Nebunia de a gândi liber

Una dintre cele mai terifiante proceduri prin care sistemele totalitare și-au înlăturat adversarii de orice fel a fost declararea lor ca fiind nebuni. Ați putea crede că aceste fapte sunt de mult timp istorie. Comunismul a folosit această procedură pe scară largă. Nu numai în Rusia în perioada stalinistă, ci în întregul bloc comunist.

În România de asemenea. Pe când eram jurnalist și realizator de documentare am investigat pe larg acest subiect. În anii ’90 descopeream stupefiat că greii psihiatriei românești fuseseră implicați în internarea și „tratarea” oponenților sistemului. Cel mai obișnuit diagnostic era acela de schizofrenie. După „tratament”, care cuprindea inclusiv șocuri electrice, dizidentul ieșea de-acolo nebun cu adevărat. În plus, el își pierdea credibilitatea. Devenea doar un nebun. Oricine îndrăznea să gândească altfel decât sistemul, să se îndoiască, să pună întrebări, putea deveni obiectul unui astfel de abuz. Psihiatria era, pur și simplu, un instrument de reducere la tăcere.

Fără surprindere, aflu că celebrului Manual de Diagnostic (Diagnostic & Statistic Manual of Mental Disorders – DSM) după care se ghidează psihiatria americană și în consecință o lume întreagă, i se adaugă o nouă formă de nebunie: aceea de a gândi într-un mod diferit față de ceilalți. Cu alte cuvinte, dacă ai păreri diferite față de cele „normale”, poți fi declarat bolnav psihic. Sindromul gândirii diferite este descris în DSM ca „dezordine psihică de opoziție sfidătoare” (Opositional Defiant Disorder – ODD). Aceasta se caracterizează printr-un „model de comportament neascultător, ostil și sfidător” și se combină de multe ori cu „sindromul deficitului de atenție și al hiper-activității”. Cu alte cuvinte, dacă nu stai în banca ta, disciplinat, dacă nu ești de acord cu regulile și rostești propriile păreri, atunci poți fi declarat „out of order”. Ușurința cu care poate fi folosit acest instrument de către sistemele de putere pentru a-și elimina adversarii și criticii este evidentă. De asemenea, peste ocean au existat deja încercări de a pune eticheta de „paranoia politică” unor critici ai establishmentului.

Orice sistem de putere creează, cultivă și conservă conștiința de masă, bunul simț al mulțimii disciplinate care nu pune întrebări, mai ales despre sensul și semnificația propriei vieți. Astfel, conștiența este cel mai mare inamic al sistemelor, pentru că pe măsură ce devenim conștienți începem să punem sub semnul întrebării ceea ce știm, și să avem încredere în ceea ce simțim. Tot mai mulți oameni simt în interiorul lor că lumea așa cum o cunoaștem nu mai reprezintă idealurile, valorile acestui moment. Educația, medicina, politica, economia acestei lumi zguduită de conflicte globale aparțin unui alt timp, unei alte viziuni despre lume. Oamenii descoperă în interiorul lor că viața este lipsită de bucurie, de sens, și pornesc în căutarea lăuntrică a acestora. Foarte repede descoperă că toate sistemele sunt menite să creeze nu oameni liberi, ci niște sclavi. Sistemele iau în primire ființa umană din copilărie, o educă pentru a deveni o rotiță a acestei lumi. Fiecare pas este controlat cu atenție, fiecare concept despre lume și viață, despre „cum este necesar să fim”. A intra în sistem pare singura opțiune, numai că într-o bună zi intervine descoperirea că, deși am jucat jocul „așa cum era indicat”, suntem nefericiți. Este începutul căutării de sine care sfârșește inevitabil cu descoperirea că valorile personale și cele ale conștiinței de masă sunt în contradicție. Labirintul condiționărilor sociale, politice, militare, religioase devine insuportabil. E momentul în care oricine poate deveni „out of order”.

Lumea se transformă din interior, prin fiecare dintre noi și asta se petrece pretutindeni în lume. Tot mai mulți oameni ajung la concluzia că sistemele acestei lumi este necesar să fie reformate. Liderii acestei lumi doresc perpetuarea sistemelor organizaționale, doresc menținerea acestei ordini a lumii, și nu înțeleg ce se petrece. Vechile mijloace de control nu par să mai funcționeze. Mass-media internațională, formatoare de opinie, este întâmpinată cu tot mai mult scepticism. Neîncrederea oamenilor în politicieni, în bănci, în sistemele de asigurări, de sănătate etc. se manifestă cu tot mai multă putere, iar liderii lumii nu înțeleg de ce nu mai funcționează vechile mecanisme. Ei nu pot simți ceea ce se petrece în interiorul umanității și asistă neputincioși la nașterea unor mișcări globale care le scapă de sub control. Un uriaș reviriment al abordărilor integrale în afaceri, în educație, în medicină, în științe, în ecologie, tind să transforme totul. Oamenii se tem mai puțin și vocile care se ridică în favoarea transformărilor benefice devin tot mai multe. Ceea ce naște reacții ale sistemelor.

