Mircea Eliade (1907-1986) este unul dintre cei mai importanți istorici ai religiei din secolul al XX-lea, cât și unul dintre cei mai importanți interpreți ai simbolisticii religioase. De asemenea, Eliade este una dintre personalitățile marcante ale culturii românești, cu influențe atât în domeniul filosofiei, cât și în cel al beletristicii.
Pasionat de cultura orientală, în general, și de cea indiană, în particular, Eliade avea să analizeze istoria comparativă a tehnicilor de yoga în teza sa de doctorat, fiind apoi asistentul lui Nae Ionescu, influent filosof român în epocă, la Universitatea București. Notorietatea lui Eliade în România a crescut odată cu publicarea romanului Maitreyi, în 1933. Pe perioada războiului, Eliade a fost atașat cultural român la Londra și la Lisabona, activitatea și scrierile sale pe teme politice atrăgându-i critici, din cauza susținerii regimului de extremă dreaptă din România, de la momentul respectiv. Ulterior războiului, Eliade a locuit la Paris, acolo unde și-a dobândit recunoașterea mondială ca istoric al religiilor, ajungând ulterior la Chicago, acolo unde a predat până în 1983, la momentul pensionării.
Deși lucrările științifice ale lui Eliade au vizat mai mult interpretarea simbolurilor și a ritualurilor religioase, la nivel subiectiv, filosoful român privea fenomenul religios astfel:
– fenomenul religios trebuie privit prin prisma ireductibilității sacrului, Eliade considerând că acesta nu trebuie privit sau explicat prin analize sociale, economice sau psihologice;
– limbajul religios este unul simbolic, iar Eliade consideră omul a fi o ființă atât religioasă, cât și adeptă a simbolurilor, prin intermediul cărora oamenii reușesc să depășească momente de cumpănă din viață, cum ar fi pierderea cuiva apropiat sau o criză existențială;
– Eliade vede în miturile cosmogonice piatra de temelie a popoarelor, întrucât acestea explică evoluția și ajută omul să depășească starea de păcat, conferindu-le, simultan, un loc în evoluția ulterioară a dimensiunii sacre;
– filosoful român observă cum sacrul, element infinit și imaterial, se transpune în profan, element finit, temporal, pretutindeni, în elemente ale naturii, în animale, în vise, cât și în încarnarea lui Dumnezeu, în cadrul creștinismului;
– Eliade considera că lumea occidentală are nevoie de o nouă cultură umanistă, în fața pierderii contactului cu sacrul, dorindu-și o interacțiune mai puternică la nivel spiritual cu ceea ce oferă lumea non-vestică la nivel religios.
Prin activitatea sa, Eliade a contribuit masiv la descoperirea unei noi perspective asupra fenomenului religios, cât și la introducerea publicului larg către anumite credințe religioase puțin cunoscute în lumea vestică. Pe lângă publicațiile sale științifice, Eliade a scris și multe lucrări de ficțiune, majoritatea în limba română (spre deosebire de cele științifice, redactate în franceză, în majoritate), considerând alternanța celor două tipuri de scrieri esențială pentru propriul echilibru creator, care l-a transformat într-una dintre marile personalități ale secolului al XX-lea.
Citiți și:
Starea magică de sacralitate
Strania mentalitate masonică – un articol de MIRCEA ELIADE
yogaesoteric
26 ianuarie 2018