Mitul comorilor scufundate: câte comori nedescoperite ar mai fi pe fundul oceanelor

 

Ideea că pe fundul mărilor există epave pline de comori care așteaptă să fie găsite ar putea părea nerealistă, însă este confirmată de anumite instituții.

Oficiali UNESCO au afirmat că ar exista circa trei milioane de nave naufragiate pe fundul oceanelor lumii. Se crede că aproximativ 3.000 dintre acestea încă mai au comori la bord, care sunt suficient de valoroase pentru a demara o misiune de căutare. De asemenea, se estimează că valoarea comorilor se ridică la 60 de miliarde de dolari.

De secole, nave s-au scufundat în timp ce transportau metale și pietre prețioase. De la imperiile britanic și spaniol care aduceau bunuri de preț către patria mamă, până la navele care efectuau plăți în cel de-al doilea Război Mondial, există epave uriașe care nu au fost atinse din ziua în care s-au scufundat. Deci, cei care au timp și bani pentru a începe vânătoarea, chiar ar putea să se îmbogățească și să fie recompensați pe măsură.

Desigur, ar fi util să aibă idee despre ceea ce vor să caute. De exemplu, lui Mel Fischer i-au trebuit 16 ani înainte de a identifica locația Nuestra Señora de Atocha, o navă spaniolă care s-a scufundat în anul 1622. La 56 de km de coasta Key West, Florida, a găsit cele mai multe rămășițe, inclusiv peste 40 de tone de argint și aur, 100.000 de monede spaniole și smaralde din Columbia. Fisher și-a investit banii dobândiți într-o companie care oferă scufundări pentru turiști.

Descoperiri de acest gen apar regulat, iar tehnologia ajută foarte mult la găsirea comorilor. Pe lângă vânătorii clasici care recurg la hărți și un echipaj, există și companii care caută comori folosindu-se de cele mai noi descoperiri hi-tech. Una dintre acestea este Odyssey Marine Exploration, companie listată la bursă și care este specializată în recuperarea comorilor din apele oceanelor.

Citiți și:

Comoara din «trenul nazist»

Aurul unui străvechi zeu al Indiei

 

yogaesoteric
16 februarie 2019

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More