Duhul Sfânt (IV)

58.029 0

de profesor yoga Gregorian Bivolaru

Citiţi partea a treia a acestui articol

În cele ce urmează, vom vorbi despre unele daruri divine ce se trezesc în universul nostru lăuntric prin intermediul energiei enigmatice a Duhului Sfânt. Astfel de daruri tainice, care se trezesc în universul nostru lăuntric prin intermediul energiei enigmatice a Duhului Sfânt, fac să apară (adeseori într-un mod care ne umple de uimire) unele puteri şi înzestrări supranaturale ce ne sunt acordate în strânsă legătură cu afinităţile pe care le avem, ca fiinţă umană ce crede în Dumnezeu, pentru a ne face capabili să ne aducem un aport divin integrat şi constructiv în cadrul integrării noastre în Trupul cel Gigantic al lui Iisus. Apostolul Pavel enumeră câteva dintre aceste daruri dumnezeieşti: înţelepciunea dumnezeiească, cunoaşterea creatoare şi divin inspirată, credinţa puternică în Dumnezeu, puterea dumnezeiască de a vindeca bolile, darul dumnezeiesc al minunilor, darul dumnezeiesc al proorociei, trezirea puterii de discriminare ce face cu putinţă deosebirea influenţei duhurilor bune de influenţa nefastă a duhurilor rele şi a demonilor, darul vorbirii paranormale în limbi străine, darul tălmăcirii semnificaţiilor revelaţiilor dumnezeieşti, darul de apostol plin de înţelepciune, darul de învăţător luminat, darul ajutorării celor care au nevoie prin sfaturi pline de bun simţ şi inspiraţie divină, darul cel tainic al conducerii inspirate al celorlalte fiinţe umane, darul de canal divin prin care se manifestă Dumnezeu, darul de păstor divin inspirat al mulţimilor, precum şi darul dărniciei şi al generozităţii în mod dumnezeiesc inspirate. Trebuie să luăm aminte că această înşiruire de daruri nu este completă, pentru că în vederea îndeplinirii oricărei misiuni divin integrate de către noi, Dumnezeu ne va acorda, prin intermediul energiei tainice a Duhului Sfânt, calificarea necesară. În cazul în care ne vom întreba: „Cine anume alege darul pe care trebuie să îl primim?“, răspunsul la această întrebare este că în anumite situaţii chiar fiinţa umană trebuie să-I ceară lui Dumnezeu, cu umilinţă şi credinţă, să i se ofere prin intermediul energiei Duhului Sfânt, un astfel de dar. În astfel de situaţii nu trebuie să pierdem niciodată din vedere că: omul propune cu multă credinţă, umilinţă şi aspiraţie, iar în situaţia în care Dumnezeu consideră că este necesar, el poate răspunde cererii noastre, deoarece în multe cazuri, atunci când omul propune ceea ce este divin integrat şi benefic, el are foarte multe şanse ca Dumnezeu să dispună şi să îi ofere darul pe care îl cere cu umilinţă, cu aspiraţie şi cu credinţă.

Dar, chiar şi atunci când nu ne vom pune această întrebare, Dumnezeu ne va oferi, atunci când este cazul, un astfel de dar dumnezeiesc, deoarece există multe situaţii când Dumnezeu Însuşi ne oferă astfel de daruri divine prin intermediul energiei Duhului Sfânt, întocmai aşa cum El voieşte. Deci chiar şi atunci când noi nu cerem, dar avem o credinţă puternică, profundă şi deplină în El, Dumnezeu ne acordă un anumit dar dumnezeiesc care este diferit în cazul fiecăruia, care este în strânsă legătură cu înzestrările, talentele şi posibilităţile latente ce există în fiinţa noastră şi care sunt numai de El ştiute. În astfel de situaţii, darul dumnezeiesc pe care Dumnezeu ni-l oferă va fi în strânsă legătură cu menirea sau, altfel spus, cu rostul pe care îl are existenţa noastră actuală.

