Ceaușescu și extratereștrii

 

În ceea ce mă privește, pasiunea spre studiul fenomenului OZN și al ipoteticelor ființe extraterestre a fost inițiată și stimulată de fapte și întâmplări reale, certe, pe care le-am trăit eu și apropiați ai mei, oameni de maximă încredere și onestitate. Mai jos am să redau numai câteva dintre evenimentele care mi s-au părut foarte sugestive în sensul titlului de mai sus.

Tatăl meu, Străinu Ilie, a fost ofiţer de radiolocaţie și a activat la diferite eșaloane din CAAT, între 1950 și 1990, anul pensionării. A fost ofiţer de formaţie tehnică, exploatând, operând pe instalaţii de radiolocaţie (radar) ce au deservit Sistemul de Cercetare Radiotehnic (prin Radiolocaţie) a spaţiului aerian, cât și radare ce deserveau Trupele (unităţile) de artilerie și rachete antiaeriene.

Înainte de 1990, tragerile de luptă cu artileria antiaeriană se făceau la Marea Neagră, la Capul Midia, iar cele cu rachete antiaeriene la Capul Midia și în URSS, în poligonul de la Ashuluk – pe ţinte reale constituite din avioane fără pilot (dirijate) și rachete reale. Tragerile de luptă reale, cu rachete terestre de tip sol-sol se realizau în poligonul de la Kapustin Yar, tot în URSS.

În 1971, la CAAT, comandantul de atunci – gen. Alexa Ion – a organizat o întâlnire a cadrelor militare din comandament cu scriitorul Ion Hobana, care studia de mai mulţi ani fenomenul OZN. Eram elev și tata m-a luat și pe mine la această întâlnire care, îmi amintesc foarte bine, a durat cam două ore. Discuţiile foarte aprinse între scriitor, piloţi militari și operatorii radar m-au convins că ,,ceva” ciudat și deocamdată necunoscut se petrece pe cer, acolo, în atmosferă.

După liceu, am urmat școala de ofiţeri activi de artilerie antiaeriană și radiolocaţie, la absolvire fiind repartizat pe Aerodromul de la Alexeni ca ofiţer de radiolocaţie, lucrând pe un complex de radiolocaţie centimetric, de cercetare medie.

Academia Militară am absolvit-o la Secția apărare antiaeriană și aviaţie.

Pe timpul cât am activat ca ofiţer de radiolocaţie, am avut prilejul să trăiesc întâmplări extraordinare, în timpul misiunilor de cercetare a spaţiului aerian, cât și în timpul marilor aplicaţii cu aviaţia Tratatului de la Varșovia, executate cu ,,inamic marcat” – adică real.

Cea mai spectaculoasă și fascinantă întâmplare pe care am publicat-o deja sub numele „Cazul Alexeni – 23 august 1984”, când am avut onoarea și totodată responsabilitatea pentru zborul aviaţiei militare române din cadrul parăzii militare de ziua naţională de atunci, când aerodromul de unde au decolat avioanele pentru parada aeriană a fost aerodromul Alexeni. Tot în perioada stagiului în radiolocaţie am aflat, comentat și analizat un număr semnificativ de fapte ciudate raportate de radariști, aviatori, meteorologi militari și marinari.

În 1996, aflându-mă la Leningrad, azi Sankt Petersburg, am avut ocazia să urmăresc operaţiunile de căutare, salvare, recuperare a unui obiect cosmic prăbuşit într-o zonă din apropierea Leningradului. A fost atunci o uriașă acțiune a Armatei sovietice și a KGB, care ulterior au mușamalizat cazul, deși, la momentul prăbuşirii, existaseră mii de martori. Acolo, (aparent) absolut întâmplător, mă aflam și eu… A fost un corp non-terestru, nenatural și tehnologic, după cum îmi vor confirma mai târziu aviatorii sovietici.

Este arhicunoscut faptul că, în seara de 21-22 decembrie 1989, chiar deasupra Podului Prietenia de la Giurgiu-Ruse, la altitudinea de 1.000 de metri, s-a stabilizat un OZN imens a cărui existență a fost confirmată de Apărarea Antiaeriană a României și Bulgariei. Armata română se afla sub incidenţa alarmei de luptă parţiale declanșate la indicativul ,,Radu cel Frumos”, la 17 decembrie 1989, și era pregătită să deschidă focul asupra straniei apariţii, dar comandantul suprem de atunci, Nicolae Ceaușescu, a interzis atacarea obiectului.

