Miracole moderne şi holograma cuantică

Ce sunt miracolele moderne?

Vieţile oamenilor sunt deseori impactate de evenimente remarcabile care nu pot fi explicate de preceptele ştiinţei moderne. Există o idee generală că majoritatea acestor fenomene se petrec în interiorul creierului pentru că altfel par a fi inexplicabile. Cele mai cunoscute exemple sunt:
– experienţele de moarte clinică;
– reamintirea vieţilor trecute;
– telepatia;
– vederea la distanţă;
– precogniţia;
– cercurile din lanuri;
– astrologia;
– sferele de lumină;
– fantomele, zânele;
– fenomenul de déja-vu;
– OZN-urile;
– răpirile (de către extratereştri);
– levitaţia.

Răspunsul sistemului în care trăim, în particular a comunităţii academice, a fost, de obicei, unul de genul „divide et impera”. Aceste evenimente sunt clasificate pur şi simplu ca fenomene mentale şi se trece peste ele ca peste ceva ce a fost citit în ziar. „E vorba iarăşi de cei cu moarte clinică”. „Acela a văzut stafii, ha, ha, ha.” „Telepatia este doar un simplu efect de empatie al creierului”. Ceea ce lipseşte în realitate este o înţelegere globală asupra proprietăților minţii și a faptului că Universul facilitează aceste fenomene.
Totuși aceste fenomene sunt deseori foarte reale pentru cel care le percepe, care adesea se simte abandonat de comunitatea ştiinţifică scolastică.

Explicaţia implicită

Descrierea întregii naturi pe baza Hologramei Cuantice pare a oferi o înţelegere a acestor fenomene. Această descriere îşi are originile în mai multe cercetări ştiinţifice, dar probabil cea mai proeminentă este contribuția teoretică și matematică a matematicianului Walter Shempp precum şi a omului de știință și astronaut (în programul Apollo 14), dr. Edgar Mitchell.

Punctul cheie este că Holograma Cuantică explică în mod sensibil toate „miracolele moderne”.
Descrierea pe care holograma cuantică o oferă este general aplicabilă deoarece este profund ancorată în conceptul că un câmp cuantic se află în spatele întregii descrieri a tot ceea ce este real: de la obiecte concrete din Universul fizic, până la descrierea atomică a materiei.

Este descrisă ca o hologramă deoarece permite descrierea unei realităţi mai înalte dimensional prin proprietățile dimensiunilor fizice. Suntem familiarizaţi cu modul în care o hologramă bidimensională înregistrată pe un film fotografic creează o imagine tridimensională pe care o putem observa cu ochiul liber atunci când filmul este iluminat de o lumină coerentă laser.

O proprietate importantă a descrierii cuantice este aceea că nu este limitată la locaţia obiectului, şi de aceea se spune că este non-locală. Aici ceea ce este descris prin cuvântul non-local înseamnă că atunci când două particule se ciocnesc, ca într-un accelerator de particule, particulele de recul sunt intercorelate pe distanțe de mai multe mile, astfel că măsurarea proprietăţilor unei particule determină o definire instantanee a stării cuantice a celeilalte particule aflată la mare distanţă. Einstein, sceptic, numea cu ironie aceasta ca „acțiune fantomă la distanță”. Porecla dată de Einstein a fost „quantic entanglement”, adică „încurcătură cuantică”. În particular, această corelație ar permite transmiterea informației la viteze mai mari decât cea a luminii, fapt care ar fi în dezacord cu teoria relativității care afirmă că viteza maximă permisă în univers este viteza de propagare a luminii în vid (c≈3×108 m/s). Totuși, niciun experiment nu demonstrează că transmiterea unui semnal cu o viteză mai mare ca a luminii este posibilă.

Telepatia

O componentă cheie a descrierii cuantice a întregii existenţe este că totul este purtat de un singur câmp cuantic. Astfel, deoarece toată realitatea este purtată de o singură entitate, descrierile tuturor lucrurilor sunt locale pentru fiecare. Acest fapt explică modul în care atât de multe lucruri par să fie capabile să interacţioneze unul cu celălalt. Astfel, în telepatie, din moment ce mintea individului A este purtată în câmpul hologramei cuantice comune cu individul B, cei doi sunt în contact strâns dincolo de spaţiu şi timp, iar telepatia este posibilă.

