Noua tâmpă și cumplită utopie
Credința în posibilitatea unei lumi perfecte, complet armonioase, ca expresie a unei naturi umane identice și posibil de cunoscut în toate detaliile sale, acesta este firul roșu ce străbate întreaga gândire occidentală. Deși pierdută, o astfel de lume poate fi recreată, consideră ea.
Deși distrusă de contradicții, de neînțelegeri și conflicte, ea poate fi recreată mai bine, mai armonios, mai rațional. Astăzi, o astfel de nouă construcție are mai multe șanse de reușită, pentru că progresul ce ne poartă înainte pe aripile rațiunii a mai risipit din obscurantismul, prejudecățile și neghiobiile cu care oamenii erau ținuți în întuneric. Acesta este fundamentul idealismului utopic occidental.[1] Niciodată înfrânt definitiv, neafectat intelectual de eșecurile sale repetate, el este gata oricând să reconstruiască lumea. Planificarea în vederea egalității, uniformității și controlului este alegerea sa în fața spontaneității, libertății și demnității oamenilor. Eșecul său nu își are originea, în definitiv, decât în lipsa de posibilități practice de a anticipa, de a calcula și de a orienta benefic toată manifestarea unei spontaneități imprevizibile de neajunsuri funciare naturii umane. Sarcina de a trage la rindea lemnul strâmb al omenirii, de a îndrepta toate diformitățile și de a nivela toate asperitățile, i-a depășit până acum capacitatea de previziune și control. Acum însă va fi altfel. Rațiunea a luminat mai tare și i-a dat dulgherului ustensile mai puternice, mașini de calcul autonome, o inteligență neomenească ce poate fi pusă la muncă în folosul armoniei complete și definitive.
Oamenii însă sunt dotați cu liber-arbitru și cu răspundere. Ei este necesar, în virtutea naturii lor, să facă alegeri și să evalueze consecințele. Inevitabil, alegerile lor vor depinde de valorile ce se află în conflict. Doar marxiștii, unii dintre utopiștii cei mai încrezători, afirmă că, după ce lupta de clasă va fi definitiv câștigată și istoria va începe cu adevărat, orice contradicție ar putea apărea, ea va purta cu sine propria soluție pașnică și armonioasă. Acesta este, subliniază Berlin, un optimism metafizic pentru care experiența istorică nu ne oferă nicio dovadă.[2] Dar el este suficient pentru a justifica pretenția celor care consideră că ei cunosc calea adevărată către soluția ultimă la problema societății de a conduce lumea, precum o caravană prin deșert. Când țelul este soluția ultimă, niciun obstacol nu este de netrecut. Cine s-ar opri din drum, știind că la capătul lui îl așteaptă pacea, armonia, desfătarea eternă? De aceea, nicio libertate de a discuta și de a alege nu mai este posibilă, odată ce scopul suprem a fost stabilit, dacă acest scop este să fie împlinit.
Încercările de a schimba, de a devia natura omenească conform unor formule date de specialiști științifici ar fi putut fi primite cu un zâmbet de compasiune sau amuzament, dacă nu ar fi produs până astăzi atâta suferință inutilă.[3] Eșecurile repetate și enorma suferință zadarnică nu sunt însă argumente suficiente pentru ca utopia Marii Armonii să se oprească din mersul său „grandios” către progres, către deplina desăvârșire a omului. Așa ar putea fi înțelese afirmațiile, deciziile și strategiile recent elaborate pentru ieșirea societății din era industrială și post-industrială și trecerea ei într-o nouă lume plină de „armonie”, eficiență și egalitate. Acum, cu obstacolele trecutului pe deplin identificate rațional, omul este gata să elimine toate sursele de dizarmonie, să rupă toate lanțurile care-l țineau legat în întuneric și nedesăvârșire. Adevărata istorie stă să înceapă. Va fi istoria unei umanități raționale, emancipate, libere și pe deplin fericite. Așa arată Noua Utopie.
În noua lume post-industrială, trecând prin cea de-a patra revoluție industrială,[4] omul se va reconcilia atât cu natura, cât și cu istoria. Constatând, prin „lumina” rațiunii sale, că lumea înconjurătoare are o natură pur materială și o funcționare strict mecanică, el va renunța la pretențiile ridicole insuflate odinioară de cei care voiau să-l țină în chingile moralei și în întunericul dogmelor religioase. Pretențiile de a fi creat, de către Suprem, cu demnitate și autoritate deplină de a stăpâni peste lume, dar cu răspunderea faptelor sale în fața celui Etern și Suveran, s-au spulberat definitiv. Nu doar că superstițiile religioase au fost înlăturate de „lumina” rațiunii, dar demonstrațiile științei au arătat că omul nu este decât unul dintre viețuitoare, egal îndreptățit să trăiască pe pământ. El nu este nimic mai mult decât natură desfășurată în timp, accelerată de evenimentele istoriei, cu descoperirile sale geografice, cu marile cuceriri ale științei, cu progresul impresionant al tehnicii.
