Miracolul de la San Francisco: Am înțeles ce s-a petrecut după 1989

606 0

Roata istoriei s-a întors dramatic: un lider comunist merge în America – buricul capitalismului – și gazdele fac eforturi disperate să își ascundă rușinea și mizeria de ochii oaspetelui.

Xi Jinping, în vizită la San Francisco în 1985

Minunea s-a produs. Când Xi Jinping a coborât din avion pentru a participa la Forumul de Cooperare Economică Asia-Pacific a fost întâmpinat de un San Francisco strălucind de curățenie.

Miile de oameni ai străzii dispăruseră peste noapte. La fel și drogații înțepeniți în poziții imposibile. Și toată pegra de criminali, traficanți, violatori, borfași, prostituate…….

Stratul de mizerie de o palmă fusese spălat, acele și seringile îndepărtate, mormanele de gunoaie ridicate. San Francisco, unul dintre cele mai frumoase orașe din lume, își recăpătase farmecul de acum câteva decenii.

Minunea produsă de vizita lui Xi amintește frapant de sfârșitul perioadei Ceaușescu, atunci când la București venea câte un lider străin.

Mai ales dacă era vorba de un conducător occidental, capitala suferea o spectaculoasă transformare la față: se curăța, spăla, văruia, vopsea, se puneau și se schimbau becuri pe străzile unde de obicei noaptea domnea bezna, se aprindeau reclame luminoase de care bucureștenii uitaseră că mai există…….

Dar, mai ales, „se băga marfă”. Rafturile magazinelor se umpleau din nou, la fel ca în „vremurile bune” dintre 1964-1977.

Era o plăcere să te plimbi prin București în acele zile: o senzație de bine indescriptibilă, de întinerire și de speranță, pe care probabil că o simte un pușcăriaș la eliberare.

Astăzi, roata istoriei s-a întors dramatic: un lider comunist merge în America – buricul capitalismului – și gazdele fac eforturi disperate să își ascundă rușinea și mizeria de ochii oaspetelui.

Ce s-a petrecut cu lumea de a ajuns aici?

În 1989, sute de milioane de oameni (și noi printre ei) credeau că au scăpat de comunism și de toate belele lui: de întuneric, de frig, de foame, de sărăcie, de mizerie……. Și mai ales de tiranie, supraveghere, cenzură, represiune.

Sute de milioane de oameni au crezut că, odată cu prăbușirea Comunismului, și-au (re)dobândit libertatea, demnitatea, viața.

După o perioadă de circa un deceniu, în care iluzia a continuat să pâlpâie tot mai anemic și entuziasmul să scadă, a devenit evident că drumul pe care eram duși/împinși, ca Hänsel și Gretel, era o capcană.

Capitalismul nu învinsese! Comunismul nu murise! Dimpotrivă.

Se dovedea că deceniile de strălucire occidentală de după Al II-lea Război Mondial fuseseră doar o spoială pentru a lua ochii celor care trăiau închiși în lagărul comunist și jinduiau după libertate și bunăstare.

Sclipiciul occidental a fost doar o armă strategică pentru câștigarea Războiului Rece. Odată victoria obținută, după 1989, rămas unicul jucător pe teren, Capitalismul nu a mai avut de ce să se prefacă: și-a dat jos masca. Și-a arătat adevărata față.

Oroare: Era chipul unui monstru!

Capitalismul post-război rece s-a automutilat cu bună-știință. Și-a amputat cea mai valoroasă calitate: libera concurență. Cu toate derivatele ei: piață liberă, egalitate de șanse, creativitate, eficiență.

Pe scurt, și-a amputat virilitatea. Manechinii epilați și fardați, care defilează în rochii și pe tocuri cui la paradele de modă de azi, sunt imaginea perfectă a scopirii Capitalismului.

În schimb, ca și cum prăbușirea controlată a Comunismului ar fi activat prin cine știe ce monstruoase mecanisme genetice o serie de tare ancestrale comune, Capitalismul a descoperit „umanismul” și „grija față de om”.

În loc să-și vadă doar de producție și de eficiență, conform rețetei care îi asigurase până atunci succesul (și, cetățenilor săi, bunăstarea), Capitalismul a declarat că dorește să schimbe omul și lumea. Cu alte cuvinte, o nouă revoluție mondială. Un nou Om Nou.

Adică exact ceea ce își propusese Comunismul. Și eșuase.

Noul Capitalism nu s-a lăsat descurajat doar din atâta. Era convins că a descoperit hiba care a provocat decesul Comunismului: faptul că renunțase la principiul revoluției permanente al lui Troțki.

Într-adevăr, în ciuda lozincilor, revoluția a încetat în toate țările, imediat ce comuniștii au pus mâna pe toate pârghiile de putere.