Aceasta ne permite să înţelegem natura „proprietăţilor emergente”. S-a observat că ceva aparent simplu ca bătaia de aripi a unui fluture în Illinois poate produce o furtună în Siberia cinci zile mai târziu. Bineînţeles, este adevărat că perturbarea atmosferică minusculă s-a petrecut să fie amplificată de curenţii atmosferici de convecţie de deasupra lanurilor de porumb din Illinois, iar ulterior probabil a fost amplificată de curenţi şi alte forţe atmosferice de multe tipuri, având ca rezultantă dramatica furtună. Această combinaţie de efecte subtile, mult prea complicate pentru a fi măsurate sau înţelese ori descrise, şi văzute la modul banal ca fiind neimportante şi nelegate, a produs la distanţă o modificare climatică majoră, şi de aceea este discutat ca un simplu rezultat al „proprietăţilor emergente”.

Vederea la distanţă

Astfel, noi înţelegem fenomene precum vederea la distanţă ca apărând ca urmare a unei proprietăţi emergente a actului conştienţei, văzută ca un răspuns mental al unei fiinţe sensibile, care vede realitatea prin ochii unui observator aflat la distanţă. Din moment ce observatorul de la distanţă formulează mental imaginea unei scene, iar imaginea mentală este transmisă prin creier printr-un proces similar celui prin care creierul primeşte asemenea informaţii, şi din moment ce observatorul de la distanţă şi primitorul împart o descriere a vederii la distanţă, observatorul local, cu antrenament, „se acordează” la percepţia mentală a celui de la distanţă care vede peisajul respectiv. Această proprietate este ușurată dacă observatorul la distanţă şi primitorul local sunt prieteni sau rude, astfel încât corelarea minţilor lor este o funcţie deja învăţată de creierul ambilor. În mod similar, unii oameni pot simţi prezenţa unică a unei alte persoane cunoscute doar prin „simţirea energiei ei”, şi nu este surprinzător faptul că, în acest caz, se poate chiar şti din „feeling” (din intuiție, din simțire) cine este acea persoană, chiar dacă nu au văzut-o.

Astrologie

Într-un mod similar, astrologia (știința astrelor și a efectelor lor) este relativ uşor de înţeles pe baza acestui câmp holografic cuantic. Viziunea ştiinţifică curentă este că planetele sistemului solar exercită doar forţe gravitaţionale mici asupra oricărei particule sau forme de viaţă de pe Pământ, comparativ cu gravitaţia enormă a Pământului sau a Soarelui, şi de aceea nu ar trebui să fie nicio conexiune astronomică între planete şi starea emoţională a omului. Dar cum noi înţelegem din ce în ce mai mult că natura conştiinţei implică o rezonanţă cu descrierea cuantică a întregii materii, şi din moment ce descrierea cuantică a locaţiilor planetare şi a alinierilor lor pot afecta în mod brutal această componentă locală percepută de conştiinţă, interpretarea astrologică va fi facilitată în mod natural. Cu alte cuvinte, deoarece descrierea maselor planetare împărtăşeşte acelaşi câmp cuantic ca şi descrierea conştienţei datorită non-localizării, alinierile planetare celeste pot avea mai multă putere asupra activităţii conştiinţei decât cea prezisă de gravitaţia din fizica clasică.

Fantome, zâne

Se pare că puţini oameni relatează că văd zâne în zilele noastre. Dar nu demult aceasta era ceva foarte obişnuit în cultura populară. Se pare că zânele sunt o modalitate prin care mintea umană acceptă percepţia a ceva nefamiliar, precum apariţia oricărui obiect eteric, în termeni de ceva cunoscut din punct de vedere cultural, precum zânele. Posibil apariţia extratereştrilor cu mult timp în urmă a fost interpretată greşit ca fiind a unor zâne, pe vremea când nu exista nicio modalitate pentru majoritatea oamenilor să accepte apariţia extratereştrilor, spre deosebire de ceea ce se petrece astăzi.

Înţelegerea fantomelor şi a altor miracole moderne necesită acceptarea unei noi înţelegeri a naturii sufletului şi a existenţei umane, aşa cum va fi înţelegerea celorlalte „miracole moderne”.

Există multe „miracole moderne” care de fapt sunt fenomene foarte obişnuite pentru fiinţele cu un nivel înalt de evoluție a conștiinței. Pe măsură ce ştiinţa va deveni mai „sensibilă”, pe măsură ce va fi acceptată şi documentată ştiinţific existenţa planurilor paralele cu diferite frecvenţe de vibraţie, se vor putea explica din ce în ce mai uşor şi mai amănunţit fenomene care astăzi sunt denumite „miracole”.

Levitaţia

Următoarea secţiune conţine o descriere a teoriei relativităţii generale a lui Einstein ancorată în matematica ştiinţifică tradiţională. În subsecţiune este o descriere a aplicaţiilor în care gravitaţia este eliminată prin vorticitate. Într-o secţiune ulterioară, descrierea cuantică a conștiinţei include vorticitatea. Astfel abilitatea unor practicanţi religioşi de a atinge levitaţia prin practica meditaţiei este de asemenea potenţial explicată, după cum este descris în secţiunea care urmează.

