Medicul este necesar să fie alături de om (II)

De vorbă cu dr. Anca Nițulescu, medic primar ORL, despre riscurile medicale ale obligativității vaccinării

În ce măsură medicul își mai poate face astăzi corect datoria, în condițiile în care terapiile medicale, produsele farmaceutice și datele științifice, în general, au devenit capital economic și politic?

Continuăm dialogul cu doamna doctor Anca Nițulescu, Președinta asociației „Medici pentru consimțământ informat”, despre necesitatea unei abordări responsabile a vaccinării, care să urmeze principiul unei „medicini bazate pe evidențe” și să fie rezultatul unei examinări și consilieri diferențiate, cuprinzătoare și eficiente. (Tatiana Petrache)

Citiţi prima parte a articolului 

– Doamnă doctor Anca Nițulescu, credeți că, prin legea obligativității vaccinării, medicii vor fi împinși să încalce Jurământul lui Hipocrate?

– În lege scrie că, dacă copilul sau adultul are contraindicație la vaccinare, poate să nu fie vaccinat. Adică, dacă ştii că are o boală, eşti liber să-i dai contraindicaţie. Dar la alte articole ale legii (de pildă, la Articolul 10), scrie că tipurile de reacţii adverse şi măsurile compensatorii vor fi stabilite prin hotărâre de guvern, deci ar fi nevoie să ne raportăm, ca medici, la o hotărâre a guvernului, așa că nu suntem absolut liberi să declarăm o reacţie adversă, iar contraindicațiile vor fi certificate de comisiile de vaccinare. Asta înseamnă că eu, chiar dacă vreau să contraindic unui copil vaccinarea, e necesar să primesc aprobarea comisiei de vaccinare. Probabil că e nevoie să întocmeşti un dosar, să-l trimiţi acolo, să fie dezbătut, cine ştie când se dă răspunsul ‒ dar, până atunci, vaccinările e nevoie să continue, pentru că n-ai primit încă aprobarea pentru contraindicaţie. Așadar, nu-i chiar atât de simplu. În plus, cei mai mulţi copii, când vin să se vaccineze, sunt sănătoşi, nu ştii dacă au vreo boală nemanifestată, dintre cele cu contraindicații la vaccinare. Atunci, practic îi vaccinezi fără să ştii.

Deci, din punctul meu de vedere, se creează premisele încălcării Jurământului lui Hipocrate, fiindcă această lege împinge medicii într-o situaţie cel puţin inconfortabilă. Problema este că majoritatea medicilor nu sunt informaţi în problematica vaccinurilor, de aceea nici nu consideră că fac un rău. Ei cred că fac ceva bun şi, conform conştiinţei lor, nu încalcă Jurământul lui Hipocrate. Probabil numai medicii care au copii vătămaţi, care au avut o experienţă personală care le-a pus probleme de conştiinţă, îşi vor revizui atitudinea. Sau nu.

– În favoarea vaccinării ni se aduc tot felul argumente stereotipe, dintre care cel mai frecvent este că toți am făcut vaccinuri și nu am mai pățit nimic. Dumneavoastră cum vedeți aceste aspecte?