Astfel, omul nu mai are nicio datorie față de Dumnezeu sau față de semenii pe care-i întâlnește în contextele variate ale vieții sale. El are acum o singură datorie, singura rațională, cea față de planetă și față de generațiile viitoare.[5] El nu mai are în față oameni reali, cu valori și țeluri diferite, cu probleme a căror rezolvare este în concurență cu soluțiile altor probleme, cu priorități și concepții diferite. În fața lui stă o datorie către Armonia Universală în care este necesar să trăiască în viitor oamenii și animalele, fără distincție. El nu va avea de ales între opțiuni reale, concrete, dar divergente, ale unor oameni reali. El va îmbrățișa singura soluție la problema pe care și-a pus-o, dând un răspuns abstract la o problemă abstractă, necuantificabilă, anume la „sănătatea” planetei și la „bunăstarea” generațiilor viitoare.[6]
Ca în orice utopie, niciun cost nu este prea mare pentru atingerea Fericirii ultime. Doar niște iresponsabili, dușmani ai Fericirii generale, egoiști și retrograzi, ar putea să se opună Binelui Comun ce stă să vină în viitorul apropiat. Cine s-ar putea opune planului de acțiune elaborat de Organizația Națiunilor Unite (ONU) pentru dezvoltare durabilă? Acesta este „un plan de acțiune pentru oameni, planetă și prosperitate”, care vizează nu mai puțin decât „întărirea păcii mondiale printr-o libertate și mai mare”, „eliberarea umanității de tiranie și sărăcie”, „însănătoșirea planetei” pe calea „dezvoltării durabile”.[7] Costul ce se cere acum este renunțarea la ceea ce omul are, la ceea ce posedă, la ceea ce face, la ceea ce cunoaște. Așa cum se repetă obsesiv, oamenii sunt prea mulți pentru a spera la o dezvoltare durabilă.[8] O spune ONU, o spun „experții” publicați de cele mai influente reviste de știință.[9] Constatarea lor este că „avem nevoie de mai puțini oaspeți pe Pământ”.[10]
Asta pentru că cetățenii au acces, în lumea pe care și-au construit-o împotriva naturii, la numeroase servicii, de care abuzează.[11] Fiecare dintre aceste servicii consumă energie, o energie pe care acum oamenii obișnuiți o plătesc la prețuri mici, deși producerea energiei este poluantă pentru planetă. Miliardari precum Bill Gates chiar dau oamenilor o formulă de calcul, arătând că se va putea reduce consumul de energie doar aducând unul dintre factorii ecuației (număr de oameni, servicii disponibile, cantitate de energie per serviciu) la zero.[12] Deși soluția mai ușoară ar fi ca unul dintre factori să fie zero, niciunul nu va putea fi redus la zero imediat, deci consumul de energie va crește, pretind specialiștii, de unde și eventuala poluare a planetei va fi în creștere (așa cum confirmă aceiași specialiști). Ce putem face, insistă miliardarul, este să reducem cât mai mult din toți factorii în același timp.
Ca în orice utopie, costurile reale sunt întotdeauna mult mai mici decât beneficiile ideale, viitoare și necunoscute, ale unei fericiri generale. Reducerea populației (cu 10-15%, în estimarea miliardarului american), limitarea accesului la serviciile din prezent și contribuția bănească semnificativă pentru orice serviciu producător de poluare (măsurată prin „amprenta de carbon”) sunt costuri mici față de beneficiile viitoare. Controlul nașterilor,[13] reducerea veniturilor claselor mijlocii prin creșterea costurilor vieții zilnice și prin tipărirea de bani fără acoperire, reducerea radicală a mobilității cetățenilor, toate sunt în beneficiul generațiilor viitoare. Pentru că sunt pentru binele comun, dar pot fi încă supuse criticii oamenilor reali, trăind în prezent, care pot să nu fie conștienți de valoarea soluțiilor sau pur și simplu egoiști, experții au dat acestor măsuri nume liniștitoare. Inflația galopantă indusă de băncile centrale se numește „ușurare cantitativă”; limitarea deplasărilor în orașe se numește „acces rapid la servicii de proximitate”; instituirea unui pașaport internațional de sănătate se numește un „instrument pentru facilitarea călătoriilor”. Iar totul este subsumat dezvoltării durabile, dar durabile pentru generațiile viitoare, indiferent de restricțiile, costurile, limitările la care sunt supuși oamenii din prezent. Viitorul luminos al Utopiei este mult mai valoros decât orice suferință personală, decât orice rezistență meschină din prezent.
Armonia viitorului este, ca în toate utopiile, o societate statică
Armonia viitorului, cea pe care ne-o promit planificatorii Fericirii, este, ca în toate utopiile, o societate statică. Aceasta este o remarcă foarte valoroasă făcută de Berlin, că toate utopiile se desfășoară în cadre statice, perfect armonioase, din care orice contradicție, disonanță, nuanță, sau neconcordanță au fost cu grijă eliminate.
