O descoperire revoluționară: medicina până acum nebănuită a cauzelor și a sensului apariției bolilor la nivelul trupului uman (I)
Înțelegerea simbolismului simptomelor pe care le avem, a cauzelor psiho-mentale și fizice ale bolilor de care suferim este un aspect foarte important, ce ne ajută să descoperim modalitatea prin care putem porni, chiar singuri, pe drumul către propria vindecare, deslușind, în același timp, sensul vieții noastre.
Doctorul Olivier Soulier ne aduce și el, prin intermediul activității sale profesionale, o rază de lumină, răspunzând la o întrebare importantă: „De ce apar de fapt bolile și cum acționează ele pentru a ne conduce la vindecarea completă a ființei?“
Dr. Olivier Soulier avea vârsta de 16 ani când s-a hotărât să practice medicina. El se aștepta, desigur, să descopere eficacitatea metodelor sale de vindecare, dar aspira, în același timp, să înțeleagă cauzele și sensul apariției bolilor la nivelul trupului uman. În urma mai multor ani de studiu și a experienței medicale de 25 de ani, el a realizat faptul că, la modul esențial, cei care l-au ajutat să răspundă la întrebările care îl preocupau: „Ce este viața, ce este moartea, ce este boala? Cum se confruntă ființa umană cu ea? Care este rolul medicului, cum trebuie să intervină el?“, au fost chiar pacienții săi.
După 7 ani de facultate, cu ocazia unui curs de acupunctură pe care l-a urmat, el a descoperit, în sfârșit, ceea ce aspira să găsească dintotdeauna: o viziune și o înțelegere globală a lumii și a ființei umane din perspectiva medicinii.
Ulterior, suferind el însuși de tulburări cardiace, apelând la medicina clasică, a fost îndemnat să adopte un tratament cu o durată nelimitată care a generat o mulțime de efecte secundare. Acesta s-a dovedit a fi foarte puțin eficient, căci manifestările nedorite au recidivat, necesitând noi și noi tratamente, din ce în ce mai dure. Atunci, el s-a hotărât să se orienteze către homeopatie. Datorită eficienței aplicării tratamentului prescris, simptomele i-au dispărut rapid și, din acel moment, el a început să se implice în studiul și aplicarea unei medicini a înțelegerii cauzelor și a sensului apariției bolilor, cât și a tratamentelor bazate pe acupunctură și homeopatie.
Actul terapeutic: în primul rând, un act ce este plin de compasiune și de iubire
Pentru Olivier Soulier, „Capacitatea de a iubi constant și fără măsură este semnul unei importante realizări lăuntrice…“. Relația pacient-terapeut este primordială și, ca semn al calității sale, ea trebuie să genereze, pe lângă acțiunea terapeutică obișnuită, un anumit efect placebo care să fie salutar în vindecarea bolii. Actul terapeutic este în primul rând un act de iubire, iar transferul informațional-energetic între terapeut și pacient constituie unul dintre elementele cheie ale vindecării. Medicina, în exercitarea funcției sale organice de ajutorare efectivă, activă, poate interveni eficient atunci când procesele vitale ale trupului sunt afectate, suferind unele anomalii sau malformații… În celelalte cazuri, este suficient să fie redresate și repuse în funcțiune mecanismele sale naturale de apărare pentru ca ființa umană să-și redobândească singură, în timp, echilibrul. „Viața aspiră la desăvârșirea sa și, atunci când această posibilitate apare, totul se pune în acțiune pentru a-i favoriza evoluția.“
Instrumentarul tehnic este, fără nicio îndoială, important, căci el permite intervenția fizică a medicului asupra pacientului, dar îngrijirea persoanei bolnave trebuie să integreze întotdeauna și o înțelegere amplă a ceea ce i se petrece pacientului, pentru ca astfel să-l poată ghida înspre creșterea sa lăuntrică și desăvârșirea de sine ce constituie factorii esențiali ai stării de sănătate.
Conștientizarea sensului prin descifrarea limbajului specific al bolii se dovedește a fi una dintre principalele mize actuale ale omenirii. În această direcție, dr. Olivier Soulier aduce o înțelegere medicală care se înscrie atât într-o realitate științifică, cât și într-una spirituală.
Regresul de la starea de sănătate la starea de boală
Atât timp cât rămânem supli dar vitali noi rămânem, în aceeași măsură, sănătoși. În interacțiunea noastră cu lumea exterioară, noi trebuie să ne adaptăm neîncetat. Pentru a realiza aceasta avem la dispoziție, pe de o parte, trăirile noastre care ne permit să ne orientăm către interior și, pe de altă parte, avem emoțiile noastre care ne deschid către exterior. Atunci când terapeutul începe să ne asculte în calitate de pacienți, legătura dintre schema emoțiilor noastre și starea noastră de sănătate devine pentru el evidentă.
