Violul este permis împotriva femeilor păgâne
Suad Saleh
Într-un interviu de televiziune, Saleh, care este profesoară de religie islamică, a susținut că Allah permite ca bărbații musulmani să violeze femeile non-musulmane, în scopul de a le „umili”. Suad Saleh este profesoară la renumita Universitate Al-Azhar din Cairo. Ediţia online a publicaţiei Daily Express a preluat videoclipul şi a expus toate alegaţiile pe care aceasta le-a debitat în timpul interviului.
Saleh spune că Allah a dat bărbaților musulmani o modalitate „legitimă” de a avea relații sexuale cu femeile sclave. Femeia sugerează că există o modalitate acceptabilă pentru bărbații musulmani de a înrobi o femeie în scopuri sexuale, în timpul unui „război legitim” între musulmani și dușmanii lor.
Controversata profesoară a spus că sclavia a existat înainte de Islam, atunci când oricine putea vinde sau cumpăra „bărbați născuţi și femei născute libere”, dar că Islamul a pus robia „în ordine”, adică a legalizat-o, impunând şi reguli de control asupra acesteia. Astfel, se permite ca „sclavii deținuţi în mod legitim să provină din rândul deținuților de război”. În acest context, Saleh ar fi spus că şi persoanele de sex feminin sunt considerate prizonieri de război, deci automat ele devin sclave. Ea a continuat delirul ei fanatic spunând că: „În scopul de a le umili, ele devin proprietatea comandantului armatei, sau ale oricărui musulman care face parte din ea, și el poate să întreţină relaţii intime cu ele, la fel ca şi cu oricare dintre nevestele lui”.
Dr. Andrew Holt, profesor de istorie la Colegiul de Stat din Florida, a declarat că aceste comentarii ale lui Saleh sunt deprimante, mai ales că ele provin de la o profesoară ce predă la Universitatea sunită „cea mai prestigioasă din lumea islamului”, care are o tradiţie de mai mult de 1.000 de ani.
El este preocupat de această situație, care este de fapt o aprobare explicită pentru înrobirea femeilor yazidi de către barbarii din Statul Islamic.
Dr. Holt a explicat modul în care cultul morții, promovat de acești fanatici, detaliază faptul că femeile păgâne ar trebui să fie înrobite, lucru publicat în revista de propagandă Dabiq. El a spus că: „În conformitate cu ISIS, practica de a forţa femeile yazidi și a altor minorități religioase la sclavie sexuală este o modalitate de a preveni păcatul sexului premarital sau al adulterului, precum și un semn că va avea loc în curând Bătălia Finală. În numărul patru al publicaţiei Dabiq, într-un articol intitulat Renașterea sclaviei înainte de ziua judecăţii, se explică faptul că femeile politeiste și păgâne, pot și trebuie să fie înrobite.”.
Acest exemplu de gândire demonstrează bagajul cultural cu care aceşti refugiaţi invadează Europa şi explică în parte nonşalanţa cu care imigranţii au organizat asaltul sexual în masă din Köln, dar şi agresiunile sexuale tot mai numeroase la care sunt expuse femeile din Uniunea Europeană.
Nadia Murad
Cu atât mai mult este de admirat curajul femeii de origine yazidi, Nadia Murad, care a depus mărturie la Organizaţia Naţiunilor Unite despre suferinţele îndurate ca sclavă sexuală când a fost prinsă de sălbaticii din ISIS. I-a fost foarte greu să facă acele cumplitele dezvăluiri, dar a făcut-o pentru ca întreaga lume să înţeleagă şi să cunoască adevărul despre această malefică grupare numită Statul Islamic, aflată acum în război cu toată lumea.
Citiţi şi:
Luați cu toții o porție de multiculturalism! «Femeile, o specie pe cale de dispariție în inima Parisului»
Violurile şi hărţuirile sexuale au devenit teme «TABU»
yogaesoteric
9 februarie 2018