Momentul critic în prăbușirea Statului Profund se petrece acum (I)

 

Vă oferim în cele ce urmează o selecție a celor mai importante fragmente din articolul lui David Wilcock, articolul original fiind foarte lung, cu unele detalii care nu interesează prea mult.

David Wicock:

Războiul din spatele scenei pentru înlăturarea Statul Profund a ajuns în cele din urmă la masa critică, conform mai multor insideri. „Se petrece acum”. Chiar dacă lucrurile pot părea încă destul de liniștite pentru un observator ocazional, mai multe surse independente afirmă acum că mișcări majore, vizibile împotriva Statului Profund sunt iminente. Aceasta nu este neapărat să apară sub forma scenariul „arestări în masă” pe care l-am anunțat anterior. Cu toate acestea, este posibil să vedem destul de curând persoane sus-puse arestate și dezvăluirea de noi informaţii. Nimeni nu poate nega că există peste 24.500 de dosare cu acuzații penale chiar acum în SUA. Prietenul meu David Seaman și-a șters întreaga identitate de pe YouTube și din mass-media socială, doar pentru a reveni cu încredere uluitoare – și informații noi, directe, despre arestările care sunt în așteptare.

Alex Jones primește informații de la un insider din Lockheed Skunk Works, numit Zach, care susține că suntem pe punctul de a fi dezvăluite evenimente care ne-ar putea transforma într-o societate multi-planetară. Răul inimaginabil înrădăcinat este expus sistematic. Am vorbit despre asta de ani de zile și, în sfârşit, se petrece acum. Insiderii noștri apropiați s-au confruntat cu o amenințare continuă, importantă. Natura evidentă și extremă a acestor atacuri sugerează din nou disperarea care a cuprins elitele.

Odată ce ați înțeles că „războiul din umbră” se intensifică, evenimente politice aparent derutante și supărătoare pot fi înțelese dintr-o nouă perspectivă, atingând un alt nivel de dramatism. Rezultatul pe care îl vom obține dacă Alianța va reuși în campania sa împotriva Statului Profund este dincolo de orice imaginație. [Alianța reprezintă o grupare a militarilor / comunității americane care sprijină Dezvăluirea.]

După cum probabil știți, am acces direct la insideri care împărtășesc perspective unice și convingătoare despre revoluția care se petrece acum în lumea noastră. Ca rezultat, știm că Statul Profund a ascuns o bogăție uimitoare de ruine extraterestre vechi, tehnologii de la bordul OZN-urilor prăbușite, corpuri recuperate ale unor extraterești și nave interstelare care au fost reproduse prin inginerie inversă (reconstituire pornind de la navele ET prăbușite). Ei au, de asemenea, relații permanente, directe cu mai multe civilizații inteligente extraterestre. Aceste tehnologii uluitoare și foarte puternice ce sunt ținute secrete în diferite baze subterane ar putea transforma peste noapte literalmente totul într-o societate de tip Star Trek.

Ce ne stă în cale?

Ideea că aceste aspecte ar putea fi ascunse de noi este şocantă. Încă există o dezbatere pe scară largă asupra existenţei OZN-urilor. Persoanele mai tinere sunt beneficiare a patru generații de divulgare treptată și nu mai văd aceasta ca fiind un subiect ridicol. Pentru cei neinițiați poate părea greu de crezut că un guvern sau o organizație ar dori să împiedice astfel de descoperiri impresionante, care ar transforma lumea. Principala forță care ne împiedică să avem acces la această tehnologie este o elită hiper-bogată, ce practică cultul luciferian, din păcate. Mulți dintre membrii acestei elite satanice se angajează în ceea ce putem numi cele mai malefice practici, cum ar fi pedofilia, sacrificiul ritualic, traficul de persoane și dorința de a reduce foarte mult populația mondială.