Așadar, în ce moment începe boala? „Ea începe în clipa în care ființa umană justifică nefericirea sa interioară prin intermediul a ceea ce se petrece în exteriorul ei“, ne spune medicul german Samuel Hahnemann, inventatorul homeopatiei. Atunci când avem convingeri de genul „Nu mă simt bine, este vina celorlalți: poluarea, războiul, politica etc.“, riscăm să ne îmbolnăvim. În acest refuz de a ne asuma propria responsabilitate sau incapacitate de adaptare armonioasă la condițiile exterioare, credințele noastre se confruntă cu realitatea vieții. Boala acută se instalează, iar „prietenii“ noștri microbii ne determină să reacționăm.
Situația poate evolua, mai departe, către o anumită justificare: „Ba nu, nu-i adevărat, sunt sigur de ceea ce spun“. În aceste momente, noi ne împiedicăm de bariera propriului nostru orgoliu, care ne poate, uneori, conduce la instalarea tulburărilor (bolilor) cronice. Dacă ne încăpățânăm să negăm problemele, putem ajunge până la stadiul cunoscut sub numele de „stadiul negării“, în care riscăm să transmitem nucleul conflictual generației următoare: „Negarea existenței problemelor unei generații dă naștere delirului generației următoare“.
După această fază urmează, în aval, îndepărtându-ne din ce în ce mai mult de realitate, stadiul certitudinilor: „Eu sunt absolut sigur de ceea ce cred și de ceea ce fac, totul este foarte bine“. Prin această atitudine, dificultățile și suferințele, cu tot alaiul lor de situații neasumate și de secrete de familie sunt cu siguranță lăsate moștenire generației următoare. Aceasta este însăși baza teoriei transgeneraționale (a modelelor conștiente și inconștiente preluate din familie și genealogie).
Ultima fază este ideologizarea, adică transformarea certitudinilor noastre în ideologie, când vom declara: „Nu numai că acestea sunt certitudinile mele, dar, în plus, vreau să fac din ele o regulă generală pentru a o aplica tuturor“. Această generalizare extinsă la nivelul întregii lumi, de la politică și până la întreaga umanitate, constituie sursa și focarul epidemiilor, al catastrofelor și al războaielor de pretutindeni.
Boala este în același timp și o condiție alienantă ce ne îndepărtează apoi de propriul sine
„Scopul existenței fiecărei ființe umane este acela de a se desăvârși spiritual“ – din acest motiv, putem sintetiza într-un mod succint că pierderea propriei aspirații conduce, mai devreme sau mai târziu, la boală. Pentru Françoise Dolto, pediatru și psihanalist francez, „singurul păcat al ființei umane este renunțarea la propriile aspirații“. Vorbim aici despre dorințele de bază ale copilului mic, despre dorința de a trăi, despre aspirația de a învăța, de a descoperi lumea, de a stabili relații armonioase și de a comunica cu semenii, de a avea o viață sexuală împlinită, de a lăsa ceva bun sau foarte bun în urmă, în memoria oamenilor și, nu în ultimul rând, despre aspirațiile spirituale.
Ființa umană, neputând atinge imediat și în totalitate ceea ce Jung numește „cunoașterea de Sine“, adică cunoașterea propriei identități în starea ei cea mai pură și mai înaltă, traversează mai multe faze de transformare în timpul cărora boala apare ca fiind distanța dintre „eu” (personalitatea egotică, limitată) și „Eu” (ființa noastră superioară), în sensul de depărtare dintre „falsul sine“ (condiția umană) și „Adevăratul Sine“ (condiția divină), despre care vorbește și psihanalistul englez Donald Winnicott. Atunci când această îndepărtare devine prea mare, noi ne îmbolnăvim. Fiecare afecțiune ne arată precis unde anume se produce îndepărtarea și în ce direcție trebuie să ne îndreptăm pentru a ne modifica percepția, credințele și modul de viață, astfel încât distanța dintre „eu” și „Eu” să se micșoreze și noi să putem evolua. Jung spunea în această direcție: „Nu voi vă vindecați de bolile voastre, ci bolile voastre vă vor vindeca“.
Să vedem cum acționează bolile pentru a ne conduce trupul, psihicul și mintea către vindecare.
Maladiile acute și maladiile cronice
„Să favorizăm, mai degrabă, manifestarea bolilor acute spre a contracara, în acest fel, apariția celor cronice.“ – această frază simplă, ce aparține lui Samuel Hahnemann, creatorul homeopatiei, rezumă o înțelegere profundă asupra bolii, la modul general.
