Mituri și credințe false despre feminitate

Când vine vorba de femei și credințele despre feminitate, majoritatea dintre noi vrem să fim lăsate în liniște și pace. Nu vrem să ni se pomenească de abuzuri, lupte de putere, emanciparea femeii, dominația masculină sau misoginismul teologic. Credem că TOATE acestea s-au petrecut în trecut și nimic nu ne mai poate atinge. Respirăm acum aerul dulce al libertății, avem sute de oportunități, pentru că suntem chiar mai egale decât bărbați, fiind pe alocuri discriminate pozitiv.

Femeia este, așa cum bine spune profesorul dr. Constantin Dulcan, „Începutul vieții”, „femeia este Primăvara”. Să fii femeie înseamnă să fii purtătoarea valorilor feminine, blândețea și gingășia fiind unele dintre cele mai importante virtuți. O femeie este vulnerabilă, dar de fapt foarte puternică pentru că vulnerabilitatea este semn de curaj și forță interioară. Feminitatea înseamnă și o imensă capacitate de a iubi și de a armoniza relații. Femeia are capacitatea nativă de a crea conexiuni sufletești prin empatie, asertivitate și ascultare activă. Să fii femeie înseamnă să ai puterea de a crea și de a transforma mediul în care trăiești cu forța iubirii.

Ei bine, de-a lungul istoriei, femeia nu a fost privită astfel. Filmul documentar „Ascensiunea Femeii” (Ascent of Women – The Real History Of Women), un documentar revoluționar despre femei din zorii umanității până în prezent, marca DaVinci Learning, face o astfel de retrospectivă, care ne poate ajuta să ne curățăm de propriile prejudecăți despre inferioritatea femeii și să ne redea libertatea de fi… femei.

Vă invităm să facem împreună o incursiune în istoria tuturor generațiilor de femei de dinaintea noastră. Ce a însemnat pentru ele să fie femei și ce sacrificii a presupus acest fapt? Femeia de-a lungul timpului a fost umbra bărbatului. Femeia a fost redusă la funcția ei biologică, cea de „receptacol pentru copii”. Vă invităm să explorăm teritoriul cvasi-virgin al miturilor și credințelor false despre feminitate. Acele credințe despre care vorbesc marii gânditori ai timpurilor, dar care nu ajung la publicul larg pentru că sunt prea incomode sau pentru că n-am ști ce să facem cu aceste idei. Decât poate o revoluție în noi înșine.

Să ne întoarcem la originile nu foarte îndepărtate, ci doar cele mai cunoscute, în antichitate. În acele vremuri femeile erau considerate ființe inferioare, cu un nivel de inteligență puțin mai ridicat decât cel al copiilor. Asta pentru că marii bărbați ai epocii considerau că femeile au emoții puternice și judecată slabă și că ele este nevoie să fie protejate de ele însele. Din acest motiv femeile aveau un gardian bărbat care deținea controlul asupra vieților lor. Datoria femeilor era aceea de a naște copii legitimi și de a avea grijă de gospodărie, iar în rarele ocazii când ieșeau din casă, ceremonii sau înmormântări, era necesar să fie însoțite de sclave. Nu aveau drepturi economice, politice sau posesiuni. Femeile grecoaice, de exemplu, nu aveau voie să iasă din camera lor, atâta timp cât soții lor aveau musafiri.

Moștenirea culturală a Antichității a fost sintetizată în opera lui Aristotel, un misogin înveterat și filosoful cu cea mai persistentă influență asupra miturilor false despre feminitate. Iată ce spunea Aristotel în Politica: „… cât despre sexe, bărbatul este superior prin natură, iar femeia inferioară, bărbatul este conducător, iar femeia supusă”.

„Tu veșnic să fii cernită și acoperită în zdrențe și cufundată în pocăință, ca să-ți răscumperi păcatul de-a fi dus la pierzanie neamul omenesc”, cu aceste cuvinte incriminează femeia Tertullian, „părintele creștinătății vestice”, scriitor creștin timpuriu, născut la Cartagina în 220 d. Chr. Oprobriul lui va dăinui secole ilustrând cât se poate de fidel „complexul lui Adam”, complexul bărbatului de a transfera greșeala pe seama femeii, care l-a tentat să muște din „mărul cunoașterii”.

Un alt mit aproape contemporan care datează din zorii creștinismului este cel care consideră femeia impură în anumite perioade ale lunii, femeii fiindu-i interzis, de exemplu, să intre în lăcașuri de cult sau în altar. De asemenea, femeilor le este impusă purtarea vălului pe cap, aceste prescripții riguroase de conduită făcând parte dintr-o serie mai amplă al arsenalului misoginismului teologic.

O implicație directă a acestui misoginism este credința conform căreia între bărbat și femeie nu poate exista o prietenie, femeia fiind acea ființă ce-și merită disprețul și pedeapsa pe vecie, de a fi adus răul în lume. Eva, prima femeie pe Pământ după creștini, ființă vicleană, i-a oferit lui Adam fructul cunoașterii, fructul interzis. Iar Pandora, prima femeie creată de zeii Olimpului, a deschis din curiozitatea ei nesăbuită cutia cu toate relele lumii.

În Evul Mediu, frumusețea femeii era un blestem, iar femeile frumoase erau învinuite de păcat. Această mentalitate se reflecta mai ales în vestimentația femeii, care era extrem de strânsă în jurul gâtului, a mânecilor și a taliei. Aceste zone suprimate simbolic aveau și implicații practice: aceste strangulări erau menite să sugereze înfrânarea și reprimarea – gândirii, emoțiilor și sexualității femeii.

