O decizie dificilă ‒ Utilizarea armelor nucleare

 Textul pe care vi-l prezentăm astăzi a stârnit o puternică dezbatere în rândul experților ruși cu privire la armele nucleare, rolul și condițiile lor de utilizare. Autorul textului, Serghei Karaganov – consilier prezidențial al lui Boris Elțin și acum al lui Vladimir Putin – se află la conducerea Consiliului pentru Politică Externă și de Apărare al Federației Ruse, un „grup de reflecție” al Moscovei. Unele personalități au reacționat cu consternare, iar altele au fost mai puțin critice. Considerăm că lectura integrală a textului ar fi benefică pentru toți, concluziile rămânând la latitudinea fiecăruia. Avem convingerea că afirmațiile oficialului rus vor constitui un motiv întemeiat de reflexie, de punere față în față a viitorului națiunii române cu caricaturile iresponsabile ale guvernărilor postdecembriste (în special, ale guvernelor dezastruosului regim iohannist) ale căror decizii vor să arunce România într-un război care nu este al nostru!

Voi împărtăși câteva gânduri care mă frământă de mult timp, acestea luând contur după recenta Adunare a Consiliului pentru Politica Externă și de Apărare (al Federației Ruse – n.r.), una dintre cele mai fierbinți din istoria sa de 31 de ani.

Amenințare în creștere

Mi se pare că țara noastră și conducerea ei se confruntă cu o alegere dificilă. Este din ce în ce mai clar că ciocnirea cu Occidentul nu se va încheia dacă vom câștiga o victorie parțială sau chiar zdrobitoare în Ucraina. Dacă eliberăm complet regiunile Donețk, Luhansk, Zaporojie și Herson, aceasta va fi o victorie parțială. Un succes ceva mai mare va fi eliberarea într-un an sau doi a întregului est și sud al Ucrainei de astăzi. Totuși, o bucată din ea va rămâne cu o populație ultra-naționalistă și mai amărâtă, alimentată cu arme – o rană sângerândă care amenință cu complicații inevitabile, cu un nou război.

O situație aproape mai gravă ar putea apărea dacă, cu prețul unor sacrificii monstruoase, eliberăm întreaga Ucraina și rămânem cu ruine și cu o populație care, în mare parte, ne urăște. Va dura mai bine de un deceniu pentru a o „reeduca”. Oricare dintre aceste opțiuni, în special ultima, va distrage atenția Rusiei de la mutarea urgentă a centrului său spiritual, economic, militar-politic în Estul Eurasiei. Vom rămâne blocați în direcția vestică nepromițătoare. Iar teritoriile Ucrainei de astăzi, în primul rând cele centrale și vestice, se vor baza pe resurse – manageriale, umane, financiare. Aceste regiuni au fost profund subvenționate și în perioada sovietică. Vrăjmășia cu Occidentul va continua, iar acesta va sprijini un război civil de gherilă îndelungat.

O variantă mai atractivă este eliberarea și reunificarea Estului și Sudului, precum și impunerea capitulării rămășițelor Ucrainei cu demilitarizarea completă, crearea unui stat-tampon, prietenos. Un astfel de rezultat este posibil numai dacă și atunci când vom putea înfrânge voința Occidentului de a incita și de a sprijini junta de la Kiev, de a o forța să se retragă strategic. Și aici ajung la cea mai importantă problemă, dar aproape nediscutată. Motivul profund, chiar principalul motiv al crizei ucrainene, ca și al multor altor conflicte din lume, al creșterii generale a amenințării militare – eșecul accelerat al elitelor moderne occidentale conducătoare, creat de turneul globalizării din ultimele decenii – pentru cea mai mare parte a compradorilor din Europa (coloniștii portughezi numeau compradori comercianții locali care îi serveau – n.a.). Acest eșec este însoțit de o modificare fără precedent a raportului de putere în lume în favoarea Majorității Globale, a cărei locomotivă economică este China și parțial India, iar istoria a prezentat Rusia ca pilon militar-strategic.