Având în vedere acest aspect, este inexact să spunem sau să credem, de exemplu, că toate fiinţele umane trebuie să înceapă să vorbească şi ele, precum apostolii, în alte limbi, ca dovadă că au fost botezate prin intermediul energiei enigmatice a Duhului Sfânt. Este, de asemenea, demn de remarcat că fiecare dintre darurile dumnezeieşti ce au fost enumerate mai sus este supranatural în felul său şi nu numai darul dumnezeiesc de a face minuni, darul dumnezeiesc de a vindeca în mod miraculos bolile şi darul dumnezeiesc de a vorbi în limbi străine. Întotdeauna, aceste daruri apar la momentul potrivit şi este esenţial să nu ne grăbim, ispitindu-L pe Dumnezeu într-un mod îndârjit şi insolent să ni le dea repede-repede, atunci când vrem noi, deoarece singur Dumnezeu este suveran în a alege timpul când o să acorde astfel de daruri. Este important să reţinem că astfel de daruri au existat din belşug, mai ales atunci când credinţa fiinţelor umane era foarte puternică, profundă şi deplină. Acesta este şi sensul afirmaţiei lui Iisus:
„Dacă veţi avea credinţă cât un bob de muştar, veţi putea muta chiar şi munţii din loc”.

Trebuie să luăm aminte că atunci când credinţa noastră este anemică, atunci când ea este amestecată deocamdată cu îndoieli mici sau mari, este firesc ca deocamdată să nu merităm să beneficiem de astfel de daruri dumnezeieşti, ce sunt rezervate doar acelora care au o credinţă suficient de puternică. Referitor la toate acestea, este esenţial să nu pierdem niciodată din vedere că în cazul fiecărei fiinţe umane, ea va primi întotdeauna de la Dumnezeu exact darurile pe care le merită, în strânsă legătură cu credinţa şi dăruirea ei reală.

În anumite cazuri, Dumnezeu însoţeşte darurile divine pe care le oferă de o serie de semne exterioare, unele dintre ele miraculoase, care punctează pentru toate fiinţele ce sunt capabile să descopere dincolo de aparenţe mâna lui Dumnezeu şi miracolele pe care Dumnezeu le realizează, pentru a ne face astfel să descoperim legământul tainic pe care îl face, în astfel de situaţii, cu noi toţi. Este de la sine înţeles că şi astăzi Dumnezeu îşi manifestă puterea după cum voieşte, dar întotdeauna, fără excepţie, fiinţele umane care beneficiază de astfel de daruri dumnezeieşti trebuie să le merite în prealabil pentru a le primi, la momentul potrivit. Atunci când privim cu multă atenţie şi luciditate, atât în jurul nostru, cât şi în propriul univers lăuntric, descoperim că, în definitiv, majoritatea darurilor dumnezeieşti nu au încetat niciodată să fie acordate.

Analizând cu multă atenţie şi luciditate unele minuni sau miracole pe care Dumnezeu le realizează prin intermediul slujitorilor săi plini de credinţă şi devotament, vindecându-i de exemplu pe unii bolnavi, vom descoperi că până în prezent Dumnezeu Tatăl nu a dat niciunei persoane – dintre câte se cunosc – puterea de a tămădui şi de a vindeca într-un mod miraculos pe toţi bolnavii, întocmai aşa cum putea să o facă Iisus Hristos.

Prin urmare, pentru ca în fiinţa noastră să se trezească astfel de daruri dumnezeieşti cu ajutorul energiei enigmatice a Duhului Sfânt, este esenţial să credem cu o putere foarte mare şi deplină în Dumnezeu, să fim umili şi supuşi, realizând întotdeauna doar Voia Sa. Atunci când beneficiem de unele daruri dumnezeieşti ce ne sunt oferite prin intermediul energiei tainice a Duhului sfânt, este important să discernem darul care ne-a fost oferit fiecăruia dintre noi şi să aspirăm să devenim tainice canale dumnezeieşti, în şi prin care se manifestă Dumnezeu prin intermediul energiei tainice a Duhului Sfânt, pentru binele umanităţii.

