Misterul aurului libian sau cum fură Occidentul la lumina zilei

V-am povestit zilele trecute despre Gaddafi, Al Assad și Ceaușescu. Azi avem un alt episod interesant în care ne punem o întrebare fundamentală: de ce au fost uciși Ceaușescu și Gaddafi. Vom începe cu Ceaușescu deoarece este cazul cel mai cunoscut nouă.

Știți bine că în întreg Estul Europei nu a existat niciun asasinat al liderului aflat la putere în 1989. Honecker, Jaruzelski, Brunó Ferenc Straub, Husák, Jivkov ș.a.m.d. toți aceștia au murit pe patul lor. Desigur, unii dintre ei după aventuri politico-juridice (cazul Honecker e cel mai interesant). Mai remarc că Jaruzelski a fost înmormântat cu onoruri militare. Ceaușescu, în schimb, a fost omorât ca un câine, în ziua de Crăciun, în urma unui proces total aberant. E drept că-l ura lumea, dar oare pe ceilalți lideri comuniști nu-i ura lumea? Și oare n-ar fi fost normal să aibă parte de un proces cât de cât corect, în care să i se permită să își spună limpede opiniile? Evident, însă ordinele date au fost clare, anume uciderea. De ce?

V-am spus într-un alt articol despre planurile sale și despre cum a sfidat întreaga mafie, după ce intrase în rândurile ei. În general în astfel de cazuri destinul ți-e pecetluit. Există însă un caz mult mai interesant, anume cel al lui Gaddafi.

Spre deosebire de Ceaușescu, Gaddafi nu a intrat în mafiile mondiale, fiind permanent un rebel. Singurele sale atingeri au fost cele în care a strâns relațiile cu Franța, finalizate cu vizita sa acolo. Aparent Sarkozy s-a folosit de Gaddafi pentru finanțarea ilegală a campaniilor sale electorale. Culmea, ca și Al Assad, Gaddafi a vrut să facă uitată dușmănia cu Vestul, inclusiv prin oferirea de compensații. Iar pentru operațiune a vrut să utilizeze Franța ca ambasador. Doar că s-a petrecut ceva suspect. Peste noapte, din liderul pe cale de a deveni digerabil, Gaddafi s-a trezit din nou dușmanul lumii, de data aceasta trezindu-se cu avioanele bombardându-i țara. Și, în vreme ce bombardamentele îi paralizau armata, agenții Occidentului au inundat țara, activând și alimentând facțiunile anti-Gaddafi. Ceea ce a urmat știți, inclusiv moartea rușinoasă de care a avut parte. Dar acolo se dezvăluie doar ceea ce Occidentul a dorit să se afle. Întreaga operațiune a fost una ciudată și, la modul cât se poate de evident, mult prea trunchiat prezentată. Așadar, ce s-a petrecut cu adevărat și, mai ales, DE CE s-a petrecut?

Ceea ce știm cu precizie este că, în negurii evenimentelor de-atunci, a dispărut 20% din aurul libian. Despre asta s-a tot vorbit, dar ceea ce este și mai evident este că nu doar aurul a dispărut, ci și……. argintul, despre care nu s-a vorbit nimic. Înainte de agresiunea nejustificată a NATO, Libia avea rezerve de 140 de tone de aur și tot atâta argint. Știm asta din rapoartele publice ale Băncii Centrale a Libiei. Problema este că, după terminarea evenimentelor, din safeurile Băncii Centrale au dispărut 30 de tone de aur și întreaga cantitate de argint.

Culmea, cu toate că nu se cunoaște modul în care au dispărut lingourile – nefiind în realitate nicio dovadă palpabilă – s-a răspândit o narațiune despre cum au dispărut metalele prețioase. Spun „experții occidentali” (care nici n-au bine habar pe unde e Libia pe hartă) că în ultimele zile ale regimului său, Gaddafi ar fi extras aur din rezerve, pe care l-ar fi vândut comercianților locali pentru a-și finanța armata și a plăti salariile aparatului său. Puteți crede o astfel de aberație? Adică, susțin ei, că Gaddafi mergea cu lingourile de aur la comercianții locali să le vândă! Cât de prost ar fi nevoie să fii pentru a crede o asemenea enormitate? În stilul bombastic al Occidentului, veți întâlni o mulțime de jurnaliști care au fost finanțați pentru a căuta aurul lui Gaddafi. Astfel de aberații ați văzut inclusiv la noi, atunci când unor fomiști li s-a plătit deplasarea în Brazilia ca să găsească „averea secretă a lui Dragnea”, astfel încât sunteți deja familiarizați cu scenariile de doi bani ale Occidentului.

