O analiză a datelor arată că vaccinurile covid au legătură cu scăderea abruptă a natalității în Europa
O analiză cuprinzătoare a datelor privind ratele natalității în țările europene arată o scădere accentuată, cu până la 19%, în prima jumătate a anului 2022.
Situația reflectată în date este aceeași la nivel mondial: s-a înregistrat o scădere semnificativă a numărului de copii născuți vii în rândul femeilor între 18 și 49 de ani, la nouă luni după începerea vaccinării împotriva covid-19, în special în țările cu rate ridicate de vaccinare, relatează ziarul german Raport24, într-o analiză preluată și de Lifesitenews.com.
Faptul că acestea nu sunt cazuri izolate este acum demonstrat în mod clar.
În baza cifrelor oficiale emise de birourile de stat europene de statistică, un analist de date a efectuat analize cuprinzătoare pentru 18 țări. Rezultatul: în prima jumătate a anului 2022, s-a înregistrat o scădere semnificativă a nașterilor în comparație cu media anilor anteriori – în multe țări, scăderea a fost cu mult peste 10%.
În general, au fost examinate datele dintr-un număr mai mare de țări, deși unele dintre aceste date sunt încă incomplete. Totuși, analiza este izbitoare. În 15 țări, analistul de date Raimund Hagemann și echipa sa au constatat o scădere de peste 4% a numărului de copii născuți vii, iar în șapte țări a fost o scădere de peste 10%. Hagemann nu pretinde că a demonstrat existența unei legături cauzale cu campania de vaccinare, dar subliniază că alți factori (cum sunt impactul psihologic al lockdown-urilor asupra planificării familiale sau rata de incidență a infecției cu covid) nu explică scăderea ratei natalității:
„Analiza mea compară natalitatea lunară cu media din ultimii trei ani. De remarcat de la început că toate țările europene studiate prezintă o scădere lunară de până la peste 10% a numărului de nașteri față de aceeași perioadă a anului precedent.
Se poate dovedi că acest semnal foarte alarmant nu poate fi explicat prin incidența infectărilor cu covid-19. Pe de altă parte, relațiile temporale cu introducerea vaccinării la grupa de vârstă între 18 și 49 de ani pot fi clar stabilite. Prin urmare, sunt necesare analize statistice și medicale aprofundate.”
Cu aproape 90.000 mai puțini născuți vii?
Următorul tabel oferă informații (în germană cu comentarii în engleză) cu privire la diferențele considerabile ale ratelor natalității în 2022 față de anii precedenți:
Toate țările arată o corelație negativă între frecvența vaccinării și scăderea ratei natalității. Este interesant de observat că România, cu o rată de vaccinare relativ scăzută, are totuși cea mai mare scădere a ratei natalității – astfel că alți factori decât vaccinarea pot avea un rol aici, mai constată analistul.
Totuși, Agenția Europeană a Medicamentului (EMA) a fost și continuă să fie asaltată de rapoarte referitoare la efectele adverse asupra aparatelor reproducătoare feminin și masculin, efecte care se presupune că sunt legate de vaccinurile covid. Numărul de tulburări menstruale raportate, în special – peste 126.000 până la 20 august, conform lui Hagemann – este un motiv de îngrijorare. Cu siguranță, este necesar să fie examinată legătura cu scăderea nașterilor, a spus acesta. În plus, un studiu a arătat deja o influență nefastă a vaccinului BioNTech/Pfizer asupra fertilității masculine.
Este posibilă o legătură cauzală
Hagemann afirmă:
„Efectele adverse asupra organelor de reproducere feminine și rezultatele studiului legate de fertilitatea masculină sugerează o interpretare cauzală a asocierii dintre declinul nașterilor și vaccinările covid-19.”
Având în vedere faptul că Europa arată în mod uniform o scădere a natalității într-o relație temporală izbitoare cu campania de vaccinare, analistul solicită oprirea imediată a vaccinărilor.
„Cu referire la criteriile Bradford-Hill, a putut fi demonstrată o relație temporală între scăderea numărului nașterilor și desfășurarea primei campanii de vaccinare (dozele 1 și 2) cu nouă luni mai devreme. A existat un grad foarte mare de analogie între țările europene. Astfel, scăderea observată în mod uniform a numărului nașterilor, cu existența unei relații temporale cu începerea campaniei de vaccinare, nu este un fenomen național singular. Unele țări nu își dezvăluie încă datele. Norvegia a transmis datele pentru al doilea trimestru, dar încă nu au apărut datele pentru primul trimestru.
Având în vedere importanța la nivel personal și societal a asocierii între campaniile de vaccinare și scăderea ratei natalității, ar fi necesar să fie solicitată suspendarea imediată a vaccinării împotriva covid-19 pentru toate persoanele aflate la vârsta fertilă și reproductivă.”
Hagemann mai subliniază că și-a menținut comentariile la un nivel cât mai faptic posibil și că nicio interpretare a datelor nu este cazul să fie exclusă. Totuși, analistul consideră că faptul de a aștepta în continuare să apară lucrări științifice convenționale este inacceptabil, deoarece este prea mare amenințarea evidentă la nivel personal și societal reprezentată de aceste vaccinuri experimentale.
Citiți și:
Dr. Geanina Hagimă: Consecințele dezastruoase ale măsurilor luate în ultimii doi ani. România în pericol de a fi depopulată în ritm accelerat
Vaccinurile anticovid, impact devastator asupra vieții și sănătății copiilor născuți și nenăscuți: Mii de decese fetale și efecte grave asupra creierului, inimii și altor organe
yogaesoteric
1 noiembrie 2022