Un actual plan anti-Soros pentru Ungaria

 

Ungaria va depăşi Austria până în 2030, a fost mesajul premierului Viktor Orban transmis liderilor partidului Fidesz la o reuniune cu uşile închise care a avut loc în luna octombrie 2017, potrivit presei maghiare. Ungaria va depăşi standardele statelor vecine în ce priveşte educaţia, sănătatea şi multe alte domenii, iar asta pentru că Ungaria va acorda atenţie celor mai mari provocări: migraţia şi îmbătrânirea populaţiei, a spus Viktor Orban.

El a subliniat că este esenţial ca Ungaria să ajungă de la 1,48 copii la o un raport de 2,1 copii pentru fiecare adult, prin încurajarea natalităţii. Apoi, guvernul va trebui să lupte împotriva aşa-numitului „Plan Soros”. Desigur, acest plan pentru 2030 nu va fi posibil decât dacă Fidesz va câştiga alegerile din 2018. Principalul obiectiv, a spus Orban, va fi campania anti-Soros şi consultarea naţională pe tema „planului Soros” – introducerea a un milion de imigranţi în fiecare an în Europa. Consultarea a avut loc cu şase luni înainte de alegerile din 8 aprilie 2018 şi a costat 1,5 miliarde de forinţi, fiind a treia asemenea consultare naţională; prima, în 2015, a vizat migraţia şi terorismul, iar a doua s-a numit „Să oprim Bruxelles-ul”.

Directorul din Budapesta al Iniţiativei Societatea Deschisă pentru Europa, Goran Buldioski, a declarat că guvernul încearcă în felul acesta să abată atenţia electoratului de la eşecurile în educaţie, sănătate şi în regiunile rurale. Pe de altă parte, politicienii Fidesz care au oferit detalii de la reuniunea amintită consideră că Soros a devenit ţinta campaniei electorale a guvernului Orban datorită lipsei unei opoziţii puternice, partidele liberale şi de stânga fiind incapabile să se coalizeze.

Ţinta preferată a guvernului

O nouă tensiune apare în Europa, cea între ţările de imigranţi şi ţările cu o proporţie mică de imigranţi. „Sunt ţări care au devenit ţări de imigranţi, care nu mai acceptă civilizaţia creştină. Provocarea istorică este de a găsi o metodă de cooperare între aceste state”, a spus premierul ungar Viktor Orban în faţa Asociaţiei Intelectualilor Creştini din Ungaria.

Acesta a fost momentul în care Orban a ales în mod clar tema majoră a campaniei electorale pentru 2018, dar şi ţinta principală, spun analiştii maghiari. Ţinta este George Soros, pentru că, spune Orban, „programul de transformare în ţări de imigranţi este cunoscut drept Planul Soros”. „Ştim ce avem de făcut. (…) Forţele distructive trebuie ţinute departe de guvernare”, a sunat mesajul electoral al lui Viktor Orban. În viziunea sa, aceste forţe sunt partidele liberale şi de stânga.

„Adoptarea liberalismului occidental ar însemna sinuciderea spirituală a Europei Centrale”, a spus Orban. „Vesticii au un singur gând: să ne convingă prin mijloace politice, legale şi financiare că trebuie să devenim ce au devenit ei, ţări de imigranţi”.


Citiți și:

Viktor Orban: «Rețeaua lui Soros e departe de a renunța»

Viktor Orban: «Niciodată nu ar trebui să subestimăm puterea forțelor întunecate satanice. O parte din statele cheie ale UE sunt ținute ostatice»
 

yogaesoteric
28 martie 2018

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More