Așa capătă sens evenimente precum atentate și „războiul global contra terorismului”, un război creat, efectiv, pentru a întări abordările autoritare ale acestor sisteme și pentru a justifica restricțiile, controlul și ordinea maselor care încep să se trezească la o nouă conștiență. Totul părea perfect. De la naștere până la moarte, disciplinați, oamenii nu-și puneau întrebări periculoase precum „cine sunt eu cu adevărat”. Terminau școala regulamentară, mergeau la biserica regulamentară, își plăteau ratele la bancă, regulamentar, până la pensie când era prea târziu pentru a mai pune întrebări. Toată viața fuseseră ocupați cu a fi un cetățean model. Acum oamenii nu mai așteaptă finalul vieții pentru a-și pune întrebări. Identitatea care le este oferită conceptual de sisteme, în care se definesc prin ceea ce fac și prin rolul lor social, devine insuficientă pentru a simți bucurie. În prima fază se „caută pe sine”, apoi descoperă că sunt cu mult mai mult decât au crezut. Dacă s-ar opri aici ar fi în regulă, dar etapa următoare este că încep să dorească o lume care să-i reprezinte, politicieni, o economie diferită, o religie diferită, o altă relație cu mediul și cu această planetă, noi relații sociale care să reprezinte deschiderea și dorințele lor. Și asta este intolerabil, căci strică regulile acestei lumi ce părea atât de bine așezată, chiar dacă cetățenii ei nu sunt prea fericiți.

În aceste condiții, nu este de mirare că „sindromul gândirii libere” neînregimentate devine obiect al diagnosticului psihiatric. Este o încercare disperată și o expresie a neputinței în fața acestei transformări care vine din interiorul fiecăruia dintre noi. O transformare care nu poate fi oprită și care este expresia trezirii interioare. Priviți împrejur. Cei care gândesc liber transformă lumea și așa a fost dintotdeauna. Cei care au fost priviți de sistemele tuturor timpurilor drept oile negre, cei neînregimentați, cei originali, cei curajoși, cei care au mers pe cărări nebătute, având încredere în propria lor viziune, sunt aceia care au transformat lumea. Trăim vremuri extraordinare și este un privilegiu să fim aici, acum, în experiența umană, cu condiția să exprimăm ceea ce suntem în adâncul nostru, dincolo de condiționările conștiinței de masă.

Acest proces de transformare interioară a umanității este o încleștare între trecut și prezent, între ego și adevărata noastră natură. Pe măsură ce descoperim ce suntem cu adevărat, jocul iluzoriu al puterii și al manipulării se destramă. Ego este acela care dorește platitudinea aparent sigură și a conformismului, care se teme să meargă pe drumuri nebătute și să iasă din masa gri a turmei. Nu este nevoie să moară oameni, precum s-a petrecut la București, pentru a transforma ceva, pentru a rosti că sistemele nu ne mai reprezintă. Nu mai sunt suficiente manipulări sângeroase, precum uciderea în masă de la Paris, pentru a crea spaimă și furie, pentru a menține controlul. Adevărata libertate vine întotdeauna din interior, dintr-o nouă percepție a realității, din eliberarea de frică și judecată de sine, din regăsirea adevărului că noi suntem aceia care își creează realitatea.

Dacă gândiți „altfel” despre realitate decât o face masa amorfă a conștiinței de masă, este semnul redobândirii libertății interioare; dacă vă puneți întrebări despre sensul vieții voastre în această lume, vă treziți. Dacă vi se pare că viața așa cum ați construit-o până acum este plată și lipsită de bucurie, aveți încredere în ceea ce simțiți. Este începutul transformării interioare. Nu este ușor, căci oamenii „de bine” dimprejur vor încerca, la fel ca și sistemele de autoritate, să vă spună că sunteți nebuni să puneți la îndoială „ceea ce toată lumea știe”. Vă veți teme să alegeți ceea ce vă va aduce cu adevărat bucurie și eliberare, iar tentația de a „fi în rândul lumii” vă va ispiti de o mie de ori. De o mie de ori vă veți îndoi și de o mie de ori veți avea acelaşi sentiment, din ce în ce mai puternic: sensul vieții este mai mult decât disciplina impusă de sisteme. În cele din urmă veți descoperi adevărul: bucuria de a fi voi înșivă, de a crea liber realitatea pe care o doriți care nu depinde de nimeni și de nimic, decât de voi înșivă. Singurul aspect care stă între voi și adevărul vostru personal este ceea ce ați învățat.

Eliberarea pleacă de la curajul de a fi „altfel” decât ați fost învățați. Oferiți-vă luxul de a fi puțin „nebuni”, de a rosti ceea ce gândiți și simțiți, de a nu vă mai falsifica pentru a fi pe placul celorlalți, fiți atât de „nebuni” încât să aveți încredere că viața e mai mult decât a merge la birou și a plăti rate, fiți atât de „nebuni” încât să aveți încredere că lumea se transformă odată cu voi. Căci așa este.

Horia Francisc Țurcanu

Citiți și:

Sistemul de control total prin care elita conduce omenirea versus trezirea noastră urgentă – Care dintre ele va câștiga?

Despre trezirea spirituală – interviu cu Eckhart Tolle (1)

Trezirea la lumina divină

yogaesoteric
13 decembrie 2019