Bunătatea la români

de Robert Leontescu
 

Cultura noastră populară îmbrăţişează viaţa în toate dimensiunile sale şi conturează o sinteză a virtuţilor cu ajutorul cărora fiecare dobândeşte echilibrul interior, relaţionează cu semenii şi se orientează spre cele veşnice. Într-un cuvânt, omenie. E un nume generic pentru toate acţiunile cinstite, atente, binevoitoare, sincere, înţelegătoare, lipsite de gânduri rele. A fi om de omenie înseamnă a fi om cu adevărat. A nu abdica niciodată de la cele drepte şi sfinte. Un control desăvârşit al tuturor pornirilor care coboară pe cineva de la treapta de om. Învăţătura orală românească surprinde valoarea inestimabilă a virtuţii şi ne invită să o punem în practică deoarece ea croieşte cărarea înţelepciunii.

Deşi tradiţia populară creionează într-o manieră foarte simplă (prin proverbe şi zicători) această calitate a omului înţelept, viziunea asupra bunătăţii nu este deloc simplistă. După o privire mai atentă îndreptată asupra tezaurului popular românesc descoperim, cu bucurie şi uimire deopotrivă, corespondenţe adânci cu codul principiilor morale şi etice, Yama şi Niyama din yoga. Adevărul despre rezonanţele benefice exprimate în proverbele româneşti este atât de profund şi nuanţat, încât ne îmbie la meditaţie spontană. Astfel, înţelepciunea populară face diferenţa foarte clară între reacţie – troc emoţional şi bunătate:
„Binele nu se face numai cui îţi place, căci binele este bine să-l faci la fiecare/ Fă bine răului“.

De asemenea, în tradiţia românească găsim nenumărate referiri la gândirea (atitudinea) pozitivă şi beneficiile de care se bucură cel ce o cultivă:
„Vorba dulce, mult aduce“,
„Răspunsul blând înlătură mânia“,
„Vorba bună stinge focul mai curând decât o bute cu apă“,
„Omul inimos e ca un pom frumos; el te umbreşte, el te hrăneşte, el te încălzeşte“,
„Pacea, muma bunătăţilor“,
„Averea cea mai de preţ a omului e bunătatea şi omenia“,
„Omul blând încape oriunde“,
„Mielul blând suge la două oi“.

Pe lângă idealul unei atitudini paşnice, proverbele ne propun şi un element de control pentru momentele dificile. Binele este opusul răului. Sădirea unei atitudini pozitive, indiferent de situaţie, ne menţine în rezonanţă cu sferele subtile sublime din Macrocosmos şi ne ajută să dezamorsăm situaţiile grele în viaţă:
„Cine îţi zvârle o piatră, zvârle-i o pâine“,
„Duşmanului să-i dai pâine şi sare“,
„Lasă câinii să te latre, numai bine să ştii face“,
„Mai bine să mori de foame decât să iei pâinea săracului“,
„Răul nu trebuie răsplatit cu rău“.

Niciun gest şi nicio acţiune nu rămân fără urmări. Tot ce se află în manifestare este supus Legii Cauzalităţii. Cel ce obişnuieşte să facă numai bine, va culege mai devreme sau mai târziu roadele faptelor lui. Găsim acest adevăr cu caracter legic exprimat foarte limpede şi în tradiţia populară:
„Binele ce-l faci la oricine, ţi-l întoarce vremea care vine“,
„Binele cu bine se răsplăteşte“,
„Fapta bună nu moare niciodată“,
„Aruncă binele tău în dreapta şi-n stânga şi la nevoie ai să-l găseşti”.

Dar chiar şi cel orientat benefic va avea parte de încercări. Căci, pe lângă o anumită sensibilitate a sufletului, el are nevoie de fermitate, discernământ, încredere în sine, consecvenţă, inteligenţă şi, de ce nu, o bună doză de umor:
„Spre bine când apuci, aşa trebuie s-o duci“,
„Orice bine vrei tu să-l faci, de nu poţi tu să-l faci, să nu împiedici pe altul să-l facă“,
„Cine de glumă nu ştie, acela nu-i om de omenie“,
„Cine poate face bine şi nu face, păcătuieşte“,
„Nu e destul a şti bine face, ci trebuie să faci“,
„Să fii bun până unde se poate“.

Momentul optim pentru a fi pozitivi în tot ceea ce facem este momentul prezent. Numai aici şi acum putem acţiona cu adevărat şi să transformăm otrava în nectar:
„Când poţi face vreun bine, să nu zici: Du-te şi vino mâine, căci nu se ştie ce aduce ziua de mâine“,
„O facere de bine, fie cât de mică, la vremea ei când se face, plăteşte mai mult decât mii şi sute peste a lor vreme“. Proverbele româneşti despre bunătate sunt atât de bogate în sensuri încât cuprind perspectiva filosofică despre energia începutului sau natura duală a lumii. Pentru că:
„Cine începe bine sfârşeşte frumos“,
„Omul blând ca apa lină“,
„Răul vine iute, binele încet“,
„Nu-i rău fără bine“,
„Şi răul câteodată prinde bine la ceva“,
„Bunătatea stofei nu stă în înfloritură, ci în ţesătură“,
„Cele rele să le scrii pe apa care curge, iar facerea de bine în piatră s-o sapi“.
 
 

Foto: Robert Leontescu

În tradiţia orală românească, bunătatea este o preocupare fundamentală. Omul bun, moral, cinstit apare, în concepţia poporului, ca împlinire a destinului individual, premisă a comuniunii sale cu Divinitatea. Mergând pe calea binelui, el trăieşte în armonie cu toate fiinţele şi creaturile pământului, găsindu-şi inspiraţia în Dumnezeu:
„Unde este pace şi lui Dumnezeu îi place“,
„Unde este omul bun, a pus şi Dumnezeu mila“,
„Dumnezeu când îţi ajută, plumbul ţi se face plută“,
„Fii bun ca să trăieşti mult“,
„Cine dă săracilor, împrumută pe Dumnezeu“.

Articol preluat din revista Yoga Magazin, nr. 70.

Citiţi şi:

Sclipiri alese din «Ştiinţa Bunătăţii Dumnezeieşti şi a vieţii norocoase zi de zi şi noapte de noapte» 
Yoga spontană la români

yogaesoteric
29 iulie 2015