Miracol, iubire, înţelepciune, bunătate, bucurie – Relatările unor cursanţi yoga despre întâlnirile lor cu profesorul de yoga Gregorian Bivolaru
„DUMNEZEU există. El este prezent pretutindeni. El este totdeauna cu mine. Numai cu ajutorul Lui, eu am tot ceea ce îmi este necesar să am.” Acesta este adevărul pe care îl afirmă marii înţelepţi, iar eu sunt perfect de acord cu aceasta şi vă sfătuiesc şi pe voi să trăiţi în conformitate cu aceste învăţături milenare. – Gregorian Bivolaru
Acestea sunt cuvintele unui veritabil Ghid spiritual. El ne învaţă că singurul ţel al existenţei, la nu contează ce nivel din cele şapte fundamentale, este evoluţia spirituală cu încununarea sa care este revelarea deplină a Sinelui Divin Nemuritor (ATMAN) şi atingerea stării plenare de îndumnezeire prin fuziunea extatică cu Dumnezeu Tatăl. A refuza evoluţia spirituală înseamnă de fapt a refuza existenţa autentică pentru a încerca să mergi, încăpăţânându-te, în contrasensul unui irezistibil curent divin care determină tot ceea ce este bun, frumos şi adevărat în întregul Univers.
Am grupat în acest articol câteva relatări semnificative ale unor cursanţi yoga. Aceste relatări sunt semnificative nu pentru că sunt unice, ci tocmai pentru că există mii de astfel de relatări similare. Ele se referă la interacţiunea lor cu profesorul de yoga Gregorian Bivolaru (Grieg), mai ales din perspectiva relaţiei directe dintre un cursant de yoga şi profesorul său de yoga sau altfel spus, Ghidul său spiritual. Deoarece yoga este o cale spirituală şi nu o disciplină teoretică oarecare, cel care predă yoga este altceva (mai mult) decât un profesor obişnuit. Cel mai simplu putem înţelege relaţia dintre un aspirant şi un ghid spiritual comparând-o cu relaţia care se stabileşte între un alpinist începător şi un ghid montan experimentat. În mod analogic, Ghidul spiritual este cel care cunoaşte calea spirituală şi îl poate conduce pe aspirant, cu succes, la capătul ei.
Fiecare din aspiranţii pe o cale spirituală poate primi deseori un ajutor de natură paranormală, fie de la Ghidul Spiritual, fie de la diferite entităţi subtile, deoarece se ştie că lumea noastră este vegheată de multiple entităţi benefice care sunt dispuse în permanenţă să ofere ajutor tuturor celor care merită şi care îl cer cu inima deschisă. În această categorie de fenomene ajutorul subtil acordat de Ghidul Spiritual ocupă un loc aparte. Cel mai important ajutor subtil pe care îl poate primi un aspirant de la Ghidul său Spiritual este legat de atingerea unei stări cât mai profunde de comuniune cu Dumnezeu, întrucât chiar acesta este scopul relaţiei dintre ei. De altfel, un Ghid Spiritual autentic va urmări întotdeauna să îi facă să înţeleagă pe aspiranţii spirituali că ajutorul pe care el îl acordă vine în realitate de la Dumnezeu Tatăl, şi prin aceasta ei se vor deschide sufleteşte din ce în ce mai mult faţă de Dumnezeu.
*******
„În ceea ce priveşte relaţia mea cu Grieg, atunci când l-am văzut pentru prima dată nu aveam absolut nici o noţiune despre ce înseamnă un Ghid Spiritual. M-a impresionat faptul că, deşi era destul de tânăr, cunoştea extraordinar de multe lucruri şi îl priveam ca pe un profesor foarte competent. Odată cu trecerea anilor s-a dezvoltat însă între noi o relaţie inefabilă, mai profundă decât oricare alta din viaţa mea, şi atât de complexă încât ar fi foarte dificil să o definesc. Forţa sa spirituală, sagacitatea sa excepţională, calmul, controlul de sine şi o suverană simplitate naturală m-au fascinat. Am fost alături de el în anumite momente, unele dificile şi chiar dramatice, astfel încât pot spune că îl cunosc foarte bine şi că este singurul om care nu m-a dezamăgit în nici o situaţie, ba dimpotrivă, m-a făcut să-l admir şi să-l iau ca model în comportamentul meu. Iniţiativele sale m-au uimit şi încântat întotdeauna, iar în concepţiile sale nu am sesizat niciodată acele limitări şi rigidităţi, atât de caracteristice oamenilor obişnuiţi.
