Nu avem dreptul să uităm! Octombrie 2020 la Sfânta Parascheva: Când slujitorii diavolului își pun ciracii la porțile Bisericii lui Hristos  

Și-a pus diavolul slujitorii să păzească poarta bisericilor. După 2020 de ani, suntem în același loc, în care „s-au pus străjeri la poarta mormântului”! Ca și când Harul Domnului poate fi oprit, ca și când Duhul lui Dumnezeu poate fi dat la schimb!

Ce oameni nebuni cu adevărat pot face astfel de gesturi? Ce oameni lepădați de orice credință pot face astfel de nebunie? Cum poți tu, un om netrebnic, oricum te-ai numi, să obligi firul care leagă din vremuri străvechi credința omului să se despice și să se rupă, ca tu, om nebun, să fii convins în căderea ta, că „duhul iubirii de stăpânire” poate înfrânge cândva în viața asta „duhul întregii înțelepciuni și al smeritei cugetări”?!

Când vreodată în viața asta, tu, om nebun, să te crezi un dumnezeu fără de Dumnezeu adevărat?!

Și dacă ai pus la poarta bisericii străjeri, ce?! Oprești rugăciunea, sau și mai mult, oprești Lucrarea Duhului Sfânt care, în vremuri de restriște, lucrează și mai mult și mai puternic ca niciodată? Nu poți să faci asta, pentru că tu, om nebun, nu ești nimeni! Ești doar o slugă a diavolului, pe care Dumnezeu, în Înțelepciunea Lui, l-a pus la treabă, mai mult ca oricând în acest an.

Și diavolul, care-și cunoaște Stăpânul, i-a scos Domnului la suprafață toți slujitorii săi, să-i arate Domnului că există! Există armata lui de diavoli mici, vânduți lui pentru un pumn de arginți, și el, diavolul, probabil i-a arătat Domnului și copacii uscați de care atârnă frânghiile pregătite să se repete povestea!

Să se repete povestea lui Iuda, ca să se împlinească din nou Scriptura! Nici măcar nu mai există azi locul și arginții cu care altcineva, încărcat de mila Domnului, să cumpere o țarină, în care ei, armata diavolului, să se poată îngropa atunci când va veni vremea! Căci oameni ca cei din armata demonului nu vor primi nici măcar atât!

Pentru că nu merită!

Și ca orice poveste care se repetă, ne arată că degeaba au trecut 2020 de ani, deoarece Iuda este mult mai actual și mult multiplicat, ca să pricepem că și Dumnezeu are o oaste de lumină, condusă de niște Arhangheli în ființă! Arhanghelii Domnului sunt bătrânele îmbrăcate în negru, cu broboadele legate sub bărbie, cu lacrimile care șiroiesc pe obrajii bătuți de vremuri și de vremi! Sub vremuri sunt și azi, când mâinile lor sunt brăzdate de muncă pentru și în numele Domnului, în slujba celor ce sunt după Chipul și Asemănarea Lui!

Armata asta de Arhangheli în trup azi este față în față cu armata diavolului: armata făcută din cei cu studii, cu diplome, în hainele statului de sub care ei au jurat credință neamului și nu omului nebun, oricare ar fi el, care-i stăpânește! Armata asta a diavolului nu are niciun sorț de izbândă în fața celor ce poartă sabia credinței și rugăciunea psalmică! Căci „mult face rugăciunea stăruitoare a dreptului” care-l are Conducător pe Însuși „Dumnezeul Oștirilor și al Îndurărilor”!

Căci pentru lacrimile poporului asuprit și prigonit întru numele Lui, El face lucrare sfântă și „cine este Dumnezeu mare ca Dumnezeul nostru, Tu ești Dumnezeul care face minuni”!

Poporul asuprit și prigonit se află azi, Doamne, în fața porților închise și păzite cu straja asupritorilor și prigonitorilor, cu lacrimile șiroind pe obrazul din cele trei culori ale drapelului, bate în ușile Împărăției și strigă: „Cine este Împăratul Slavei, Domnul cel Tare și Puternic, Domnul cel Tare în război”!

Pentru că este vremea Învierii, a Mărturisirii și a Muceniciei acestui neam!

Nicio poarta închisă, nicio armată de diavoli nu pot opri nădejdea, iubirea și credința! Până la sfârșitul veacurilor!

Pentru că El ne-a învățat să fim Biruitori! Doar să cerem în numele Lui și El face restul!

Dumnezeu să binecuvânteze România!
Cuvioasa noastră Maică Parascheva să ne binecuvânteze pe toți!

Autor: Zoe Dantes

Citiți și:
Zoe Dantes: Dumnezeu nu „va birui”! A biruit deja!
Despre katehon

 

yogaesoteric
9 noiembrie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More