Televiziunea bulgară a transmis continuu, pe ambele canale la știri, despre existenţa OZN-ului. Maiorul pe atunci Emil Căpîlnaș, care comanda o subunitate de mitraliori ce apăra podul Prieteniei de la Giurgiu-Ruse, a transmis telefonic și prin radio permanent evoluţia OZN-lui. Obiectul era continuu observat prin radar și vizual, de grăniceri și marina fluvială.

La miezul nopţii, după evenimentele sângeroase din 21 spre 22 decembrie 1989 din București, Nicolae Ceaușescu primea rapoarte despre modul cum organele statului organizaseră și realizaseră represiunea. Afectat, dar totuși calm, acesta continua să dea dispoziţii pentru restabilirea ordinii și înăbuşirea revoluţiei.

Conform relatării unui ofiţer din Direcția a V-a a DSS a Securităţii și a unui membru al Secției Militare a CC al PCR, în încăperea în care se afla șeful statului a cerut permisiunea să intre și să raporteze un colonel din Marele Stat Major (M.St.M.) care a cerut să fie primit personal, trimis fiind de fratele președintelui, Ilie Ceaușescu, care era atunci secretarul Consiliului Superior Politic al Armatei.

Ofiţerul a prezentat pe larg ,,cazul OZN-ului de la Giurgiu” care încă staţiona la graniţa comună româno-bulgară, de circa patru-cinci ore, strălucind nemișcat și singuratic pe cerul nopţii, fiind prezentat la știrile de la cele două canale ale televiziunii naţionale bulgare, și cerea în numele M.St.M instrucțiuni precise pentru contracararea acestuia.

Cei care au fost de față povestesc cum Ceaușescu a ascultat cu foarte mare atenţie raportul, s-ar fi albit ca varul la faţă și ar fi exclamat: ,,S-a terminat. Au venit să mă ia…!”. Apoi, foarte nervos, a părăsit încăperea.

Bineînţeles că Ceaușescu nu se gândea la extratereștrii, ci la unul din Boeing-urile 727 care trebuiau să vină ori din SUA, ori din R.P. Chineză și să-l scoată din ţară. Operaţiune pe care a refuzat-o vehement, excluzând-o definitiv din planurile sale – cum vom afla mai târziu.
Ca fapt divers, un Boeing american chiar a venit, dar a scos din ţară cu totul alte persoane: asta e cu totul altă poveste!

Ce a urmat știm cu toții…

În ce privește OZN-ul, înainte de ivirea zorilor zilei de 22 decembrie, acesta a dispărut brusc în abisurile cerului cu o viteză uluitoare. Nici azi, la 29 de ani de la Revoluţie, nu există nici cel mai vag indiciu referitor la natura acelui fenomen. Apărarea antiaeriană l-a supravegheat permanent, fiind posibilă lovirea lui de către artileria și rachetele antiaeriene. Mai mult decât atât, Comandamentul Aviaţiei Militare avea pregătită o formaţie de trei avioane de vânătoare-interceptare Mig 29 de pe aerodromul Mihail Kogălniceanu, care era gata oricând de decolare și atac. Dar nimeni din armată și nici Ceaușescu nu au avut curaj să dea ordinul de luptă… Analize făcute ani la rând după eveniment arată că nicio aeronavă de atunci și nici chiar de acum nu are posibilităţile de acțiune pe care le avea acest OZN.

Un alt fost membru al Secției Militare a CC al PCR din anii 80, actualmente pensionar, mi-a relatat că, la cererea lui Mihail Gorbaciov, în a doua decadă a anului 1986, a avut loc într-un oraș secret din zona Irkutsk, în Siberia (URSS) o întâlnire a specialiștilor sovietici și a celor din celelalte ţări socialiste, unde au fost prezentate filme, dovezi și artefacte cu privire la incontestabila prezenţă a extratereștrilor pe Terra și sfaturi despre cum să se acționeze în diferite situații de contact.

Șefii delegațiilor au primit câte un exemplar al lucrărilor desfăşurate la Irkutsk care trebuia să fie predat personal șefilor statelor delegațiilor participante. Când colonelul care a condus delegația României s-a prezentat la Nicolae Ceaușescu, acesta ar fi replicat dezinteresat: ,,Duceți-le la arhivă! Se bagă și bolșevicii ăştia în seamă… Eu știu mult mai multe de la americani, lucruri de care ăştia nici nu au habar…! Noi să ne concentrăm pe realizarea cincinalului”.