Am preluat de la Grieg preocuparea constantă de a cunoaşte şi de a învăţa. Am început să citesc mult mai mult făcând, mai ales în perioada dinainte de Revoluţie, mari sacrificii pentru a obţine cărţi care m-ar fi putut edifica, sau despre care ştiam că i-ar fi putut ajuta mai târziu pe ceilalţi. Tot de la el am asimilat tenacitatea precum şi puterea de a lua totul de la capăt, de care el a dat dovadă în 1984 după prima confiscare a bibliotecii de YOGA, în 1989, după cea de-a doua, şi în 1996, după atentatul care a avut loc în apartamentul lui şi care a distrus mii de cărţi foarte valoroase.
Am admirat fermitatea cu care Grieg şi-a apărat mereu ideile şi convingerile spirituale, chiar dacă risca să fie blamat, calomniat, persecutat. În această direcţie, el a continuat să dăruiască oamenilor cunoaşterea spirituală chiar şi în perioada în care YOGA era interzisă în România. În plus, am înţeles după câţiva ani de practică faptul că toate acţiunile sale sunt precis angrenate în virtutea unei intuiţii şi clarviziuni care îi spun ce este cel mai bine să facă în anumite momente.
Am realizat că toate problemele care au survenit în existenţa sa ar fi putut fi cu uşurinţă evitate dacă el nu ar mai fi îndrumat atâţia oameni pe calea yoghină şi s-ar fi retras, aşa cum i-o sugerau de altfel alţii, ocupându-se numai de propriul său confort. Toate aceste eforturi şi sacrificii pe care el le face provin în primul rând din dorinţa de a-i ajuta pe ceilalţi şi de a le oferi un sens spiritual în viaţă. Conştientizând acestea, am urmărit să îi urmez exemplul.” (C.T.)
*******
„Prima trăire paranormală referitoare la Grieg a avut loc la vârsta de 10 ani (acum 20 de ani) când, fiind foarte bolnav, am intrat în comă. Am ajuns atunci în faţa unor entităţi subtile pe care le-am rugat să mă lase să revin la viaţă, dar ele mi-au spus că „nu mai există medicamente“ pentru mine. Atunci mi-a apărut Grieg înconjurat de o lumină alb-strălucitoare şi mi-a întins mâna. Apoi am revenit la viaţă, spre mirarea tuturor. Ulterior am trăit stări de intuiţie extraordinară, de genialitate, mi s-au trezit anumite capacităţi bioenergetice şi nu am mai fost bolnav niciodată. Am avut o evoluţie socială şi intelectuală fulminantă.
Cu un an înainte să vin la cursul de YOGA l-am visat din nou pe Grieg. M-a sfătuit să nu mai mănânc carne, să fac dragoste fără să ejaculez („cu continenţă“, cum aveam să aflu mai târziu) şi să mă rog în fiecare duminică întreaga zi. Am respectat întru totul cele spuse de el şi o minunată femeie a apărut în viaţa mea. Era la cursul de YOGA, dar temându-se că nu voi înţelege anumite aspecte spirituale, evita să discute despre acestea. Am aflat că pleca în tabăra yoghină de la Herculane şi am rugat-o să merg şi eu cu ea, dar în afara taberei.
În ziua în care urma să aibă loc prima spirală urmată de Inducţia Stării de Eliberare prin Miracol Divin de la acest curs, l-am visat pe Grieg care mi-a spus: „Sunt la Hotelul Roman, la etajul 5. Nu sunt un înger, te aştept!“.
A doua zi urma să-mi susţin teza de doctorat. Toată ziua m-am gândit la acel vis; nu ştiam nimic de la iubita mea nici despre Grieg, nici despre spirală. Nimic. În faţa agenţiei de bilete am hotărât să-mi ascult inima şi să merg la Hotelul Roman. Pe holul de la etajul 5 s-a auzit o voce: „Să vină Adrian!“. Astfel am ajuns să-l cunosc pe Grieg şi am participat pentru prima dată la o spirală YANG.
