Noi perspective asupra denigrării practicilor YOGA

Un studiu de caz despre MISA, un capitol într-o carte publicată de un universitar ieşean

 
de Emilia Kareva
 

* MISA a aflat despre acest demers după publicarea cărţii *Conducerea MISA nu a fost contactată pentru a oferi informaţii despre cursul de yoga, motiv pentru care lucrarea abundă de erori de documentare *Pentru tonul maliţios folosit, autorul cărţii este acuzat de critici că „nu ar avea o atitudine constantă şi neutră faţă de yoga”

Am văzut subiectul MISA pe prima pagină a jurnalelor şi subiect de ştiri. Discuţii despre MISA s-au purtat în metrou, la serviciu sau la o bere cu prietenii. Tot românu’ şi-a dat cu părerea despre yoga şi Gregorian Bivolaru. Campaniile de presă care ani de-a rând au fost îndreptate împotriva practicanţilor yoga au alimentat din plin acest fenomen. O trăsătură comună a celor care au tot discutat despre cât de bună sau rea este yoga sau MISA, fie ei jurnalişti, profesori, muncitori sau femei casnice, este faptul că aceştia cunosc acest subiect în special din ziare, din cauza scandalului mediatic în care Gregorian Bivolaru şi şcoala de yoga MISA au fost târâţi. Separat de această categorie a majorităţii, există o alta, a „specialiştilor” care tratează acest subiect din punct de vedere „ştiinţific” şi „obiectiv”. Aici ar vrea să se încadreze Nicu Gavriluţă, un universitar ieşean care a publicat de curând o carte “Mişcări religioase orientale. O perspectivă socio-antropologică asupra globalizării practicilor yoga” (Editura Provopress, Cluj-Napoca, 2006), în care un capitol întreg este consacrat studiului de caz despre Mişcarea de Integrare Spirituală în Absolut (MISA).
 
 

Erori în documentare şi „ironie obiectivă”

 
Cartea cu pricina, cea de-a şasea publicată de Nicu Gavriluţă, se doreşte a fi o prezentare a analizelor asupra ,,fenomenului yoga”. În ce priveşte studiul de caz asupra MISA, documentarea profesorului universitar lasă, însă, mult de dorit. Câteva exemple hilare:  acesta afirmă că durata cursurilor de yoga este de şapte ani, perioadă corectată printr-o notiţă de subsol – de nouă ani. De fapt, cursurile de yoga MISA au ajuns în 2006 până la anul 18. Sau, în alte locuri, Gavriluţă vorbeşte despre azilul primit de Gregorian Bivolaru în… Danemarca, pe când în realitate mentorul MISA este azilant politic, din 2005, în Suedia.
 
Profesorul ieşean nu abordează pentru prima data subiectul MISA. El a mai scris, de-a lungul timpului, o serie de articole publicate în unele reviste de sociologie. Atitudinea sa s-a transformat din 2003, când afirma „că practicile orientale din România anilor ’90, în special cele de tip MISA, nu sunt altceva decât forme denaturate, uneori chiar periculoase, ale adevăratelor religii şi filosofii orientale”. În cartea recent publicată, autorul nu se mai hazardează în a face afirmaţii de acest gen, chiar dacă atitudinea sa faţă de MISA este vădit ostilă. Întreaga sa analiză este caracterizată de adoptarea unei atitudini pline de superioritate. Dincolo de tonul „ştiinţific” abordat, se poate sesiza ironia autorului, care însă nu îşi are loc în nici un studiu cu adevărat obiectiv.
 

Teoria teoriei şi dezinformare

 
Gavriluţă aduce, în prima fază, critici mişcării MISA pe motiv (surpriză!) că accentul la cursurile de yoga se pune mai ales pe practică. „În cadrul primului an de iniţiere sunt predate lecţii – care cuprind cam o jumătate de oră de instruire teoretică şi două ore de practică”. Se vede clar că profesorul universitar speculează din birou despre subiecte pe care le cunoaşte doar teoretic. Cum altfel am putea înţelege afirmaţia că „există mari riscuri ale practicii yoga din moment ce nu stăpâneşti bine filologia şi filozofia indiană”? Tratatele străvechi de yoga chiar insistă asupra faptul că yoga este un sistem eminamente practic şi că spiritualitatea nu este teorie, ci practică!
 
