Ne îndreptăm spre ziua mâniei

Trăim într-o societate obsedată de „instigarea la ură”, interpretată într-un sens cultural (ură rasială, etnică, de „gen” etc). Un discurs care prinde la clasa de mijloc din orașele mari, care are nevoie să se autogratuleze (că sunt deschiși, toleranți, avansați în gândire) prin raportare la gloatele de deplorabili.

O tactică a puterii reale de a diviza și amplifica tensiuni și conflicte care anarhizează societatea și o face mai ușor de controlat și manipulat.

Despre dubla măsură a discursului despre „instigare la ură” s-a mai vorbit. Creștinii tradiționali, majoritățile culturale, memoriile culturale nu intră la categorie sau sunt „ținte” legitime ale urii întreținute artificial. Și, de regulă, reacția populistă sau suveranistă la acest tip de instigare reacționează.

Mai este, însă, un tip de discurs care incită la ură și care este ignorat, uneori chiar tolerat chiar și de reacția „populistă”. E vorba de ura socială.

Atunci când un oarecare manager cere explicit guvernului să facă ceva să fie salariile mai mici; atunci când decidenți guvernamentali promovează și aplică tăieri unor categorii sociale vulnerabile (asigurări de sănătate, burse sociale, ajutoare pentru persoane cu dizabilități), atunci când se taie, prin diverse tertipuri directe sau indirecte, plata lucrătorilor (tăieri de „sporuri”, inflație, tarife umflate la utilități, energie etc.); atunci când se iau decizii care afectează direct munca unor producători locali, fără a se ține cont de interesele acestora; atunci când bancheri de stat sau privați vorbesc despre necesități care vulnerabilizează lucrătorii în fața celor puternici, atunci asistăm la instigare la ură socială, la normalizarea violenței sociale și a asupririi.

Spre deosebire de instigarea la ură (rasială, etnică, de „gen” etc.) sau chiar la cea practicată nesancționat asupra majorităților culturale, ura socială e efectivă imediat și pe scară largă. Degradează societatea, defectând relațiile și încrederea socială.

Duce la drame sociale iminente, dar și pe termen lung. Creează o lume acaparată de o concurență sălbatică (precum tipul de economie), de o goană după supraviețuire, chit că aceasta din urmă este relativă (unii vor să supraviețuiască cu un anumit standard de viață, alții de pe o zi pe alta).

Conservatorii sunt foarte obtuzi atunci când ignoră acest substrat, deși, în România, exodul demografic și capitalismul compulsiv-consumist au lichidat ultimele rămășițe ale satului mult lăudat în cuvinte și ultimele rămășițe de încredere socială din orașe.

Totul pleacă de la nedreptatea strigătoare la cer cu care e tratat lucrătorul român (prin român înțelegând trăitor în această țară anume) aici și dincolo de granițe

Munca în România e tratată în regim de asuprire și exploatare, iar aceasta este promovată ca politică, normă, standard. Trebuie să asuprim și să exploatăm oamenii pentru „investitorii străini”, pentru „PIB” și pentru a scădea „deficitul”.

Toate aceste vorbe arată explicit că oamenii există pentru capital și profit, iar nu invers. Un PIB mai mare și un deficit mai mic contează nu pentru noi, cei de la bază, ci pentru EI, cei din vârful piramidei.

„Vai de cel ce își zidește casă din nedreptate”, zice Ieremia. Multe case sunt zidite astfel în România și însăși economia și PIB-ul sunt construite pe o nedreptate care a împrăștiat oamenii săi în toate zările, a destrămat familii, a dus la abandonarea copiilor, bătrânilor, cartierelor, satelor. Plata lucrătorilor strigă la cer, spune și Apostolul Iacov.

Dar nici Biserica nu a dat pe-afară de grija celor mulți și lipsiți. Mulți au avut ochii închiși la ce se petrece sau, pur și simplu, s-au uitat în altă parte.

Dar nu se poate merge așa. Ne așteaptă pe toți o zi a mâniei, și se pare că nu știm decât să accelerăm mai tare spre ea.

Autor: Anghel Buturugă

Citiți și:
De ce nu iese românul în stradă?
Senatorul AUR Petrișor Peiu trage un grav semnal de alarmă: „România se va prăbuși exact ca Grecia în momentul când va apărea o criză internațională”

yogaesoteric
20 septembrie 2026