Femeile erau considerate în continuare inferioare bărbaților. Și dintr-o frică inexplicabilă, marii gânditori bărbați ai vremurilor de atunci încercau să îi reducă toate calitățile, scoțând în prim plan toate slăbiciunile. În tot cazul femeia era ceva „obscur și foarte de greu de studiat analitic”, pentru că ea „nu știe ce-și dorește și se află mereu într-o veșnică contradicție”.

Feminismul modern a fost statuat în cartea manifest „The Feminine Mystique” de către Betty Friedan la începutul anilor ’50, secolul trecut. Betty Friedan combate în cartea sa stereotipul promovat pe scară largă în SUA cum că femeia se poate împlini doar având alături de ea un bărbat, respectiv doar întemeindu-și o familie. Manifestul lui Friedan a rezonat puternic cu opinia femeilor acelor vremuri, care erau profund nefericite, în ciuda faptului ca trăiau în confort material şi aveau o viaţă de familie liniștită.

Friedan declară în cartea ei: „Nu mai putem ignora vocea din interiorul femeii care spune: Vreau ceva mai mult decât pe soţul meu, copiii noştri şi casa noastră”.

50 de ani mai târziu, avem femei cu cariere strălucite, care câștigă foarte mulți bani, celibatare sau în relații după caz, dar la fel de nefericite ca femeile din anii ’50 care se simțeau sechestrate în propriile lor case, având grijă exclusiv de bărbații și copiii lor. Pentru că din nou femeile se simt presate să excludă o parte afectivă importantă a vieții lor, de data asta cea de a-și întemeia o familie și de a se ocupa de creșterea copiilor lor.

Ce-și doresc femeile de fapt? Care sunt prioritățile lor? Le pot avea pe toate: și carieră și familie, soți și copii. Dar cu ce preț?

Ca să facem față celor două exigențe majore: cea de îngrijitoare altruistă și de femeie sexy de succes, ne mulăm pe două mari arhetipuri de feminitate, întărite de mitul „Femeia este necesar să arate mereu bine”. Un mit care vine probabil direct din creierul bărbaților. Tocuri de 10 cm, ciorapi transparenți, fustă mulată creion sau vaporoasă scurtă, machiaj perfect în fiecare zi, femeia este necesar să arate mereu impecabil.

Apogeul acestui model va fi femeia obiect sexual sau femeia trofeu, precum starleta Kim Kardashian. Trendul este să corespunzi unor standarde cât mai ridicate în ceea ce privește aspectul fizic și să arăți întotdeauna impecabil și sexy.

Un alt model este cel al îngrijitoarei altruiste care uită să aibă grijă de ea însăși prin sacrificiu de sine. Acest model este întărit de mitul „Femeia este necesar să tacă”. Calitățile cele mai de preț ale unei femei par să fie răbdarea și tăcerea. Necuvântarea frustrărilor, a nemulțumirilor și a micilor supărări. Femeia nu ar fi indicat să ceară și în niciun caz să impună. Ea ar fi menită doar să fie și să dăruiască.

Oricare ar fi alegerea ta, vei fi culpabilizată: Fie că intri în competiție cu bărbatul, atrasă de bani, putere, statut, independență – vei sfârși prin a fi învinuită de „masculinizare” sau etichetată drept „femeie ușoară” după caz, în funcție de modelul de succes pe care marșezi. Fie urmezi rețeta de succes a mamei și bunicii tale, cea de a fi submisivă și casnică – de a-ți crește liniștită copii și de a avea grijă de cămin și soț. Dar atunci vei intra în colimatorul femeilor realizate în viață, a acelor femei pe care le blamăm, dar a căror realizări profesionale le admirăm în secret.

Merită să îţi pui o singura întrebare. „Cine ești tu dacă dai la o parte standardele și credințele false pe care societatea ți le-a impus?” Dacă răspunsul la această întrebare este „încă nu știu cine sunt“, ești pe calea cea bună! Ai nevoie de o mare sinceritate cu tine însăți şi de curaj pentru a merge pe drumul descoperirii de sine.

Mai mult decât orice altceva, femeile au nevoie de o identitate a lor proprie construită pe o stimă de sine sănătoasă și de libertatea de a alege.

Femeile au dreptul de a alege! Femeile au dreptul să facă alegeri personale, iar acestea să-i fie respectate indiferent de opțiune. Suntem unice și fiecare avem propria ei viziune de viață, ne regăsim bucuria în multe elemente mici sau mari, ne emoționează aspecte diferite, fie că este surâsul unui copil sau atingerea plină de iubire a fiinţei iubite sau o prezentare cu mult aplomb în fața unui auditoriu de sute de persoane.

Femeile au nevoie să știe că sunt valoroase prin ele însele. Aceasta transformare a tiparelor și credinţelor vehiculate de-a lungul secolelor despre femei nu este însă ușoară. Ai nevoie de mult curaj ca să te eliberezi de propriile preconcepţii, pentru a-ți împlini întregul tău potențial! În schimb, această transformare merită tot efortul, deoarece la capătul ei vei fi răsplătită cu pace și împăcare, putere interioară, bucurie de viață și împlinire. Abia atunci vei simți cât de puternică și valoroasă ești şi ce forță imensă de creație și armonizare a vieții zace în tine – expresie a Eternului Feminin. Atunci când îți vei acorda ție însăți libertatea de a alege!