Nu ne aflăm într-un război rece ci deja ne aflăm în Războiul Popoarelor împotriva ocultei satanice a aşa-zişilor «Iluminaţi»

Evenimentele spectaculoase care s-au petrecut sub ochii noştri în anul care a trecut demonstrează că la scară mondială a avut loc un fenomen extraordinar, pe care puţini ar fi îndrăznit să-l anticipeze, pe care numai cei mai optimişti dintre analişti ar mai fi sperat să-l mai poată consemna vreodată.

După 70 de ani de la începutul implementării proiectului globalizării, popoarele s-au revoltat. Proiectul globalizării a început să fie pus în practică în prima fază experimental şi timid, pentru a nu fi sesizat de cei care urmau să-i fie cobai şi victime, apoi din ce în ce mai accelerat după 1980, sub conducerea tandemului Thatcher-Reagan şi de-a dreptul brutal după 1989, când a fost îndepărtată şi ultima barieră (sistemul mondial socialist), care îi putea pune piedici în extindere şi impune limitări naţionale, în faţa catastrofalelor consecinţe ale modului de aplicare a globalizării. Înţeleasă şi promovată raţional, globalizarea ar fi putut fi un model de joc „Toată lumea câştigă”. Procesul globalizării a avansat pe fondul modelării capitalismului sub influenţa neoliberalismului extremist şi ucigaş elaborat de şcoala economică de la Chicago, având drept forţe şi instrumente de acţiune tirania capitalului în faţa muncii, lăcomia fără margini, financiarizarea extremă şi dispreţul suveran faţă de mase, care a dus la monstruoasele inechităţi din lumea de astăzi, cărora masele încep să li se opună.

Folosind diversiunea, dezinformarea, manipularea prin presă şi prin industria de divertisment, marginalizarea până la lichidare a religiei creştine, schimbarea radicală a sistemului de învăţământ, pentru a susţine teza mincinoasă a „sfârşitului istoriei” şi a distruge sentimentul identitar, oculta mondială a acţionat sub oblăduirea guvernului mondial pentru prefacerea popoarelor în mase informe, care să fie împinse ca nişte turme docile în sordidul staul al Noii Ordini Mondiale. Nu şi-a putut imagina că planurile ei nebuneşti s-ar putea dovedi vreodată a fi fost ridicole himere.

Şi totuşi, popoarele s-au trezit! Anul trecut, rând pe rând, naţiuni atât de diverse, de diferite în foarte multe privinţe, s-au dovedit capabile să aleagă fără greş între adevăr şi minciună, între internaţionalismul globalist şi naţionalism într-o nobilă expresie a lui. Mase mari au ales anul trecut între o religie unică, satanică, falsă, sintetică (precum drogurile sau insecticidele, menite să ucidă ceea ce Papa Ioan Paul al II-lea numea, combătând globalizarea dezumanizantă, „sentimentul absolutului”), dar propovăduită de însuşi primul papă iezuit din istorie, Francisc, şi religia creştină originară, neecumenistă, care a însoţit şi s-a împletit cu ceea ce obişnuim să numim cultura şi civilizaţia de tip european.

Într-un interval atât de scurt, popoarele britanic, american, italian, român, simţindu-se ameninţate nu numai în fibra lor naţională, dar batjocorite, spoliate până la a ajunge să fie, la un moment dat, lipsite de întreaga lor avuţie, deopotrivă materială si spirituală, antrenate deliberat într-un adevărat „ochi al ciclonului”, au pus, fiecare, un pumn hotărât în pieptul celor care îi împingeau către sărăcie şi sclavie, către un din ce în ce mai previzibil război care ar fi pus capăt civilizaţiei umane, aşa cum o cunoaştem.

