O descoperire uluitoare, ba chiar şocantă într-un text egiptean: Iisus îşi putea transforma înfăţişarea
Un text egiptean recent descifrat, care datează de acum 1.200 de ani, scoate la iveală ceva nemaiîntâlnit până acum în scrierile vechi – acolo se susține că Iisus Hristos putea să-şi transforme înfăţişarea.
Textul descoperit explică faptul că Iuda a folosit un sărut, în mod special, pentru a-l trăda pe Iisus, din cauza faptului că Mântuitorul ar fi avut capacitatea de a-şi transforma înfăţişarea. Scrierea afirmă că momentul arestării lui Iisus a fost în seara de marţi şi nu în cea de joi, ceea ce contravine cronologiei sărbătorii Paştelui.
Copii ale textului egiptean au fost găsite în două manuscrise, unul aflându-se la Muzeul şi Biblioteca Morgan din New York şi altul la Muzeul Universităţii Pennsylvania din Statele Unite.
Cea mai mare parte a traducerii provine din textul de la New York, deoarece manuscrisul din Pennsylvania este aproape ilizibil.
Iisus a devenit uneori incorporal, susţine textul egiptean
„Fără alte formalităţi, Pilat a pregătit o masă şi a mâncat cu Iisus, în a cincea zi a săptămânii. Iar Iisus l-a binecuvântat pe Pilat şi întreaga lui casă.”
În text, Iisus spune: „Oh, Pilat, ai fost considerat demn de a avea un mare har deoarece ai dovedit un mare caracter pentru mine.”
„Pilat, apoi, s-a uitat la Iisus şi el a devenit incorporal: Pilat nu l-a mai văzut pentru o lungă perioadă de timp.” Pilat şi soţia sa au avut amândoi viziuni în acea noapte, care arătau un vultur (reprezentându-l pe Iisus) care era ucis.
În bisericile coptă şi etiopiană, Pilat este privit ca un sfânt, ceea ce explică caracterizarea din text.
În Biblia canonică se spune că apostolul Iuda îl trădează pe Iisus în schimbul banilor, folosindu-se de un sărut pentru a-l identifica pe Iisus, ducând astfel la arestarea lui.
„Atunci iudeii i-au zis lui Iuda: Cum îl vom aresta pe el (Iisus), pentru că el nu are o singură înfăţişare, deoarece el şi-o transformă. Uneori el este rumen, uneori este alb, uneori este roşu, uneori are culoarea grâului, uneori este palid ca asceţii, uneori este tânăr, uneori este bătrân.” Acest fapt l-a făcut pe Iuda să folosească un sărut ca mijloc de identificare.
Cu aproximativ 1.200 de ani în urmă, textul de la New York a fost în biblioteca Mănăstirii Sf. Mihail din Hamuli, aflat în partea de vest a oraşului Faiyum, în deşertul egiptean. Manuscrisul spune că a fost un dar de la „părintele Pavel” care „a oferit această carte prin eforturile proprii”.
Mănăstirea pare să-şi fi încetat activitatea la începutul secolului al X-lea, iar textul a fost descoperit în anul 1910. În decembrie 1911, el a fost achiziţionat împreună cu alte texte de către bancherul J. P. Morgan. Colecţiile sale au fost oferite mai târziu Muzeului şi Bibliotecii Morgan din New York.
„Descoperirea din text nu înseamnă că aceste evenimente au avut loc, ci mai degrabă faptul că unii oameni care trăiau în acel timp par să fi crezut în ele ”, a declarat profesorul de istoria religiilor Roelof van den Broek.
Citiți și:
ENEAGRAMA LUI IISUS (1)
Viaţa, personalitatea, misiunea Domnului nostru Iisus Christos – câteva idei inedite (I)
Naşterea lui Iisus: adevărata poveste
yogaesoteric24 martie 2017