– Da, din păcate, când vorbeşti cu adulţi, pentru că adulţii decid pentru copiii lor, ți se replică: „Dar ce atâta agitație în jurul subiectului, doar toţi am fost vaccinaţi?! Care-i problema?!”. Într-adevăr, toţi am fost vaccinați, dar schemele de vaccinare au devenit, în timp, din ce în ce mai complexe. Niciun vaccin nu s-a eliminat ‒ în România, cel puţin ‒ din calendarul naţional de vaccinare; dimpotrivă, s-au adăugat mereu altele. Generaţia mea a făcut vaccinul DTP, polio oral şi BCG-ul, atât. După care au început să se introducă: în ’79, vaccinul împotriva rujeolei, monovaccin; în 1991 s-a introdus vaccinul anti-hepatită B la naştere, în prima zi de viaţă; în ’94 s‑a introdus a doua doză de vaccin antirujeolic la vârsta de 5-6 ani; în 2004, ambele au fost înlocuite cu triplul vaccin anti-rujeolă-oreion-rubeolă (ROR). Vaccinul DTP, care era trivalent, acum este hexavalent ‒ are anti-diftero-, tetano-, pertusis-, polio-, hepatită B şi Haemophilus Influenzae în aceeaşi înţepătură. După care s-a introdus Prevenarul, care se dă copiilor la două luni şi la patru luni, împreună cu hexavalentul. Prevenarul, care are 13 tulpini, împreună cu hexavalentul, care are şi acesta 6 antigene diferite, deci în total 19 antigene diferite, se injectează unui copil de două luni şi de patru luni în aceeaşi zi! După care se recomandă copiilor vaccinul antigripal, ca şi adulţilor. Se recomandă vaccinul HPV, se recomandă vaccinul anti-rotavirus, apoi vaccinul antivaricelă, vaccinul anti-hepatită A… Așadar, copiii din ziua de azi fac probabil de trei ori mai multe vaccinuri decât am făcut noi.

Anti-vaxer vs. pro-vaxer

Ce se petrece? Este adevărat că toate vaccinurile au toxicitate, şi cele pe care le-am făcut noi. Și pe vremea noastră au existat copii afectați de vaccinuri, dar, pe de o parte, informaţia nu circula ca acum, pentru că nu exista internet, iar pe de altă parte, fiind mai puţine vaccinuri, toxicitatea totală era mai mică, așa că erau mai puţini copii cu simptome. Pe măsură ce numărul de vaccinuri creşte, fiecare vaccin având adjuvanţii lui ‒ de exemplu, aluminiu, formaldehidă ‒, toxicitatea însumată creşte. Şi atunci sigur că există o diferenţă dacă un copil a făcut doar 3 vaccinuri sau a făcut 10-12 vaccinuri până la vârsta de un an, prin vaccin înţelegând aici antigene vaccinale. Practic, în momentul în care numărul de vaccinuri din schemă creşte, creşte și toxicitatea, şi e de aşteptat ca reacțiile adverse să apară mai devreme.

Şi, încetul cu încetul, s-a creat această „mişcare” anti-vaccinare, dacă-i putem spune așa. Încetul cu încetul, părinţii ‒ mai ales cei din Europa vestică, pentru că acolo s-au implementat mai întâi noile vaccinuri, în timp ce în România era comunism și oamenii nu aveau libertatea de a protesta ‒ au început să observe problemele acestea şi să-și pună întrebări asupra siguranței vaccinurilor. Au început să se informeze, și mulţi dintre ei au început să refuze, parţial sau total, vaccinarea copiilor lor. Deja se punea problema riscurilor şi reacţiilor adverse post-vaccinare.

Dar industria Pharma şi promotorii ei ce au făcut? Au etichetat această mişcare ca anti-vaxer și, de-atunci, orice contestare a vaccinurilor e catalogată drept anti-vaxer. Pentru că, de multe ori, când mergeam în Parlament și făceam ore întregi anticameră, auzeam tot felul de discuţii: „Ce-i, domnule, cu agitaţia asta în jurul legii vaccinării? Este o problemă creată artificial, s-au luat după anti-vaxerii din Occident!”. Am fost efectiv uluită, îmi dădeam seama câtă ignoranţă, câtă lipsă de informare există! Ei credeau în mod sincer că nu este nicio problemă cu vaccinurile şi că noi doar ne-am raliat unei mişcări, ca să contestăm şi noi ceva şi să ne dăm importanţă. Noi aşteptam şi pierdeam ore întregi făcând anticameră, în speranţa că, având interviuri unu la unu cu parlamentarii, vom reuși să le explicăm riscurile vaccinurilor, dar ei porneau din start de la ideea că totul este un moft.