În continuare, vom vorbi şi despre alte acţiuni ascunse ale energiei enigmatice a Duhului Sfânt. În unele situaţii, diferitele activităţi tainice ale energiei enigmatice a Duhului Sfânt sunt evocate cu ajutorul unor simboluri adecvate care le reprezintă, cum ar fi: suflarea, untdelemnul, focul, apa vie, pecetea, arvuna, zălogul etc. Uneori, realitatea enigmatică a Duhului Sfânt este supranumită şi „Mângâietorul“ sau „Paracletul“.

Energia tainică a Duhului Sfânt învaţă, inspiră, ghidează, impulsionează şi călăuzeşte cu adevărat către Dumnezeu pe toate fiinţele umane şi pe fiecare om ce crede cu putere în Dumnezeu.
Duhul Sfânt a inspirat adeseori pe unele fiinţe credincioase ce au atins un anumit grad de îndumnezeire să compună diferite rugăciuni simple, puternice şi eficiente.

În aşa-zisele vremuri din urmă, energia tainică a Duhului Sfânt va fi revărsată din abundenţă peste toate fiinţele umane care vor merita aceasta. După ce au primit în cursul existenţei lor pământeşti o sui-generis „arvună“ a energiei Duhului Sfânt, cei care cred cu tărie în Dumnezeu vor fi umpluţi în Cer, prin intermediul lui (al Duhului Sfânt), cu întreaga plenitudine a Dumnezeirii. În felul acesta, Dumnezeu va fi descoperit atunci ca fiind cu adevărat Totul cel dumnezeiesc şi Adevărul Ultim ce va fi prezent în toţi. În această direcţie este semnificativ faptul că în „Noul Testament”, Duhul Sfânt desemnează adeseori partea spirituală a fiinţei umane, care se află într-o anumită relaţie de opoziţie cu trupul acesteia. Apostolul Matei spune că atunci când se aflau în Grădina Ghetsimani, Iisus i-a spus lui Petru: „Iată că nici măcar un ceas nu aţi putut să vegheaţi cu toţii împreună cu mine! Vegheaţi şi rugaţi-vă ca să nu cădeţi în ispită; Duhul ce este prezent în trup este într-adevăr plin de râvnă, dar adeseori carnea trupului poate să fie neputincioasă.“ (Matei 26, 40-41) La rândul său, Apostolul Pavel spunea: „Litera ucide, iar Duhul Sfânt dă viaţă”.

În mai multe rânduri, „Biblia” evocă Duhul Sfânt, care se manifestă sub forma vântului, sub forma apei, sub forma focului. Acest enigmatic Duh invizibil este deja numit Duhul Sfânt de către proorocul Isaia: „Atunci poporul şi-a adus aminte de zilele străvechi pe care le-a trăit împreună cu Moise: Unde este Acela care i-a scos pe toţi din mare cu ajutorul păstorului turmei Sale? Unde este Acela care făcea să se reverse Duhul Lui cel Sfânt în el?” (Isaia 63, 11). Duhul Sfânt este în mod specific revelat în „Noul Testament” atunci când se vorbeşte despre buna vestire ce a fost făcută Fecioarei Maria de către Arhanghelul Gabriel. Apostolul Luca afirmă că Maria a mărturisit că nu a cunoscut încă un bărbat şi trebuie să înţelegem această confidenţă a ei într-un sens biblic, deoarece cu toate că ea era logodită cu Iosif, nu avusese încă cu el relaţii carnale. Atunci, Arhanghelul Gabriel i-a spus: „Duhul Sfânt Se va coborî peste tine, Se va revărsa în fiinţa ta şi puterea Celui-Preaînalt te va umple. După aceea Sfântul care Se va naşte va fi numit Fiul lui Dumnezeu” (Luca 1, 35). Fiind foarte surprinsă, Fecioara Maria a fost tulburată de această veste, dar nu a manifestat nicio îndoială; fiind supusă şi respectuoasă, ea a răspuns: „Iată, sunt roaba Domnului Dumnezeu; facă-mi-se totul după Voia Sa şi după cuvântul tău!” Apoi – continuă textul biblic – „îngerul a plecat de la ea” (Luca 1, 38). Apostolul Ioan relatează şi el cuvintele pe care Iisus le-a rostit discipolilor săi după Cina Cea de Taină. El le-a indicat mai ales pe cele referitoare la lucrarea pe care o va face Duhul Sfânt în fiinţa lor pentru a le permite să îşi realizeze fiecare misiunea pe care urmau să o aibă: „Dacă mă iubiţi, păziţi întotdeauna toate poruncile mele şi eu Îl voi ruga pe Tatăl Ceresc, iar El vă va trimite un alt Mângâietor (Duhul Sfânt) care va rămâne apoi cu voi pentru totdeauna. Acesta va fi Duhul adevărului pe care lumea nu-L poate primi, pentru că nu-L vede şi nici nu-L cunoaşte. Dar voi îl veţi cunoaşte şi în felul acesta El va rămâne cu voi şi va fi întotdeauna în voi”.

