Nefericit te face nu dragostea neîmpărtășită, ci egoismul

În depășirea suferințelor există un sens adânc, fiindcă omul, depășindu-le, se călește și se desăvârșește. O astfel de suferință poate fi și dragostea neîmpărtășită – însă este important cum anume o depășim.

Mai întâi de toate, este necesar să ne punem întrebarea: „Și de ce, la drept vorbind, dragostea mea ar fi musai să fie împărtășită?” Bineînțeles, omul vrea să fie iubit. Cineva, de exemplu, vrea să fie milionar – dar în virtutea cărui fapt ar fi necesar să fie milionar? Și dacă va începe să se amărască din această cauză, va deveni un om profund nefericit și pe deasupra bolnav.

Cauza stării acesteia se află în egoism, în faptul că ne considerăm vrednici de toate bunătățile – dar de unde și până unde să ni se cuvină? Fiind supuşi greşelilor de tot felul, nu putem considera că este obligatoriu să avem tot ce ne-am dori – iar dacă ne bucurăm totuși de felurite daruri, este necesar să-i mulțumim pentru ele lui Dumnezeu. Și dacă ne place cineva, asta nu înseamnă defel că este obligatoriu să îi placă și lui de noi. Cu cât este mai egoist omul, cu atât este mai nefericit, gândindu-se: „Și asta este necesar să-mi aparțină!”

Ca atare, învingerea suferinței înseamnă învingerea propriului egoism și înălțarea de la egoism la o viaţă spirituală. Da, omului i-a fost dată voință liberă, însă și celuilalt i s-a dat voință liberă. El poate să iubească, poate și să nu iubească.

Este necesar să înțelegem că există pronie dumnezeiască, și că niciun fir de păr de pe capul omului nu cade fără voia lui Dumnezeu, adică Domnul îi iubește și urmăreşte să-i îndrume spre mântuire până și pe necredincioși și caută să-i ferească de ceea ce este vătămător pentru mântuire, fără a le încălca libertatea. În situația unei iubiri neîmpărtășite, poate că și prin aceasta îi ferește de așa ceva, și este necesar să-i fim recunoscători lui Dumnezeu pentru tot ce se petrece cu noi. Aceasta este o manifestare a iubirii dumnezeiești.

Este posibil ca omul pur și simplu să nu fie pregătit pentru o astfel de relaţie de cuplu. Când fata este pregătită pentru viața în doi, Domnul îi trimite bărbatul potrivit.

În general, este necesar să fie înțeles că temeiul dragostei este Dumnezeu, El este izvorul ei. Odată născut, pruncul se hrănește nu doar cu lapte, ci și cu dragostea părintească și va căuta toată viața această dragoste, cunoscând-o (așa ar fi firesc) încă din primele zile de viață. Acest sistem de viață – dragostea dintre oameni – este lăsat de Dumnezeu, iar dragostea – acesta este un moment foarte important – cere sacrificii. Uneori este îmbinată cu suferința.

Cel mai înfricoșător aspect este că omul contemporan înțelegere dragostea numai ca plăcere. El nu acceptă suferințele și vrea să trăiască numai în desfătări – dar dacă în viața omului nu există suferințe, este neroditor și devine, se poate spune, un „gunoi cosmic”.

Citiţi şi:
Visăm, aproape toţi, la o iubire mare, care să ne ţină toată viaţa. Şi totuşi, realitatea ne arată că iubirile mor şi ele…
Cum să-l iubeşti pe DUMNEZEU
Când iubirea vă face semn…

yogaesoteric
9 noiembrie 2020