Moscova, acord cu guvernul de la Damasc. Rusia rămâne în Siria cu baza aeriană încă aproape 50 de ani
Președintele Vladimir Putin a promulgat în 26 iulie o lege care ratifică un acord cu Guvernul de la Damasc prin care Rusia își va menține baza aeriană din Siria pentru încă 49 de ani, potrivit ABC News. După intervenția militară a Moscovei în Siria în toamna lui 2015, Hmeymim și Tartus au devenit principalele puncte ale prezenței ruse în regiune.
Cele două camere ale Parlamentului rus au ratificat acordul la începutul lunii.
Acordul original a fost semnat la Damasc în luna ianuarie, iar în 26 iulie s-a încheiat ultima fază a procedurilor pentru intrarea sa în vigoare. Astfel, Rusia poate folosi baza aeriană Hmeymim din provincia Lattakia pentru încă 49 de ani. Această bază a fost utilizată de Rusia pentru a lansa atacuri împotriva insurgenților care se opun președintelui Bashar al-Assad.
Potrivit documentului ce a fost publicat de președinția Rusiei, forțele militare vor fi desfășurate la baza Hmeymim timp de 49 de ani, existând și opțiunea extinderii acestui acord pentru încă 25 de ani.
Baza s-a aflat în centrul incursiunilor militare ale Moscovei de la intervenția sa în conflict în septembrie 2015, sprijinindu-l pe președintele Assad, unul din cei mai apropiați aliați ai Rusiei în Orientul Mijlociu.
Reamintim că portul sirian Tartus găzduieşte deja o unitate de mentenanță și suport a Marinei ruse încă din 1977. În 2016, Moscova a amplasat la Tartus sisteme de apărare antiaeriană S-300 și a avertizat că orice aparat de zbor, rachetă sau dronă care vizează infrastructura militară siriană riscă să fie doborâte.
Citiţi şi:
Care este, de fapt, adevărul în conflictul din Siria, teroriști, refugiați, ruși, francezi și americani
Schimbarea periculoasă de macaz a lui Donald Trump în privința Siriei
yogaesoteric
12 decembrie 2017