Totul în ceea ce privește metalele prețioase libiene a fost subiectul unei ceți voit împinse pentru a acoperi adevărul, anume tâlhăria de cea mai joasă speță. Dar ca să înțelegem și mai bine ce e cu povestea respectivă, este necesar să știm DE CE s-a pornit întreaga nebunie asupra lui Gadaffi? Și de ce atât de precipitat? Misterul a fost dezvăluit, dar imediat a fost acoperit de zgomot mediatic pentru a fi trecut la „și altele”.

Într-un mail pe care consilierul și confidentul Sidney Blumenthal i l-a trimis lui Hillary Clinton, îi dezvăluie zăltatei americance faptul că „Gaddafi deține peste 140 de tone de aur și tot atâta argint, rezervă cu care vrea să lanseze «dinarul de aur» ca monedă unică africană și care va avea ca efect eliminarea francului CFA francez”. Hopa, treburile încep așadar să prindă contur! Deci nu „reprimarea barbară a manifestanților” a fost problema, ci amenințarea apariției unei monede suverane, transcontinentale și care ar fi fost scăpată de sub controlul mafiei mondiale. Iată unde a călcat Gaddafi pe bec. Să înțelegem însă fenomenul!

Inițial CFA venea de la Franc des Colonies Françaises d’Afrique, dar a fost rebotezat ca Franc al Comunității Financiare Africane sau, mai nou, Franc al Cooperării Financiare în Africa Centrală. În esență este o monedă colonială, controlată în integralitate de Franța și prin intermediul căreia sunt jefuiți africanii din zona centrală. Până de curând exista obligativitatea ca Băncile Centrale din statele în care circula francul CFA să depună la Banca Centrală a Franței 65% din rezervele lor valutare (procent redus ulterior la 50%!). Înțelegeți limpede motivul pentru care, la auzul inițiativei lui Gaddafi, falitul stat francez s-a aflat în avangarda militară a operațiunii ilegale împotriva liderului libian. Este necesar să fie înțeles că, în termenii utilizați astăzi de Occident, operațiunea libiană a fost una „ilegală și neprovocată”. Practic s-a atacat un stat fără ca acel stat să amenințe pe cineva. Dar nu e nici prima și nici ultima dată în istorie când s-a petrecut asta.

Cheia însă se află în soarta metalelor prețioase libiene. Argintul era stocat în sedii din afara capitalei. La fel și o parte din aur. Pentru dispariția metalelor prețioase se dă vina ba pe Gaddafi, ba pe situația rezultată după omorârea acestuia, însă se uită un aspect esențial: toate facțiunile militare de pe teritoriul libian au lucrat sub coordonarea NATO. Toate grupurile rebele au fost alimentate cu arme de statele NATO și, mai mult, la sol a existat o coordonare strictă a NATO, care și-a activat absolut toate cârtițele și care și-a trimis oamenii în zonă. Așadar nimic din ceea ce s-a petrecut nu a fost întâmplător. Mai mult, nu există rapoarte credibile despre atacuri asupra sediilor Băncii Centrale și jefuirea acestora.

Dar ceea ce este și mai relevant este ce a urmat, un haos întreținut, din care unici beneficiari sunt occidentalii, prin companiile lor acționând precum căpușele.

În anul 2021 s-a pus problema organizării de alegeri. Doar că atunci a apărut pe liste – în mod șocant pentru sforarii din umbră – Saif al-Islam Gaddafi, fiul lui Gaddafi, cel care promitea să termine cu războaiele interne și să readucă Libia la statutul ei de odinioară. Culmea, Saif al-Islam Gaddafi este acuzat de Curtea Penală Internațională de……. „crime împotriva umanității”.

Cum se fac aceste acuzații? Desigur, din burtă. Se găsesc morții din tabăra contestatarilor, număr umflat de diverse ONG-uri, care apoi e rostogolit propagandistic. Dovadă că acum, la 14 ani distanță de la evenimentele de-atunci, nu există un număr clar de „victime ale lui Gaddafi”. Căutând prin sursele lor oficiale, se ajunge undeva pe la 10.000 de morți, dar asta prin scamatorii, combinându-se morții din timpul conflictelor armate cu cei din timpul protestelor așa-zis pașnice. În fapt, ceea ce ar fi necesar să înțeleagă toată lumea este că, din suma totală de 10.000 morți ai conflictului libian, jumătate sunt loialiști de-ai lui Gaddafi. Pe ăștia era necesar să-i împuște cineva, nu-i așa? Și dacă jumătate dintre morți sunt loialiști, cum justifici moartea acestora? Pasămite „pașnicii contestatari ai lui Gaddafi” i-au omorât cu forța gândurilor? Desigur, încă un fake de-al ONG-ului pompos denumit Curte Penală Internațională.