După primul semn îngrijorător pentru ea – Brexit-ul – Oculta s-a folosit de multiple mijloace, începând cu cele financiare, investind sume de ordinul zecilor de miliarde de dolari şi euro, pentru a frâna şi sugruma acest curent. Presa corporatistă controlată de şase megatrusturi mondiale, mincinoasă până la a provoca dezgustul celor pe care trebuia să-i manipuleze, a încercat cu disperare să-i demonizeze pe toţi cei care se manifestau ca vectori ai renaşterii sentimentelor de demnitate şi mândrie naţională, indiferent de orientarea lor politică. Au fost discreditaţi: Podemos în Spania, mişcarea însufleţită în Grecia de Tsipras, laburiştii britanici şi liderul lor, Jeremy Corbyn, stânga suedeză, social democraţia română sau bulgară sau de la dreapta, mişcări de orientări diverse, ca cele reprezentate în Franţa de Marine Le Pen şi chiar de Fillon, în Marea Britanie de Nigel Farage, în Austria de Hofer, în Italia de Matteo Salvini şi chiar de Beppo Grilo, în Ungaria de Viktor Orban, în Slovacia de Robert Fiko, în Grecia de Golden Dawn, în Germania şi ţările nordice (ameninţate de pericolul de a vedea cum populaţia autohtonă devine în scurt timp minoritară) de Frauke Petry în Germania, Geert Wilders în Olanda, Kristian Thulese Dahl în Danemarca etc.

Mişcările naţionaliste şi liderii lor au fost descrise ca antiliberale (în accepţiunea pe care o dau liberalismului Obama, Cameron, Clinton, Hollande, Merkel şi alte slugi ale Ocultei, având drept vârf de lance pe odiosul rotschildian Soros) sau chiar fasciste.
Nu a mai contat, în confuzia şi disperarea lor că instalaseră prin voinţa Statelor Unite şi cu mâna sinistrei Victoria Kagan Nuland în Ucraina un guvern oligarhic şi tolerând şi încurajând vădite simpatii naziste. Şi au crezut în deruta lor inconştientă că asta ar fi lovitura de graţie pe care o pot aplica naţionalismelor europene şi mondiale, acuzând orice mişcare de acest tip şi orice lider reprezentativ al ei că este aservit Rusiei şi lui Putin!

O adevărată lovitură de măciucă în moalele capului a reprezentat-o pentru Ocultă victoria spectaculoasă, neaşteptată pentru ea, a lui Donald Trump în alegerile prezidenţiale din Statele Unite în faţa favoritei lor. Susţinută de oligarhia mondială, Hillary („Killary”) Clinton, a fost demascată ca fiind Mare Preoteasă a așa-zișilor „iluminaţi” prin scrisoarea hackerului român Guccifer (care a spart site-urile americane, inclusiv cele ale Partidului Democrat şi cele folosite – autorizat sau nu – de Killary) către Fox News.

Imediat, în încercarea de a fura poporului american victoria pe care tocmai o obţinuse împotriva conspiratorilor mondiali şi de a răsturna, conform obiceiului, un regim şi un guvern democratic ales (de această dată, chiar înainte de instalare!), a intrat în acţiune George Soros cu fundaţiile lui promotoare de subversiune globală, sperând să provoace şi în Statele Unite o „revoluţie colorată”. Cu acest „patent propriu” Soros a cules în numele patronilor lui oculţi numeroase victorii în Serbia, în Georgia, în Ucraina în două rânduri, în România în 2014 şi 2015, în Venezuela (doar parţial) în Argentina şi Brazilia.

Numai că, de la o vreme, lui Soros nu-i mai reuşesc „mânăriile”, indiferent de câte sute de milioane sau miliarde de dolari investesc stăpânii lui din umbră în ele. De această dată însă, „mlaştina”, cum inspirat şi bine a numit-o Donald Trump, alături de arme şi de haos şi distrugere, unicul produs de succes exportat de Statele Unite, a eşuat lamentabil în primul rând în ţara care a inventat-o, patentat-o şi adus-o la o adevărată perfecţiune. Atât debilele proteste de stradă, cât şi apelurile publice disperate la membrii Colegiului Electoral de a vota împotriva mandatului popular au fost ignorate de majoritatea covârşitoare a poporului american, scârbit de cloaca în care a fost aruncat de cei doi Bush, de cei doi Clinton. Nu a contat nici jalnica şi, în fond, umilitoarea pentru Statele Unite, diversiune de ultim moment a CIA, care a sperat să creeze un şoc prin afirmaţiile făcute, fără nicio probă, într-un raport, deopotrivă secret şi anonim(!), cum că alegerile americane au fost furate de Rusia şi Putin personal, ca să-l aducă pe Trump preşedinte!