Amenințări la adresa insiderilor

Pete Peterson și Emery Smith s-au confruntat recent cu noi evenimente aproape letale, în timpul și după mișcarea noastră, făcând această tranziție și mai stresantă. Ambii insideri au dezvăluit în ultimul an multe informații noi despre Programul Spațial Secret – iar Statul Profund pare să-i fi pedepsit pentru asta. Deși multe grupuri de insideri din cadrul Alianței doresc să vadă Dezvăluirea, există încă elemente puternice care luptă cu îndârjire pentru a păstra totul secret. Evenimentele tragice care s-au petrecut recent cu Emery și Pete nu par a fi accidente aleatorii. Aceste atacuri sunt atât de bătătoare la ochi încât Statul Profund pare că se află într-o stare de mare disperare, dacă chiar a recurs la ele. Din fericire, aceste atacuri nu i-a omorât pe niciunul dintre ei.

Povestea din spatele acestor evenimente este remarcabilă. În multe privințe, adevărul este mult mai fascinant decât orice film SF sau serie de televiziune pe care le-am văzut vreodată. Este greu de imaginat că toate grupurile elitei de pe pământ au putut să păstreze departe de noi aceste numeroase secrete. De asemenea, este greu de înțeles de ce le-ar ascunde. Cu toate acestea, piesele se potrivesc perfect. Insideri autentici din întreaga lume au experimentat invariabil multe din aceste informaţii încă de la început.

Construind mozaicul

Mulţi insideri din proiecte înalt clasificate au făcut în mod independent mărturii care se interconectează în moduri care sfidează toate probabilitățile de fraudă. Acești insideri au apărut grație încrederii, credibilității și conexiunilor pe care le-am construit ca cercetător OZN, care activează în mediul online începând din anul 1996. Acest subiect se bucură în prezent de o mult mai largă acceptare decât a avut la început pe Internet.

Când am comparat pentru prima dată notele oferite de insideri cu dezvăluirile lui Corey Goode, în noiembrie 2014, am găsit zeci de corelații directe – cu mult peste orice posibilitate de coincidență. Informațiile lui Corey se potrivesc perfect cu ceea ce mi-a spus Emery Smith în ultimii șase ani.

Din păcate l-am pierdut pe William Tompkins anul trecut – un alt insider care a fost implicat în această activitate încă din timpul celui de-al Doilea Război Mondial și ale cărui date se potrivesc perfect cu ale celorlalți. Tompkins a fost direct însărcinat cu intervievarea spionilor americani încorporați în Programul Spațial Secret german și transmiterea acelor informații oficialilor de rang înalt. El a oferit, prin urmare, contextul istoric crucial pentru originea și dezvoltarea a ceea ce numim Programul Spațial Secret.

De fapt, ideile de proiectare din schițele lui Tompkins pentru nave spațiale de tip submarin, ce pot fi observate în această poză datată din 1954, au devenit prototipurile pentru Solar Warden, programul clasificat în care a servit Corey Goode. Nave ca acestea au fost printre primele care au fost construite în interior, în speranța de a controla traficul extraterestru în sistemul nostru solar.

Ce trafic extraterestru, ai putea întreba? După cum se dovedește a fi, sistemul nostru solar este un loc foarte popular, deoarece se află chiar lângă un portal rar și important, care permite călătoria spre alte galaxii.

Naziștii germani au încheiat o înțelegere cu cei mai răi dintre extratereștri – o rasă reptiliană umanoidă numită Draco sau Saurieni. Tompkins a făcut tot ce i-a stat în putință să transmită această informație guvernelor americane și oficialilor militari de top, dar aceștia au refuzat să îl creadă o lungă perioadă de timp. Toate acestea au fost strict ascunse de noi, la fel ca Proiectul Manhattan care a condus la dezvoltarea bombei atomice.

Cuburile pe care le vedeți în schiță permiteau acestor nave să fie construite în bucăți modulare aici pe pământ, înainte de a fi transportate și asamblate în spațiu. Tompkins intenționa să reveleze tot ceea ce știa pe parcursul a trei cărți. A reușit doar să încheie prima carte și o parte din a doua. Am fost destul de norocos că am avut mai multe convorbiri cu Bill și am dezvoltat o prietenie cu el, înainte de dispariția lui tragică în august anul trecut.