Această slăbire înfurie nu numai elitele imperial-cosmopolite (Biden și Co.), ci le sperie și pe cele imperial-naționale (Trump). Occidentul își pierde capacitatea pe care a avut-o timp de cinci secole de a aspira bogăția din întreaga lume, impunând, în primul rând, prin forța brută, ordine politice, economice și stabilindu-și dominația culturală. Deci, nu este de așteptat un sfârșit rapid al confruntării defensive, dar agresive, desfășurate de Occident. Această prăbușire a pozițiilor morale, politice și economice realizată încă de la mijlocul anilor 1960, a fost întreruptă de prăbușirea URSS, dar a fost reluată cu o vigoare reînnoită în anii 2000 (determinată de înfrângerile americanilor și ale aliaților lor în Irak, Afganistan și, de asemenea, în 2008 – începutul crizei modelului economic occidental).

Pentru a opri această alunecare descendentă, Occidentul s-a consolidat temporar. Statele Unite au făcut din Ucraina o lovitură de șoc, folosind-o să lege mâinile Rusiei, nucleul militar-politic al lumii non-occidentale eliberată de cătușele neo-colonialismului.

În mod ideal, americanii ar dori, desigur, să ne arunce în aer țara, slăbind astfel drastic superputerea alternativă în creștere, China. Noi fie că nu ne dăm seama de inevitabilitatea unei coliziuni, fie, economisindu-ne forțele, am ezitat aplicarea unei lovituri preventive. Și, în plus, urmând gândirea militaro-politică modernă, în cea mai mare parte Occidentul a ridicat cu imprudență pragul de utilizare a armelor nucleare, au evaluat inexact situația din Ucraina și au lansat o operațiune specială fără succes. Realizând eșecul intern, elitele occidentale au început să hrănească activ buruienile care au invadat pământul a șaptezeci de ani de prosperitate, bunăstare și pace – toate aceste ideologii antiumane: negarea familiei, a patriei, a istoriei, a dragostei dintre un bărbat și o femeie, credința, slujirea idealurilor superioare, tot ceea ce alcătuiește persoana în esență. Îndepărtându-i pe cei care rezistă. Scopul este de a mancurtiza oamenii pentru a le reduce capacitatea de a rezista capitalismului globalist modern, din ce în ce mai evident nedrept și dăunător omului și umanității.

Pe parcurs, Statele Unite slăbite sfârșesc Europa și alte țări dependente de ele, urmărind să le arunce în cuptorul confruntării cu Ucraina. Elitele din majoritatea acestor state și-au pierdut orientarea și, intrând în panică din cauza eșecului propriilor poziții în interior și în exterior, își duc ascultător țările la măcel. În același timp, din cauza unui eșec mai mare, a sentimentului de neputință, a rusofobiei de secole, a degradării nivelului intelectual și a pierderii unei culturi strategice, ura lor este aproape mai acerbă decât împotriva Statelor Unite.

Vectorul de dezvoltare al majorității țărilor occidentale indică fără echivoc o mișcare către un nou fascism și (până acum) totalitarism „liberal”.

Mai mult – și acesta este cel mai important aspect –, situația se va înrăutăți. Armistițiile sunt posibile, dar reconcilierea nu este. Furia și disperarea vor continua să crească în valuri. Acest vector de mișcare al Occidentului servește ca un semn fără echivoc al unei devieri către izbucnirea celui de-al Treilea Război Mondial. Războiul poate izbucni din cauza incompetenței și iresponsabilității tot mai mari a cercurilor conducătoare ale Occidentului. Introducerea inteligenței artificiale, robotizarea războiului crește amenințarea unei escalade neintenționate. Mașinile pot scăpa de sub controlul elitelor confuze.

Situația este agravată de „parazitismul strategic”

Timp de 75 de ani de relativă pace, oamenii au uitat ororile războiului, au încetat să se mai teamă chiar și de armele nucleare. Peste tot, dar mai ales în Occident, instinctul de autoconservare a slăbit. Am studiat istoria strategiei nucleare de mulți ani și am ajuns la o concluzie fără echivoc, deși nu pare deloc științifică. Apariția armelor nucleare este rezultatul intervenției Atotputernicului, care a fost îngrozit când a văzut că oamenii, europenii și japonezii care li s-au alăturat, au declanșat două războaie mondiale de-a lungul unei generații, care s-au soldat cu zeci de milioane de vieți pierdute, și a predat omenirii arma Armaghedonului, le-a arătat celor care și-au pierdut frica de iad că el există. Pe această frică se sprijinea pacea relativă a ultimelor trei sferturi de secol. Acum a dispărut frica.