Noua utopie este statică în toate aspectele. Ea este statică pentru că folosește concentrarea urbană pentru a interzice expansiunea orașelor în zone limitrofe.[14] Odată scoase din zona peri-urbană, terenurile vor putea fi redate naturii.[15] Dar ea este statică și pentru că dezindustrializarea accelerată va reduce transportul muncitorilor industriali, pe măsură ce Uniunea Europeană, în ansamblu, va trece la o politică industrială „verde” și „digitală”, cu scopul atingerii „neutralității climatice”.[16] Și este statică pentru că transporturile urbane și interurbane cu mijloace proprii vor fi drastic monitorizate și limitate.[17]
În România anului 2050, se angajează Guvernul României, automobilele private vor avea o „valoare-reper” a deplasării anuale, a încărcării date de pasageri și a cantității de marfă transportată.[18] În fine, ea este statică pentru că energia necesară pentru a realiza lucrul mecanic pe care-l facem acum nu va mai fi disponibilă.
Acest argument, al nevoii de energie pentru o lume care se definește astăzi prin transport de marfă și pasageri, construcții de tot felul de mașini grele, construcții de infrastructură (tuneluri, poduri, clădiri, viaducte etc.), încălzire și răcire, iluminat, telecomunicații, muncă de birou și facilități electro-casnice, energie care nu poate fi rapid înlocuită cu celule fotovoltaice și moriști de vânt, acest argument este cu strictețe ocolit, iar cei care-l invocă sunt cu furie ignorați sau discreditați.[19]
Să spui că legea conservării energiei este o lege mecanică și termodinamică universală, inflexibilă ideologic, care se va aplica și peste zeci de ani de „tranziție verde”, te face imediat un paria, chiar dacă ești laureat al premiului Nobel. Varianta adoptată discursiv și impusă în plan practic este sugrumarea cererii pentru energie, sub toate formele, anume limitarea încălzirii clădirilor și a piscinelor, reducerea iluminatului nocturn, reducerea transportului motorizat și trecerea la mersul pe jos și cu bicicleta, în limitele administrative ale orașelor de 15 minute.[20]
Dar mai este un motiv pentru care societatea utopică ce se pregătește este necesar să fie una statică. Asta pentru că noua utopie nu poate fi un paradis terestru fără ieșirea din Istorie. Aici nu mai este vorba de o statică practică, impusă de reducerea energiei necesare lucrului mecanic, iluminatului electric și încălzirii. Aici este vorba despre împlinirea unei dorințe mult mai profunde, aceea de armonizare a tuturor conflictelor care au purtat istoria înainte, în sens hegelian și marxist. Conflictele istorice dintre cei ce au și cei ce nu au, proprietari și muncitori, dintre credințele religioase majoritare și minoritare, dintre rolurile sociale pe care le-au adoptat bărbații și femeile de-a lungul timpului, toate aceste conflicte vor fi depășite în noul paradis terestru. Istoria, așa cum o știm noi, va dispărea. Sau, în termeni marxiști, adevărata istorie a fericirii depline abia atunci va începe. Egalitarismul perfect între sexe va fi ajutat și de dizolvarea noțiunii de sex biologic, nu doar de tranziția semantică și conceptuală de la sex la gen, care se desfășoară deja de ceva timp. Relativizarea genului prin inventarea a zeci de categorii intermediare între bărbați și femei va triumfa definitiv prin permutarea sexului.
Devenită victorie asupra Naturii, interoperabilitatea sexului (renunțare, schimbare, re-modelare, eventual revenire) este o victorie asupra Istoriei, cea care a dat putere unui sex asupra altuia, conform ideologiei feministe. Această putere va dispărea nu dintr-o revanșă istorică a celor slabi, ci dintr-o sinteză ce depășește contradicțiile anterioare. În pur spirit hegelian și marxist, istoria se oprește din mers abia atunci când contradicțiile anterioare devin lipsite de obiect. Iar relativizarea sexului prin inflația de gen și prin practică culturală susținută se va dovedi valoroasă și pentru relativizarea altor conflicte ce alimentau Istoria, cum ar fi cele religioase. Trecerea religiei creștine din spațiul public în cel privat,[21] ca bază a liberalismului occidental de secol XVII, nu este suficientă noii utopii.
Persistența referințelor religioase în limbajul public este, acum, obstacolul final ce este nevoie să fie trecut pentru a face irelevantă orice categorie religioasă. Neutralitatea completă a spațiului public va fi un efort consistent, dar beneficiile vor apărea, chiar dacă nu va fi ușor să extirpi numele Crăciunului (în engleză „Christmas”) prin înlocuire cu „sărbători de iarnă”, prin acoperirea simbolurilor religioase înrădăcinate cu petreceri, cadouri și vacanțe la săniuș. Lupta împotriva creștinismului va aduce noii utopii roadele de care nu s-a bucurat socialismul real existent, cel care s-a văzut înfrânt în Europa de Est de persistența speranței în mântuirea sufletului. Creștinii catolici din Ungaria, Slovacia și Polonia și cei ortodocși din România și Bulgaria au rezistat atât închisorilor, cât și disprețului public. Căderea comunismului nu a făcut, cel puțin în primii ani ai post-comunismului, decât să întărească aceste categorii religioase. Relativizarea religiei creștine ca element cultural banal, oarecare, este, acum, opera de contopire a cultelor creștine,[22] de ridiculizare a credinței ca superstiție grosolană, de propagare a imaginii credincioșilor ca fiind înapoiați, inadaptați modernității tehnico-științifice occidentale, și mai ales ca fiind „intoleranți”.
