ONU vrea dezarmarea populației pentru implementarea AGENDEI 2030?


Organizația Națiunilor Unite promovează în mod tacit controlul internațional al armelor


În septembrie 2015, Organizația Națiunilor Unite a publicat un program de măsuri menit „să transforme lumea spre bine”, iar semnatarii au subliniat că își afirmă „angajamentul neechivoc de a realiza această Agendă până în anul 2030”. Documentul programatic al Agendei 2030 constă în esență într-un set de 17 obiective centrate pe idea de „dezvoltare durabilă”. La prima vedere toate aceste obiective sună foarte bine, referindu-se la eradicarea sărăciei, sănătatea populației, implementarea unor programe superioare de educație, reducerea inegalităților intra- și inter-naționale, protejarea mediului, pacea între popoare și… bineînțeles, dezvoltarea durabilă. Dar dincolo de aceste formulări ireproșabile, există oare și un sens mai puțin vizibil? Se pare că da.

Patrick Wood, renumit economist și autor al cărții Ridicarea Tehnocrației: Calul Troian al Transformării Globale, consideră că preocuparea pentru mediul înconjurător și dezvoltarea durabilă reprezintă un vehicul perfect pentru ca elita globalistă să implementeze un plan de control al populației lumii. Aceasta deoarece aproape orice formă posibilă de activitate umană afectează mediul în vreun fel. În cele din urmă, ei speră să reglementeze strict, în mod centralizat, tot ceea ce facem iar pentru toate măsurile pretextul invocat va fi acela că este necesar să „salvăm planeta”. Wood leagă Agenda 2030 de vechile planuri ale Elitelor de a institui Noua Ordine Mondială, dar subliniază că în acest scop utilizarea sintagmei „dezvoltare durabilă” este mult mai seducătoare și mai acceptabilă pentru populația care deja a început să fie suspicioasă.

La rândul său, Mike Adams, fondatorul Natural News – un site cu mare impact în media alternativă – este de părere că Agenda 2030 pregătită de ONU se referă în realitate la o preluare guvernamentală globală a fiecărei națiuni de pe planetă. În opinia sa, „obiectivele” acestui document nu sunt altceva decât cuvinte de cod pentru o agendă fascistă a guvernelor corporatiste. Și că respectiva agendă va închide omenirea într-un ciclu de monitorizare drastică, în timp ce controlul monopolist va fi exercitat prin corporații globale precum Monsanto și DuPont.

Este interesant (sau mai degrabă alarmant?) că documentul Agendei 2030 nu afirmă nicăieri în textul său că drepturile persoanei vor fi protejate.

Să luăm ca exemplu Obiectivul nr. 11, care urmărește „Să facem așezările și orașele umane inclusive, sigure, reziliente și durabile”. Ce înseamnă de fapt aceasta?

În „traducerea explicativă” a lui Mike Adams, această direcție de așa-zisă „dezvoltare durabilă” recomandă de fapt executorilor Agendei următoarele: „Interziceți toate armele deținute de către cetățeni privați, concentrând în schimb armele în mâinile unor slujbași supuși guvernării. Guvernatorii să ajungă să conducă o clasă de muncitori săraci, înrobiți și neînarmați. Căutați incriminarea celor care trăiesc în majoritatea zonelor rurale prin instituirea modelului Hunger Games (Jocurile Foamei; creați «zone protejate» despre care guvernul va pretinde că sunt deținute de popor, chiar dacă niciunui popor nu i se va permite să trăiască acolo. Forțați-i pe toți oamenii să ajungă în orașe aglomerate, bine controlate, unde vor fi supravegheați 24 de ore din 24 și unde se vor supune mai ușor manipulării de către guvern”.

Dacă aveți impresia că toate astea sunt exagerări, merită să luați în considerare pașii pe care organizațiile globaliste deja i-au făcut în direcția îndeplinirii „Obiectivului 11”.
Astfel, în mai 2018, Organizația Internațională de Acțiune pentru Armele de Calibru Mic (IANSA) din cadrul ONU a demarat o campanie care oficial îndeamnă „să susținem colectiv stoparea comerțului ilicit și a utilizării abuzive a armelor de dimensiuni mici și a armelor ușoare”.

