Elemente ezoterice despre conjuncția dintre sfera subtilă de forță a planetei JUPITER și sfera subtilă de forță a planetei SATURN
de profesor de yoga Nicolae Catrina
Sfera subtilă de forţă a planetei Jupiter se manifestă în conjuncţie cu sfera subtilă de forţă a planetei Saturn, sau marea conjuncţie Jupiter-Saturn.
În 21 decembrie, cele mai mari planete ale sistemului nostru solar, Jupiter şi Saturn, se vor afla atât de aproape pe cer, încât vor apărea întocmai ca un astru dublu, ele fiind vizibile cu ochiul liber pe cer ca un singur punct, deosebit de luminos. Această conjuncţie perfectă este un eveniment astrologic rar şi se va petrece în ultimele două săptămâni ale lunii decembrie, momentul ei de maxim fiind în 21 decembrie. Şi cum tot în 21 decembrie are loc şi Solstiţiul de iarnă din acest an, se poate spune că încărcătura ocultă, subtil energetică a acestei zile, respectiv 21 decembrie 2020, este una cu totul aparte.
Aceste planete gigant, Jupiter şi Saturn, ale sistemului nostru solar mai sunt supranumite în astrologia tradiţională şi marii stăpâni ai timpului, deoarece se află din punct de vedere astronomic şi fizic la limita vizibilă cu ochiul liber a sistemului nostru solar. Astfel, planeta Saturn este situată chiar la marginea sistemului nostru solar vizibil cu ochiul liber şi, marcând astfel o veritabilă frontieră a vizibilităţii din perspectiva noastră de pe planeta pământ, sfera subtilă planetară a lui Saturn este corelată simbolic în astrologie cu ideea de limită sau de limitare. În schimb, sfera subtilă planetară jupiteriană exprimă prin excelenţă o forţă a expansiunii, a depăşirii limitelor şi a unui optimism plin de entuziasm. Se poate spune astfel că influenţele specifice acestor două sfere subtile planetare prezintă o anumită complementaritate specifică, ele potenţându-se şi echilibrându-se una pe cealaltă.
Astfel, chiar dacă dintr-un anumit punct de vedere, energia subtilă saturniană are tendinţa de a limita şi de a restricţiona expansivitatea specific jupiteriană, întocmai cum, la modul general vorbind, vechiul are tendinţa de a rezista înnoirii, pe de altă parte, energia subtilă specifică saturniană este cea care aduce ordine, centrare, precizie şi o structurare coerentă şi logică în energia expansivă jupiteriană care este adesea marcată de o carenţă a acestor calităţi saturniene. Astfel, la nivelul vieţii noastre personale, se poate spune că pregătirea riguroasă şi rigoarea în general, precum şi realismul, prudenţa şi experienţa saturniană, ne ajută într-un mod decisiv să ne realizăm, să ne materializăm, să aducem în realitatea concretă idealul sau, metaforic vorbind, visul plin de exuberanţă şi libertate care ne este inspirat de influxul subtil jupiterian şi, astfel, el să nu mai rămână doar un vis ci să devină pentru noi o realitate.
Aşadar, ambele influxuri subtile planetare ale lui Jupiter şi Saturn, prin însăşi complementaritatea lor sunt, la modul general vorbind, esenţiale pentru dezvoltarea şi maturizarea adecvată a oricăror forme de viaţă, iar aceste aspecte sunt în egală măsură valabile şi pentru procesul maturizării conştiinţei noastre personale.
Astfel, la nivelul vieţii noastre personale, unul dintre cele mai importante daruri ale influxului subtil jupiterian este entuziasmul realizator, plin de o nesfârşită creativitate. Darul complementar care ne este oferit dacă suntem, desigur, la fel de deschişi lăuntric în această direcţie, de către influxul subtil saturnian este capacitatea de a duce la bun sfârşit, de a materializa proiecte pe termen lung. Ne oferă deci stabilitatea, constanţa, puterea de a realiza, dacă este necesar, eforturi susţinute, constante, perseverente, de lungă durată pentru a ne împlini astfel idealurile, proiectele la care aspirăm. De aceea se spune adeseori în astrologie că atunci când influxurile subtile ale acestor două sfere planetare, Jupiter şi Saturn, sunt combinate într-un mod armonios, atunci, cu adevărat, o nouă lume mult mai armonioasă şi mai elevată poate să apară. Într-adevăr, aceste două sfere subtile planetare sunt cel mai strâns corelate în astrologia aşa-zis clasică realizării şi împlinirii menirii noastre pe această lume.
Toate aspectele armonioase care sunt manifestate de aceste două sfere subtile planetare între ele marchează aşadar faze importante şi foarte importante ale vieţii noastre, ale realizărilor noastre în această viaţă, iar în special conjuncţia dintre Jupiter şi Saturn, ca sfere subtile planetare, este o perioadă cu totul specială din acest punct de vedere, pentru că atunci este intens şi amplu favorizată această conştientizare a menirii pe care o avem în această viaţă şi după aceasta este egal favorizată realizarea ei, sau împlinirea ei efectivă. În plus, activităţile sociale de mare anvergură, activităţi de natură benefică, de natură creatoare şi constructivă sunt şi ele intens favorizate în perioada aspectelor armonioase Jupiter-Saturn, inclusiv în timpul conjuncţiei lor.
În general, se menţionează în astrologie, fiecare conjuncţie Jupiter-Saturn marchează începutul unui anumit nou ciclu de dezvoltare, de creştere şi de manifestare a ideilor şi intenţiilor de natură benefică în realitatea concretă. Începem atunci să întrevedem noi şi superioare direcţii pentru realizarea impecabilă a proiectelor şi a acţiunilor noastre binefăcătoare. Precizăm însă că această conjuncţie Jupiter-Saturn marchează de regulă începutul unui proces amplu, transformator care se dezvoltă apoi în următorii 20 de ani.