Cele spuse  de Gavriluţă sunt întemeiate pe un exemplu care se vrea concludent: el afirmă că profesorul lui Mircea Eliade de la Univeristatea din Calcutta i-a interzis acestuia să practice yoga până nu stăpâneşte satisfăcător limba sanscrită şi filozofia indiană. Este doar un exemplu oferit spre dezinformare.
 
Adevărul este că lui Eliade nu i s-a interzis nici pe departe să practice yoga. Eliade a ales, însă, dintre practică şi teorie, teoria. De fapt, despre Eliade nu se poate spune că a fost un mare yoghin, dar se poate spune că a fost un mare erudit. Nityananda, Balayogi, Lahiri Mahasaya, Ma Ananda Moyi sau Ramakrishna sunt doar câteva exemple de mari yoghini, cunoscuţi în întreaga lume, care au avut o realizare totală pe calea spirituală fără să „stăpânească bine filologia şi filozofia indiană”.
 

MISA are o bază teoretică solidă

Explicaţia pe care o găseşte Nicu Gavriluţă pentru importanţa acordată practicii în yoga este că MISA nu ar avea „specialişti în filologie şi filozofie indiană”. Atunci când face această afirmaţie Gavriluţă ignoră cu desăvârşire exemplul celui care a fost pentru mulţi ani preşedintele MISA, Nicolae Catrina, care stăpâneşte cu măiestrie limba sanscrită.
 
De fapt, dacă universitarul ieşean ar fi căutat să facă un studiu de caz real despre MISA ar fi încercat să vadă şi ce anume se predă la aceste cursuri, ar fi luat legătura cu conducerea şcolii de yoga si s-ar fi documentat şi la faţa locului, nu doar din birou. Acesta foloseşte, totuşi, o sursă oficială de informare despre MISA, site-ul yogaesoteric.net. Însă multe dintre afirmaţiile eronate publicate ar fi putut fi evitate prin discuţii directe purtate cu liderii MISA.
 
Ar fi putut afla, astfel, că MISA stă execelent la capitolul teorie. Să îi explicăm: cursantul yoga MISA primeşte săptămânal câte un curs tipărit care are 4, 8 sau 12 pagini. Dacă înmulţim cu 45 de săptămâni de curs dintr-un an obţinem minim 180 de pagini de teorie. Dacă mai înmulţim cu cei 18 ani de curs ar fi minim 3.250 de pagini de informaţii teoretice. Aceasta doar în condiţiile în care ne referim la cursurile de yoga săptămânale, fără să calculăm cursurile suplimentare şi broşurile fiecărui an de studiu în parte. În cadrul şcolii MISA mai există, pe lângă cursurile de yoga, o serie de alte cursuri, cum ar fi şivaismul kaşmirian (ajuns la anul 12), ayurveda (anul 13), eneagramă sau alchimie tantrică, care la rândul lor însumează mii de pagini tipărite de teorie.
 

Manipulare şi superficialitate

 
În continuarea studiului de caz, universitarul ieşean scoate din context anumite afirmaţii din articolele de pe yogaesoteric. Un exemplu ar fi cum că MISA ar acorda o importanţă cu totul specială puterilor latente, paranormale. Gavriluţă spune că la MISA „scopul practicii yoga este deturnat de la eliberarea (moksha) Spiritului (Atman) la obţinerea puterilor paranormale (siddhi)”. Modalitatea folosită aici de Gavriluţă este o metodă clasică de manipulare. Se ia o informaţie adevărată şi se împleteşte cu una falsă pentru dezinformarea cititorului. Cursurile MISA vorbesc despre trezirea şi activarea anumitor siddhi-uri ca unele dintre efectele practicii yoga, dar niciodată puterile paranormale nu au fost declarate scopul practicii yoga. Mai mult, în cursurile de yoga MISA cursanţii sunt atenţionaţi că aceste puteri paranormale pot deveni chiar o piedică în evoluţia spirituală.
 
Gavriluţă vorbeşte cu indigare şi despre faptul că în varianta MISA, yoga este compatibilă cu creştinismul. De fapt, acesta este revoltat de faptul că o fiinţă aflată „pe calea spirituală yoghină” nu mai cere intermedierea Bisericii sau a preotului, care devin astfel mai puţin importanţi decât maestrul (guru) sau efortul personal de a atinge mântuirea. Nicu Gavriluţă adimte, însă, că Gregorian Bivolaru nu s-a numit a fi maestru (guru).
 