Ce este mai exact Holograma Cuantică?  

Acest subiect este de obicei discutat doar de oamenii de ştiinţă, şi poate fi descris în mod rezonabil doar prin vocabularul lor. Cititorii care se simt inconfortabil cu acest limbaj pot sări peste această secţiune. Întrebarea care este sub acest titlu este echivalentul întrebării „Care este baza descrierii cuantice în teoria fizică a materiei?” În cadrul unui curs universitar de fizică cuantică, această întrebare nu se pune. Datorită faptului că „energia neagră” (dark energy) intră ca un posibil câmp scalar în descrierea 4-dimensională spaţiu-timp a lui Einstein, a condus pe unii dintre oamenii de știință la concluzia că energia neagră este câmpul cuantic, vom discuta în aceşti termeni.

Dr. Rudy Schild care este astronom, cercetător emerit la Harvard, Smithsonian Center for Astrophysics, consideră că energia neagră detectată în analiza curbelor de strălucire a supernovelor nu este susţinută de datele fizice, deoarece măsurarea strălucirii supernovelor nu a fost corectată pentru materia neagră barionică observată în tot universul cosmic pe fundalul quasarilor de la distanţă, şi revelată prin absorbţia Lyman-alfa din spectrul hidrogenului. Cu alte cuvinte, componenta barionică lipsă a materiei negre este probabil văzută în norii de absorbţie Lyman-alfa, care absorb dar și refractă lumina quasarilor, dar nu au fost aduse corecțiile corespunzătoare în analiza strălucirii supernovelor. (Materia neagră se consideră a fi în general compusă din materie non-barionică, adică dintr-o materie care nu e compusă din protoni și neutroni.) Totuși, înţelegerea descrierii cuantice a materiei, care constă într-un câmp scalar aşa cum a fost descris de Einstein, este probabil corectă. În acest caz, descrierea câmpului cuantic al materiei este o descriere a unui atribut al spaţiului însuşi. Este cel mai uşor de înţeles atunci când fiecare din cele patru dimensiuni ale continuumului spaţiu-timp este număr complex, cu fiecare dimensiune având o parte reală, dar şi o parte imaginară, însemnând că fiecare dimensiune are un atribut asociat de frecvenţă.
 

Conştiinţa este legată de undele helicoidale din acelaşi spaţiu cuantic, care, în calitatea lor de descriptori ai vorticității, sunt componente ne-diagonale ale tensorului impuls-energie al lui Einstein. Această descriere este compatibilă cu principiul lui Einstein de echivalență, care precizează că toate transformările spațiale permise au și o transformare a coordonatei temporale. Ținând cont de acest fapt putem să înțelegem că descrierea cuantică a materiei este unificată cu teoria relativității dacă energia punctului zero a vidului reprezintă intersecția componentelor imaginare ale coordonatelor noastre cu componentele imaginare aferente din toate universurile multi-versului. De aici rezultă că, dacă universul nostru este comparabil cu toate celelalte universuri din multi-vers, valoarea energiei de zero măsurată în universul nostru arată că există un același număr de universuri în multi-vers.

Acest lucru oferă o nouă perspectivă asupra proprietăților OZN-urilor. O proprietate antigravitațională a fost adesea observată la OZN-uri care uneori stau nemișcate și tăcute în cer. Această proprietate poate fi explicată prin faptul că nava spațială poate crea o vorticitate suficientă, în sensul de a acționa ca termeni negativi ne-diagonali ai tensorului impuls-energie care anulează forța gravitațională pozitivă.

O altă proprietate a OZN-urilor este explicată în mod similar. Observatorii care relatează aparițiile OZN descriu adesea schimbările neașteptate de mișcare a navei, care, fără să frâneze și să se oprească și apoi să accelereze într-o nouă direcție, este în schimb observată că pur și simplu efectuează un viraj în unghi drept la viteza normală de croazieră. Acest lucru ar implica forțe imposibil de mari pentru a schimba instantaneu impulsul navei. Cu toate acestea, dacă masa navei, incluzând ocupanții acesteia, a fost anulată de o vorticitate indusă de curenții magneto-electrici, componenta de masă prezentă în principiul echivalenței ar fi anulată și, odată cu ea, ar fi anulat și impulsul navei fie pe direcția originară, fie pe direcția modificată observată, deoarece impulsul este produsul dintre masa și viteza navei.

Citiţi şi:

Undele cuantice – punte de legătură între ştiinţă şi spiritualitate

Fizica cuantică explică de ce în realitate moartea este doar o iluzie

Zece fenomene pe care comunitatea ştiinţifică nu le poate explica

 

yogaesoteric
23 mai 2017