Există încă un element foarte special al conjuncţiei Jupiter-Saturn din anul acesta, un element care o face sa fie într-adevăr foarte rară. Ea nu este doar o simplă conjuncţie Jupiter-Saturn. Există, se arată în astrologie, 3 ciclicităţi majore, foarte importante care influenţează profund evenimentele şi transformările ce apar la nivel global, la scară planetară. Aceste ciclicităţi astrologice sunt: revenirea periodică a conjuncţiei Saturn-Pluto, revenirea periodică a conjuncţiei Jupiter-Saturn şi revenirea periodică a conjuncţiei Jupiter-Pluto. Fiecare dintre aceste cicluri astrologice are ritmul propriu, dar anul acesta, 2020, ele s-au manifestat toate de-a lungul acestui an. Precizăm în această direcţie că această coincidenţă sau intersectare a celor trei ciclicităţi majore pe care le-am menţionat nu s-au mai produs niciodată pănă anul acesta în ultimii 120 de ani. De aceea se poate spune că pe lângă efectele specifice conjuncţiei perfecte Jupiter-Saturn, anul 2020 a fost marcat de foarte puternice influenţe subtil planetare, influenţe care, din punct de vedere astrologic, deşi au adus la nivel social evenimentele dificile pe care le cunoaştem cu toţii, toate aceste evenimente sunt privite dintr-o perspectivă iniţiatică, astrologică şi esoterică, sunt integrate deci ca „zguduirile” necesare unei treziri de ansamblu la nivel planetar a întregii umanităţi. Tocmai din această cauză importanţa conjuncţiei actuale din 21 decembrie 2020 dintre sferele subtile planetare ale lui Jupiter şi Saturn este într-adevăr foarte mare, este semnificativ mai mare decât importanţa pe care am putea-o numi obişnuită a acestui eveniment astrologic, respectiv conjuncţia perfectă Jupiter-Saturn.
Principalele efecte binefăcătoare ele acestei conjuncţii sunt:
Ea inspiră o perspectivă spirituală profundă, matură asupra vieţii şi impulsionează la nivel global fiinţele umane să îşi asume şi să integreze apoi tot mai mult în viaţa lor anumite principii morale înalte, dar şi unele responsabilităţi superioare.
Ea favorizează o atitudine general optimistă, favorizează şi amplifică puterea de focalizare lăuntrică, precum şi capacitatea de a ne conştientiza, cristaliza şi apoi realiza idealurile superioare.
Trezeşte şi amplifică bunul simţ, face să crească starea de aspiraţie spirituală ce este susţinută totodată de realism şi este foarte armonios integrată în experienţa vieţii cotidiene. De aceea se poate spune că este un moment deosebit de favorabil trezirii şi amplificării capacităţii de a începe acţiuni de anvergură pe termen lung, acţiuni care vor fi încununate de rezultate nu doar foarte bune, ci şi durabile, iar succesul în aceste acţiuni care vor fi bineînţeles integrate în mod adecvat în voinţa dumnezeiască, spre exemplu prin consacrarea integrală a roadelor lor către Dumnezeu, va putea fi obţinut chiar şi în pofida oricăror eventuale dificultăţi.
Tot în această perioadă, mai exact începând cu 21 decembrie 2020 şi continuând apoi inclusiv în următorii ani, există oportunitatea reală ce se manifestă simultan cu capacitatea de a dobândi atât realizări în proiecte de natură materială, cât şi realizări de natură spirituală. Într-adevăr, la modul general vorbind, combinaţia armonioasă a acestor două sfere subtile planetare Jupiter-Saturn favorizează succesul în toate activităţile benefice, iar momentele de maxim ale acestor interacţiuni şi aspectări armonioase dintre sferele subtile de forţă ale lui Jupiter şi Saturn, momente de maxim cum este şi conjuncţia lor perfectă din 21 decembrie 2020, corespund unor veritabile puncte de inflexiune în realizarea proiectelor şi a ţelurilor benefice atât în plan personal, cât şi la nivelul întregii societăţi.
Un alt aspect deosebit de important în legătură cu această conjunctură astrologică este favorizarea trezirii şi amplificării calităţilor ce sunt necesare unui exemplar conducător înţelept care este mereu inspirat de Dumnezeu şi manifestă constant o sinceră şi intensă aspiraţie de a ajuta în multiple moduri cât mai mulţi oameni, precum şi de a redresa din punct de vedere moral şi spiritual întreaga societate din care face parte sau pe care o conduce.
În plus, deoarece această conjuncţie astrologică are loc pe semnul zodiacal al Vărsătorului, aceasta indică să îmbinăm armonios propriile noastre aspiraţii lăuntrice cu nevoile de ansamblu ale comunităţii în care trăim, dar şi să ne conştientizăm menirea spirituală pentru a o putea apoi împlini.
Aşadar, în perioada care începe cu această conjuncţie este foarte indicat să ne ascultăm cu multă atenţie aşa-numita voce interioară a sufletului, să ne centrăm cât mai des, cât mai constant şi mai profund în inima noastră spirituală şi să evităm astfel să ne mai lăsăm acaparaţi de problemele şi banalităţile care sunt proprii vieţii de fiecare zi, pentru a ne putea în felul acesta dedica resursele interioare de care dispunem în direcţia realizării depline a idealurilor înalte şi a aspectelor sublime, în primul rând a acelora de natură spirituală la care noi aspirăm.
Citiţi şi:
Influxul subtil astral al planetei Jupiter
Influxul subtil astral al planetei Saturn
yogaesoteric
18 decembrie 2020