Numerologia – știința secretă a numerelor (II)

Articol preluat de pe www.armonianaturii.ro

 
Citiţi aici prima parte a acestui articol

Semnificațiile numărului patru
 

Semnificațiile simbolice ale numărului patru sunt legate de cele ale pătratului și ale crucii. Din vremurile apropiate de perioada preistorică, Numărul patru a fost folosit pentru a reprezenta solidul, tangibilul, sensibilul. Relația dintre el și cruce făcea din Numărul patru un simbol comparabil cu plenitudinea și universalitatea, un simbol totalizator.

Există patru puncte cardinale, patru vânturi, patru stâlpi ai Universului, patru faze ale lunii, patru anotimpuri, patru elemente, patru stări de spirit, patru fluvii ale Paradisului, patru litere în numele lui DUMNEZEU (YHVH), patru litere în numele primului bărbat (Adam), patru brațe ale crucii, patru Evanghelii etc. Numărul patru desemnează primul pătrat și decada. Tetraktys-ul pitagoreic se realizează prin adunarea primelor patru numere (1+2+3+4). Toate aceste cuaternare exprimă o totalitate. Astfel, Numărul patru simbolizează terestrul, totalitatea celor create și a celor relevate.

Această totalitate a creatului este, în acelasi timp, totalitatea celor trecătoare. În japoneză același cuvânt, „shi” înseamnă și „patru” și „moarte”. De aceea, japonezii, evită cu mare grijă să pronunțe cuvântul acesta. Patru este, de asemenea, un număr sacru și în Vede (scrieri sacre în India), care sunt împărțite în patru părți.

În Biblie și, în special, în Apocalipsă, patru sugerează, de asemenea, idea de universalitate: cei patru aflați în viață reprezintă mulțimea celor vii în lumea luminii, cei patru călăreți aduc cele patru urgii cumplite asupra pământului.

Patru este o cifră care definește universul în totalitatea lui, cel mai adesea fiind vorba de lumea materială, sensibilă. Astfel, cele patru fluvii care ies din Eden, cum ne arată Facerea, udă și înconjoară universul locuibil. Apocalipsa vorbește despre cele patru unghiuri ale pământului de unde sulfă cele patru vânturi și distinge patru mari perioade care îmbrățișează întreaga istorie a lumii.

Dupa cum afirmă Hartley Burr Alexander, în „Le Cercle du Monde”, Numărul patru avea un rol determinant în gândirea și filozofia indienilor din America de Nord. Patru era un principiu de organizare și, într-un anume sens, chiar o forță. Spațiul se împarte în patru părti, timpul se măsoară în patru unități: ziua, noaptea, luna și anul; există patru părți în plante: rădăcina, tulpina, floarea și fructul; există patru vânturi; viața omeneasca e împărțită în patru perioade: copilăria, tinerețea, maturitatea și bătrânețea;
Patru apare drept semn al potențialităților, așteptând să se producă manifestarea care irupe împreună cu aparația numărului cinci.

Patru, Numărul elementelor, este Numărul porților prin care trebuie să treacă adeptul căii mistice, după traditia sufiților și a vechilor derviși turci. Fiecăreia dintre aceste porți îi este asociat unul dintre cele patru elemente, în urmatoarea ordine: aer, foc, apă, pământ.

De cele patru stadii sau porți ale desăvârșirii mistice se poate apropia evoluția cuaternară care se petrece în ANIMA, conforma teoriilor lui Carl Gustav Jung. Psihanalistul pornește de la ANIMA pentru a defini reprezentările arhetipale: Eva, care reprezintă funcțiile pur instinctuale și biologice, Elena din „Faust”, care personifică nivelul romantic și estetic, caracterizat totuși de elementele senzualității, Fecioara Maria la care iubirea atinge atitudinea devoțiunii spirituale, și Sulamita din „Cântarea Cântărilor”, încarnarea înțelepciunii care transcende chiar sfințenia purității.