Am mers apoi şi în tabăra spirituală de la Costineşti. După una dintre spiralele YANG urmate de Inducţia Stării de Eliberare prin Miracol Divin i-am spus lui Grieg: „Nu am mai trăit asemenea stări.“ Mi-a răspuns: „Este o stare normală. Trebuie să ne găsim starea de umanitate pentru a fi oamenii lui Dumnezeu.“
Experienţe paranormale cu Grieg am mai avut; relevantă o consider pe cea din toamna anului 2002 când am văzut imaginea lui Grieg în genunchi în faţa Tronurilor Cereşti ale lui Dumnezeu, rugându-se ca această ţară să fie cruţată de cutremur. Doar în ultima clipă, la ora 4.00 dimineaţa, Dumnezeu s-a îndurat şi România a fost salvată.
De-a lungul timpului, prin contact telepatic cu Grieg am fost iniţiat în GAYATRI MANTRA şi în MANTRA Marii Puteri Cosmice BAGALAMUKHI, înainte de a le primi la cursul de YOGA, precum şi în practica secretă a celor 7 focuri.” (A.M.)
*******
„În luna martie a anului 1995 am avut un vis foarte deosebit în care se făcea că eram la poalele unui munte, împreună cu un grup de colegi. Urcam pe o potecă foarte înşelătoare, care dispărea şi apoi reapărea într-o ceaţă densă, ceea ce a făcut să ne rătăcim. Ca prin farmec a apărut un călugăr, într-o robă neagră, cu glugă pe cap, astfel încât abia i se vedeau ochii şi care ne-a spus să-l urmăm. Am urcat foarte voioşi, dar întrebându-ne cine este şi încotro ne duce.
După un timp cărarea a devenit foarte luminoasă; am ajuns într-o poiană cum rar îmi fusese dat să văd până atunci. Călugărul, care emana un sublim parfum de busuioc, s-a oprit în dreptul unei mese imense din piatră şlefuită, în jurul căreia erau nouă scaune tot din piatră şi ne-a spus să ne aşezăm. Abia atunci am realizat că eram chiar nouă, cu acel călugăr care intrase într-o stare de meditaţie profundă, determinându-ne să-i urmăm exemplul. În acea meditaţie toate gândurile mi-au fost suspendate şi am trăit un sentiment de pace profundă şi o senzaţie de plutire.
În final călugărul ne-a spus: „V-am adus aici, dar să ştiţi că vă voi supraveghea tot timpul; urmaţi această potecă cu multă grijă şi veţi ajunge la capăt!“. Atunci l-am întrebat: „De ce ne-ai ajutat şi cine eşti, fiindcă vrem să te urmăm…“. În acel moment călugărul care era deja cu spatele, semn că voia să plece, s-a întors şi m-a privit uimindu-mă cu strălucirea ochilor săi minunaţi. M-a întrebat: „Oare sunteţi pregătiţi?“. Apoi a dispărut într-o lumină alb-strălucitoare orbitoare lăsând o undă de mister în sufletele noastre… Abia peste mult timp mi-am dat seama că acel călugăr era chiar Ghidul meu Spiritual actual şi am avut această certitudine atunci când l-am privit în ochi pentru prima oară. Avea aceiaşi ochi misterioşi, calmi şi plini de iubire…” (G.I.C.)
*******
„Soţia mea era gravidă în luna a 8-a. Medicii ne spuneau că placenta a intrat deja în stare de degradare, că fătul nu era alimentat decât foarte puţin (din determinările de concentraţii hormonale) şi era subdezvoltat (posibilitatea extragerii lui chirurgicale în acel moment fiind exclusă deoarece plămânii nu ar fi rezistat primei inspiraţii şi ar fi “explodat”). În urma ecografiilor medicii se exprimau “încă este viu”. Ulterior clarvăzătoarea Valentina ne-a pus că placenta intrase în putrefacţie începând din luna a şasea.