Lupta împotriva „intoleranței” nu este un domeniu de acțiune împotriva unor acțiuni violente ale unor persoane sau comunități, față de care ne raportăm cu deplină egalitate și echitate. Odată ce creștinii au fost etichetați public și sistematic drept „intoleranți”, orice măsură dirijată împotriva creștinilor este, în termenii propagandei, o „creștere a toleranței”. De-creștinarea Europei occidentale este, astfel, cel mai mare progres al liberalismului bazat pe toleranță. Reciproc, golirea de conținut a practicii religioase occidentale este consecința „adaptării” perfecte la noua lume liberală a relativismului cultural.[23]
Nu este de mirare, ca atare, că Uniunea Europeană, în special prin intermediul Comisiei, a dezvoltat numeroase instrumente de combatere a intoleranței față de comunitățile religioase, în special musulmane și evreiești, dar niciunul pentru a sancționa intoleranța față de credincioșii creștini.[24]
Astfel, a ridiculiza, a jigni sau a leza sensibilitățile musulmanilor, de exemplu, este intolerabil, dar a face la fel la adresa unei Biserici creștine este un simplu gest, un act banal, un fapt cotidian anodin. El vine să se insereze în lunga tradiție a umanismului, raționalismului și scientismului occidental, de luptă împotriva „tenebrelor” promovate de religia creștină. Ca atare, nu e nimic scandalos și intolerabil în anti-creștinism. Aceasta este noua normalitate a lumii ce ni se promite.
„Victoria” împotriva Istoriei
Dar cea mai importantă victorie pe care ne-o promit planificatorii Fericirii este cea împotriva Istoriei, anume capătul luptei dintre clase. Mult mai mult decât conflictele dintre roluri sociale sau credințe religioase, luptele de clasă sunt cele care au purtat Istoria înainte.
În cheie marxistă, sfârșitul istoriei de care vorbește Francis Fukuyama nu este înlocuirea unei exploatări de clasă cu altă exploatare, de către altă clasă.[25] Ea nu ar face decât să repete scenariul înaintării istorice prin înlocuirea sclavagismului cu feudalismul, respectiv al feudalismului cu capitalismul. Sinteza tezei și antitezei anterioare trebuie să rămână definitivă. Iar noua sinteză nu înseamnă victoria dezlănțuită a capitalismului asupra socialismului de stat, odată ce comunismul s-a prăbușit în 1989.
Sinteza înseamnă fuziunea marelui capital cu birocrația pusă la punct de către socialism în vederea planificării economice și proiectării sociale. O sinteză de acest fel presupune o anumită structură de proprietate, care să fie în acord cu planificarea fericirii. O clasă suplă de foarte mari proprietari va putea conlucra cu o gigantică birocrație de stat pentru a proiecta noua societate, dându-i resursele vitale de care această birocrație are nevoie. Simbiotic, statul modern birocratic este pârghia necesară planificării, pe care niște persoane private, oricât de bogate ar fi, nu o pot deține. În coborârea spre baza piramidei, proprietatea va fi tot mai restrânsă, până la atingerea fericirii, conform sloganului Forumului Economic Mondial: „Nu vei avea nimic și vei fi fericit”.[26] Elementul esențial pe care aceste noi elite de putere, nemaiîntâlnite până la sfârșitul Istoriei, este nevoie să-l facă este, așa cum insistă Fukuyama, să nu-și piardă încrederea în legitimitatea lor deplină. Abia când liderii de partid comuniști au început să creadă în lipsa lor de legitimitate, abia atunci comunismul era pregătit să cadă.
Deși scopul ultim al „călătoriei prin pustie” este această Armonie universală, nici dizarmonia nu poate fi disprețuită în fazele anterioare ale efortului de prefacere socială. Pentru că ea poate fi folosită pentru a rupe și ultimele solidarități la nivelul societății, în vederea atomizării complete. Precum în logica leninistă a menținerii statului în contradicție cu speranța marxistă a dizolvării lui, doar pentru utilitatea lui în zdrobirea burgheziei reacționare,[27] la fel poate fi folosită și dizarmonia. Mai mult, ea poate fi amplificată și utilitar orientată pentru a rupe toate legăturile de solidaritate persistente, secționând grupurile naturale prin stârnirea și întreținerea unor conflicte existențiale. Războiul din proximitate, simpatia sau antipatia față de o națiune sau de o religie, conflictul intern cu milioanele de refugiați având culturi diferite, instigarea vaccinaților împotriva nevaccinaților pentru crima de zădărnicire a combaterii bolilor (și a „salvării bunicilor noștri”), toate au devenit deja foarfecile necesare ruperii oricărei solidarități. În orice direcție ai privi, nu vei vedea decât un dușman pe una dintre numeroasele liniile de separare din societate.
