Corectitudinea politică a atacat și Jocurile Olimpice

Pentru corectitudinea politică nu există sfere tabu, atacând rând pe rând cele mai diverse domenii, de la Biserică, la limbajul folosit în anunțurile de la metrou, de la politici de stat la vocabular. Anul acesta a ajuns în vizor jurământul olimpic, pe care l-a schimbat adăugând termenii „incluziune” și „egalitate”.
Astfel, jurământul pe care sportivii, antrenorii şi arbitrii l-au depus la ceremonia de deschidere a Jocurilor Olimpice de la Tokyo a inclus, în premieră, termenii „incluziune” şi „egalitate”. Modificarea textului a fost aprobată de Comitetul Internaţional Olimpic (CIO), urmând o recomandare a Comisiei Sportivilor.

Doi sportivi, doi antrenori şi doi arbitri (un bărbat şi o femeie) au jurat, cu mâna pe drapelul olimpic şi în numele colegilor lor, „să respecte şi să se conformeze regulilor, într-un spirit de fair-play, incluziune şi egalitate”.

Împreună suntem solidari şi ne angajăm pentru un sport fără dopaj, fără înşelăciune, fără nicio formă de discriminare. O facem pentru onoarea echipelor noastre, pentru respectul faţă de principiile fundamentale ale Olimpismului şi pentru a face lumea un loc mai bun prin intermediul sportului”, scrie în noul text al jurământului.

Până la Jocurile Olimpice de iarnă de la PyeongChang din 2018, protocolul stipula: „Ne-am angajat să participăm la aceste Jocuri Olimpice respectând şi conformându-ne normelor în spiritul de fair-play. Toţi suntem dedicaţi unui sport fără dopaj şi înşelăciune. O facem pentru gloria sportului, pentru onoarea echipelor noastre şi pentru respectul faţă de principiile fundamentale ale Olimpismului”.

Mai grav, CIO a autorizat, în premieră, așa numitele gesturi de solidaritate sau de protest pe stadioanele olimpice, cum sunt cele de îngenunchere pentru BLM, care au născut controverse și au arătat că jocurile politice și ideologia globalistă a intrat să murdărească și sportul.

Citiți și:
Adevărul care deranjează „corectitudinea politică”
Un adevărat polonez îngenunchează doar în fața lui Dumnezeu, spune ambasadorul Poloniei în Germania

yogaesoteric
29 octombrie 2021

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More