Am dat telefon la Bucureşti şi am lăsat mesaj pentru Grieg în care explicam situaţia. A doua zi tot la telefon am primit răspunsul: “Am luat la cunoştinţă. Grieg”, iar noi am început să constatăm că placenta din care deja începuseră să se elimine bucăţi, a început să “funcţioneze”, să alimenteze fătul. După încă trei săptămâni a avut loc naşterea, prin intervenţie chirurgicală. Medicii au fost uimiţi: copilul a trăit fără pic de lichid amiotic, iar greutatea de 2,150 kg se încadra în limita de “normal”. Practic a fost salvată o viaţă, sau poate două.” (M.B)
*******
„Eram în anul al IV-lea de YOGA, în ultima zi a taberei spirituale de la Costineşti. La un moment dat, pe plajă, a venit Grieg. Eram puţini yoghini, ne-am aşezat în jurul lui şi el ne-a privit pe fiecare, pe rând. La mine s-a uitat foarte mult. Seara am plecat acasă şi aproximativ după o săptămână m-am îmbolnăvit de Zona Zoster, o boală pe care o mai avusesem în studenţie. Ştiam ce mă aşteaptă. Medicul la care am fost mi-a dat doar nişte medicamente pentru a putea dormi.
Deprimată, am revenit acasă. Nu aveam de gând să iau acele medicamente, dar nici nu ştiam ce să fac. M-am culcat într-o stare de mare suferinţă fizică şi psihică şi l-am invocat pe Grieg, rugându-l să mă ajute. Noaptea l-am visat cerându-mi să-mi întind mâinile cu palmele în sus. Şi-a pus palmele peste ale mele şi o lumină albă care îi ieşea din braţe a început să mă învăluie din ce în ce mai mult.
Dimineaţa m-am trezit cu o dispoziţie extraordinară şi când m-am uitat, acele pustule mari şi urâte dispăruseră sau se uscaseră. Pentru cine nu ştie, menţionez că această boală este de durată şi foarte dureroasă. Am mers din nou la medic pentru a-mi da concediul medical. Bucuroasă, i-am spus că m-am vindecat. M-a examinat şi uimit m-a întrebat cum am reuşit. La insistenţele lui am ridicat din umeri şi i-am zâmbit misterios, lăsându-l să creadă ce voia, căci cum aş fi putut să-i spun „Ştiţi, d-l doctor, eu l-am visat pe Grieg…“ (A.S.)
*******
„Am fost adeseori surprinsă de capacitatea Ghidului meu Spiritual de a fi omniprezent şi de a se manifesta telepatic foarte pregnant, cu o stare de dăruire totală, chiar faţă de mai multe fiinţe în acelaşi timp ca şi cum conştiinţa, mintea şi inima sa infinite i-ar îngloba pe toţi cei care se gândesc la el la un moment dat, răspunsul său venind foarte precis şi intens, în funcţie de problema fiecăruia. Am simţit ajutorul său în multe situaţii de viaţă, dar mai ales în timpul cursului pe care îl susţineam ca instructoare de YOGA.
Un exemplu edificator în acest sens, pe care mi-l amintesc, a fost atunci când am ţinut conferinţa de deschidere a unui curs de YOGA, împreună cu o colegă. Fiecare dintre noi am rămas uimite de răspunsurile inspirate pe care le dădeam viitorilor cursanţi, şi de faptul că multe dintre ele ne apăreau în minte automat. Unele răspunsuri nu le cunoşteam dinainte şi rămâneam şi noi surprinse de cât de clare erau explicaţiile pe care le dădeam. Totdeauna, în momente de acest gen simţeam prezenţa subtilă, inspiratoare a lui Grieg.
De fapt, eram familiarizată chiar dinainte de a-l cunoaşte la modul fizic, cu stările minunate pe care el le transmitea de la distanţă, de cele mai multe ori în timpul meditaţiilor, deoarece atunci când am început să practic YOGA locuiam într-un oraş îndepărtat de Bucureşti.
Ajutorul său subtil s-a manifestat şi în situaţii de viaţă obişnuite. De fiecare dată când aveam probleme în relaţia de cuplu constatam cu surprindere că Grieg ştia, înainte să-i povestesc, tot ce se petrecuse şi îmi arăta cauza reală a problemei respective precum şi soluţia cea mai potrivită pentru a o depăşi. Mi s-au petrecut şi lucruri nostime care m-au făcut să înţeleg capacitatea extraordinară de dăruire şi înţelegerea pe care Grieg le manifestă pentru fiecare dintre noi.