De neconceput din punctul de vedere al ideilor anterioare despre descurajare nucleară, cercurile conducătoare ale unui grup de țări, într-un acces de furie disperată, au declanșat un război la scară largă în coasta unei superputeri nucleare. Teama de escaladarea nucleară trebuie restabilită. Altfel, omenirea este condamnată. Acum, pe câmpurile Ucrainei se decide nu doar ce se va petrece cu Rusia și viitoarea ordine mondială. Ci dacă lumea cu care suntem obișnuiți se va mai păstra sau dacă planeta va rămâne o ruină radioactivă, otrăvind rămășițele umanității. Frânând voința de agresiune a Occidentului, nu numai că ne vom salva pe noi înșine, vom elibera în sfârșit lumea de sub jugul occidental care a durat cinci secole, dar vom salva și întreaga umanitate. Împingând Occidentul la catharsis și la respingerea hegemoniei de către elitele sale, îl vom forța să se retragă înainte de a se produce o catastrofă mondială. Omenirea va avea o nouă șansă de a evolua.

Soluția propusă

Firește, ne așteaptă o luptă grea. Este necesar să rezolvăm și problemele interne – să scăpăm de occidentalo-centrismul din concepție și de occidentalii din stratul managerial, de compradori și de gândirea lor specifică. (Cu toate acestea, Occidentul, fără să vrea, ne ajută aici). Călătoria de trei sute de ani prin Europa ne-a oferit o mulțime de aspecte utile, ne-a ajutat să ne formăm marea noastră cultură. Vom păstra cu grijă, desigur, moștenirea europeană în ea. Dar este timpul să ne întoarcem acasă, la noi înșine. Este necesar să începem să folosim bagajul acumulat pentru a trăi conform cu propriile noastre conștiințe.

Prietenii noștri de la Ministerul Afacerilor Externe au făcut recent o adevărată descoperire, numind Rusia un stat-civilizație în conceptul lor de politică externă. Eu aș adăuga – o civilizație a civilizațiilor, deschisă atât Nordului, cât și Sudului, Vestului și Estului. Acum, principala direcție de dezvoltare este sudul, nordul și, în primul rând, estul.

Confruntarea cu Occidentul în Ucraina, indiferent cum se termină, nu este cazul să ne distragă atenția de la mișcarea strategică internă – spirituală, culturală, economică, politică, militară și politică – spre Urali, Siberia și Marele Ocean. Avem nevoie de o nouă strategie uralo-siberiană care să includă mai multe proiecte puternice de ridicare a spiritului, inclusiv, bineînțeles, crearea unei a treia capitale situate în Siberia. Această mișcare ar fi necesar să facă parte din formularea urgentă a „visului rusesc” – imaginea Rusiei și a lumii la care dorim să aspirăm.

Am scris de multe ori, și nu sunt singurul, că marile state fără o idee măreață încetează să mai fie astfel sau pur și simplu nu ajung nicăieri. Istoria este presărată cu umbrele și mormintele puterilor care au pierdut-o. Această idee este necesar să fie creată de sus, nu să ne bazăm, așa cum fac proștii sau leneșii, pe faptul că va veni de jos. Ea este firesc să răspundă valorilor și aspirațiilor profunde ale oamenilor și, cel mai important, să ne conducă pe toți înainte. Dar este de datoria elitei și a conducerii țării să o formuleze. Întârzierea în prezentarea unei astfel de idei-vis a fost prelungită în mod inacceptabil.

Dar pentru ca viitorul să aibă loc, este necesar să depășim rezistența forțelor trecutului – Occidentul. Dacă nu se va face aceasta, aproape sigur va începe un război mondial pe scară largă și, probabil, ultimul pentru omenire.

Și aici ajung la partea cea mai dificilă a acestui articol. Putem lupta încă un an, doi sau trei, sacrificând mii și mii dintre cei mai buni oameni ai noștri și măcinând zeci și sute de mii de oameni care au căzut într-o capcană istorică tragică – locuitorii teritoriului care se numește acum Ucraina. Dar această operațiune militară nu se poate încheia cu o victorie decisivă fără a impune Occidentului o retragere strategică sau chiar o capitulare. Este necesar să forțăm Occidentul să renunțe la încercarea de a întoarce istoria, să renunțe la demersurile sale de dominație globală și să-l obligăm să aibă grijă de sine, digerând actuala sa criză pe mai multe niveluri. În linii mari, este necesar ca Occidentul pur și simplu să „cedeze” și să nu împiedice Rusia și lumea să avanseze.

