Planul secret al Germaniei şi Franţei, demascat de televiziunea poloneză de stat

Berlinul şi Parisul vor crearea unui super-stat federal european, în care statele membre să nu mai aibă drepturi

Un supra-stat federal european în locul Uniunii Europene – o astfel de propunere a fost făcută țărilor de la Vișegrad (Cehia, Ungaria, Polonia, Slovacia), de către ministrul de Externe german Frank-Walter Steinmeier, la întâlnirea de la Praga din iunie anul trecut. Propunerea le-a fost prezentată sub formă de ultimatum.
 
Documentul, care a fost publicat pe portalul de știri polonez TVP Info, are 9 pagini și este semnat de către miniștrii de externe ai Germaniei și ai Franței.

Conform TVP Info, principalele propuneri din document sunt următoarele:
– Statele membre nu vor mai avea dreptul să mai aibă armată proprie și servicii speciale proprii.
– Unificarea completă a sistemul juridic penal, civil și al sistemului de impozitare. Statele membre nu vor mai avea dreptul să-și impună pe plan național propriul sistem de taxare și de impozitare și nu vor mai avea dreptul să aibă propriul lor cod penal și propriul cod civil.
– Statele membre nu vor mai avea dreptul să aibă propria lor monedă și propria lor Bancă Centrală.
– Statele membre nu vor mai avea dreptul să aibă propriul lor sistem de acordare a vizelor pentru cetățenii non-europeni. Sistemul de vize va fi legiferat doar de Bruxelles. Vizele vor fi acordate direct de la Bruxelles pe baza unei legislații unice.
– Super-statul federal va avea o politică externă unică. Ministerele de externe și organizațiile pentru cooperarea internațională de la nivelul fiecărui stat vor fi desfiinţate.
– Limitarea rolului NATO în Europa. Crearea unei Armate Europene și a unor Servicii Speciale Centralizate Europene. Serviciile secrete și armatele statelor actuale vor fi desfiinţate. Ele vor deveni secţii sau părţi ale Armatei și ale Serviciilor Secrete Federale Europene.
– Actualele state membre vor pierde controlul asupra propriilor frontiere. Ele vor pierde, de asemenea, controlul asupra procedurilor de admisie și de relocare a refugiaților pe propriile lor teritorii.

„Practic, dorința explicită a germanilor, care i-au luat în căruță și pe francezi, este să apară un Supra-stat European în loc de Uniunea Europeană. Acesta a fost ultimatumul prezentat de germani la întâlnirea de la Praga, unde a fost prezentat țărilor de la Vișegrad de către Frank-Walter Steinmeier”, scrie TVP Info.

Dacă un astfel de document va intra în vigoare, în locul Uniunii Europene vom avea doar un singur supra-stat european, care va funcționa în funcție de dorința celor mai puternici actori care controlează astăzi Uniunea Europeană. Aplicarea prevederilor conținute în document va face ca actualele state membre să nu mai fie capabile să-și apere propriile lor interesele financiare, politice și militare ca state-națiune.

În preambul, este scrisă justificarea dată de germani și de francezi pentru a genera o astfel de federație aberantă la nivel European:
„Ţările noastre împart un destin comun şi acelaşi set de valori care dau naştere unor relaţii strânse între cetăţenii ţărilor noastre. Astfel vom lupta pentru o uniune politică în Europa şi îi invităm pe «următorii europeni» să participe în acest efort.”

Cele nouă pagini ale documentului nu lasă niciun dubiu asupra faptului că Germania vrea să transforme întreaga Europă continentală într-un nou stat federal. Hitler s-ar bucura cu siguranță, nespus de mult, cu excepția faptului că această nouă „supra-germanie” europeană pare a fi mai degrabă una neostalinistă și neobolșevică decât una neohitleristă. Totalitară este însă, cu siguranță.
Miza imediată ar putea fi relocarea grabnică a migranților în Estul Europei.

Un lucru este clar. Globaliştii se grăbesc să preia controlul total, în noua închisoare a popoarelor numită Uniunea Europeană, construcție a globalizării în care statele care vor să plece sunt puse la zid şi amenințate iar cele care sunt încă membre sunt criticate permanent de comisarii neobolşevici de la Bruxelles că nu fac bine ce fac.

Este clar că acest proiect aberant nu a apărut peste noapte, ci a fost conceput de mințile bolnave din Germania şi Franța încă dinainte de Brexit. El a fost acum reîmpachetat și livrat sub pretextul „urgenței impuse de Brexit”.
Am spune chiar că avem mare noroc cu Brexitul, care cu siguranță va genera o rezistență hotărâtă din partea statelor din Europa de Est, care nu sunt slugile lui Merkel.

Fotoscanurile cu documentul original
 
 

 

Citiţi şi:

Brexit-ul și ipocrizia imensă a internaționaliștilor

Premierul Italiei declară: timpul dictatului și a dictaturii UE a luat sfârșit

«Ne dorim ca și în Franța poporul să poată răsturna masa în jurul căreia elitele își împart ceea ce ar trebui să le revină francezilor»

 

yogaesoteric
5 ianuarie 2017

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More