Momentul în care omul a oprit… cascada Niagara

 

Avem tendința de a ne crede, noi oamenii, mari creatori, capabili de a schimba cursul natural al lucrurilor. De a modela mediul înconjurător după bunul nostru plac. Dar oare chiar așa să fie? Putem să stăpânim aerul, mările, să construim clădiri care să ajungă până la cer, însă toate aceste schimbări ne pot fi fatale dacă nu suntem precauți.

Povestea puțin cunoscută a momentului în care omul a oprit cea mai mare cascadă și una dintre principalele resurse de apă potabilă de pe planetă, Cascada Niagara, ne face să credem că putem nu doar să ne transformăm planeta într-un gigant de oțel și beton, ci să o și ajutăm. Ideea este că uneori ne mai și iese, precum în povestea pe care v-o relatăm…

Compusă din Cascada Horseshoe şi Cascada Americană, Niagara are pe partea americană o lățime de 363 m, unde apele cascadei cad de la o înălțime de 21 m, iar pe partea canadiană o lățime de 792 m (în formă de potcoavă), înălțimea căderii de apă fiind de 51 m. Debitul este între 2.832 și 5.720 m³/s.

Din cauza căderilor masive de pietre, între anii 1931 şi 1954, Cascada Niagara risca să dispară pentru totdeauna. Nu se cunoaște cu exactitate motivul acestor căderi masive de bolovani, cert este că fenomenul a scos America în stradă, tinerii manifestând energic pentru salvarea cascadei. Astfel că, armata americană a intervenit construind în doar trei zile în regiunea Buffalo un batardou care să oprească temporar cascada pentru a se putea îndepărta bolovanii. Aproximativ 1.300 de camioane și mii de militari au pus umărul la transportarea a 27.800 de tone de nisip şi pământ pentru a realiza batardoul. Și au reușit!

Din anul 1800, această cascadă este deschisă turismului, fiind unul dintre cele mai importante obiective din America de Nord. Se estimează că s-ar fi format la sfârșitul ultimei perioade de glaciațiune, când s-au topit ultimii ghețari din regiune, iar acum, cu ajutorul omului, această minune a naturii o își poate continua povestea.

Citiți și:

Râul cel subacvatic de pe fundul Mării Negre, cu copaci, frunze şi cascade

Peștera Reed Flute și formațiunile unice ce sunt create de natură în interiorul acesteia

 

yogaesoteric
18 septembrie 2018

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More