Iar în acest scop, este necesar să i se restabilească simțul pierdut al autoconservării, convingându-l că încercările de a epuiza Rusia prin punerea ucrainenilor împotriva ei sunt contraproductive pentru Occidentul însuși.

Va fi necesar să se restabilească credibilitatea descurajării nucleare prin scăderea pragului inadmisibil de ridicat pentru utilizarea armelor nucleare și prin urcarea pe scara descurajării escaladării într-o manieră calculată, dar rapidă.

Primii pași au fost deja făcuți prin declarațiile relevante ale președintelui și ale altor lideri, prin începerea desfășurării armelor nucleare și a purtătorilor acestora în Belarus, prin creșterea eficienței de luptă a forțelor de descurajare strategică.

Există multe trepte pe această scară. Am numărat o duzină sau două. S-ar putea ajunge chiar la avertizarea compatrioților noștri și a tuturor oamenilor de bunăcredință să își părăsească locurile de reședință din apropierea instalațiilor care ar putea deveni ținte ale unor lovituri nucleare în țările care oferă sprijin direct regimului de la Kiev. Inamicul este necesar să știe că suntem pregătiți să dăm o lovitură de retorsiune preventivă pentru toate agresiunile sale actuale și trecute, pentru a preveni o alunecare spre un război termonuclear global.

Am spus și am scris de multe ori că, dacă strategia de intimidare și chiar de utilizare este construită în mod corespunzător, riscul unui atac nuclear „de represalii”, sau chiar al oricărui alt atac asupra teritoriului nostru, poate fi minimizat. Însă dacă la Casa Albă se află un nebun, care își urăște și țara, America va îndrăzni să lovească în „apărarea” europenilor, riscând o ripostă, sacrificând un potențial Boston de dragul unui potențial Poznan. Atât SUA, cât și Europa știu foarte bine aceasta, dar preferă să nu se gândească la acest aspect. Iar noi am contribuit la această nepăsare cu declarațiile noastre iubitoare de pace.

După ce am studiat istoria strategiei nucleare americane, știu că, după ce URSS a dobândit o capacitate convingătoare de a riposta cu un atac nuclear, Washingtonul nu a luat în considerare în mod serios, deși a blufat în public, posibilitatea de a folosi arme nucleare pe teritoriul sovietic. Dacă a fost luată în considerare posibilitatea utilizării armelor nucleare, aceasta a fost doar împotriva forțelor sovietice „în avans” din Europa de Vest. Știu că într-adevăr cancelarii Kohl și Schmidt au fugit în buncărele lor imediat ce s-a pus problema unei astfel de utilizări în cadrul unui exercițiu.

Coborârea pe scara de contenție-escaladare ar fi necesar să fie destul de rapidă. Având în vedere vectorul de dezvoltare a Occidentului – degradarea majorității elitelor sale – fiecare dintre următoarele lor apeluri este mai incompetent și mai orb din punct de vedere ideologic decât cele anterioare. Și, pentru moment, nu ne putem aștepta ca aceste elite să fie înlocuite de unele mai responsabile și mai rezonabile. Aceasta se va petrece doar după un catharsis – abandonarea ambițiilor.

Nu putem repeta „scenariul ucrainean”. Nu i-am ascultat timp de un sfert de secol pe cei care ne-au avertizat că extinderea NATO va duce la război, am încercat să amânăm, să „negociem”. Și, ca urmare, ne-am ales cu un conflict armat greu. Acum, prețul indeciziei este cu un ordin de mărime mai mare.

Dar ce se petrece dacă nu se retrag? Și-au pierdut complet simțul de autoconservare? Atunci vom fi nevoiți să lovim un grup de ținte într-un număr de țări pentru a-i aduce la realitate pe cei care și-au pierdut rațiunea.

Aceasta este o alegere teribilă din punct de vedere moral – folosim arma lui Dumnezeu, condamnându-ne la pierderi spirituale grave. Dar dacă nu facem aceasta, nu numai Rusia poate pieri, ci, cel mai probabil, întreaga civilizație umană se va sfârși.