Odată atomizată, societatea poate, în sfârșit, să urmeze opinia publică confecționată de propaganda victorioasă, în vederea fericirii generale. Copiii au fost scoși de sub influența pretins nefastă a familiei sau a Bisericii și sunt încredințați sistemului public de educație. La adăpost de credințele catalogate drept înapoiate ale părinților, ei pot acum să se bucure de libertatea de alegere sexuală, într-o atmosferă de „incluziune” și „toleranță” la care nu puteau spera anterior. La limită, copiii se pot identifica cu orice gen, personaj sau chiar animal, renunțând la povara identității stabile, asociate cu îndatoriri și cu virtuți. Fără proprietate privată, fără resurse de încălzire proprii și fără acces la surse proprii de alimentație, fără terenuri și fără animale în gospodărie, oamenii vor putea munci fără povara întreținerii proprietății și fără grija condițiilor de creștere a plantelor și animalelor, bucurându-se de toate bunurile anterioare ca de niște servicii, pe care le vor plăti cu „venitul de bază” garantat de către birocrația de stat.
Deși complet dependenți de birocrația de stat ce a fuzionat cu marele capital, atent supravegheați de sistemul informatic și de telecomunicații digitale, oamenii ajung să creadă că paternalismul statului coercitiv este de preferat riscurilor asociate „pericolelor” ce pândesc în lume. Cine ar risca să fie azvârlit în afara sistemului protectiv, în bătaia vânturilor penuriilor și molimelor? Odată autentificați prin semnătura electronică, prin amprenta lor digitală, prin recunoaștere facială și cea vocală, ei pot lua parte la fericirea sistemului totalitar.[28] Supunerea lor este garanția securității personale, dar și a blândeții statului paternalist. Acesta nu va se va dovedi dur și neiertător decât cu Dușmanul, cel care încalcă „regulile comunității”, încurajând nesupunerea și zădărnicind consensul. Pentru cei supuși însă, întocmai ca un părinte bun, statul totalitar va eradica nesiguranța lumii în care încă mai trăim astăzi, înainte de realizarea Utopiei.
Moneda digitală perfect supravegheată, ce înlocuiește plățile anonime în numerar, va elimina definitiv finanțarea unor activități nefaste. Fiind programabilă pentru a fi folosită într-un interval dat de timp, decis de Banca Centrală Guvernamentală, moneda digitală va face imposibilă acumularea de valori, pe care mafioții, teroriștii, traficanții de droguri se bazează în creare unor imperii ale fărădelegii. Facturarea electronică va face evaziunea fiscală imposibilă, din moment ce poliția secretă va cunoaște toate ofertele, prețurile, reducerile și contractele și va urmări toate tranzacțiile.[29] Identificarea facială a oamenilor pe străzi, aeroporturi, în intersecții, parcuri și instituții va eradica infracțiunile cu violență. Toți „cetățenii de bine” vor accepta Paradisul cu deplină bucurie. Pentru a se împlini profeția lui Joseph de Maistre, doar Dușmanul va fi necesar să fie învățat să accepte să trăiască în noul totalitarism democratic, în care stăpânii spun poporului: „Voi credeți că nu vreți legea aceasta, dar vă asigurăm că o vreți. Dacă îndrăzniți să o respingeți, o să vă împușcăm ca să vă pedepsim că nu vreți ceea ce vreți”.[30]
Acum, Noua Utopie se încrede în ferma convingere a noilor conducători, trimiși de Providență pentru a pune capăt nefericii omenești. Cine să decidă planificarea fericirii, dacă nu marele capital bancar, informatic și tehnologic? Cine să pună în practică această planificare, dacă nu statul modern birocratic, cu legile, mecanismele constrângătoare și angajații săi? Ca expresie a Providenței, Noua Utopie nu se poate împiedica de critici, ezitări sau refuzuri. Orice dizarmonie ce ar proveni din opinii contrare nu este decât un semn de imperfecțiune. De aceea, „transparența decizională”, „consultarea publică”, „răspunderea guvernamentală” au devenit accelerat simple reminiscențe ale unei epoci desuete, în care oameni simpli, numiți „cetățeni”, credeau și aveau pretenția participării la decizii. Ei chiar votau partide și participau la referendumuri, încercând să aleagă dintre candidați și sperând să sancționeze deținătorii puterii. Prin organizare proprie, liberă exprimare, acces la surse alternative de informare, ei puneau în practică un echilibru al centrilor de putere. Când se simțeau marginalizați sau trădați de politicienii activi, deveneau ei înșiși activi în politică, formând noi partide și concurând în alegeri. Acesta este pluralismul pe care ei îl numeau „democrație”.[31]
Noua Utopie nu este posibilă, însă, fără ca ea să devină un sistem totalitar. În sens literal, niciun aspect nu poate scăpa planificării fericirii, deci statul este necesar să fie total. În sens practic, ideologia, propaganda, partidul unic, poliția politică și cultul personalității liderului (sau liderilor) sunt elementele sale definitorii. Lucrând împreună, cei cinci piloni formează armătura Noii Utopii. Viziunea inspirată este opera marii elite economice capitaliste, cea care definește ideologia „salvării planetei”, a „armoniei universale” între grupuri și ființe, a „siguranței” tuturor locuitorilor. Unul sau câțiva dintre ei își vor asuma sarcina publică de a ghida „caravana umană” prin deșertul aspru al prefacerii societății. „Sacrificiul” lor nu va fi însă, inutil. Deținând aproape toate mijloacele de comunicare în masă, marile universități, centrele de cercetare și publicațiile științifice, și nu doar industriile în domeniu, marii capitaliști au resursele și mijlocele necesare unei propagande eficace, menită a impune tuturor versiunea „oficială”, „științifică”, în acord cu „progresul cercetării” și „spiritul secolului XXI”. În consecință, toți oponenții (indiferent de statutul lor științific) vor fi marginalizați public, ridiculizați și cenzurați.