Sunt discutate cu o mare doză de superficialitate, rând pe rând, teme din articolele de pe yogaesoteric. Se vorbeşte despre yoga integrală, Shiva, Kali şi Dumnezeu Tatăl, rugăciunea de 24 de ore, tabăra de meditaţie pentru Revelarea Sinelui, evocarea Învierii lui Iisus cu ajutorul cronicilor akashice sau tabăra de ayurveda. De asemenea, sunt enumerate studiile sociologice făcute despre MISA şi practicanţii yoga din cadrul acestei şcoli.
 

Obiectivitate cu multe semne de întrebare

Pretenţia de obiectivitate a autorului este, însă, spulberată, de o serie de afirmaţii mincinoase şi fără acoperire, cum ar fi cea că „s-a ajuns uneori în situaţii în care părinţii nu mai ştiu nimic de copii lor, sau pur şi simplu, unii au ajuns în ospicii şi spitale”. Nicu Gavriluţă se îndepărtează serios de poziţia de cercetător sociologic dacă îşi permite să publice fără a verifica unele informaţii false şi răuvoitoare culese probabil din ziarele din perioada în care campania mediatică împotriva MISA era în floare. Totuşi, acesta afirmă ulterior că în studiul făcut de Carmen Mărcuş se arată că în proporţie de 79,1% relaţiile yoghinilor din MISA cu părinţii au rămas neschimbate sau chiar s-au îmbunătăţit.
 
În ultimul capitol al cărţii, autorul mărturiseşte că a încercat prin această lucrare să „evidenţieze specificul practicilor yoga în Orient şi de asemenea în România. Pentru a ilustra acest ultim aspect am ales MISA, o formă organizată de practică yoga care a produs şi produce admiraţie, dar şi o indiferenţă dublată de refuz”. Este interesant, însă, cum universitarul ieşean a ales să realizeze întrega documentare a acestei cărţi, dar mai ales a studiului de caz, strict din birou. Deşi, probabil, a navigat zeci de ore pe Internet pentru a citi articolele de pe yogaesoteric, acesta nu s-a gândit să scrie un e-mail redacţiei site-ului oficial MISA. De asemenea, liderii şcolii MISA nu au fost contactaţi de către Nicu Gavriluţă. Acest mod de documentare lasă mult de dorit.
 

Nicu Gavriluţă, zguduit în recenzii

 
De altfel, lucrarea sa a fost aspru criticată într-o recenzie realizată de Cristian Ţiple, un universitar clujean, recenzie publicată în revista electronică „Journal for the study of religions and ideologies”, nr.13/ 2006. Principala critică a lui Ţiple se referă la studiul de caz al fenomenului MISA, despre care acesta spune că „ar fi putut foarte bine să lipsească din această lucrare”. Cristian Ţiple punctează un aspect important: „ne întrebăm ce vrea să însemne sintagma veritabilă spiritualitate, şi de ce este privită cu mai multă consideraţie Patañjali-Yoga, pe când yoga practicată de elevii lui Gregorian Bivolaru este calificată drept varianta comercială a yoga, cu o nuanţă vizibilă de maliţiozitate. Lectura acestei lucrări ne-a lăsat impresia că Nicu Gavriluţă nu ar avea o atitudine constantă şi neutră faţă de yoga”.
 
Teoria susţinută de Gavriluţă în cartea sa este demontată de la bază în recenzia lui Cristian Ţiple. Acesta subliniază faptul că este incorectă încadrarea făcută de profesorul universitar ieşean a practicilor yoga în curentul „noilor mişcări religioase”. Ţiple explică că noutatea este percepută doar de cel care receptează ideile orientale, idei de altfel mult mai vechi decât creştinismul, după cum presupune Mircea Eliade.
 
Analiza lui Cristian Ţiple merge chiar mai adânc. “De fapt, adevărata întrebare a lui Nicu Gavriluţă credem că este: de ce creştinismul nu mai este pe placul tuturor? Dar a fost el vreodată? Da, într-adevăr, există o criză a Bisericii. Să nu uităm, însă, că acum există şi libertatea de conştiinţă, care, coroborată cu globalizarea informaţiei, cu noile traduceri, cu facilizarea accesului la internet în ultimii zece ani, au deschis calea către cunoaşterea şi a altor perspective religioase. Vedeţi dumneavoastră, un buddhist nu a fost ars niciodată pe rug fiindcă a negat autoritatea scripturilor vedice”.
 
Citiţi şi:
Raportul realizat de expertul suedez Karl Erik Nylund despre MISA şi Gregorian Bivolaru
Cifrele vorbesc. Sociologii stabilesc portretul yoghinului MISA 

yogaesoteric.net
15 noiembrie 2006