Vom fi nevoiți să facem noi înșine această alegere. Nici măcar prietenii și simpatizanții nu ne vor sprijini la început. Dacă aș fi fost chinez, nu aș fi vrut să pun capăt conflictului prea curând și decisiv, deoarece ar fi întârziat forțele americane și le-ar fi dat ocazia să își adune forțele pentru o bătălie decisivă – fie direct, fie, în conformitate cu cele mai bune precepte ale lui Sun Tzu, prin forțarea inamicului să se retragă fără luptă. De asemenea, m-aș opune utilizării armelor nucleare, deoarece ridicarea confruntării la nivel nuclear înseamnă o trecere într-o sferă în care țara mea (China) este încă slabă. În plus, o acțiune decisivă nu este în concordanță cu filozofia politicii externe chineze, care pune accentul pe factorii economici (în timp ce acumulează putere militară) și evită confruntarea directă.

Aș sprijini un aliat prin asigurarea unei ariergarde, dar m-aș acoperi în spatele acestuia, neintervenind în luptă. (Cu toate acestea, poate că nu înțeleg suficient de bine această filozofie și le atribui prietenilor mei chinezi motive care nu sunt ale lor). Dacă Rusia ar folosi arme nucleare, un chinez ar condamna acest demers. Dar s-ar bucura în același timp în sinea sa că reputația și poziția SUA au primit o lovitură puternică.

Și care ar fi reacția noastră dacă (Doamne ferește!) Pakistanul ar lovi India sau viceversa? Am fi îngroziți. Ne vom întrista că tabu-ul nuclear a fost rupt. Și apoi ne vom ocupa să ajutăm victimele și să ne schimbăm doctrina nucleară în consecință.

Utilizarea armelor nucleare este inacceptabilă pentru India și pentru alte țări din lumea majoritară, inclusiv pentru statele cu arme nucleare (Pakistan, Israel), atât din motive morale, cât și geostrategice.

În cazul în care acestea sunt folosite și „cu succes”, tabu-ul nuclear – noțiunea că astfel de arme nu pot fi folosite în nicio circumstanță și că utilizarea lor este o cale directă către Armagedonul nuclear – va fi devalorizată. Cu greu ne putem aștepta la un sprijin rapid, chiar dacă mulți dintre cei din Sudul Global simt satisfacție pentru înfrângerea foștilor lor asupritori, care au jefuit, au comis genociduri și au impus culturi străine.

Dar, în cele din urmă, învingătorii nu sunt judecați. Iar salvatorilor li se mulțumește. Cultura politică europeană nu-și amintește de binele făcut. Dar restul lumii își amintește cu recunoștință cum i-am ajutat pe chinezi să se elibereze de brutala ocupație japoneză și pe coloniști să se debaraseze de jugul colonial. Dacă nu suntem înțeleși la început, vor exista și mai multe stimulente pentru a ne îmbunătăți percepția. Dar totuși există o mare probabilitate ca noi să putem învinge, să educăm inamicul fără măsuri extreme, să-l forțăm să se retragă. Și în câțiva ani să luăm poziție în spatele Chinei, așa cum acum ea se află în spatele nostru, sprijinind-o în lupta cu Statele Unite. Atunci această luptă se poate face fără un mare război. Și vom învinge împreună, în beneficiul tuturor, inclusiv al locuitorilor din țările occidentale.

Și atunci Rusia și omenirea, prin toți spinii și traumele, vor merge spre viitor, pe care eu îl văd luminos – multipolar, multicultural, multicolor, oferind țărilor și popoarelor posibilitatea de a-și construi un destin propriu și comun.

Note

1. Serghei Karaganov este doctor în istorie și președinte de onoare al Prezidiului Consiliului pentru Politică Externă și de Apărare al Federației Ruse.
2. Pentru libera exprimare și înțelegere a situației create considerăm că este necesar să fie cunoscute opiniile ambelor părți aflate în conflict.

Citiți și:
Peter Hitchens: Aroganța și nebunia din Ucraina care ne-ar putea trimite către catastrofa nucleară
Inteligența artificială acaparează domeniul armelor nucleare

 

yogaesoteric
6 noiembrie 2023