Cine a prevăzut pandemia din 2009 și a desenat «Teoria Fricii»: Poliția Mondială

 

Jurnalistul de politică externă Corneliu Vlad are o ipoteză privind coronavirusul pe care a publicat-o pe facebook. El invocă un articol al lui Jacques Attali din anul 2009, „Avansare prin frică”.

Fragment dintr-o carte scrisă acum vreo zece ani și (încă) nepublicată. S-ar putea chema „Nu vă fie frică!”.

Criza şi pandemiile ne apropie de „guvernarea mondială”

Un fost director al Fondului Monetar Internaţional, Dominique Strauss-Kahn, spunea că o mare criză este şi „o oportunitate”. Haosul financiar mondial ar putea facilita crearea unei „noi monede mondiale şi a unei bănci centrale mondiale”, afirma Jacques Attali, fost, si el, director al FMI, fost consilier al preşedintelui Mitterrand şi apoi cel dintâi preşedinte al BERD, care evoca aceeaşi „oportunitate”. Attali construia, în primăvara lui 2009, un adevărat proiect de „structurare” altfel a lumii, pe temeiul noului tip de gripă, pe atunci cea porcină, care, spunea el, nu este totuşi „mai gravă” decât precedentele două: boala vacii nebune din 2001, din Marea Britanie, şi gripa aviară din 2003, din China.

„Istoria ne învaţă că omenirea nu evoluează semnificativ decât atunci când îi este într-adevăr frică.”Oricât de cinică ar părea această reflecţie, cel ce a emis-o şi-o asumă şi o argumentează. De câteva decenii, Attali este o personalitate politică şi publică de prim plan în Franţa, autor al câtorva zeci de cărţi incitante sau chiar controversate. Incitantă sau chiar controversată este şi „teoria fricii”pe care a dezvoltat-o în mai 2009, în săptămânalul L’Express, imediat după proclamarea „crizei porcine”.

Frica, afirma Attali „instaurează mecanisme de apărare, uneori intolerabile (ţapi ispăşitori şi totalitarisme), uneori futile (distracţie), uneori eficiente (terapeutice, care înlătură, dacă e necesar, toate principiile morale anterioare). Apoi, odată criza depăşită, frica transformă aceste mecanisme, pentru a le face compatibile cu libertatea personală şi a le înscrie într-o politică democratică de sănătate”. Iar pandemia care a început, remarca Attali – „ar putea declanşa una dintre aceste frici structurate”. Frică structurată şi, de fapt, structurantă. Cu alte cuvinte, înţeleapta vorbă a francezilor: „La ceva şi nenorocirea e bună”.

Consecinţele economice ale gripei în chestiune vor fi „semnificative”, căci vor duce la prăbuşirea transporturilor aeriene, la declinul turismului şi la scăderea preţului petrolului – prevedea Attali. Fiecare persoană contaminată „va costa” circa două milioane de dolari, contabiliza el. Iar dacă noua pandemie va fi mai gravă, şi urmările vor fi mai grave. De pildă, prevedea el, produsul mondial brut va scădea cu 5%, căci se vor pierde trei trilioane de dolari.

Din toate acestea ar fi bine să se învețe, însă, o lecţie, pentru a se putea face faţă aşa cum se cuvine viitoarelor pandemii. E necesar să se creeze mecanisme de prevenire şi control şi logistica necesară pentru „distribuirea echitabilă a medicamentelor şi vaccinurilor”. De aici, „o poliţie mondială, o stocare mondială şi, deci, o fiscalitate mondială”.

Mai de-a dreptul spus, şi Attali nu a ezitat să o facă, „se va reuşi mult mai repede decât ar fi permis-o doar raţiunea economică, să se ajungă la punerea bazelor unui adevărat guvern mondial”.

Iată la ce sunt bune pandemiile şi crizele, dar şi terorismul internaţional, şi încălzirea globală. Pentru ca (şi) prin toate acestea să ne îndreptăm către un guvern mondial. Căci toate acestea oferă „oportunităţi”. O afirmă, deschis, nu adversari ai ideii, ci chiar artizani ai proiectului. De altfel, cum se tot aminteşte, în scrierea chinezească, aceeaşi ideogramă înseamnă şi pericol, şi oportunitate.

Citiți și:

Planul secret, diabolic al așa-zișilor «Iluminaţi» ce a fost conceput pentru secolul XXI

Viața adevărată începe acolo unde se termină frica!

 

yogaesoteric
1 iulie 2020

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More