Conform site-lui IANSA, în campania de dezarmare a cetățenilor pe plan internațional, „Implicarea organizațiilor media pentru a asigura controlul armelor și dezarmarea rămân o prioritate în țara dvs.”.
Iată deci că, într-adevăr, scopul campaniei politico-mediatice este ca populația (în special cea din Statele Unite) să renunțe la armele pe care le deține. Așa cum vom explica ceva mai detaliat în cele ce urmează, cetățenii SUA au în mod legal dreptul de a deține arme, conform Amendamentului II din Constituția SUA.

Următorul pas a fost Programul de acțiune al ONU pentru „prevenirea, combaterea și eradicarea comerțului ilicit cu arme de calibru mic și arme ușoare”. Detaliile programului indică foarte transparent același scop clar al dezarmării populației.

ONU a adoptat și Instrumentul internațional de urmărire (ITI), un instrument „obligatoriu politic”, care impune statelor să se asigure că armele sunt „marcate corespunzător” și că înregistrările armelor vândute sunt păstrate. În plus, ITI oferă un cadru pentru cooperarea internațională în domeniul identificării armelor îndeplinind astfel unul dintre angajamentele asumate de guverne pe baza Programului de acțiune al ONU. Neîntâmplător, „îmbunătățirea identificării armelor” face parte din Agenda 2030 pentru dezvoltare durabilă. Scopul acestui instrument de urmărire (ITI) este, în mod evident, același: restricționarea până la interzicere a dreptului cetățenilor de posesie de arme.

Haideți să clarificăm puțin aspectele legate de dreptul de posesie de arme. Constituția SUA prevede încă din anul 1791 că pentru a preîntâmpina tendința guvernanților de a oprima populația, este necesar să fie menținut dreptul inalienabil ca cetățenii să posede arme de foc. Ei sunt îndreptățiți să le folosească în caz că se impune să fie refăcută ordinea în țară. În acest sens, Amendamentul II din Constituția SUA specifică foarte clar: „O miliție bine reglementată este necesară pentru securitatea unui stat liber. Dreptul poporului de a păstra și de a purta arme nu va fi încălcat”.

Puține țări din lume au avut curajul să permită populației proprii astfel de libertăți. Dintre cele care au acordat acest drept, cele mai multe l-au anulat în scurt timp. În momentul de față doar trei țări din lume mai permit dreptul constituțional de a deține o armă: SUA, Mexic și Guatemala. Dar în timp ce în Mexic și Guatemala acest drept este puternic restricționat, în SUA nu există restricții constituționale. Americanii au dreptul să își protejeze cu arma proprietățile și s-au apărat de-a lungul timpului de mișcări și organizații periculoase cum ar fi Ku Klus Klan sau rețelele mafiote.

Desigur, multe țări sunt burdușite cu arme. Printre națiunile cu cele mai multe arme de foc se numără Serbia, Yemen, Elveția și Arabia Saudită. Dar pe cap de locuitor în SUA sunt cele mai multe. Mai exact, americanii dețin cam jumătate din toate armele civile din lume.

Cu toate acestea, din Amendamentul II a ajuns să lipsească o parte esențială: Milițiile locale care să apere comunitățile de abuzurile guvernanților. Acestea au căzut în desuetudine și au fost în cele din urmă încorporate în structura militară federală. Iar acum, așa cum vedem, se urmărește ca nici cetățenilor să nu li se mai permită dreptul de a deține o armă. Să nu uităm că SUA este principalul stat prin care globaliștii își impun agenda. Tocmai de aceea faptul că cei 300 de milioane de americani dețin arme cu care practic oricând pot începe o revoluție nu este deloc un detaliu neglijabil.

Prin urmare, pașii pe care îi face ONU au rolul de a dezarma în primul rând populația din Statele Unite, unde sunt cei mai mulți cetățeni simpli înarmați. Cei de la vârf sunt puțini și de aceea caută să reducă puterea și libertatea mulțimii. Poate acum înțelegem mai bine de ce Mike Adams a scris că „Ceea ce planifică ONU nu este altceva decât o tiranie guvernamentală globală care urmărește să înrobească întreaga omenire cu sloganuri de «dezvoltare durabilă» și «egalitate»”.

Citiți și:

ONU: Agenda 2030 este dezvăluită – Modelul ascuns pentru înrobirea definitivă a omenirii sub stăpânii corporativi cei vicleni și nemiloși

La recenta adunare ONU, conducătorii lumii au adoptat agenda pentru «socialismul global»

Democrația mai moare un pic: în SUA a fost aprobată o lege care permite supravegherea și percheziționarea electronică fără mandate


 

yogaesoteric
25 iulie 2019

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More