Am reușit să aflu mai multe informaţii direct de la Tompkins chiar înainte ca el să părăsească această lume, adăugând și mai multă amploare și profunzime Dezvăluirii. Aceasta a inclus detalii uimitoare despre arhitectura extraterestră care se găseşte atât la suprafața, cât și în interiorul Lunii. Una dintre surprizele pe care Bill mi le-a împărtășit a fost că NASA a fotografiat în secret clădiri masive care erau complet în levitație deasupra suprafeței lunare. Imaginați-vă o clădire dreptunghiulară, care are o lungime de două mile, aflându-se deasupra solului – fără nicio amenințare de a se prăbuși. Pe Lună sunt prezente mai multe stiluri și tipuri diferite de arhitectură, în funcție de locul observat. Aceasta sugerează că o varietate de civilizaţii s-au dezvoltat acolo.
Aceste date se potrivesc cu afirmația lui Corey Goode cum că multe rase ET s-au stabilit pe lună și sunt direct implicate în programele noastre clasificate.

Este cutremurător să auzi astfel de lucruri, care sunt adevărate, și astfel ne dăm seama că suntem mințiți dincolo de orice imaginație. Chiar și scepticii și-ar dori să intrăm într-o nouă eră în care această tehnologie să fie accesibilă – însă sunt prea cinici pentru a crede că aceasta este posibil în timpul vieții lor.

Reamintind povestea lui Emery

Emery Smith a fost un prieten și un insider de încredere începând din anul 2009 – și unul dintre cei mai vechi și mai interesanți martori cu care țin legătura. Nu mi-am imaginat niciodată că va ieși în față. Până când viața lui a fost grav amenințată în vara anului 2017, nu avea intenția să facă acest gest. Emery a fost atacat în același val de acțiuni în urma căruia a survenit și pierderea lui Tompkins. Este foarte trist că nu am reușit niciodată să-i luăm împreună un interviu. Din moment ce Emery nu ieșise încă în față la acea vreme, când am scris Misterele Înălțării, cartea conține doar un mic eșantion din informațiile pe care mi le-a oferit. Nu am vrut să intru în prea multe detalii pentru a nu putea fi identificat, ceea ce ar fi dus la „vizite” nedorite din partea Statului Profund.

Am fost extrem de uimit când Emery mi-a spus pentru prima oară că a autopsiat aproximativ trei mii de specii extraterestre diferite în timp ce lucra într-o bază militară subterană din New Mexico. Detaliile erau uluitor de complexe – și se corelau exact cu ceea ce mi-au spus ceilalți insideri, în multe cazuri, adăugând în mod semnificativ mai multe informații. Informaţiile date de Emery sunt foarte asemănătoare cu ale altor insideri cu care am discutat, și pe care le-am prezentat în carte – Daniel, Henry Deacon, Bruce, Jacob, Bob Dean, Clifford Stone, Corey Goode, William Tompkins și Pete Peterson. Acestea sunt unele dintre persoanele cu care am avut conversații private, adesea pentru multe ore – de la care am găsit în comun zeci și zeci de date foarte specifice.

De asemenea, Emery a lucrat timp de mai mulți ani ca vicepreședinte al CSETI, organizația pentru Dezvăluire a dr. Steven Greer. L-am întâlnit întâi într-o întâlnire comună cu Greer în 2009, la Inn of the Seventh Ray din Topanga, California.

Am participat la evenimentul inițial al Proiectului Dezvăluirea al lui Greer la DC, în 2001, și i-am întâlnit pe majoritatea celor 39 de persoane care au venit în acea zi.

Emery apare în filmul Sirius, deși nu împărtășește nicio informație privilegiată. Emery este, de asemenea, chirurgul care a autopsiat misteriosul umanoid Atacama în film.

 


Citiţi partea a doua a articolului


Citiți și:

David Wilcock: Cultul cargourilor şi Programul Spaţial Secret (I)
Dr. Steven Greer – Cum lucrează de fapt Guvernul Secret

 


yogaesoteric
31 mai 2018

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More