Întregul sistem al lui Jung se bazează pe importanța fundamentală pe care i-o acordă și i-o recunoaște numărului patru. Cuaternitatea reprezintă arhetipul fundamental al psihismului omenesc, adică totalitatea proceselor psihice conștiente și inconștiente.

Urmărind astfel, complexele semnificații ale numărului patru, vom putea descoperi ce influențe poate aduce acest număr atât în noi, cât și în exteriorul nostru.

Semnificațiile numărului cinci

Semnificațiile numărului cinci provin din faptul că, pe de-o parte, acesta reprezintă suma primului număr par și a primului număr impar (2+3) și, pe de altă parte, că este mijlocul primelor nouă numere. El este un semn al unirii, număr nupțial, așa cum spun pitagoreicii. De asemenea, este și un număr al centrului, al armoniei și al echilibrului. El reprezintă deci, cifra hierogamiilor, unirea principiului ceresc (3) cu cel pământesc (2).

Cinci mai este și simbolul omului, căci, având brațele desfăcute, acesta pare dispus în cinci părți sub forma unei cruci: cele două brațe, bustul, centrul ce cuprinde inima, capul și cele două picioare. Cinci simbolizează totodata universul. Numărul cinci reprezintă cele cinci simțuri și cele cinci forme ale materiei.

În China, cinci este Numărul Pământului, fiind suma celor patru regiuni cardinale și a centrului, el reprezintă universul manifestat. Cinci mai este însă și suma numărului doi și trei, care reprezintă Pământul și Cerul în propria lor natură, conjuncția dintre YIN și YANG. Cinci mai este și Numărul inimii.

În simbolismul hindus cinci reprezintă conjuncția dintre doi (număr feminin) și trei (număr masculin). Este principiul vital, Numărul lui SHIVA, regeneratorul.

În cadrul budismului pot fi, de asemenea, observate cinci direcții (cele patru puncte cardinale plus centrul), cele cinci elemente (pământ, apă, foc, vânt, spațiu) și cinci feluri de cunoaștere. Cinci se dovedește a fi aici Numărul perfecțiunii integrate.

În America Centrală, cinci este o cifră sacră. În perioada agrară, el era simbolul numeric al zeului porumbului. În manuscrisele și în sculptura MAYA, el era adesea reprezentat printr-o mână deschisă.
La azteci, zeul numărului cinci (porumbul cel tânăr) este patronul dansului și al muzicii. Această funcție îl asociază cu dragostea, cu primăvara, cu aurora și cu toate jocurile.

Reluând interpretarea numărului cinci la străvechii mexicani, J. Soustelle punea în lumină ambivalența caracteristică acestui simbol. Cinci, afirmă el, este, înainte de orice, Numărul lumii prezente și al centrului crucii punctelor cardinale. De aceea, el simbolizează focul, însa sub dubla sa accepție: pe de-o parte, cea solară, legată deci de regimul diurn, de lumină, de viața triumfătoare, și, pe de alta, sub forma sa internă, terestră, legată de noapte și de drumul nocturn al soarelui negru, prin infern.

Sfânta Hildegarde din Bingen a dezvoltat o întreagă teorie a cifrei cinci ca simbol al omului. Omul se împarte, pe lungime, din vârful capului și până la picioare, în cinci părți egale și pe lățime, având brațele întinse, de la o extremitate a unei mâini la cealaltă, tot în cinci părți egale. Ținând seama de aceste cinci măsuri egale pe lungime și de cele cinci măsuri egale pe lățime, omul poate fi înscris într-un pătrat perfect. Astfel, cinci pătrate pe lungime și cinci pătrate pe lățime formează o cruce într-un pătrat, pieptul fiind locul de intersecție al brațelor crucii. Dacă pătratul este simbolul pământului, omul este ca o cruce în această lume, sau lumea este pentru el o cruce.