Opinia publică, esențială funcționării totalitarismului, nu va putea niciodată trece de bariera informațională. Din contră, ea va exercita presiunea spre conformare, adâncind legitimitatea „versiunii oficiale”, promovând „știința”, ostracizând rebelii și rușinându-i pe cei (încă) sceptici. Astfel, calea către singura reprezentare politică binevoitoare, onestă și pretins dezinteresată este chiar partidul unic, cel care legiferează și pune în practică viziunea emanată de la cei care planifică fericirea, așa cum este această viziune sintetizată de ideologia triumfătoare. Iar tot acest progres are loc în ciuda Dușmanului. Acest dușman nu este altul decât ignoranța, răutatea, sabotajul și, uneori, opoziția frontală a celor sceptici. Aceștia sunt cei asupra cărora (supra)veghează poliția secretă, cu tot arsenalul rezultat din fuziunea dintre marele capital tehnologic și birocrația represivă omniprezentă. Pretextând apărarea fericirii tuturor cetățenilor, poliția politică va furniza sistemului de comunicare materialul necesar pentru cea mai extinsă cenzură, eliminându-i chiar și fizic, la nevoie, pe cei care se prăvălesc în mecanismul de orologiu al sistemului totalitar, riscând astfel să-l blocheze.
Niciodată oamenii (foștii cetățeni) nu vor putea invoca acte de cenzură, din moment ce acestea vor fi executate de terți privați, sub forma „regulilor comunității”. Niciodată nu vor putea invoca lipsa de alternativă politică, din moment ce singurul partid dovedit fidel transformării societății în vederea Fericirii este partidul unic. Niciodată nu vor putea acuza abuzurile poliției politice, pentru că ele sunt acțiuni legitime împotriva Dușmanului, esențiale atingerii Țintei Finale. Niciodată nu vor percepe cenzura, pentru că ea este destinată doar „îndreptării” celor căzuți în eroare, celor plini de ignoranța Scopului. Cei care simt, gândesc și trăiesc în vederea Marii Armonii, cei care și-au abandonat orice pretenție de unicitate, cei care sunt în consonanță cu propaganda, cei care-l urăsc de moarte și-l denunță pe Dușman, ei vor fi gata să guste din nectarul fericirii totale. Ca păsări crescute în colivie, pentru ei George Orwell a scris pe zidurile Lumii Noi, în acel grai neomenesc care este Nou-Vorbirea: „războiul este pace”, „ignoranța este putere”, „libertatea este sclavie”.[32]
Note:
[1] Isaiah Berlin, Lemnul strâmb al omenirii. Capitole din istoria ideilor, București, Humanitas, 2021.
[2] Ibidem, p. 43.
[3] Ibidem, p. 138.
[4] Forumul Economic Mondial (World Economic Forum) militează pentru o reconstrucție a ordinii socio-economice (The Great Reset) prin tranziția către o nouă economie bazată pe aplicații tehnologice digitale și inteligență artificială (WEF, The Great Reset, https://www.weforum.org/videos/series/the-great-reset-863c8ea2d4/, consultat la 21.12.2023).
[5] Organizația Națiunilor Unite (ONU) a adoptat o serie de acte normative la nivel internațional, precum Convenția pentru Protecția Patrimoniului Natural și Cultural (Conferința Generală UNESCO din 1972), Convenția Cadru pentru Schimbări Climatice (1992), Declarația de la Rio de Janeiro pentru Mediu și Dezvoltare (1992), Declarația de la Viena și Ghidul de Acțiune (1993), culminând cu Declarația despre Răspunderea Generațiilor Prezente față de Generațiile Viitoare (1997). Pentru această ultimă Declarație, vezi https://en.unesco.org/about-us/legal-affairs/declaration-responsibilities-present-generations-towards-future-generations (consultat la 21.12.2023).
[6] Pentru a atinge această țintă a bunăstării viitoare, ONU a elaborat o Agendă 2030 pentru Dezvoltare Durabilă, pusă în practică local, dar coordonată mondial de un Înalt Comitet de Programe și bazată pe principiile „datoriei față de viitor” și „echitate inter-generațională” (UN System Chief Executives Board for Coordination, Duties to the Future, https://unsceb.org/topics/duties-future, consultat la 21.12.2023).
[7] Planul ONU, care cuprinde 169 de măsuri, este cunoscut sub numele de Agenda 2030. Pe plan local, acțiunile derivate de aici pot purta alte nume. Pentru Agenda ONU, vezi Transforming our world: the 2030 Agenda for Sustainable Development, https://sdgs.un.org/2030agenda, consultat la 21.12.2023).
