Noua Securitate și copiii
O investigație Radio Europa Liberă, preocupată de personalul implicat în alegeri și activitatea AEP, a dat peste o cucoană cu o biografie interesantă.
„Ingrid Bicu are 33 de ani și reprezintă România ca expert la Institutul Internațional pentru Democrație și Asistență Electorală (International IDEA) – Stockholm. Toate costurile privind cazarea, diurna, salariul și transportul sunt suportate de România prin Autoritatea Electorală Permanentă.
Cariera lui Ingrid Bicu începe însă pe băncile liceului, când are primul contact cu SRI. La 19 ani este angajată de Serviciul Român de Informații, iar la 26 de ani predă ca lector la Academia Națională de Informații. Și-a dat demisia din SRI la 29 de ani pentru a se angaja la Autoritatea Electorală Permanentă. În ultimul an și jumătate, ea a reprezentat România într-un for important privind promovarea democrației la nivel Mondial, organism internațional din care România nu face parte încă.”
Că un acoperit SRI reprezintă România la un organism internațional nu este de mirare. De când avem misiuni, avem și acoperiți între cei trimiși. Și ambasadele altor țări funcționează la fel. În interiorul lor, serviciile se calcă pe picioare și se întrec în dat lecții, cules informații și promovat de contracte. Surpriza vine de la un detaliu. La 19 ani, domnișoara Ingrid Bicu era angajata SRI. O păpușă de fată, care cu greu ar fi putut număra cumpărătorii dintr-un magazin, era angajată a SRI. Adică înainte de a termina liceul, ea era deja omul primului serviciu secret al României. Adică o informatoare, o agentă, o colaboratoare, o sursă sau Dumnezeu mai știe ce posturi mai ocupau fetele drăguțe.
Nu avem date despre începutul colaborării domnișoarei Ingrid cu SRI. Cel mai probabil să fi fost în perioada 2000-2004. Nu-i exclus ca specialista noastră în alegeri să fi fost racolată și din clase ceva mai mici. Trimisă de părinți sau „agățată” de un ofițer. Circulă nenumărate informații de presă despre elevii de liceu racolați de serviciile secrete. Despre studenți, să nu mai vorbim! De reținut că un fel de adolescent aflat la debutul maturității a fost la 19 ani angajat la SRI. Ce a făcut Ingrid Bicu în studenție? Greu de răspuns în amănunt. S-a pregătit pentru o carieră spectaculoasă! De politician român sau de agent român peste hotare.
Merită să revenim la povestea unui student de la IATC, informator al Securității înainte de 1989. Părinții săi fuseseră legionari și pentru asta avea un dosar prost și a fost presat să colaboreze cu „băieții”. După 1990, în perioada Pieței Universității și după, tânărul regizor a fost căutat de fostul său ofițer de legătură. Ce mai face, cum o duce, pe unde merge și ce își dorește. Întrebări banale, după care i s-a recomandat să se insereze la Liga Studenților sau în redacția revistei Expres, unde lucram și eu. Om de bună credință și speriat de culisele noului regim, fostul informator a venit la redacția noastră și ne-a spus ce i se petrece. El a făcut ce a făcut pentru că nu avea scăpare și voia să termine facultatea, dar să toarne și acum, în vremuri de democrație, asta nu mai înțelege. Într-o asemenea împrejurare, i-am propus să urmărească o continuare a colaborării cu fostul său ofițer de legătură și să ne ajute să înregistrăm toate convorbirile între prostovanul de ofițer și tânărul regizor. A fost primul ofițer de securitate înregistrat de ziariști. Discuția a fost preluată și de International Herald Tribune iar ofițerul dat afară (de ochii lumii!) de Virgil Măgureanu. Probabil, a fost mutat undeva mai la umbră și admonestat că a căzut în plasă ca un pește chior.
Ce vreau să spun? Că structurile informative ale fostei Securități s-au refăcut imediat după 1990. Cu denumiri diferite dar cu același comportament și practici. Nu am ajuns la planul de acțiune sau la programul care să descrie selectarea unei noi generații de agenți, încă de pe băncile liceelor sau ale facultăților. Sigur a existat unul și pentru infiltrarea partidelor politice. Nu am nicio îndoială în acest sens. Altceva mă frământă și nu găsesc un răspuns! Cât de mari au fost loturile de studenți colaboratori ai Noii Securități trimise la pregătire profesională în străinătate, la marile universități? Am auzit câte ceva despre o asemenea operațiune a SRI, desfășurată încă de pe vremea lui Virgil Măgureanu. Atunci a început trimiterea la studii. Pardon, a început înainte de 1989, când Securitatea trimitea la studii și la doctorate tot felul de „talente” și pe care le recupera și promova în baza unei biografii strălucite. Cei mai mulți sunt deja cunoscuți, mai ales că ocupă deja funcții importante în statul român.
Care este situația după 1990? Câți au fost selectați și trimiși la studii în străinătate? Pe ce bani și cu ce obligații? Câți s-au întors și câți au rămas să fie reactivați când este nevoie? Nu știu dacă ați observat că multe talente cu studii la universități celebre au fost promovate pe neașteptate în funcții cheie și că acolo au luat decizii ciudate, care arătau ca un răspuns la niște comenzi.
Cu siguranță că este vorba de noua generație de ofițeri acoperiți, mascați de patalamale obținute la universități străine. Cei mai mulți sunt copii de mahări și generali dar și tineri îngrijorați de șansele lor în viitor și cu găuri mari la caracter și care au ales varianta colaborării cu Noua Securitate. Noua generație de copii selectați de Noua Securitate a luat examenele prin capitalele lumii și s-a întors să conducă România!
Autor: Cornel Nistorescu
Citiţi şi:
Cei mai buni agenţi ai CIA sunt femei!
Cum cuceresc lumea serviciile secrete
yogaesoteric
30 octombrie 2020