Noi precizări importante referitoare la manifestarea extraordinară din 6 septembrie 2015
La acest eveniment nu vor putea participa toți cei care nu şi-au ridicat la timp legitimaţia specială de participare la Mişcarea Charismatică Teofanică, toţi cei ce şi-au ridicat legitimaţia specială, dar până în anul 2014 inclusiv nu au participat niciodată la activităţile Mişcării Charismatice Teofanice (este vorba despre cei selectaţi în anii 2009, 2010, 2011 şi 2012) şi toţi cei care, datorită abaterilor săvârşite, nu mai au dreptul de a participa la Taberele spirituale yoghine de vacanţă. Astfel de persoane vor suporta în felul acesta consecinţele nerespectării prevederilor regulamentului intern de participare la aceste evenimente.
Aşa cum am anunţat deja, toţi participanţii la evenimentul extraordinar din 6 septembrie 2015 vor posti în acea zi de duminică începând cu ora 00:00 noaptea. Persoanele care ţin deja post negru duminica (în cadrul seriei de 49 de posturi consecutive care începe în fiecare an în Tabăra spirituală yoghină de vacanţă de la Herculane), în mod excepţional vor putea să consacre postul de duminică, 6 septembrie pentru evenimentul extraordinar şi apoi să decaleze pentru ziua de miercuri sau joi din săptămâna următoare ţinerea postului corespondent din seria de 49 de posturi negre pe care ar fi urmat să îl facă în acea duminică.
Pentru informații despre acest evenimet exceptional urmăriți și site-ul miscareacharismatica.ro
yogaesoteric
11 august 2015