[8] Fertilitatea constant mare și creșterea rapidă a populației sunt o problemă ridicată în calea dezvoltării durabile, afirmă ONU prin Departamentul de Politici Economice și Sociale, în raportul Word Population Prospects 2022: Summary of Results (disponibil la https://www.un.org/development/desa/pd/sites/www.un.org.development.desa.pd/files/undesa_pd_2022_wpp_key-messages.pdf, consultat la 21.12.2023).
[9] Thomas Wiedmann, Manfred Lenzen, Lorenz T. Keysser, Julia K. Steinberger, „Scientists warning on affluence”, Nature Communications, 11, nr. 3107, 2020 (disponibil la https://www.nature.com/articles/s41467-020-16941-y, consultat la 21.12.2023).
[10] Sarah C.P. Williams, „Experts be damned: World population will continue to rise”, Science, 18.09.2014, https://www.science.org/content/article/experts-be-damned-world-population-will-continue-rise (consultat la 21.12.2023).
[11] Rosie Frost, „Overconsumption is driving the climate crisis, warn scientists”, Euronews.com, 13.07.2020, https://www.euronews.com/green/2020/07/13/overconsumption-is-driving-the-climate-crisis-warn-scientists (consultat la 21.12.2023).
[12] Bill Gates, „Innovating from zero!”, TED 2010, https://www.youtube.com/watch?app=desktop&v=JaF-fq2Zn7I (consultat la 06.12.2022).
[13] Sub numele anodin de „sănătate reproductivă” se află ținta 3.7. din Agenda 2030 pentru Dezvoltare Durabilă a ONU, ce prevede prioritatea contracepției și planificării familiale. Vezi United Nations, Population Division, „World Contraceptive Use” (disponibil la https://www.un.org/development/desa/pd/data/world-contraceptive-use, consultat la 21.12.2023).
[14] Comisia Europeană a elaborat strategii privind reglementarea expansiunii urbane, intervenții economice și control instituțional. Vezi Comisia Europeană, Green Best Practice Community, „Limiting urban sprawl into green spaces and agricultural land” (disponibil la https://greenbestpractice.jrc.ec.europa.eu/node/397, consultat la 21.12.2023).
[15] Vezi Comisia Europeană, Green Best Practice Community, „Giving new environmental value to derelict green areas and fringe areas” (disponibil la https://greenbestpractice.jrc.ec.europa.eu/node/401, consultat la 21.12.2023).
[16] Pentru strategia industrială europeană, vezi Comisia Europeană, „European industrial strategy” (disponibil la https://commission.europa.eu/strategy-and-policy/priorities-2019-2024/europe-fit-digital-age/european-industrial-strategy_en#documents, consultat la 21.12.2023).
[17] Monitorizarea se face în România, prin legea 226/2023 (publicată în Monitorul Oficial nr. 659/18.07.2023), prin reglementarea domeniului SETRE, anume a drumurilor naționale pentru care se datorează un tarif de trecere, colectat printr-un sistem de tarifare rutieră electronică (art. 2, lit. C). Conform legii, sistemul este constituit dintr-un set complet de componente hardware și software (lit. J), numit OBE, necesar înregistrării prezenței autovehiculului pe domeniul SETRE. Detectarea automată a prezenței autovehiculelor într-un anumit loc se face prin comunicare la distanță cu OBE instalat în vehicul, utilizând poziționarea prin satelit sau prin recunoașterea automată a numărului de înmatriculare a autovehiculului (lit. O).
[18] Hotărârea Guvernului 1215/2023 stabilește cadrul estimat al deplasării cetățenilor, raportat la pragurile anilor 2030 și 2050. Astfel, până în 2030, ponderea autoturismelor pe benzină va ajunge la 27%, iar, până în 2050, ponderea autoturismelor pe benzină va ajunge la 2%. Calculele privind sectorul transporturilor țin cont de un grad de ocupare de 1,98 persoane/autoturism, de un număr mediu anual de 6500 km/autoturism și de o cantitate de marfă transportată între 3,2 și 7,3 tone. Vezi Anexa H.G. publicată în Monitorul Oficial, nr. 1103 bis, din 07.12.2023.
[19] Pentru o expunere despre incompatibilitatea dintre țintele de reducere a încălzirii globale și furnizare de energie, vezi Robert B. Laughlin, „Powering the Future”, Lindau Nobel Laureate Meetings, 05.07.2012, disponibil la https://www.mediatheque.lindau-nobel.org/recordings/31308 (consultat la 07.09.2023).