La începutul vieții noastre, copii fiind, înțelegem cu greu cine suntem. Maladiile infantile apar sub forma maladiilor acute care-l vor ajuta pe copil să se constituie, să se adapteze și să se structureze. Maladiile febrile sau infecțioase, diareile, vărsăturile etc. sunt, în acest caz, niște simptome extrem de benefice. În mod specific, la copil, este suficient să lăsăm boala să-și urmeze cursul fără a urmări neapărat s-o înțelegem sau s-o vindecăm. Ulterior, vom observa cu uimire că un copil care a trăit două sau trei zile de febră a câștigat în maturitate și s-a vindecat de la sine. Ajuns la adolescență, copilul va căuta să respingă ceea ce i s-a transmis până în acel moment de către părinți sau societate și să selecteze doar ceea ce vrea el. Este o perioadă foarte importantă și deosebit de protectoare împotriva anumitor boli precum scleroza în plăci, boli ce apar atunci când ne îndepărtăm de la direcția vieții noastre, raliindu-ne la dorințele fantasmagorice, greșite ale celorlalți, pentru noi.
La modul general, sensul apariției bolilor acute este acela de a ne restabili, într-un mod rapid, starea de sănătate și de echilibru. Când nu reușesc să își atingă scopul, ele se transformă din boli acute în boli cronice, caz în care este indicat să se ia măsurile necesare pentru a fi contracarate. Bolile cronice continuă să lucreze asupra noastră fără răgaz, până când reușesc să ne determine să ne găsim calea și să ne facă să evoluăm. Sensul lor profund este să ne determine să ne răspundem la următoarea întrebare: „Mi-am împlinit oare menirea vieții?“ Ele ne învață, de asemenea, cum să supraviețuim sperând neîncetat întru mai bine și acționând în vederea desăvârșirii noastre, căci cu toții trebuie să conștientizăm, mai devreme sau mai târziu, cine suntem cu adevărat și care este sensul vieții noastre.
Introspecția transformatoare, flexibilitatea şi supleţea sunt câteva elemente fundamentale ale stării de sănătate
Câte ceva despre procesul de somatizare
Introspecția transformatoare, flexibilitatea și suplețea sunt câteva elemente fundamentale ale stării de sănătate. Atunci când ne confruntăm cu obstacolele vieții, în fața noastră se deschid, invariabil, două opțiuni: prima este să înțelegem, să integrăm, să facem conexiunile care se impun și să sintetizăm lecția de viață respectivă pentru a merge mai departe, iar a doua, ce apare în caz de eșec al primei variante, este să blocăm curgerea liberă a energiei vieții și să facem apel inconștient la trupul nostru, prin somatizare (care apare, de regulă, după trăirea, în mod repetat, a unei suite de evenimente de aceeași natură). Dacă nu reușim să ne regăsim echilibrul integrând, în ființa și în viața noastră, procesul necesar de transformare spirituală care ne-ar permite să depășim cu succes testul, iar problema rămâne în continuare nerezolvată, nu ne rămâne atunci decât să suportăm cronicizarea bolii!
Care sunt, de fapt, mecanismele caracteristice ale somatizării?
La început, apar tulburările funcționale. Unul dintre punctele slabe ale medicinii moderne clasice este faptul că ea nu este interesată și nu se ocupă de tratarea lor înainte ca ele să înceapă să se somatizeze la modul concret. În această direcție, medicina chineză are un punct de vedere foarte clar și ea ne face conștienți de faptul că „a aștepta să fii bolnav pentru a te trata este similar cu a aștepta să-ți fie sete pentru a săpa un puț“. Alegerile vieții noastre, acțiunile noastre, nevoile noastre sunt înscrise în trupul nostru ca tot atâtea coduri, despre care aduc mărturie însăși morfologia noastră, pozițiile noastre trupești. Atunci când ne confruntăm cu anumite obstacole în viața noastră, noi intrăm și mai mult în contact cu materia și aceasta duce la anumite modificări chiar la nivelul trupului, cum ar fi, spre exemplu, modificarea poziției dinților, a echilibrului structurii osoase sau a dorințelor alimentare; toate acestea fac să se instaleze în noi anumite tulburări, mai mult sau mai puțin grave, până când se ajunge la o veritabilă somatizare. „Simptom înseamnă «coincidență», iar simbol – «a lega». Să facem, deci, o legătură inteligentă între ceea ce ne poate apărea a fi doar o simplă coincidență (simptomul) și motivul apariției sale, structurând-o într-un limbaj abordabil și utilizabil, care să poată, mai departe, să faciliteze vindecarea noastră“, preconizează dr. Soulier.