Revenind însă la alegerile din 2021, s-a petrecut ceva interesant. În campania electorală pe care și-a făcut-o, Saif al-Islam Gaddafi a cerut returnarea de către NATO și Europa a aurului libian. Și aici avem o poveste care abia acum se deschide. Păi cum să returneze NATO aurul în condițiile în care nu a ajuns la solul libian? Poate spuneți că abera Gaddafi ăl mic, doar că acele alegeri nu s-au mai ținut! Iar Libia, în continuare, se află într-un provizorat, împărțită între facțiuni rivale, stăpânită local de miliții sau grupări paramilitare tribale și, mai ales, jefuită de Occident.

Subiectul alegerilor este deosebit de controversat. Nu există o singură sesiune de alegeri acolo care să se fi desfășurat corect. De fapt, dacă e să fim corecți, vom înțelege că diavolul din detalii e fix Occidentul, care se află în spatele livrării de arme. Interesul său este ca ceața să se lase din ce în ce mai profundă acolo, deoarece jefuiesc în continuare și nu vrea să se afle, sub nicio formă, adevăratul scop al detronării lui Gaddafi.

Să vă mai dau un exemplu: nu se știe exact statutul Fondului Suveran al Libiei (LIA, adică Libyan Investment Authority), fond care, în ciuda morții lui Gaddafi, s-a aflat în continuare sub sancțiuni. Culmea, conducătorul LIA (Ali Mahmoud Hassan Mohamed) este recunoscut de ONU și de Occident, dar activele fondului au continuat să rămână în continuare înghețate. Abia în 2025 s-a permis investiția banilor blocați în „instrumente financiare sigure” pentru a conserva cumva valoarea banilor din fond. Știți ce înseamnă investiții sigure? Titluri de datorie americane! Activele LIA ajung pe la vreo 80 miliarde de dolari, dar pot fi mai mari de atât, întrucât în componența sa se află întreprinderi care acum lucrează în zone de conflict sau cu statut incert.

Ceea ce este necesar să înțelegeți este că, de la omorârea lui Gaddafi, Occidentul refuză să facă lumină și să lase Libia să se cristalizeze. De ce? Pentru că au jefuit teribil de urât acolo. Iar clarificarea situației ar putea arăta cu degetul cel mai odios criminal de-acolo, anume……. Franța. De aceea este important inclusiv procesul lui Sarkozy. Sunt ferm convins că a luat ilegal bani de la Gaddafi, dar la fel de surprins am fost de eliberarea sa rapidă din detenție. Oare e pericol să vorbească? Nu de alta, dar dacă se scapă detalii legate de adevăratul mobil al asasinilor occidentali în cazul Libia, multe se pot modifica. Inclusiv în contextul existenței euro ca monedă și ca zonă. Nu de alta, dar ceva îmi spune că aurul libian se află în Europa.

Ceea ce este important să rețineți este că, la ora actuală, Banca Centrală a Libiei deține oficial 118 tone de aur, dar nu se știe unde este acest aur! Și, de asemenea, nu se știe unde s-a volatilizat celălalt aur. Puteți fi siguri că narațiunea cu vânzarea sa de către Gaddafi este strict o poveste. După cum se vede limpede, la sfârșitul mandatului său, Gaddafi a lăsat aproape 150 tone de aur, tot atât argint și aproape 100 mld. $ în LIA. Iar Occidentul spune că Gaddafi a jefuit Libia. Interesant, nu?

Autor: Dan Diaconu

Citiți și:
E-mail-urile deconspirate ale lui Hillary Clinton confirmă că Libia a fost distrusă de SUA și NATO
Belgia, Congo și fantoma colonialismului: între sânge, resurse și ipocrizie europeană
Pe vremea lui Gaddafi, Libia avea cel mai ridicat nivel de trai din Africa. „Revoluția” susţinută de NATO l-a înlăturat de la putere iar Libia a ajuns un stat eşuat

yogaesoteric
12 ianuarie 2026