Modele uimitoare pline de curaj. Greti, îngerul speranţei (I)
Este evident pentru cei inițiați că prin această ființă se manifesta din plin energia subtilă sublimă a curajului dumnezeiesc, expresie a unui Atribut Dumnezeiesc.
A fost un timp în care iadul a avut o replică pe pământ. Din întuneric, o tânără fată a înălțat spre cer un mănunchi de hârtii aprinse și a făcut lumină. Pentru totdeauna. Îndrăzneala ei a născut una dintre cele mai frumoase povești din istoria umanității.
Vizavi de penitenciarul din Gherla locuia o adolescentă de o frumusețe nepământeană, pe numele său Gertrud Bader, care avea să fie supranumită „îngerul închisorilor comuniste”. La sfârșitul anilor ʼ50, ea a reușit să schimbe mesaje, timp de mai multe luni, cu câțiva deținuți ce primiseră pedepse grele pentru „uneltire contra orânduirii sociale”. Alfabetul Morse îl mijlocea pe cel al dreptății și al iubirii.
Greti nota adresele logodnicelor sau ale soțiilor celor închiși și apoi le trimitea ilustrate cu indicații exacte privind data și ora la care să se prezinte în cimitirul de lângă zidul închisorii. Fiecare femeie era nevoie să aibă un buchet imens de flori, albe sau roșii, pentru a fi recunoscută de iubitul său, aflat la una dintre ferestrele pușcăriei. Greti își semna răvașele cu numele abatelui Faria, bătrânul închis de-o veșnicie din Contele de Monte Cristo. Le expedia când de la Dej, când de la Cluj sau de la Bistrița, într-o tentativă de pierdere a urmelor.
A fost arestată pe 8 august 1958. Avea 17 ani și a primit o condamnare de șapte ani de închisoare. A ispășit aproape doi ani, la Cluj, Miercurea Ciuc și, în final, chiar la Gherla, unde, deși grațiată, a stat câteva săptămâni pentru a-și lua ultima porție de umilință.
Citindu-i povestea, am urmărit să aflăm ce s-a petrecut cu ea, cum a continuat viața ei. Știam că, în anii ʼ70, a plecat în Germania și că, după căsătorie, se numeşte Gertrud Czell. Am găsit o adresă și un număr de telefon din Bamberg, oraș aflat în nordul Bavariei. La capătul celălalt însă, suna mereu ton de ocupat.
Cercetătorul Cosmin Budeancă, de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului (IICCMER), ne-a trimis la fostul deținut politic Ion Băurceanu, care a executat 13 ani de pușcărie în regimul comunist și care a jucat un rol important în povestea lui Gertrud Bader.
„Urmăream s-o avertizez să suspende legătura cu deținuții în momentul în care mi-am dat seama că e în pericol. Erau și secături printre noi, la Gherla, și nu-ți puteai bate joc de destinul unui copil”, povestește, astăzi, Ion Băurceanu.
„I-a trimis mesajul prin deschizătura de la oblonul celulei cu numărul 87. Era un spațiu de 20-30 de centimetri, prin care aveam contact cu exteriorul, ca să nu ne sufocăm în celulă.”
Ion Băurceanu folosea un prosop făcut sul pentru a comunica prin codul Morse. Dispunerea prosopului pe orizontală însemna o linie, iar pe verticală, un punct. Greti urmărea mișcările cu binoclul de la fereastra camerei sale. Răspunsurile ei veneau în felul următor: perdeaua de sus, trasă, era punctul, perdeaua de jos − linia. Când încheia un cuvânt, scutura puternic draperiile.
Ion Băurceanu, ajuns la 86 de ani, are o certitudine: „Domnilor, această poveste demonstrează existența lui Dumnezeu. Dacă ați avut îndoieli, luați de bun ce vă mărturisesc eu. N-am întâlnit-o niciodată pe Greti. Am corespondat după ʼ89, iar în 2013, la 45 de ani după schimbul nostru de mesaje prin Morse, m-a sunat și i-am auzit vocea. Dumnezeu există, într-adevăr. Iar toate dovezile din lume le găsiți la Cluj, unde Greti s-a întors de ceva timp.”
Așadar, Gertrud Bader nu era inaccesibilă, undeva în Germania, ci locuia la câteva străzi depărtare de redacția PressOne.
În august 2016, i-am propus un interviu. Mi-a spus că va urmări să-și facă timp. Timp de 8 luni, am discutat săptămânal, în speranța că va stabili o dată în care să dea curs solicitării noastre. Am devenit domnul Valentin și doamna Greti.
