Nu mai există alternativă democratică la actualele regimuri „democratice”

Puteți să vă îmbătați cu apă rece cât doriți cu sloganuri vechi ca „democrația este cea mai bună variantă pe care o avem, pentru că este cea mai puțin rea”… Majoritatea naivă n-are decât să spere că „situația va reveni la normal”, dacă se supune, rabdă și face toate concesiile cerute de răpitori. Cât de curând va fi nevoită să realizeze până și ea că nu mai există ieșire democratică din capcana în care ne-a băgat limitarea democrației însăși. Și atunci, instinctul biologic nu rațiunea va aduce în prim plan acel „altceva”. Nu ne aventurăm să-l creionez acum, probabil nu va fi plăcut, doar va semăna cu altele din trecut combinând extreme neașteptate.

Au existat mai multe momente pe care le putem considera trecerea Rubiconului pentru regimurile occidentale: anunțul făcut de președintele Macron privind vaccinarea obligatorie și restricțiile pentru nevaccinați; amenințarea președintelui Biden că se va trece la vaccinarea „din ușă în ușă”; votul din Parlamentul britanic privind vaccinarea obligatorie a îngrijitorilor.

Pot fi identificate 4 etape ale degradării ireversibile a unui regim democratic.

1. Extinderea

Acapararea funcțiilor în stat. In extremis, transformarea în partid-stat. Este o situație familiară nouă. Atunci când un partid, ales democratic, nu se limitează să ocupe funcțiile politice (ministere, primării, portofolii parlamentare), ci le folosește pentru a elimina din aparatul de stat rivalii politici sau neutri. Până recent, ni se spunea că asta este cea mai gravă formă de degenerare democratică. Într-un cuvânt: corupția. În comparație cu următoarele trei, se vede că era parfum de roze…

Dar o vedem și în pandemie, când doar „experții” oficiali mai păstrează dreptul la opinie. Doar doctorii care țin linia partidului sunt socotiți a avea diplomă valabilă.

2. Eternizarea

Unii prezumați dictatori au cedat puterea în urma unor alegeri pierdute. Dovedind că nu erau chiar așa de dictatori cum se vorbea. Dar, în general, refuzul de a accepta rotația democratică este un semn major că democrația devine o farsă.

Observăm în pandemie că există tehnocrați autoritari, care nici nu se mai obosesc să ia parte la alegeri. În schimb, își comunică deciziile ferme prin intermediul televizorului. Ce diferență ați sesizat între perioada de dinainte și de după alegerile din 2020? L-a perturbat cineva pe Arafat? Dacă votul nu are niciun efect, ritualul introducerii de buletine în urnă devine o butaforie, pe care tot mai mulți o vor ignora.

3. Monopolizarea

O cale și mai dură este interzicerea unor grupări concurente. Scoaterea rivalilor în afara legii. Aceasta se petrece deja cu pretextul luptei cu extremismul (evident, alternativa este denunțată ca extremistă). Au existat grupări civice și politice scoase în afara legii în Franța și Germania, de exemplu, grupări care nu comiseseră atentate sau acte violente.

Trăim în „cultura anulării” – în care sunt eliminate din spațiul dezbaterii idei și persoane „nefrecventabile”. Mai nou, există și doctori trecuți pe lista neagră a celor care nu pot fi ascultați. Rețelele sociale au fost doar poligonul de încercare pentru limitarea a ce e voie și nu e voie să spui sau să gândești.

4. Genocidul

Forma extremă a eșuării unui regim politic este eliminarea fizică a opozanților. Se credea că așa ceva nu mai este posibil decât în țări africane, în care un trib îl masacrează pe altul. Iată că deciziile amintite la începutul articolului ne aduc exact în acest punct fără întoarcere. Interdicția de a intra în anumite magazine, de a folosi transportul public, aduce un segment al populației în postura de a fi periclitată biologic. Contează, dar nu așa mult, că suntem 60% sau 40% sau poate vom rămâne 5% în urma presiunilor. Oricâți am fi, ni se refuză dreptul de a funcționa în societate, traiul de zi cu zi.

În condițiile în care presa a devenit organ de stat, nu mai poate fi folosită ca loc de adunare pentru piața ideilor. Dacă opiniile tale au fost deja decretate ilegitime, la fel și investigarea opiniilor puterii, dispare câmpul de bătălie al ideilor. Dacă nu te poți organiza ca grupare alternativă, cum mai poate fi folosit mecanismul democratic pentru remedierea situației?

Putem să fim și o minoritate ciudată – să zicem că suntem 1% din populație, nebuni jalnici. Democrația ar fi necesar să funcționeze și pentru noi, fără să fie nevoie să ajungem la majoritate. Unii nu sesizează acest aspect, păcăliți de dictonul cu minoritatea care se supune majorității. Ca să mai fie funcțională, zisa democrație ar fi necesar să garanteze supraviețuirea părții care nu câștigă alegerile. (Deși nici măcar n-a existat un vot pe subiectul pandemiei.) Ori în clipa de față, deținătorii puterii au rupt până și iluzoriul „contract social”.

Citiți și:
Dresori ratați (I)
Democraţia ca mistică imperială
Nu suntem la capătul istoriei, dar cred că am pierdut busola

yogaesoteric
29 octombrie 2021