Într-o zi, fiind în tabăra spirituală de la Costineşti i-am spus că nu reuşisem să fac toate meditaţiile din program pentru că fetiţa mea fiind foarte mică mă solicita astfel încât nu mă puteam concentra. El mi-a spus că totul va fi bine, pentru că ea „o să doarmă“. Din acel moment am reuşit să fac toate meditaţiile din tabăra spirituală, pentru că fiica mea adormea de fiecare dată chiar înainte de meditaţie.
În alte momente era suficient să mă gândesc la Grieg pentru ca anumite probleme de viaţă să se rezolve ca prin minune sau să reuşesc să realizez anumite tehnici yoghine pe care înainte nu le puteam face şi chiar să obţin rezultate deosebite.
Odată, în timpul unei fuziuni amoroase realizate cu continenţă am simţit atât eu cât şi iubitul meu prezenţa şi susţinerea subtilă a lui Grieg. Stările pe care le-am trăit atunci au fost extraordinare ca şi cum am fi fost translataţi în lumi paralele paradisiace.
Îi mulţumesc de multe ori în gând lui Dumnezeu că mi-a oferit şansa de a întâlni această fiinţă extraordinară care este Ghidul meu Spiritual. În felul acesta viaţa mea s-a transformat mult în bine. Sunt fericită că am şansa să evoluez spiritual în această viaţă, să mă apropii de Dumnezeu şi să Îl simt atât de viu în fiinţa mea şi în toate celelalte fiinţe.” (C.B.)
*******
„Era în toamna anului 1997, când, după două operaţii consecutive, în decurs de două săptămâni, medicul secţiei de chirurgie ne-a dat o ştire cumplită şi anume că tatăl meu nu mai avea de trăit decât cel mult de 2-3 săptămâni. Se constatase că avea o tumoare canceroasă la ficat care îi prinsese arterele şi deci nu putea fi eliminată din cauza zonei delicate în care se afla. Pe zi ce trecea, tatăl meu se stingea încet din viaţă. Pentru mine vestea a fost şocantă. Eram atunci în anul al IV-lea de YOGA şi încă nu-l cunoscusem personal pe Grieg, dar aflasem multe lucruri minunate despre el de la instructorul meu de YOGA.
În acele momente de disperare, am decis să merg la Grieg şi să-i cer ajutorul. Înainte de a mă trimite la un medic naturist cunoscător al sistemului AYURVEDA, Grieg mi-a dat de înţeles că tratamentul va fi eficient, dacă şi tatăl meu îl acceptă şi are încredere în el. I-am răspuns că există o relaţie atât de strânsă între noi, încât tatăl meu va accepta toate sfaturile mele. După ce am primit reţeta şi indicaţiile acelui minunat medic şi om, am plecat nerăbdătoare spre casă, să le spun celorlalţi membri ai familiei că aveam toate speranţele de vindecare.
Apoi am mers să-i duc tatălui meu de mâncare. În drum spre spital s-a petrecut ceva care pe atunci încă nu ştiam ce înseamnă. Timp de câteva fracţiuni de secundă, m-am simţit cuprinsă într-un misterios tunel de energie orientat spre cer. Cu toate că mental nu am înţeles exact despre ce era vorba, în interiorul meu ştiam că se petrecea ceva cu totul special. Imediat ce am intrat în salon, tatăl meu care zăcuse până atunci aproape pe moarte şi-a revenit şi a mâncat ce îi adusesem. În ultimele 7-8 zile nu mai putuse nici măcar să mănânce, iar atitudinea faţă de el a celor din spital era foarte neglijentă, considerând că pentru el aceasta nu mai avea importanţă!
Din acel moment starea sa de sănătate a început să se îmbunătăţească pe zi ce trecea, până când a ieşit din spital pe picioarele lui. Personalul medical era nedumerit de această vindecare miraculoasă.