Două lucruri petrecute în ultimele zile ale anului trecut sunt cât se poate de semnificative în privinţa eşecului total şi al dispreţului provocat Americii profunde de Ocultă.

În primul rand, este vorba de reacţia inteligentă, demnă şi usturătoare a lui Donald Trump. Replicând la afirmaţiile evident mincinoase ale CIA, el a amintit, sarcastic, că ele provin de la aceeaşi structură care, în 2003, ca să antreneze Statele Unite în războiul ilegal, neautorizat de Consiliul de Securitate al ONU(!) din Irak, vorbise de „armele de distrugere în masă ale lui Saddam Hussein”, dovedite a fi inexistente.

În al doilea rand, reacţia membrilor Colegiului Electoral american la campania isterică menită să convingă să voteze altfel decât au fost mandataţi de popor nu a fost cea scontată. Din cei 306 electori ai lui Trump, 304 au votat pentru el. În schimb, tocmai electori ai lui Killary au votat altfel. Din cei 232 de electori democraţi, cinci nu au au votat-o pe Killary. Trei au votat cu generalul fost secretar de stat-republican(!) Colin Powell, unul cu Bernie Sanders şi unul cu un cunoscut lider al populaţiei indigene americane, militant pentru mediu. Mai trebuie spus că votul pentru Sanders a venit din Hawaii, reprezentat în senat de o minunată şi demnă adevărată doamnă, membră a Partidului Democrat, tânăra (35 de ani) veterană a armatei americane din războiul din Irak Tulsi Gabbard, o oponentă fermă a liniei politice Obama-Clinton.
Mai trebuie spus că madam Killary a mai avut probleme şi cu alţi trei electori, care nu au vrut să voteze cu ea. Doi au fost înlocuiţi, potrivit legislaţiei statelor pe care le reprezentau, iar unul a fost, până la urmă, convins să voteze cu Killary!

Viaţa a demonstrat că istoria nu s-a sfârşit încă, aşa cum arăta încă din 1989, într-un prim articol de 18 pagini, înainte de a-şi publica în 1992 opiniile într-un întreg volum, Francis Fukuyama. Ea există prin popoarele lumii, care nu mai acceptă dictatul celor care, din adâncurile urât mirositoare ale „mlaştinii” le doresc în sclavie. Şi am convingerea fermă că acest curs al istoriei este ireversibil. De aceea, din 2017, lumea va arăta substanţial diferit faţă de cum arată de 30 de ani. Inclusiv pentru România! Iar asta nu mai depinde de Junker, de Tusk, de cine va mai fi preşedintele Parlamentului European, de Merkel sau de ambasadorii la Bucureşti ai marilor puteri. Şi cu atât mai puţin de Iohannis!

P.S. Se pare că unii n-au înţeles deplin, profund mesajul clar transmis de poporul român, în acord perfect cu cel al altor popoare ale lumii, inclusiv cel american. O dovedeşte o afirmaţie parţial neinspirată făcută de domnul Eduard Hellvig. Este salutar că prin cele spuse cu ocazia Zilei Luptătorului Antiterorist, la Monumentul închinat echipei Trosca, victimă a diversiunilor din zilele Revoluţiei, domnia sa aduce o meritată reparaţie oficială acelor luptători care şi-au slujit ţara şi poporul. Şi nu pot decât să-l felicit că tocmai domnia sa a făcut acest gest. Nu pot, însă, să-l felicit pentru nefericita inspiraţie de a aminti tocmai dumnealui, ţinând cont de instituţia pe care o reprezintă şi de funcţia dumisale de director al SRI, în acest context de „dosarele Revoluţiei”. Oare nu s-a gândit niciun moment că prin asta pare a confirma că încă şi în aceste zile şi după votul popular din 11 decembrie pare a sugera că justiţia face parte în continuare din „câmpul tactic” al SRI?

Citiţi şi:
Noua Ordine Mondială: Agenda întunecată satanică, insidioasă din spatele globalismului și a ideologiei graniţelor deschise
Hackerul român Guccifer acuză FBI din pușcărie: «Le-am dat 70-100 de gigabytes de date care sunt sute de mii de documente. Să le verifice singuri»
Erorile lui George Soros

yogaesoteric
20 februarie 2017