Soțul ei e grav bolnav, are Alzheimer. Dar, la 75 de ani, Gertrud e de neclintit, e alături de el și îl îngrijește, fără să se lamenteze. Spune că, uneori, mai vede în privirea bărbatului ei licărul acela de complicitate, de iubire născută clandestin, un limbaj pe care numai o fostă deținută și un tânăr deposedat de viitor, cu tatăl trimis la Canal, îl pot înțelege. Îi e îndeajuns ca să-și adune din nou forțele și să meargă înainte.
Ne-am întâlnit înainte de Paști. Ne-a primit în salonul de acasă și ne-a servit cu cafea. Apoi a rememorat povestea care a făcut-o să se maturizeze brutal, chiar lângă zidurile închisorii din Gherla. A avut o singură condiție:
„Toate s-au petrecut așa cum s-au petrecut. Nu vreau să se spună despre mine că aș crede că sunt o eroină sau că am făcut o jertfă. Am cunoscut adevărate eroine în închisoare, femei care stăteau departe de copiii lor. Eu am fost un copil puternic, n-am plâns niciodată după condamnare, pentru că am avut conștiința că ceea ce am făcut este drept, corect. Am detestat nedreptatea dintotdeauna, nedreptatea care privește aspecte mărunte și, în egală măsură, nedreptatea care face victime într-un grup mai mare de oameni. Atâta tot.”
Gertrud Bader Czell cu câteva zile înainte de a împlini 78 de ani
Gertrud era cea mai mare dintre cei patru copii ai familiei Bader. Tatăl, Sebastian, de origine germană, era medic veterinar. Mama, Delma, terminase Conservatorul și era o foarte bună profesoară de pian. De la ferestrele casei lor se vedeau atât închisoarea din Gherla, cât și cimitirul din apropiere. De fiecare dată când din direcția pușcăriei se auzeau strigăte sau chiar împușcături, părinții închideau geamurile și trăgeau draperiile. Copiii nu întrebau nimic, dar, serile, Delma Bader aprindea o mică lumânare lângă pian și le spunea să se roage și pentru cei închiși:
„«Ăștia-s toți oameni nevinovați, închiși pentru că vor dreptate, vor să fie o lume mai bună». Eram foarte impresionată auzind-o pe mama. Am crescut în climatul acesta, a trecut timpul și am început să dezvolt un fel de fascinație pentru zidurile acelea de nepătruns”, își amintește Gertrud Czell.
Soții Bader își doreau o educație aleasă pentru Gertrud. Au trimis-o la Oradea, la un liceu bun. Timp de doi ani, revenea la Gherla doar în vacanțe. Crăciunul lui 1957 a găsit-o acasă, în salon. Tatăl cânta la vioară, mama la pian, în mijlocul prietenilor. Se întuneca, iar Gertrud a ieșit puțin afară, să ia aer. Dinspre penitenciar se auzeau colinde, amestecate cu urlete și plânsete. O jelanie care a zdruncinat-o.
S-a întors în fugă în casă și a cerut permisiunea să plece în oraș. Părinții s-au împotrivit, dar ea a insistat că dorește să se întâlnească cu niște prietene. S-a dus ață lângă zidurile închisorii, cu niște hârtii pe care le-a înfășurat în jurul unor pietre. A dat foc ghemotoacelor și le-a aruncat în sus.
După 5 minute, s-a dat alarma și s-a trezit înconjurată de 4 gardieni.
– Ce cauți aici? De ce faci semne?
– Eu aici mă joc!
– Pleacă imediat! Să încetezi cu jocurile astea, altfel vii cu noi. Du-te acasă și stai acasă de Crăciun, nu veni aici să faci semne!
Greti a luat-o deliberat spre centrul orașului, pentru ca gardienii să nu realizeze că locuiește chiar peste drum de penitenciar.
„Am revenit acasă într-un târziu, m-am așezat la masă, dar sufletul meu era altundeva.”
S-a întors a doua zi în același loc și a ridicat în aer o batistă albă. De la obloanele celulelor au început să fluture cârpe, prosoape și foi de hârtie. Greti a pornit spre casă, a deschis geamurile camerei sale și a scuturat un cearșaf mare, alb. Răspunsul a venit imediat. Urmărea cu binoclul reacțiile dinspre pavilionul de clădire cu care avea contact vizual. În următoarele zile a înțeles că totul avea o noimă și că primește mesaje pe care e necesar să le descifreze. S-a prins că deținuții comunicau în alfabetul Morse.
La Poștă lucra un prieten de-ai tatălui său, Schneider, tot de origine germană. Greti a inventat o poveste legată de examenul la fizică și a primit în schimb o broșură care să-i explice codul inventat în prima jumătate a secolului al XIX-lea.
Închisoarea din Gherla și cimitirul de lângă, 2017.
Greti se scrie așa: linie linie punct (G), punct linie punct (R), punct (E), linie (T), punct punct (I).
