Cacealmaua fondurilor europene

Într-un interviu, reprezentanta Comisiei Europene (o nulitate) ne ameninţa cu suspendarea fondurilor europene. Şi, dacă tot ne ameninţă astfel, ar fi necesar să ne apucăm să studiem în detaliu şi în ce constă această prăjitură otrăvită.

Încă de când am intrat în UE am fost spălaţi pe creier în ceea ce priveşte fondurile europene. Brusc, mierea Occidentului se răsturnase peste noi. Însă, cum de la propagandă până la realitate este o mare distanță, ne-am trezit că pleaşca este de fapt o fraudă. Să luăm câteva studii de caz.

Să presupunem că ai o fermă şi ai nevoie de un tractor. Dacă vrei să-l iei prin intermediul fondurilor europene ţi se dă o cotă parte, iar restul de bani este necesar să-i pui tu. Condiţia e să cumperi un tractor produs în UE. Pui banul, ei vin cu banul şi-ţi faci treaba. Pare în regulă.

Dar la nivel de stat cum este? Noi nu mai avem fabrici de tractoare, aşa că tractorul trebuie cumpărat la preţuri piperate de la unul dintre marii granguri europeni. Dacă veţi arunca o privire, veţi vedea că în acest mod fabricile nemţeşti de tractoare prosperă de-o vreme pe spatele agriculturii autohtone. Haideți să simplificăm puţin schema: după ce ne-au distrus industria, ne aruncă o sumă sub formă de „fonduri”, care sumă, împreună cu contribuţia fermierului, se întorc în ţara de baştină. Cu alte cuvinte, partea de fonduri europene reprezintă o subvenţie mascată a industriei din ţările grangurilor. Subvenţie la care participă nu doar fondurile întoarse la ei, ci şi banii autohtoni.

În ceea ce priveşte lucrările publice, amestecul fondurilor devine din ce în ce mai toxic. Să ne uităm la construcţia de drumuri şi autostrăzi. Am fost obligaţi să adoptăm tot felul de normative „la standard european” care au avut ca efect eliminarea constructorilor locali. Aceasta a deschis larg porţile marilor concerne occidentale specializate care nu fac altceva decât să vină, să câştige licitaţiile şi să subcontracteze lucrările fraierilor de constructori locali la preţuri de supravieţuire.

La fel este şi cu mafia studiilor de fezabilitate: dai o căruţă de bani pe un studiu – pe care un băiat deştept îl listează în 20 de minute de pe calculator – iar studiul, după o anumită perioadă, expiră. Vă mai amintiţi momentul în care Berceanu a spus că nu mai face drumul expres Craiova-Piteşti pentru că se va face Autostrada Sudului (care tot prin Teleorman trecea, dar tefeliştii n-aveau nicio problemă pe vremea aceea!)? S-a făcut studiul de fezabilitate, s-a luat banul, iar acum studiul este expirat. Când va reveni PDL-ul la putere (adică PNL) probabil se va reveni cu surle şi tobe la măreţul proiect (care nu va fi construit niciodată). De ce, este limpede. Studiul este deja făcut şi şpaga e mai uşor de încasat: un nou listing în 10 minute, o nouă „oportunitate” fructificată.

În mare acestea sunt motivele pentru care avem o infrastructură deficitară. Dacă te-ai apuca să modifici legislaţia şi să faci ceva coerent, la fel îl vei auzi pe Timmermans urlând de la tribuna mafiotului PE că în România nu se respectă „standardele europene” în materie de infrastructură.

Să revenim însă la subiectul fonduri. Poate vă întrebaţi de ce nu se atrag pentru construcţia de autostrăzi. Pe de o parte din cauza autorităţilor, iar de partea cealaltă din cauză că, atunci când vine vorba de respectat „standardul”, îţi mai bagă condiţii care sar costul kilometrului de autostradă până la cer. Şi, brusc, constaţi că aproape nu mai merită să-l faci.