În Faptele Apostolilor se spune că Iisus, atunci când i-a adunat ultima oară pe apostolii săi înainte de Înălţarea sa, i-a anunţat că vor primi o forţă ce este aceea a Duhului Sfânt ce se va revărsa asupra lor, şi în felul acesta ei vor fi atunci mărturisitorii săi până la marginile Pământului. Duhul Sfânt a fost forţa cea enigmatică care le-a permis să transforme şi să facă să se întoarcă către Dumnezeu atât o mulţime de păgâni, cât şi unii evrei. Faptele Apostolilor relatează revărsarea Duhului Sfânt sub forma unor limbi de foc ce s-a coborât asupra fiecăruia dintre apostolii ce erau adunaţi în cea de a 50-a zi după sărbătoarea Paştelui. Manifestarea Duhului Sfânt a fost precedată de apariţia unui vânt foarte puternic. Apostolii care au fost învestiţi cu acea misiune dumnezeiască universală au avut după aceea capacitatea de a se face înţeleşi de toţi oamenii, pretutindeni unde au mers, deoarece erau spontan capabili să vorbească limbile locurilor în care mergeau. În felul acesta, suflul Duhului Sfânt a restaurat într-un anume mod unitatea pierdută cu ocazia ridicării turnului Babel. Apostolul Ioan citează, în acest sens, cuvintele pe care Iisus i le-a spus lui Nicodim: „Iisus a răspuns şi atunci i-a zis: Adevărat, adevărat îţi spun că dacă un om nu se va naşte din nou, nu va putea vedea apoi Împărăţia lui Dumnezeu. Tot ceea ce este născut din carne este carne; şi ceea ce este născut din Duh este Duh. Nu te mira că ţi-am spus aceasta: trebuie să fiţi născuţi din nou prin intermediul ajutorului dumnezeiesc ce vă va veni de la cel Preaînalt. Vântul suflă încotro vrea şi auzi doar vuietul lui, dar nu ştii de unde vine şi nici încotro se îndreaptă. Tot aşa este cu oricine ce va fi născut prin ajutorul ce-i va veni de la Duhul Sfânt”. (Ioan 3, 3;5;6;7;8) Învăţătura despre Trinitatea divină este absentă în „Vechiul Testament”. Ea nu este explicată clar nici în Evanghelii. Anumite expresii reiau ad-literam unele formule din Evanghelii şi din Faptele Apostolilor. Acolo se spune: „prin acţiunea Duhului Sfânt” pentru a ne face să înţelegem că ceva s-a produs într-un mod miraculos, chiar dacă dincolo de toate acestea intuim că este vorba de o intervenţie dumnezeiască eficientă, dar discretă ce este realizată de o energie enigmatică (energia Duhului Sfânt) ce nu se arată. Iisus afirmă, la rândul său, că în realitate „Căile lui Dumnezeu Tatăl sunt pline de taine şi imprevizibile”.