Modalităţi practice de inducere a stărilor modificate de conştiinţă

“Deoarece tu înveţi despre “non-acţiune”, trebuie să-ţi spun că nu are nici o importanţă dacă faptele sunt adevărate sau nu. Pe un om obişnuit îl interesează dacă lucrurile sunt false sau adevărate, în timp ce pe un luptător nu îl interesează… Un luptător acţionează în ambele ipostaze. Dacă lucrurile sunt adevărate, el acţionează conform “acţiunii”. Dacă lucrurile nu sunt adevărate, el tot va acţiona, dar conform “non-acţiunii”.

Carlos Castaneda

 
Forţele latente ale subconştientului şi inconştientului uman abia au început să fie explorate sub lumina focalizată a interogaţiei ştiinţifice. Omul “se încăpăţânează în preajma acestui abis atrăgător, în sondarea neexploratului. El intră pe tărâmul oprit, în efortul de a pipăi impalpabilul, în a arunca o privire invizibilului…. Şi astfel, se pătrunde în impenetrabil şi aşa se intră în dezmărginirea condiţiei finite” (Victor Hugo).
Stările modificate ale conştiinţei reprezintă o realitate ce pune sub semnul întrebării multe dintre datele clasice ale psihologiei, aşa cum tahionii în fizica cuantică, încălcând în mod flagrant legea cauzalităţii, pun în dificultate bazele fundamentale ale fizicii clasice.
Omul nu poate evita experienţa stărilor modificate de conştiinţă ce exhală dintotdeauna un iz puternic de transcendenţă, readucând în atenţie conotaţia metafizică a actelor sale. Prin astfel de stări psihice (relaxare, vizualizare, meditaţie etc.) el poate evada din stihia contingentului şi a perisabilităţii.
Stările modificate ale conştiinţei se constituie într-un front disruptiv al automatismelor şi stereotipurilor create de o lume hipertehnologizată, în care “omul unidimensional”, omul tehnologiei, uită de rădăcina adâncă a transcendentalităţii ce se află în el. Acceptarea stărilor modificate ale conştiinţei ca experienţe subiective, ca obiect al cercetării în psihologie, înseamnă în fapt a ieşi din acel “flat land” (lume plată), care uniformizează şi caută mereu stereotipul, deschizând perspectiva unicităţii experienţei individuale, a redescoperirii autenticităţii fiinţei, a esenţei sale, considerată de mistici a fi “după chipul şi asemănarea” esenţei divine.