[20] Codul Urbanistic din România prevede deja „orașele de 15 minute”. Legea privind „Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor” a fost inițiată de Guvernul României, prin Ministerul Dezvoltării, pentru a-și îndeplini obligația asumată prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), anume de a sistematiza și codifica legislația în domeniu. Conform expunerii de motive ale Guvernului, „conform PNRR, Codul amenajării teritoriului, urbanismului și construcțiilor va pune în aplicare, printre altele, îmbunătățirea calității și dispoziții concrete în documentele actualizate de planificare urbană care vizează reducerea timpului și distanței aferente navetei pentru populația din zonele urbane și rurale funcționale, punerea în aplicare a conceptului „orașul de 15 minute”, și anume, punerea accentului pe creșterea accesibilității cetățenilor la servicii de interes general”. Proiectul de lege al Guvernului (nr. E69/29.03.2023) a fost înregistrat la Camera Deputaților sub numărul PL-x 418/19.06.2023. Proiectul a fost adoptat tacit de Senat, ca urmare a depășirii termenului de adoptare, devenind Legea 195/2023. Legea se află la Camera Deputaților și urmează să fie adoptată în procedură de urgență. Conceptul de „orașe de 15 minute” este prevăzut la art. 9, litera m. La litera q se prevede „utilizarea mai eficientă a terenului pentru a îmbunătăți amprenta spațială de carbon și a reduce sistematic orice amprentă suplimentară, în vederea decarbonizării spațiului public”. Pentru expunerea de motive, vezi Secretariatul General al Guvernului, la adresa http://sgglegis.gov.ro/legislativ/docs/2022/11/8qb2k0ym6vwzc_dgx5r3.pdf (consultat la 21.12.2023) și forma adoptată de Senat (https://www.cdep.ro/proiecte/2023/400/10/8/se464.pdf, consultat la 21.12.2023).
[21] Pierre Manent, Originile intelectuale ale liberalismului. Zece lecții, București, Humanitas, 2013.
[22] Problema calendarului sărbătoririi de către ortodocși a Paștelui este purtată în termeni de „înapoiere” și „emancipare”, de „paseism” și „modernism”, de „orientare către Est” sau de „dorință de integrare vest-europeană”.
[23] Mai ales în contextul „înapoierii” creștinilor ortodocși, decizia luată de Papa Francisc de a binecuvânta în Biserică cuplurile homosexuale este un gest de „toleranță”.
[24] Comisia Europeană este angajată să lupte împotriva discursului motivat de ură și a crimelor motivate de ură, în special împotriva evreilor și musulmanilor, este decisă să educe jurnaliștii pentru a recunoaște mai ușor acest discurs și să protejeze locurile de rugăciune ale tuturor confesiunilor (Comisia Europeană, „No place for hate in Europe”, Declarație de presă, 06.12.2023, disponibil la https://ec.europa.eu/commission/presscorner/detail/en/ip_23_6329, consultat la 30.12.2023). În lista politicilor UE figurează un plan anti-rasism, unul împotriva antisemitismului, unul pentru combaterea urii față de musulmani. Nu se menționează nimic despre ura față de creștini (https://commission.europa.eu/strategy-and-policy/policies/justice-and-fundamental-rights/combatting-discrimination/racism-and-xenophobia/combating-hate-speech-and-hate-crime_en, consultat la 30.12.2023).
[25] Francis Fukuyama, The End of History and the Last Man, New York, Free Press, 1992.
[26] World Economic Forum, 8 predictions for the world in 2030, clip video publicat pe pagina WEF (https://www.weforum.org/agenda/2016/11/8-predictions-for-the-word-in-2030) și pe contul său de Facebook (https://web.facebook.com/watch/?v=10153920524981479). Pagina WEF a fost ștearsă, dar citată între timp în publicații științifice economice, precum: Richard Stewart, Michael B. Charles, John Page, „A future with no individual ownership is not a happy one: Property theory shows why”, Futures, vol. 152, septembrie 2023 (disponibil la https://www.sciencedirect.com/science/article/pii/S0016328723001131, consultat la 05.01.2024). Atunci când toate publicațiile tipărite vor dispărea definitiv, dovada probei unui discurs, afirmații, sau idei va fi extrem de greu de făcut. Poliția politică, folosind instrumente informatice specifice, va avea sarcina de a elimina dovezile contrare prin cenzura care invocă „știrile false”, „erorile” și „dezinformarea”.
[27] Alain Besançon, Originile intelectuale ale leninismului, București, Humanitas, 2007.
[28] Autoritatea pentru Digitalizarea României, în subordinea Guvernului (https://eidas.gov.ro/roeid/, consultat la 05.01.2024), a emis deja o aplicație electronică (numită ROeID) pentru înregistrarea datelor biometrice asociate cărții de identitate și telefonului celular personal. Cetățenii pot obține voluntar contul ROeID (https://www.roeid.ro/cetateni, consultat la 05.01.2024), dar el este deja asociat cărții de identitate electronice, ce se eliberează automat de la 01.01.2024 celor care împlinesc 14 ani și celor cărora le-au expirat vechile cărți de identitate.
[29] Sistemul de facturare electronică din România, numit e-Factura, implementat la 1 ianuarie 2024, este supravegheat de un serviciu secret, anume de Serviciul de Telecomunicații Speciale.
[30] Citat de Isaiah Berlin, Lemnul strâmb al omenirii, p. 190.
[31] Robert Dahl, Poliarhiile. Participare și opoziție, Iași, Institutul European, 2000.
[32] Nou-Vorbirea este noua limbă destinată a orienta noua conștiință, ca produs al statului totalitar. Vezi George Orwell, O mie nouă sute optzeci și patru, Iași, Polirom, 2019.
Citiți și:
Singura cale de ieșire din distopia noului totalitarism
Dr. Joseph Mercola: OMS pune un om de știință nebun în fruntea sănătății mondiale
yogaesoteric
2 februarie 2024