În urmă cu 150 de ani, apărea la Hamburg volumul I din principala operă a lui Karl Marx, Das Kapital (Capitalul). „A fost (dar mai este? – n.r.) una din cele mai influente şi relevante cărţi din istoria umanităţii?” se întreabă Zoran Arbutina şi Alina Kühnel, pe Deutsche Welle.
Când, în septembrie 1867, la editura Otto Meissner din Hamburg apărea primul volum al principalei opere a lui Karl Marx – Capitalul – critica economiei politice – era greu de bănuit ce efecte urma să aibă asupra istoriei omenirii.
Este un text voluminos şi greu de descifrat, atât din punctul de vedere al conţinutului cât şi stilistic, reprezentând o adevărată provocare pentru cititor, ceea ce a bănuit şi autorul. Chiar în prefaţă, Marx îi avertiza pe cititori: „Orice început e greu”, în timp ce soţia lui, Jenny, îi recomanda unui prieten socialist să sară peste „fineţurile dialectice din primele capitole”.
Prima ediţie de numai o mie de exemplare a avut nevoie de ani buni pentru a-şi găsi cumpărători.
Cu toate acestea, după 150 de ani, Capitalul, cu volumele doi şi trei tipărite după moartea autorului, rămâne una din cele mai influente opere din istoria modernă – chiar dacă mulţi dintre cei care citează din text nu l-au citit niciodată. În momentele culminante ale Mişcării Socialiste şi Comuniste din anii ʼ70, liderii din 60 de state ale lumii făceau referire la învăţămintele lui Karl Marx. Pentru aproape două treimi din populaţia lumii, Capitalul a fost ridicat la rangul unei scrieri sfinte.
Un filozof aşteaptă Revoluţia
Marx însuşi, care era departe de canonizare şi de cultul personalităţii rezultat de aici, spunea cândva că el însuşi nu este „marxist”. Intenţiona însă să scrie o „carte a cărţilor”. Filosoful Marx vroia, întocmai ca şi idolul său Georg Wilhelm Hegel, „să înţeleagă şi să finalizeze” o epocă, după cum explică filozoful şi politologul croat Zarko Puhovski. În viziunea sa burghezia reprezenta o ultimă eră a unei societăţi cu clase sociale. „Marx este convins că odată cu finalul burgheziei se termină o epocă a istoriei şi începe o nouă etapă, care se va finaliza în comunism, adică într-o societate fără diferenţe de clasă”, spune Puhovski.
Marx a încercat cu mijloacele economiei politice să analizeze mecanismul unei economii capitaliste. Muncitorul îşi vinde forţa de muncă unui capitalist şi primeşte un salariu. Diferenţa dintre valoarea pe care a realizat-o el şi câştig reprezintă valoarea adăugată. Capitalistul încearcă să menţină salariul la un nivel cât mai mic, pentru a maximiza valoarea adăugată. În continua şi neînfrânata goană după această valoare adăugată, dublată de exploatarea muncitorului, rezidă principiul de bază al capitalismului. Această exploatare, conchide el, va deveni atât de insuportabilă, încât muncitorii se vor răscula şi vor doborî capitalismul.
f
Ce a ratat Marx
Această concluzie se bazează însă pe o greşeală de logică, spune Bemd Ziesemer, publicist şi fost redactor-şef al publicaţiei economice Handelsblatt: „Marx a considerat că munca este singurul izvor al valorii şi a ratat astfel şansa de a observa cum funcţionează capitalismul, nu doar prin exploatarea muncitorilor, ci şi prin progresele tehnice continue. El a subestimat cealaltă sursă de bogăţie, anume inovaţia, iniţiativa antreprenorială şi progresul tehnic în teoria lui”, afirmă Ziesemer.
Astfel încât unele din previziunile lui Marx nu s-au mai adeverit. Industrializarea şi continua tehnologizare a proceselor de producţie au atras o scădere a costurilor de producţie şi reducerea timpului de lucru, care însă nu s-au regăsit în creşterea sărăciei. Capitalismul s-a dovedit a fi extrem de adaptabil, aminteşte Zarko Puhovski, „astfel încât, între timp, s-a dezvoltat o aşa-numită industrie a divertismentului, imposibil de imaginat pe timpul lui Marx”.
Unde a avut Marx dreptate
Marx nu a dat greş în toate punctele analizei sale. Un exemplu bun, astăzi mai actual decât oricând, este descrierea capitalismului ca fiind un proces permanent, în care banii se acumulează şi se reinvestesc. Tocmai această dinamică a atras, în urmă cu câţiva ani, criza financiară şi economică mondială.
Şi descrierea lui referitoare la tendinţele monopoliste ale capitalului s-a dovedit a fi adevărată. Potrivit datelor puse la dispoziţie de Oficiul Federal de Statistică în anul 2012, în Germania, marile concerne reprezentau doar un procent din totalul firmelor, dar generau 68% din totalul cifrei de afaceri. În paralel, 81% din totalul firmelor erau reprezentante de antreprenori mici, care însumau împreună 6% din totalul cifrei de afaceri.
Un mentor al globalizării
Mai actuală ca niciodată este teoria marxistă referitoare la injusta împărţire a capitalului. În 2014, economistul francez Thomas Piketty scria, în cartea sa de succes Capitalul în secolul 21, că permanenta şi inegala distribuire a averii şi a venitului este trăsătura necesară a capitalului care acţionează global.
Deja pentru Marx devenise evident că efectele şi dimensiunile capitalului nu cunosc limite. Publicistul Bernd Ziesemer subliniază că, atât în Capitalul, cât şi în Manifestul comunist există pasaje în care Marx se referă la victoria capitalismului şi dispariţia vechilor orânduiri. Prin urmare, Ziesemer este convins că „putem să-l considerăm pe Karl Marx ca fiind primul teoretician al globalizării”.
Citiţi şi:
Progresiştii internaționalişti de azi au preluat în mod habotnic de la Karl Marx…
Marx şi Engels, doi homosexuali împătimiţi care au distrus lumea prin gândirea lor smintită
O istorie veridică a Noii Ordini Mondiale (I)
yogaesoteric
22 aprilie 2018