Misterul din Caneto di Caronia, Italia, micuţa aşezare în care localnicii au fost martorii unor fenomene bizare de combustie spontană

Timp de 10 ani, locuitorii micuţului orăşel Caneto di Caronia nu au avut linişte din cauza unor incendii misterioase, inexplicabile, care izbucneau din senin. Fenomenul bizar includea combustia spontană a locuinţelor, mobilierului, autoturismelor şi a electrocasnicelor, chiar şi atunci când acestea erau oprite. Zona a atras atenţia geologilor, fizicienilor şi vulcanologilor timp de mai mulţi ani, dar nimeni nu a putut să ofere o explicaţie ştiinţifică exactă până acum. Toate teoriile avansate, inclusiv incendierea cu bună ştiinţă, au fost respinse de experţi. Un om de ştiinţă a declarat cu uimire faptul că a văzut cum un cablu electric a luat foc, în ciuda faptului că era deconectat de la reţeaua de alimentare electrică.

Totul a început în ianuarie 2004, când, fără o cauză aparentă, aparatele electrocasnice din mai multe gospodarii au început să ardă. Speriaţi, localnicii au apelat la compania electrică care a oprit alimentarea cu energie în Canneto, a efectuat zeci de intervenţii şi reparaţii, demonstrând că de vină nu sunt reţelele. Ba mai mult, cei de la Enel, compania de electricitate, au întrerupt furnizarea cu energie electrică total şi pe o perioadă lungă de timp, însă incendiile nu s-au oprit. Din cauza fenomenelor bizare, zona a fost evacuată în mai multe rânduri, iar autorităţile au intrat în fiecare locuinţă, în speranţa că vor depista problema.


Un raport al celor de la Protecţia Civilă din 2007 adânceşte şi mai mult misterul. Potrivit autorităţilor mai sus amintite, focul „este cauzat de emisii electromagnetice de mare putere care nu sunt produse de om şi ajung la puteri cuprinse între 12 şi 15 gigawaţi”.

În anul 2014, ultima dată când a fost semnalat neobişnuitul fenomen, primarul din Canneto, Calogero Beringhelli, declara, citat de cei de la The Times: „Am ordonat evacuarea a 38 de locuitori. În doar 48 de ore au fost semnalate 18 episoade de ardere spontană. Un televizor s-a aprins de cinci ori, deşi nici nu mai era în priză după primul incendiu”.

Vittorio Alfieri, membru în Consiliul Siciliei, martor la unele dintre aceste incendii, declara în presa din Italia faptul că focul pare a fi o „entitate” care se deplasează „de la o casă la alta”.

Din 2014 şi până astăzi, din fericire, locuitorii nu au mai avut parte de incidente similare de o asemenea gravitate. Totuşi, ce le-a cauzat şi ce le-a făcut să se oprească, rămâne un mister.

Citiţi şi:
«Febra cea stranie a dansului», misterioasa boală care a lovit Europa în secolul al XIV-lea. Oamenii dansau frenetic pe străzi până mureau…
Unele istorii uluitoare, stranii şi insolite… (I)

yogaesoteric
22 septembrie 2017

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More