Acest eveniment mi-a marcat viaţa pentru totdeauna. Îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru Graţia revărsată asupra mea şi lui Grieg pentru că m-a ajutat să simt prezenţa lui Dumnezeu şi compasiunea Lui infinită. Am înţeles că, mai devreme sau mai târziu va trebui să ştim să ne despărţim într-un mod detaşat şi de cei dragi. De atunci îmi doresc să fiu un releu divin, să-i pot ajuta pe cei din jurul meu şi să parcurg această cale spirituală până când voi atinge ţelul suprem ultim – acela de a fi în inima lui Dumnezeu, pentru totdeauna.” (P.K.)
*******
„M-am dus la Grieg să-l rog să-l ajute pe un prieten şi coleg de curs care era bolnav de cancer în metastază. Metastaza i se localizase la ficat, nu mai putea mânca de câteva săptămâni şi avea stări de vomă mereu. Medicul său de familie i-a spus în urma analizelor (tomografie) că mai are 1-2 săptămâni de trăit aşa că şi-a luat şi rămas bun de la el.
După cum am spus, i-am arătat poza prietenului meu lui Grieg care în momentul acela a devenit foarte tăcut şi am simţit o stare de compasiune copleşitoare care se manifestă. Mi-a spus că are şanse să trăiască. Dar trebuie să ţină cel puţin 7 regimuri Oshawa şi să se mobilizeze. Nu pot să exprim în cuvinte starea care am perceput-o la Grieg atunci. Am vrut să-l îmbrăţişez dar nu mi-a dat voie, a zis că este suficient pentru moment.
Surpriza a fost că a doua zi, la prânz (întâlnirea cu Grieg a fost în noaptea precedentă), m-a sunat prietenul meu să-mi spună că dormea şi că i-a apărut Grieg în vis care s-a aşezat lângă el pe pat, i-a pus mâna în zona ficatului şi i-a spus: “Hai să vedem ce putem face pentru vindecarea ta. Să ştii că eu sunt acum alături de tine!” imediat s-a trezit din somn şi a simţit cum ficatul său care era foarte mărit (apăsa pe rinichi şi pe plămâni din cauza tumorilor) se retrage şi revine la normal.
În momentul în care m-a sunat a zis că se simte bine, cum nu s-a simţit de foarte mult timp, că e ca sănătos, că în dimineaţa respectivă cum s-a trezit, a luat bicicleta şi s-a plimbat prin ploaie, fiind foarte fericit şi vital. Când am auzit această relatare mi-au dat lacrimile de fericire ca şi cum D-zeu mi-a dat cel mai de preţ cadou. Am fugit la Grieg să-i spun şi să-i mulţumesc pentru ajutor. Răspunsul lui Grieg a fost: “Mie nu-mi mulţumi, ci lui Dumnezeu căci datorită Lui s-a putut. Datoria ta este să nu uiţi că se poate! Iar prietenului tău să-i transmiţi că nu mai are voie de acum să fie egoist. De acum să înţeleagă că îi aparţine doar lui Dumnezeu.”
Vreau să spun că acea fiinţă s-a transformat peste noapte, dintr-un mânios care se răstea la toţi şi era şi agresiv, a devenit o fiinţă plină de iubire, compasiune, dăruire, dornică să-i ajute pe ceilalţi şi să-i trezească spiritual pe ceilalţi.” (P.H)
*******
Ghidul nostru spiritual ne învaţă că: resursele nelimitate ale sufletului uman se deschid numai atunci când sufletul începe să se orienteze corect în lumea înconjurătoare şi să respecte cu sfinţenie legea supremă a Universului, legea iubirii pentru Creator. Devenirea este posibilă prin gândurile noastre, prin cuvintele şi faptele noastre atunci când toate vor fi exprimate prin intermediul spiritului nostru. Cu cât vom dărui mai mult, cu atât mai mult vom dobândi, cu cât vom da mai mult cu atât mai copleşiţi vom fi de ceea ce dăm şi aceasta fără a ne epuiza niciodată rezervele.
martie 2005
yogaesoteric
Vă recomandăm de asemenea articolele:
un nou grupaj de Aforisme de Gregorian Bivolaru
Mărturia unui prieten din copilărie al lui Grieg
Ce (şi cum) sărbătoresc yoghinii pe 12 martie
Also available in: Français