Nicușoriada

Pamflet cu iz de Vlad Țepeș și parfum de faliment național

A venit, în sfârșit, ceasul când Nicușor din Dealul Cotrocenilor este necesar să hotărască dacă va rămâne în istorie drept contabilul cuminte al dezastrului sau va căuta să fie un domnitor ferm peste o țară în care boierii s-au modernizat, creditorii au devenit stăpâni, iar poporul plătește ospățul nesfârșit al privilegiilor și dobânda generațiilor viitoare.

Dacă a recunoscut că țara trăiește pe datorie, că viitorul se amanetează pentru a întreține prezentul și că birurile cetățeanului hrănesc o aristocrație a privilegiilor, atunci istoria îi pune înainte o oglindă în care mustața lui Vlad Țepeș pare să-i zâmbească ironic. Căci, între timp, boierimea și-a schimbat straiele, vistieria s-a mutat în bănci, iar vechile peceți au fost înlocuite cu dobânzi, obligațiuni și rapoarte financiare. Însă năravul de a trăi pe seama altuia a rămas, după cum se vede, nemuritor.

Și dacă domnul Nicușor a înțeles, în sfârșit, că țara trăiește sub privirea creditorilor, poate că ar fi timpul să răsfoiască letopisețul domniei lui Vlad Țepeș, nu pentru a-i imita cruzimea, ci pentru a pricepe că autoritatea unui conducător începe acolo unde se sfârșește îngăduința față de abuz. În locul ospățului medieval al lui Țepeș, la care i-a adunat pe toți cerșetorii și leneșii – o situație care seamănă, într-o oarecare măsură, cu ceea ce vedem astăzi în rândul privilegiaților puterii –, să pregătească unul modern, la care să-i așeze pe toți risipitorii la masa adevărului, să le pună înainte socotelile țării și să închidă robinetele sinecurilor.

Să nu se teamă nimeni de rugurile medievale, căci vremurile s-au civilizat, iar focul poate fi rezervat, metaforic, privilegiilor, sinecurilor și contractelor născute din prietenii politice, în vreme ce asupra creditorilor ar fi necesar să se reverse lumina rece a adevărului, cu toate cifrele pe masă și cu toate promisiunile trecute prin sita realității.

Iată cum ar putea intra Nicușor în istorie: nu imitând cruzimea lui Vlad Țepeș, ci împrumutându-i, în cheie modernă, hotărârea de a nu mai tolera dezordinea, risipa și impunitatea care ard, de peste trei decenii, banii unei națiuni.

Aceasta ar fi adevărata Nicușoriadă: o domnie în care să fie trași în țeapă, măcar simbolic, toți cei care au confundat România cu propria moșie.

Și atunci, întrebarea rămâne, asemenea unui clopot bătut peste acoperișurile Cotrocenilor: când începe ospățul reformei și cine va achita nota, în loc s-o treacă, încă o dată, în contul poporului?

Autor: Lucian Ciuchiță

Citiți și:
Scrisoare deschisă către toți prosteuropenii, teleintelectuali, europroștii și eurosmintiții din România
Gheorghe Piperea: „Țara noastră nu e falimentară, e falimentată”

yogaesoteric
16 octombrie 2026