Numai 5 minute pentru a învinge tracul
Înaintea unui interviu, a unei întâlniri romantice, a unei conferinţe sau a unui discurs ţinut în faţa unui public numeros, puteţi folosi cu succes următorul procedeu.
Tehnica: postura vizitiului adormit.
Exerciţiul: În poziţie şezândă, aplecat în faţă, cu coatele sprijinite pe coapse, lăsaţi-vă mâinile să atârne între genunchi. În această postură, cu ochii închişi, trebuie să vă concentraţi intens la nivelul gâtului, exact în zona în care se produce deglutiţia. Inspiraţi apoi profund şi expiraţi cât mai complet, înghiţind în momentul în care nu mai există aer în plămâni. Repetaţi acest exerciţiu de mai multe ori.
Destul de repede, ne vom simţi gâtul – care este zona cea mai afectată de trac – decontractându-se încetul cu încetul. Odată ce am reuşit să ne destindem cât mai bine gâtul, tot corpul va începe să se relaxeze. Ne vom simţi atunci mult mai capabili să ne confruntăm cu interlocutorul care numai în aparenţă este responsabil pentru tracul nostru (examinator, patron etc).