Ne-am liniștit! Șeful companiei Moderna spune că vaccinul anti Covid-19 NU GARANTEAZĂ oprirea răspândirii virusului
Viața nu va reveni la normal nici după vaccinarea în masă. Informația-bombă vine de la șeful savanților de la Moderna, una dintre companiile de top care au produs un vaccinuri împotriva Covid-19.
Tal Zaks, directorul medical al companiei Moderna, a declarat pentru Axios că experții acestei companii nu sunt în posesia unor date care să probeze, în mod științific, că vaccinul pe care l-au produs împiedică oamenii să răspândească virusul.
Studiile clinice au arătat că vaccinurile dezvoltate de compania de biotehnologie sunt eficiente în prevenirea îmbolnăvirii persoanelor cu Covid-19, dar nu garantează că aceștia nu vor răspândi virusul în rândul celor care nu s-au vaccinat.
„Cred că este necesar să fim atenți, pe măsură ce ne vaccinăm, să nu supra-interpretăm rezultatele”, a declarat Zaks pentru Axios într-un interviu. „Când vom începe implementarea acestui vaccin, nu vom avea suficiente date concrete pentru a demonstra că acest vaccin reduce transmiterea”, a precizat Tal Zaks.
„Dacă eu cred că reduce transmisia? Cu siguranță, da, și spun asta pe baza științei”, a adăugat el. „Dar, în lipsa unor dovezi, cred că este important să nu renunţăm la celelalte măsuri de protecție doar pe baza vaccinării”, a adăugat Zaks, sugerând că oamenii este nevoie să folosească în continuare metode non-medicale, cum ar fi purtarea măștilor și distanțarea socială pentru a opri răspândirea coronavirusului.
Compania Moderna a anunțat la începutul acestei luni că vaccinul său este în proporție de 94,5% eficient în prevenirea îmbolnăvirii. Dar, deoarece compania nu a testat participanții asimptomatici, nu știe dacă persoanele vaccinate pot fi sau nu purtători ai bolii sau dacă o pot transmite, afirmă Zaks.
„Rezultatele noastre arată că acest vaccin vă poate împiedica să vă îmbolnăviți, vă poate împiedica să fiți grav bolnavi”, a spus Zaks pentru Axios.
În studiile lor clinice cu privire la vaccinurile dezvoltate, nici Pfizer, nici Moderna nu au obținut date care să le permită să afirme cu toată siguranța că vaccinurile împiedică transmiterea.
Testarea vaccinului realizat de Moderna a implicat 30.000 de americani și s-a bazat pe 95 de pacienți cărora li s-a confirmat că au Covid. Doar 5 dintre aceștia primiseră vaccinul, restul de 90 primind placebo. Cele 11 cazuri a căror stare s-a agravat fac parte dintre pacienții care au primit placebo.
Deși studiile sale sunt încă în desfășurare, datele timpurii publicate de AstraZeneca sugerează că vaccinul pe care l-a dezvoltat în colaborare cu Universitatea Oxford ar putea să prevină răspândirea virală, scriu The New York Post și Daily Mail.
Citiţi şi:
Profesorul Christian Perronne despre vaccinul anti Covid-19: Există un risc real de a ne modifica pentru totdeauna genele…
Fostul Președinte Pfizer avertizează despre pericolul noului lansat vaccin anti covid
yogaesoteric
10 decembrie 2020