Cheile tainice ale vindecării depline
„Vindecarea constă în reamintirea propriei verbalizări, a atitudinii pe care am abordat-o în mod spontan, în trecut, în situațiile conflictuale care au declanșat, mai apoi, boala de care suferim acum și conștientizarea efectelor sale asupra trupului nostru, un trup care, în principiu, în cazul majorității oamenilor are reacții similare la verbalizări similare. Simbolurile conținute în trupul nostru (simptomele) sunt codificate pentru a permite abordarea lor cu înțelepciune, în mod progresiv, reușind astfel să ne urmăm propria cale.“
Cu ocazia consultațiilor pe care le oferă, dr. Soulier își încurajează pacienții să abordeze împreună cu el anumite aspecte fundamentale, care să le permită mai apoi să se vindece. Acestea sunt: înaintarea pas cu pas, descoperirea originii bolii, responsabilitatea, răsturnarea.
Înaintarea pas cu pas
Mai întâi, trebuie să fim capabili să putem specifica, foarte precis, cărui gen de somatizare îi este asociat un anumit tip de stres și de emoții și apoi să îi propunem pacientului chei și coduri precise, legate de cauzele și modurile de funcționare ale fenomenelor pe care le trăiește. În această privință, acupunctura, grație schemei sale globale, oferă anumite elemente de înțelegere, iar homeopatia, anumite explicații complementare. În ziua de astăzi se cunosc foarte bine legăturile dintre patologie și psihologie (reacțiile psihice sau, altfel spus, emoțiile): astfel, ficatului îi este asociată mânia, inimii i se atribuie bucuria, splinei – neliniștea și frământarea (îngrijorarea), plămânilor starea de tristețe, rinichilor – frica etc.
Prin înțelegerea profundă a simbolismului bolii și a sensului ei corespondent, va apărea apoi o reformulare necesară a perspectivei noastre de viitor, va fi posibilă o asumare completă a căii pe care am ales-o și a propriei noastre vieți, rezultatul fiind regăsirea sensului benefic al existenței noastre.
Înțelegerea propriilor simptome redă pacientului puterea și libertatea asupra propriei sale existențe. Însă acest demers necesită din partea medicului o anumită doză de tact și suplețe, căci prea multe precizări se pot dovedi, uneori, a fi inhibante pentru unii pacienți și ele pot genera efectul invers celui scontat. Astăzi sunt binecunoscute legăturile dintre patologie și reacțiile psihice (emoții).
Un aspect foarte important, asupra căruia trebuie să reflectăm adânc, este acela că tipul de somatizare este determinat de trăirea noastră particulară ce a apărut ca o reacție față de o situație dată și, aproape niciodată, ea nu este determinată de faptele în sine. Nu situația în sine creează problemele, ci modul în care noi o trăim, modul în care reacționăm la apariția ei. În plus, emoția predominantă este cea care va stabili direcția de somatizare. Ea va constitui terenul somatizării. Trăirea repetitivă a aceluiași tip de emoții va induce un câmp de saturație emoțională ce va fi, în funcție de experiențele noastre personale, mai lent sau mai rapid atinsă.
Pentru a-și ilustra teoria, dr. Soulier citează frecvent cazul lui Sigmund Freud care și-a întemeiat o mare parte a teoriei sale psihanalitice pe pulsiunea sexuală. La acea vreme, Freud suferea de o infecție cu virusul Papiloma (HPV = Human Papiloma Virus este un virus care infectează epiderma și membranele mucoase, fiind transmis pe cale sexuală), care i-a afectat suprafața interioară a buzelor și colțurile gurii, boală care, în cele din urmă, i-a provocat chiar moartea. Acest virus este „grăitor“ în ceea ce privește poziția noastră vizavi de sexualitate și ea sugerează, ca majoritatea bolilor venerice, ideea de auto-pedepsire datorită vinovăției cu care se încarcă actul sexual, considerat apriori a fi un act nedemn și murdar. Această boală ne dă anumite indicii asupra motivațiilor care l-au determinat pe Freud să descopere psihanaliza, iar cronicizarea și eșecul vindecării sale aduce, de asemenea, o lumină asupra acelor aspecte ce au rămas pentru el nedeslușite și nerezolvate în domeniul sexual cum ar fi, spre exemplu, neputința de a vedea sexualitatea ca o expresie a dragostei și a dorinței înălțătoare de uniune dintre două ființe umane de sex opus care se adoră și se transfigurează profund.
Citiți a doua parte a acestui articol
Articol preluat din Programul Taberei spirituale yoghine de vacanță Herculane 2016, publicat la Editura Shambala, tipărit de Ganesha Publishing House.
Citiți și:
Cancerul – oglindă a afectării psihice negative şi problemă de sănătate publică
REŢETA FERICIRII. Profesorul Constantin Dulcan: «Ne putem prelungi considerabil viaţa în funcţie de modul preponderant benefic în care gândim»
Izvorul cel tainic al vindecării spirituale
yogaesoteric
13 mai 2016
Also available in: Français