Și, în treacăt fie spus, nu există anti-vaxer! Toţi cei care sunt etichetaţi drept anti-vaxer au fost pro-vaxer la început; majoritatea şi-au vaccinat copiii, dar copiii lor au fost vătămați de vaccin. Noi nu suntem împotriva vaccinurilor pentru că aşa vrem noi ‒ așa cum sunt cei care spun că Pământul este plat, punând la îndoială evidenţa. Noi punem la îndoială nişte aspecte cu care chiar ne-am confruntat. Aproape nimeni nu citea prospectele vaccinurilor până să apară primii copii vătămați de vaccinuri. Şi atunci, oamenii au început să se informeze. Pe vremea noastră nu ştiu dacă doctorii vedeau vreun prospect de vaccin, nu se ştia cât se ştie astăzi. Acum prospectele sunt online, le poate citi fiecare. Pe atunci oamenii nu-şi puneau întrebări; aveau încredere în doctori şi, din cauză că erau puţine vaccinuri, nu se petreceau fapte atât de grave.

În afară de acest aspect, mai este un pericol: pe măsură ce industria produce alte şi alte vaccinuri, tot mai multe vor încăpea pe schema de vaccinare, așa că schema nu este bătută în cuie. Dacă legea se votează, nu înseamnă că schema de vaccinare rămâne neschimbată, nu! Odată legea votată, componenţa calendarului de vaccinare se va putea modifica probabil printr-un simplu ordin al Ministrului Sănătăţii sau al DSP-ului, fără să mai treacă prin parlament. Deci, e posibil ca populaţia să nici nu ştie că s-a mai introdus un vaccin în schemă, eventual să facă un heptavalent, un octavalent, cine știe ce-o să mai fie. În momentul în care această lege se votează, ea este un cec în alb pentru a se introduce orice în calendarul naţional de vaccinare. Va fi foarte greu să mai contești introducerea încă unui vaccin în calendarul de vaccinare, când deja vaccinarea este obligatorie, pentru că eşti pasibil să fii acuzat.

Un nou tip de relație medic-pacient

– Care este factorul de decizie în stabilirea acestui calendar de vaccinare?

– Prin proiectul de lege se înfiinţează şi infrastructura care să promoveze vaccinarea obligatorie. Adică se înfiinţează Grupul Tehnic de Coordonare a Activităţilor de Vaccinare, o comisie formată din mai mulţi membri, prezentată în detaliu în lege, la articolul 38. Se înfiinţează şi comisiile de vaccinare pentru fiecare judeţ şi pentru municipiul Bucureşti care, împreună cu Ministerul Sănătăţii şi cu Direcţiile de Sănătate Publică vor stabili această schemă de vaccinare ‒ deci, iată, deja avem patru instituţii care conlucrează pentru a implementa vaccinarea obligatorie! În lege scrie că Ministerul Sănătăţii este obligat să anunţe medicii şi populaţia cu şase luni înainte de modificarea calendarului naţional de vaccinare, deci clar se vorbeşte despre o modificare. Vor fi modificări peste modificări după ce legea se votează.

– Un alt argument stereotip este că persoanele nevaccinate devin un pericol public…

– Argumentul acesta urmează principiul ideologiilor comunisto-naziste. Nu-i suficient că mă obligi pe mine, dar mă și convingi să-i determin pe cei care se opun să accepte și ei vaccinarea, să cedeze la presiunea comunităţii, să fie ostracizaţi, marginalizaţi, până când se vaccinează, din epuizare. Sau nu le primești copiii în şcoli ‒ şi-atunci, ce să facă? Acesta este nucleul conceptului de obligativitate. Sigur, omul spune: „Bine, dacă tu te-ai vaccinat, eşti protejat, fii mulţumit şi lasă-mă pe mine în pace! Dacă eu mă îmbolnăvesc, treaba mea! Eu sufăr, eu trag ponoasele!”. Nu, când vine vorba de boli virale, viziunea OMS este că numai dacă vaccinezi peste 95% din populaţie, virusul nu mai circulă. Ceea ce nu este în întregime adevărat, pentru că virusurile suferă mutații, care le fac să supraviețuiască sub o altă formă.

