitatea măștii: Am demonstrat că legislația și justiția sunt varză

Politicul ne-a demonstrat din nou că își bagă coada peste tot, iar Arafat e liber pe plantație!
Minodora Ion, avocata care a atacat în justiție prevederea prin care la Constanța a fost impusă, prin ordin al șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, purtarea măștii de protecție în spații deschise, susține că a demonstrat „că în țara noastră legislația și justiția sunt varză”, după ce a câștigat la Curtea de Apel București, dar a pierdut procesul la Înalta Curte de Casație și Justiție. Ea susține că faptul că a câștigat inițial la Curtea de Apel București îi „dă și mai mult curaj”. „Voi ataca orice ordin sau HG care mi se par nelegale. Voi merge până în pânzele albe pentru convingerile mele”, avertizează avocata.

Nu este cazul să-l lăsăm pe Arafat sa decidă pentru noi. Nu eu am pierdut procesul la ÎCCJ, ci România! Eu mi-am făcut datoria. L-am înfruntat. Am demonstrat că în țara noastră legislația și justiția sunt varză, că fiecare înaltă instanță judecă sau nu, respectând legea. Politicul ne-a demonstrat o dată în plus că își bagă coada peste tot și că Arafat e liber pe plantație; că ce visează noaptea aplică ziua, iar noi nu avem voie să contestăm. Adică, eu, cetățean român, avocat, nu am dreptul, în țara mea, de a demasca ilegalitățile lui Arafat. Chiar nu există medici români capabili să ne coordoneze? Au dezertat toți??? Nu mai avem valori? Ne reprezintă pe noi Arafat?”, a scris Minodora Ion.
ÎCCJ a admis recursul făcut de către Departamentul pentru Situații de Urgență la o sentință a Curții de Apel București care decisese că masca în spațiile publice deschise nu poate fi obligatorie, sentință pronunțată după ce avocata din Constanța Minodora Ion a sesizat instanța pe acest subiect.
Articolul 4 punctul 15 din Ordinul Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență Raed Arafat nr. 4660427/17.12.2020 privind prelungirea măsurii carantinei zonale pentru municipiul Constanța prevedea obligativitatea purtării măștii de protecție în spațiile publice pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de cinci ani. Procesul a fost deschis după ce avocata Minodora Ion a sesizat instanța de judecată asupra acestui subiect.
Imediat după decizia ÎCCJ, ea a precizat că ÎCCJ nu s-a pronunțat asupra legalității măsurii. „ÎCCJ nu s-a pronunțat dacă măsura era legală sau nu, dacă Arafat&Co au respectat legea sau nu, ci că nu aveam interes să formulez acțiunea. Adică CAB a considerat că aveam interes, mi-a și admis acțiunea și dintr-o dată nu mai am interes… Îmi pare rău să spun, dar o consider o decizie politică. Voi merge la CEDO!”, afirmă ea.
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More