9. Raportarea la centrul spiritual al fiinţei
de profesor yoga Gregorian Bivolaru
Revenind la exemplul cu roata care se învârte în jurul unui centru Suprem, la care ajungem prin revelarea în fiinţa noastră a vidului beatific, am putea spune că există trei feluri de a ne situa pe noi înşine în raport cu acest centru.
Primul constă în a ignora acest centru Suprem, sau a-l considera ca fiind neglijabil. Pentru raţiune, el este atât de abstract încât însăşi ideea că el ar exista nu poate naşte în unele situaţii decât dispreţ. Aceasta este poziţia struţului care îşi afundă capul în nisip, atitudine în mod curent adoptată de către materialişti şi de către leneşi; această concepţie este cea a dualismului fără nici cea mai mică referinţă conştientă.
Cel de-al doilea constă în a se situa în centrul Suprem al roţii, considerat ca fiind realitatea exclusivă şi în a se identifica cu acesta; altfel spus aceasta implică a realiza transcendenţa. Ea reprezintă de fapt retragerea în conştiinţa necondiţionată, soluţie deja propusă de non-dualismul vedantic. Ne putem mulţumi fără îndoială cu această soluţie; odată fixată conştiinţa de martor, noi putem să devenim apoi martorul conştiinţei (căci în fond despre aceasta este vorba), ceea ce reprezintă deja o finalitate şi o soluţie de eliberare. Dar atunci noi nu facem altceva decât să escamotăm roata.
Cel de-al treilea fel care aparţine tantrismului, cel mai exigent, este un deznodământ global, o emancipare genială care nu modifică cu nimic ordinea lumii şi nici realitatea „aparenţelor”: aceasta înseamnă atunci să fii situat în centrul Suprem al roţii, adică să realizezi prin revelaţie directă percepţia Sinelui Suprem (ATMAN), iar apoi să urmăreşti în mod detaşat învârtirea roţii fără a-ţi întrerupe activitatea (dăruind însă necondiţionat toate fructele acţiunilor tale lui DUMNEZEU) şi să trăieşti totodată plenar manifestarea şi Sinele Suprem (ATMAN) ca fiind permanent integrate într-o totală simultaneitate. Abia atunci toate actele stării de veghe, visului şi somnului, iar în final chiar momentul morţii, devin acte de conştiinţă şi în acest mod se manifestă neîntreruptă coerenţa lui „Eu sunt”.
Cu toate acestea trebuie să subliniem că nu există vreun termen care să poată defini cu o deplină acurateţe această inefabilă imersiune în supraconştiinţă unde nu mai există nici măcar atenţia şi vigilenţa, care atunci sunt literalmente digerate.
Într-adevăr, aici trebuie să ne dăm seama că pe de o parte, atenţia permanentă, continuitatea acestei conştiinţe de a fi pe care o dovedim atunci când trăim senzaţia extrem de rafinată a lui „eu sunt” şi care conduce la non-acţiune – este anterioară oricărei noţiuni, inclusiv a aceleia de Absolut. Ea este deci unica realitate accesibilă, singura constantă importantă, unica posibilitate de emancipare şi de eliberare spirituală. Dar pe de altă parte, oricât de esenţială ar fi, ea încă persistă să rămână de domeniul experienţei. Ea este conştiinţa subtilă de a fi martor al Întregii Conştiinţe. Aici deja nu mai există experienţă, nici dorinţa de a atinge vreun scop, nici disciplină, atenţie, nici chiar acel „eu sunt”. Rămâne doar prezentul etern într-un timp abolit, fără referinţe istorice sau memorie şi care totuşi înţelege perfect şi profund lumea în întreaga ei desfăşurare şi în toate devenirile ei. Prezentul etern sau prezenţa singură. Totul este acum într-o deplină ordine. Nimic nu s-a schimbat, dar acum ajungem să ştim.
Sau, după cum scrie marele tantric al şcolii KAULA, din sec.XI, Abhinavagupta: „trăirea plenară în nediferenţiat, în Unul (DUMNEZEU), lăsând să fie liberă desfăşurarea diferenţiatului, a multiplului, iată suprema realizare a yoghinului”.
yogaesoteric
