NASA a lansat un satelit care va bombarda Pământul cu 10.000 de impulsuri de lumină în fiecare secundă. Ce va urmări acesta…

 

NASA a lansat în luna septembrie 2018 satelitul ICESat-2, care va „bombarda” Pământul cu circa 10.000 de impulsuri luminoase în fiecare secundă. Aceste impulsuri de lumină conțin trilioane de fotoni, care vor avea ca misiune cartografierea Terrei. Impulsurile vor fi dirijate de laserul special construit pentru această misiune, denumit The Advanced Topographic Laser Altimeter System (ATLAS).

 

Aceste măsurători vor fi luate din 70 în 70 de cm, ceea ce înseamnă că vom fi martorii celei mai precise cartografieri a Pământului. De exemplu, satelitul va fi capabil să detecteze inclusiv modificările extrem de mici, de 4-5 mm, ale ghețarilor din Antarctica și Groenlanda, modificări insesizabile de ochiul uman sau alte tehnologii. ICESat-2 se va roti în jurul planetei de patru ori pe an, fapt ce îi va ajuta pe cercetători să înțeleagă modificările din zonele predispuse la schimbări climatice, pe măsură ce anotimpurile se derulează pe tot parcursul anului.

„Aprecierea vizuală și înțelegerea modului în care straturile de gheață se diminuează ne ajută să înțelegem schimbările climatice prin care trece planeta noastră și cât de grave sunt acestea. Informațiile ne vor ajuta să observăm mai bine creșterea nivelului mării și schimbările cauzate de topirea gheții și să preconizăm mult mai precis ce zone de coastă vor dispărea în viitorul apropiat din cauza acestui fenomen”, a declarat Waleed Abdalati, geograf la Universitatea din Colorado din Boulder și unul dintre coordonatorii proiectului ICESat-2.

Satelitul anterior (ICESat), pe care NASA l-a utilizat între anii 2003 și 2010, a colectat date similare, dar tehnologia a evoluat de atunci. Vechiul satelit emitea doar 40 de impulsuri pe secundă, mult mai puține comparativ cu cele 10.000 emise de ICESat-2, ceea ce înseamnă că NASA va obține o imagine mult mai precisă a topografiei Terrei.

Prima cartografiere realizată de om datează din jurul anului 6500 î.H, și a fost descoperită în Çatal Hüyük, așezare neolitică din sudul Anatoliei. Pictura murală prezintă clădiri în vedere plană și un vulcan din apropierea așezării, acesta fiind un punct de reper. Schițe primitive similare au mai fost găsite și la mesopotamieni sau egipteni.

 

În jurul anului 2300 î.H., topografii din Mesopotamia executau planuri de hărți în scopuri juridice și practice. Papirusul din Torino, care a început să fie pictat în jurul anului 1300 î.H., este un exemplu de hartă egipteană. Există și o „hartă a lumii babiloniene” – aceasta datează din jurul anului 600 î.H.

Citiți și:

«Steaua Umanității» – un glob artificial care a fost pus pe orbită în jurul Pământului și a putut fi văzut în nopțile senine

Cinci locuri secrete cenzurate pe Google Maps: «Secretele armatei făcute să dispară»

 

yogaesoteric
4 aprilie 2019

 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More