Toţi cei care nu vor să se vaccineze pun în pericol această presupusă ştergere de pe faţa pământului a virusului, pentru că nu se mai poate atinge acel target de 95%, și atunci chipurile devine justificată obligarea lor: adică, dacă voi sunteţi ignoranţi şi nu înţelegeţi că din cauza voastră noi nu atingem acel 95% şi ne puneţi şi pe noi în pericol, atunci vă vaccinăm cu forţa.

– Cum vedeți relaţia medic-pacient, odată cu impunerea obligativității actului medical?

– În condiţiile în care, de pildă, vaccinarea devine obligatorie, medicul va fi supus presiunii de a vaccina. Şi e foarte spinoasă problema libertăţii de opinie a medicului. În lege, pe de-o parte, scrie că medicul este obligat să prezinte pacientului avantajele şi riscurile vaccinului, dar pe de altă parte, scrie în alt articol că, dacă medicul vehiculează informaţii nefondate şi nevalidate științific, va fi sancţionat disciplinar de Colegiul Medicilor. Şi atunci, întrebarea care se pune este: până unde înseamnă că informezi pacientul şi de unde se presupune că vehiculezi informaţii eronate? Deci, este foarte alunecoasă această lege.

Ei, în aceste condiţii, în care pacientul ştie că medicul este obligat să vaccineze, ce poate pacientul să mai discute cu medicul? Poate să se opună făţiş, să spună: „Eu nu vreau să mă vaccinez”? Totuși, înţeleg că pacientul nu va mai avea dreptul să facă aceasta, pentru că va primi amenzi, conform legii. Şi amenzile, din ce am văzut, sunt în cuantum crescător, în funcţie de a câta oară refuză. La primul refuz, o mie-două mii, la al doilea, cinci mii, la al treilea, zece mii! Ţinând seama că un copil are mai multe rapeluri de făcut, n-am înţeles care va fi algoritmul după care va fi amendat părintele. Şi dacă părintele are mai mulţi copii, asta înseamnă că acel părinte ajunge în sapă de lemn, pentru că plăteşte amenzi în permanență. Şi sunt oameni care trăiesc de pe-o zi pe alta, câştigă la nivel de subzistenţă. Foarte probabil, acei oameni vor prefera să-şi vaccineze copiii decât să treacă printr-o asemenea situaţie. Mai au atunci astfel de oameni „libertatea de a alege”?

Un alt aspect: pacientul vine cu încredere la medic şi respectă absolut tot ce-i zice medicul. Deci, medicul spune: „Trebuie să-ți vaccinezi copilul”, și părintele îl vaccinează. Dacă se petrece ca acel copil să dezvolte reacţii adverse, oricât de binevoitor ar fi părintele şi oricât de frumoasă ar fi relaţia, își va modifica atitudinea. Îi va cere explicaţii medicului, iar medicul va începe să se apere, ca un funcţionar care a fost obligat să facă ceva şi a făcut. Şi atunci, despre ce relaţie mai vorbim? Relaţia se transformă într-un conflict.

Mai rău, în cazul în care părintele alege să acţioneze în justiţie, nu ştiu pe cine o să dea în judecată conform acestei legi, fiindcă legea zice că Statul Român, prin Ministerul Sănătăţii, îşi asumă compensarea efectelor de durată ale vaccinurilor, dacă se dovedeşte relaţia de cauzalitate. În treacăt fie spus, relaţia de cauzalitate e foarte greu de dovedit. Este necesar să dovedeşti cu analize de laborator, dar nu există nişte protocoale create în acest sens. Ca să dovedesc că m-a vătămat vaccinul X, ce analize e nevoie să fac? Este foarte complicat. Practic, viitorul relaţiei medic-pacient în lumina acestei legi este sumbru! Nici nu vreau să mă gândesc la situaţia în care oamenii vor face în aşa fel încât să nu se mai înregistreze la medici de familie, ca să nu mai figureze în evidenţa nimănui!

„Vaccinul va deveni axiomatic”

– Am fost obişnuiţi să credem că vaccinarea se referă cu precădere la copii, dar acum se aduce în discuţie vaccinarea obligatorie pentru adulţi. Ce presupune acest fapt?