O altă întâmplare dă un nou sens problemei OZN…

În 1997, într-una din zilele în care cuplul prezidențial american Bill și Hillary Clinton urma să aterizeze în România, la București, pe Aeroportul Otopeni, invitați în vizită oficială de președintele de atunci, Emil Constantinescu, în ziarul Evenimentul Zilei, pe prima pagină, a apărut o fotografie ce înfăţişa cuplul prezidențial american ținând în brațe „un așa-zis pui de extraterestru”. SRI a vrut să retragă rapid întregul tiraj de piață al ziarului. La vremea respectivă, răspundeam de securitatea cuplului prezidențial din partea SPP și am luat legătura cu șeful american al grupului din Secret Service, pentru a aplana evenimentul și a ne cere scuze pentru ,,incident”. Culmea-culmilor a fost răspunsul oficialului de la Secret Service:

,,În SUA sunt câteva zeci de milioane de fani OZN… Asta înseamnă zeci de milioane de voturi sigure… Lăsați ziarul să circule… Diseară chiar am să prezint un exemplar familiei prezidențiale, va fi un moment plăcut…”

A doua zi după sosire, șeful grupului de pază și protecție american de la Secret Service, care era agenta-șefă Nancy Anders, mi-a confirmat faptul că prezentarea de către șeful grupului de presă american a fotografiei din ziar cuplului prezidențial american a fost un ,,moment plăcut, de divertisment”.

Ce este un OZN?

După savantul american J. Allen Hynek, un Obiect Zburător Neidentificat se poate defini ca o observație vizuală sau radar, în spațiul cosmic, în atmosferă, la suprafața uscatului sau a mării, care a fost satisfăcător descrisă și rămâne inexplicabilă prin mijloace convenționale, chiar și după ce a fost examinată de persoane competente.

Bolidul verde – cazul de la Oradea

În luna august 1968, echipajul unui avion IL-18 al companiei TAROM, care se afla în zbor pe ruta Viena-București (prin Budapesta), a întâlnit deasupra Câmpiei de Vest un corp zburător neobișnuit. Comandantul aeronavei (Beniamin Gabrian) împreună cu ceilalți membri ai echipajului au văzut corpul zburător de formă ovoidală și de culoare verde, strălucitoare, în mod evident cu lumină proprie. ,,Obiectul” venea în sensul invers față de direcția de zbor a aeronavei; a micșorat viteza trecând la circa 600 m deasupra plafonului de zbor al aeronavei și la circa 1.000 m deasupra acesteia (avionul zbura la o altitudine de 5200 m). OZN-ul, după ce a ajuns în dreptul navei, a luat direcția vest, mărindu-şi brusc viteza.

Comandantul aeronavei a întrebat aeroportul Viena dacă în acest perimetru se mai află aparate și i s-a răspuns că, pe o rază de 400 km, nu există nicio aeronavă. La două minute după întâlnirea echipajului românesc cu ,,bolidul verde”, s-a primit o știre din partea unei aeronave a companiei MALEV (Ungaria), care se afla în zbor pe teritoriul austriac: anume că obiectul neidentificat a trecut spre vest cu mare viteză. Ţinându-se cont de poziția celor două aeronave și de timpul ,,unu” și ,,doi” al observării OZN-ului, s-a putut calcula viteza acestuia: 14.000 km/oră – performanță neatinsă de niciun aparat convențional, la altitudinea de 6000 m… Obiectul avea, cum am mai remarcat, formă ovoidală, lungimea de trei metri și diametrul de doi metri (cifre aproximative), iar în timpul deplasării era înconjurat de o aureolă verzuie, cu lumină proprie, foarte strălucitoare. Cazul a rămas neelucidat până astăzi.

Incident în Marea Neagră

Iulie 1974. Norii negri ai unei posibile confruntări militare se adunau deasupra Mării Mediterane. Printr-o lovitură de stat, președintele Ciprului, arhiepiscopul Makarios, este înlăturat de la conducere, și insula este invadată de trupe turcești.