Pentagrama este emblema microcosmosului și a androginului. În miniaturile medievale, omul ca și microcosmos era adesea reprezentat cu mâinile și picioarele depărtate, spre a indica mai bine cele cinci vârfuri ale pentagramei. Numărul cinci determină deci structura omului.
Omul poate fi, prin urmare, înscris într-o pentagramă al cărei centru este sexul uman. Această pentagramă se află la originea semnului ideografic chinez care reprezintă Omul. Dacă omul se află cu mâinile și picioarele întinse, iar centrul său este sexul, atunci partea sa superioară este egală cu cea inferioară. Astfel, în jurul său poate fi trasată o circumferință ale cărei raze sunt cele două jumătăți ale trupului.

Numărul cinci simbolizează manifestarea omului aflat la capătul evoluției sale biologice și spirituale.

Semnificațiile numărului șase

Pentru René  Allendy („Le symbolisme des nombres”) Numărul șase semnifică în primul rând „opoziția dintre creatură și Creator, într-un echilibru nedefinit”. Această opoziție nu înseamnă neapărat contradicție. Ea poate marca o simplă deosebire, care va fi însă sursa tuturor ambivalențelor numărului șase.

Acest număr reunește două complexe de activității ternare. El poate duce și la bine și la rău, la unirea cu DUMNEZEU, dar și la revoltă.

Șase este Numărul darurilor reciproce și al antagonismelor, al destinului mistic. El este desăvârșirea potențială, lucru pe care-l exprimă simbolul grafic a șase triunghiuri înscrise în cerc. Fiecare latură a câte unui triunghi este egală cu raza cercului, iar șase este aproape egal cu raportul dintre circumferința cercului și raza lui (2π). Această perfecțiune virtuală poate însă eșua, iar riscul acesta face din numărul șase numărul probei prin care se deosebesc binele și răul.

În Apocalipsă, cifra șase pare a avea o semnificație clar peiorativă. Șase ar fi numărul păcatului.

Potrivit psihologiei analitice aplicate basmelor, numărul șase ar fi întruchiparea omului fizic lipsit de elementul său salvator, lipsit de acea ultimă părticică dinăuntrul său, care i-ar permite să intre în legătura cu divinul.

În antichitate, cifra șase îi era atribuită Venerei Afrodita, zeița iubirii trupeşti.

Numărul șase este și numărul hexagonului biblic, numărul creației, numărul mijlocitor dintre Principiul dumnezeiesc și manifestare.
Lumea a fost creată în șase zile. După cum arată Clement din Alexandria, lumea a fost creată și în șase direcții ale spațiului: cele patru puncte cardinale, zenitul și nadirul. După tradiția ebraică, lumea dăinuiește șase mii de ani.

Arta hindusă, arta chineză, arhitectura clasică, după cum arată Luc Benoist, cuprind șase reguli ce reflectă creația divină.

Numărul șase se exprimă prin hexagon, dar și mai bine prin steaua cu șase colțuri formată prin suprapunerea a două triunghiuri. La hinduși, aceasta semnifică și pătrunderea LINGAM-ului în YONI (fuziunea principiului masculin cu cel feminin), echilibrul dintre foc și apă, simbol al tendinței de creștere ce caracterizează manifestarea.

În Occident, hexagonul stelat este cunoscut ca pecetea lui Solomon sau scutul lui David, emblemă a statului Israel. Ea exprimă întotdeauna îmbinarea a două contrarii: un principiu și imaginea lui răsturnata, răsfrântă în oglinda Apelor.

Triunghiul cu vârful în sus a fost interpretat ca exprimând natura dumnezeiască a lui Hristos, iar cel cu vârful în jos, natura lui omenească, steaua fiind contopirea acestor două naturi.

Steaua cu șase colțuri reprezintă, de asemenea, și macrocosmosul sau omul universal, în timp ce steaua cu cinci colțuri reprezintă microcosmosul și omul obișnuit.

(va urma)

Citiţi şi:

12 uleiuri volatile naturale şi efectele lor asupra minţii

Apa care curge prin forme spiralate devine apă vie

yogaesoteric
13 octombrie 2011