– În lege nu se precizează foarte clar, probabil că aceste aspecte vor fi clarificate ulterior în normele de aplicare a legii. Nu știu dacă însă este corect să laşi ca jumătate din lege să fie clarificată de norme, căci o lege neclară nu poate avea nici norme clare de aplicare. Cert este că în lege sunt stipulate categoriile de adulţi vaccinabili. Prima categorie este personalul medical, care se va transforma într-o comunitate de cobai, pentru că pare întru totul justificat să introduci orice vaccin acestei categorii, fiind expusă riscurilor. De exemplu, în momentul de față, medicii din Franţa sunt obligați să facă, în afară de DTP, vaccinul anti-rujeolă și vaccinul anti-hepatită B, iar pentru personalul care lucrează în laborator, vaccinul împotriva febrei tifoide. După aceea, se vorbește de vaccinarea personalului din unităţile publice şi private care, prin natura atribuţiilor, este expus riscurilor de a contracta boli contagioase: profesorii, funcţionarii, toţi cei care lucrează cu publicul.

De asemenea, în „situaţii epidemiologice speciale”, potrivit proiectului de lege, toată populația va fi obligată să se vaccineze. În momentul în care proiectul de lege a intrat în Parlament, în 2017, această noţiune de „situaţie epidemiologică specială” părea retorică pură. Acum am ajuns să vedem ce înseamnă pe viu o situaţie epidemiologică specială. Dacă acum exista un vaccin şi dacă legea ar fi fost votată, vaccinarea era obligatorie, așa cum sunt purtarea măştii şi carantinarea obligatorie în spitale.

De asemenea, se va crea treptat masa de adulţi care va necesita vaccinare, pentru că, dacă vorbim, de pildă, despre rujeolă, se știe că anticorpii rezultați după boala naturală persistă în sânge în jur de 70-80 ani, pe când anticorpii după vaccinare persistă doar câțiva ani. Mamele vaccinate în copilărie împotriva rujeolei nu au, la vârsta procreării, anticorpi împotriva rujeolei pe care să-i transmită copiilor lor. Copiii care se nasc acum sunt copii ai unor mame vaccinate, deci nu primesc anticorpi de la mamă și e nevoie să fie vaccinaţi și ei. Așa că ROR, care se administrează la 1 an, se repetă la 5-6 ani, și deja se vorbeşte să se introducă a treia doză la 12-13 ani, după care va urma altă doză… În felul acesta se vor introduce dozele ROR la adulţi. Aceşti copii vaccinaţi, care nu au imunitate naturală ‒ care ar fi fost pe viaţă, dacă ar fi făcut boala ‒ sunt viitoarea masă de viitori adulți vaccinabili. Şi atunci, chiar va fi nevoie de vaccinare! Iar cu timpul, folosind această logică şi având o populaţie care nu mai are imunitate naturală, vaccinul va deveni axiomatic, nimeni nu va mai pune la îndoială faptul că va fi necesar să te vaccinezi ca adult. Apoi se vor face rapeluri de DTP, femeilor tinere li se va administra HPV, ROR, se va introduce probabil şi Prevenarul la adulți ‒ deja se recomandă bătrânilor despre care se consideră că sunt expuși riscurilor de pneumonie. Deci, aceasta presupune vaccinarea adulţilor. Se creează o piaţă de consumatori de vaccinuri.

În orice caz, consider că este de datoria noastră, a medicilor, să informăm corect cetățenii și să creăm un cadru propice unui dialog științific real și echilibrat, așa cum vedem în alte țări ‒ în Germania și Italia, ca să dau câteva exemple. Și aceasta își propune și asociația noastră, „Medici pentru consimțământ informat”, de aceea, oricine dorește să ne susțină, ca membru cu drepturi depline, dacă ne referim la medici, sau membru simpatizant, în cazul altor profesii, este binevenit.

Citiţi şi:

Adevăruri oficiale ale experților OMS despre vaccinuri

Dr. Stefan Lanka – Autism provocat prin vaccinare (I)

yogaesoteric

27 noiembrie 2020