Ca să nu mai vorbim de aşa-numitele „directive ascunse” care spun că nu e în regulă să faci o autostradă care să treacă munţii. De ce nu ţi se spune, dar este limpede: pentru a nu face Portul Constanţa un nod esenţial al intrării de marfă care le-ar mai răpi olandezilor din caşcavalul logistic. De aceea nici nu intrăm în Schengen, deoarece România ar deveni o zonă tampon esenţială în comerţul cu statele fostului spaţiu Sovietic (Caucazul, în principal) şi cu o bună parte din Asia. Imaginaţi-vă doar ce ar însemna utilizarea culoarului pe care ruşii urmează să îl folosească pentru mărfurile indiene (care presupune tranzitarea rutieră a Iranului spre Caspica) prin Azerbaidjan – Georgia şi apoi Constanţa. În afară de reducerea timpului cu cel puţin 10-15 zile, ar mai fi şi siguranţa transporturilor, adică preţuri mai mici. Este doar un exemplu pentru care ticăloşii interesaţi ne vând Mecanismul de Cooperare și Verificare (MCV) ca motiv pentru încălcarea nesimţită de către UE a pactului de aderare.

Dar, mult mai limpede poate fi înţeleasă „influenţa pozitivă” a fondurilor în ceea ce priveşte mult trâmbiţata construcţie de spitale. Probabil ştiţi că se doreşte construirea unor spitale regionale. Iniţial s-a dorit prin intermediul fondurilor însă, după ce s-a făcut studiul la acelaşi minunat „standard european”, s-a constatat că un spital ajunge să coste de cel puţin de trei ori mai mult decât unul similar, dar construit din fonduri proprii. Altfel spus, dacă statul ar vrea să „atragă” fonduri pentru construcţia unui spital, contribuţia sa la proiect ar fi cu 50% mai mare decât dacă l-ar construi singur, fără niciun ban de la UE. Realizaţi aberaţia?

Singurele zone unde se obţin bani „pe gratis” sunt cele insignifiante gen dezvoltarea resurselor umane sau cele aşa-zis civice, unde se dau bani pentru propagandă. Probabil vă întrebaţi de ce spunem „pentru propagandă”. Haideți să explicăm. Dacă mâine aflăm că sunt finanţate cu fonduri programe pentru integrarea imigranţilor, ca oameni care avem anumite credinţe şi principii, credeţi că ne-am băga? Desigur, nu, deoarece nu credem. Spre deosebire de noi şi de majoritatea celor care citesc acest articol, un tefelist care trăieşte din urlat ce i se dictează, aplică imediat şi face programe de integrare ale imigranţilor. Nu doar că face, dar şi crede în ele. Şi aşa, uşor, uşor se creează o masă de propagandişti întreţinuţi de UE şi care sunt spălaţi pe creier prin „leafa” pe care şi-o asigură trâmbițând sus și tare ceea ce li se toarnă.

Probabil că sunt anumite zone care au beneficiat de fonduri, dar ele sunt marginale. Cel mai important lucru care este necesar să fie făcut, este o refacere a legislaţiei în sensul uşurării accesării fondurilor (şi aici este un schepsis care măreşte enorm costurile), dar şi o modificare a legilor şi normativelor astfel încât să nu ne mai coste de 3-4 ori mai mult orice faci „la nivel european”. Este, desigur, şi o vină a noastră, dar am ajuns în dezastrul acesta împinşi de „bunii educatori” de la Bruxelles. Nu este sigur că poţi scuti multe cheltuieli cu modificarea legislaţiei, dar ar merita încercat.

Oricum, ca idee, impactul fondurilor europene la noi se apropie de zero. Marea parte a banilor veniţi din aceste fonduri se întoarce cu graţie în ţările care chipurile ne finanţează. Dacă scădem componenta care se întoarce, constatăm că noi suntem de fapt – prin intermediul contribuţiei obligatorii la UE – printre finanţatorii de top ai Uniunii. Aceasta pentru că, în timp ce banii se întorc sub o altă formă la „bunii samariteni”, de la noi doar pleacă banii. Iată încă o schemă de fraudare la care asistăm pasiv!

Citiți și:

10 ani de integrare stranie și sărăcie în UE: Iluzia românilor că străinii ne vor binele s-a spulberat 
SRI primeşte fonduri europene în valoare de 25 de milioane de euro pentru un proiect de supraveghere generalizată a cetăţenilor deghizat în eGuvernare 
Un raport surprinzător al BNR: Marile bănci străine țin România în subdezvoltare, inclusiv prin spolierea deponenților! 

yogaesoteric
8 aprilie 2019