Greti a improvizat un sistem de comunicare folosind cele două perdele pe sârmă care-i acopereau fereastra. Dacă o trăgea pe cea de sus era punct, iar cea de jos reprezenta linia. Încet-încet, a reușit să schimbe mesaje cu deținuții din mai multe celule.
„Suntem 6.000 de oameni aici. Fii foarte atentă, te vom avertiza imediat dacă te afli în pericol.”
Timp de 9 luni, ea a transmis informații legate de o posibilă amnistie. Dincolo de ziduri, deținuții știau că înfrângerea revoluției din Ungaria din 1956 și ecourile ei înăbușite din România consfințiseră controlul total al comuniștilor în estul Europei. Ciomegele gardienilor le aduceau confirmări în plus că situația lor era fără ieșire.
Mesaj după mesaj, zi după zi, Greti a aflat că familiile celor închiși nu știau nimic despre soarta acestora. Atunci a cerut nume și adrese și s-a pus pe scris. Se semna abatele Faria, iar scrisorile le punea la poștă din orașe apropiate de Gherla: Dej, Cluj și chiar Bistrița.
„Le spuneam foarte clar rudelor: «Dacă vreți să fiți în contact cu persoanele dragi, care vă lipsesc, să fiți la data cutare, la ora cutare, în cimitirul de lângă închisoare, cu un buchet mare de flori, albe sau roșii».
Mă gândeam întotdeauna la flori de sezon, să le și găsească. Apoi primeau instrucțiuni să le așeze la un anume mormânt, în așa fel încât să existe contact vizual din celula unde se afla deținutul.
În momentul întrevederii, eu mă aflam în cimitir, dar în partea opusă, ca să pot constata dacă totul decurge conform planului.”
„Privind printre gratii am văzut o fetiță”
Fostul deținut politic Aurel Baghiu, decedat în 2010, a povestit în cartea sa de memorii, intitulată Printre gratii, momentul în care și-a întâlnit logodnica, pe Mioara, cu ajutorul lui Gertrud Bader. Baghiu a fost unul dintre liderii mișcării studențești din Timișoara anului 1956, fiind condamnat la 8 ani de închisoare pentru „agitație publică”. La începutul anilor 2000, Gertrud Bader și Aurel Baghiu s-au întâlnit la Cluj.
„Revin din nou la celula 53, în acea memorabilă zi de Paști. Hotărât să nu privesc afară din celulă, cei doi tineri observatori, Schuster Peter și Nekel Ștefan, m-au chemat de mai multe ori să văd pe cineva în cimitir care, după părerea lor, venise pentru cineva din închisoare. Am refuzat, spunându-le că nu vreau să mă uit, afirmând că nu cred că cineva și-a găsit să vină la închisoare în prima zi de Paști.
Mai târziu, ei insistând, spunându-mi că persoana din cimitir e o fetiță și lor li se pare foarte suspectă, m-am dus la fereastră. Privind printre gratii am văzut o fetiță pe aleea principală, stând ghemuită jos și, cu ceva în mână, săpa și aranja un mormânt vechi, înțelenit. Alături era un buchet mare de flori. Pe o bancă alăturată, era așezat un pardesiu și o sacoșă. Nu se mai afla nicio altă persoană în tot cimitirul. Când a terminat, s-a ridicat în picioare cu fața spre închisoare. Și a privit chiar spre fereastra celulei noastre, scuturându-și mâinile de țărână.
În acel moment am crezut că explodez. Fetița nu era alta decât însăși Mioara, prietena mea și iubita mea Miorița, cum o dezmierdam eu. Atunci abia observ că pe cap purta baticul de mătase, galben cu marginile albastre, pe care totdeauna când treceam prin gara Cluj îl avea pe cap pentru a o putea repera din vagon la apropierea trenului de peron. Îi recunosc îmbrăcămintea, buclele specifice ce-i încadrau fața creolă, frumoasă.
Prima mea reacție a fost să arunc oblonul ce masca geamul. Ca o maimuță agilă în cușca ei, am sărit sus pe gratii urmărind să privesc peste oblon, dar nu se putea vedea.”
Baghiu a început să cânte din romanța Trubadurul:
„De-aş fi vântul cu miresme parfumate/ Ce hoțiș se furișează c-un fior/ La fereastra cu garoafe şi muşcate/ Aş veni cuprins de taină pe-nserate,/ În iatacul tău de fată, binişor.”
Mioara și Aurel Baghiu aveau să se căsătorească șase ani mai târziu, după eliberarea lui din închisoare.
Citiţi a doua parte a articolului
Autor: Valentin Șchiopu
Citiți și:
O EROINĂ APROAPE NECUNOSCUTĂ – Marina Chirca. Moartea pentru care România nu va vărsa lacrimi
yogaesoteric
17 iulie 2019