Remediul descoperit de Neo-Capitalism a fost revitalizarea luptei de clasă. Locul proletariatului, îmburghezit și anchilozat, a fost luat de minorități. De toate felurile: sexuale, rasiale, etnice, religioase, culturale……. Spre deosebire de proletariat, minoritățile reprezentau un izvor de energie conflictuală inepuizabil.

Să luăm exemplul minorităților sexuale: după decenii de „lupte sociale”, homosexualitatea a fost normalizată. Chiar dacă gay-ii și lesbienele de azi, asemenea proletarilor din deceniile șase-șapte ale secolului XX, văzându-se recunoscuți și cu sacii în căruță, ar fi tentați să renunțe la revoluție, din spatele lor vin grămadă alte și alte minorități sexuale care își cer drepturile și fac tărăboi social, ținând astfel vie flacăra revoluției.

La fel, în toate domeniile: ca urmare a încurajării sistematice de către stat, numărul minorităților este practic nesfârșit. Geniala găselniță a ideologilor Neo-Capitalismului este că – la limită – orice om reprezintă o minoritate.

(A nu se confunda cu individul și individualismul, atât de prețuite și eficiente în Vetero-Capitalism: acelea lucrau în beneficiu propriu, minoritarul lucrează în beneficiul sistemului. Apariția de noi și noi minorități este încurajată doar cu o singură condiție: obediența față de sistemul care le-a creat. Omul nou este un om cu „o” mic.)

La fel ca în Comunism, obediența față de sistem și descurajarea individualismului, concurenței și inițiativei au produs exact rezultatul invers celui sugerat de sintagma „grija față de om”.

La fel ca în Comunism, și în Noul Capitalism omul de rând trăiește din ce în ce mai prost. Așa se face că, în Noul Capitalism, metropolele strălucitoare de altădată colcăie azi de șobolani, de ploșnițe și de oameni ai străzii, debordează de gunoaie și de fecale, sunt terorizate de bande de infractori.

Totul, evident, în numele „grijii față de om”: homeless-ul are dreptul să stea pe stradă, să își facă nevoile pe trotuar, să se drogheze, să atace și să jefuiască.

San Francisco este doar un exemplu. În același hal au ajuns și alte foste perle: New York, Philadelphia, Chicago, Paris, Londra…….

(Guzganii și gunoaiele din Sectorul 1, mizeria din întregul București, mirosul de hazna de la Cluj – toate sunt simptome ale aceluiași sindrom neo-capitalist care îmbolnăvește treptat și România.)

Întrebat despre miracolul petrecut peste noapte la San Francisco, guvernatorul Californiei și posibil înlocuitor al lui Biden în cursa prezidențială, Gavin Newsom, a recunoscut cu cinică seninătate că s-a făcut curățenie doar pentru că veneau Xi Jinping și alți lideri internaționali.

Ce se ascunde în spatele acestui răspuns este cutremurător.

Înseamnă, mai întâi, că locuitorii care se plâng de ani de zile de mizerie nu contează în ochii conducătorilor. Mai importantă este imaginea oferită unor străini. Adică propaganda. Exact ca în Comunism, cu mențiunea că niciodată Ceaușescu nu ar fi avut cinismul lui Newsom de a rosti aceste cuvinte.

În al doilea rând, dacă miracolul curățeniei a fost posibil când a venit Xi, înseamnă că a fost posibil și mai înainte. Înseamnă că existau mijloace și bani să se facă curățenie, dar nu exista voință.

Vasăzică: mizeria a fost întreținută cu bună știință.

De unde rezultă și că, după plecarea lui Xi, mizeria se va întoarce. Mizeria – la fel ca sărăcia, boala, criza, războiul – este un instrument al terorii. Iar teroarea este o armă formidabilă: cu ea poți controla și supune. Așa se explică avalanșa de flageluri abătute cu bună știință asupra omenirii în ultimii ani.

Episodul de la San Francisco depășește cu mult dimensiunile unui fapt divers: el oferă o lecție. Normalitatea a revenit (fie și pentru câteva zile) când Xi a descins la San Francisco.

Un dictator a venit la alt dictator și s-a făcut curățenie.

(Când a venit Iohannis, nu cred că s-a șters nici măcar praful la Casa Albă. Nu te formalizezi când primești o slugă.)

Rezultă de aici că singura soluție de evitare sau măcar de întârziere a Marii Resetări o reprezintă multipolaritatea lumii. În locul unui balaur cu douăsprezece capete sunt de preferat doisprezece balauri cu câte un cap. Câtă vreme se sperie și se mănâncă unii pe alții, oamenii sunt mai în siguranță.

Autor: Adrian Pătrușcă

Citiți și:
Raportul FMI, efectele mondiale ale războiului economic SUA-China și schimbarea lumii
G20 – un eșec pe linie al SUA

 

yogaesoteric
24 noiembrie 2023

 

Citește și Mai multe de acelasi autor
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More