Toate ţările din zona mediteraneană și a Mării Negre, prin intermediul alianțelor celor două blocuri militare existente la acea dată (NATO și Tratatul de la Varșovia), sunt în stare de alertă maximă. Este de la sine înțeles că, într-un asemenea context, spațiul aerian și maritim din zonă, ca și cel învecinat, era cercetat prin toate mijloacele (inclusiv radioelectronice), înregistrându-se orice mișcare suspectă. Din cauza tensiunii create, traficul aerian și maritim era grav perturbat.

Dar, chiar în această situație tragică, se pare că se mai petrecea ceva, de data aceasta straniu. Am subliniat contextul în care se petrecea întâmplarea, tocmai pentru a arăta certitudinea fenomenului observat, dată fiind amploarea măsurilor luate cu acest prilej de toate statele din zonă, într-un moment când nimeni nu-și putea permite să glumească.

Ziua de 24 iulie, ora 02.15 a.m. Pe ecranul unui radar de pe coasta româneasca a Mării Negre apare un semnal de la o aeronavă neidentificată. Se confirma prezența sa printr-o altă instalație de radiolocație aflată pe o altă poziție de dispunere, ce lucra pe o frecvență diferită. Deși erau excluse erorile, ulterior un al treilea radar certifica existența prezumtivei aeronave. Minutele treceau și ciudata prezență, care nu respecta niciun traiect de zbor, nu-și semnala apartenența și evolua pe un traiect deosebit de sinuos, cu mari variații în altitudine și viteză, a reușit să-i alarmeze pe cei ce vegheau la siguranța cărărilor neștiute ale spațiului aerian.

Se ia legătura cu nave din larg, aflate mai aproape de zona unde evolua obiectul neidentificat. Prezența aeriană e confirmată de două vase ale Marinei Militare – pe anumite porțiuni de traiect, când obiectul intra în posibilităţile tehnice ale mijloacelor de bord – și evoluția acestuia, fără a se putea determina natura sa.

Prin intermediul cooperării cu armatele vecine, se confirmă că radare rusești și bulgăreşti urmăresc o perioadă de timp ciudata ,,aeronavă”, după care unii renunță considerând-o un balon inofensiv în derivă (rușii), ceilalți afirmând că este o aeronavă de luptă antisubmarin îmbarcată rusească, decolata de pe una dintre navele purtătoare din larg (posibil de pe nave de luptă antisubmarin de tip Kinda, ce aveau elicoptere de tip Kamov la bord cât și avioane).

Evoluția OZN-ului este urmărită timp de 37 de minute în limitele de altitudine confirmate de radioaltimetre, respectiv 500 la 15.000 m, și cu viteze ce variază între 0 km/oră (staționare la punct fix) și aproximativ 4.000 km/oră. Prezumtivul OZN va dispărea undeva foarte aproape de zona unde a apărut ultima semnalare ce indica o altitudine de 6.000 m și o viteză de 970 km/oră. În perioada observației, nicio aeronavă nu s-a aflat în pericol, nu s-au semnalat anomalii în propagarea undelor radar și nimeni nu a revendicat vreun incident aerian în arealul unde a fost observat fenomenul ciudat.

Mai târziu, câțiva marinari aflați cu nave de luptă în larg au relatat pentru data și ora avute în discuție evoluția unei ciudate ,,stele”, pe care au urmărit-o minute în șir făcând tot felul de ,,acrobații”, ce s-au finalizat cu o explozie puternică, plină până la ,,abundență” de lumină și culoare (un adevărat foc de artificii – ar spune marinarii). Tot ei vor povesti (simplă coincidență!?) că în perioada respectivă nu au avut recepție radio aproape deloc, din cauza unor puternici paraziți (puși pe seama bruiajului radio), dar care, ciudat, se manifestau numai în zona survolată de OZN – cum se va constata mai târziu, la analiza incidentului.

În 1994, la Timișoara, la EUROCON, un cercetător OZN bulgar va relata un incident OZN care, ca dată și zonare, coincide cu cel prezentat mai sus, susținând că o navă militară a fostei URSS ar fi doborât cu o rachetă antiaeriană un OZN descoperit și semnalat de radariștii români deasupra Mării Negre, în apele internaționale. Quod erat demonstrandum!

Gen. Br. (r) dr. Emil Străinu

Citiți și:

OZN-uri gigantice deasupra României

Marina rusă a declasificat dosarele secrete în care au fost consemnate de-a lungul timpului mai multe întâlniri cu nave extraterestre

 

 

yogaesoteric
20 iunie 2018